Sunteți pe pagina 1din 26

Categoriile eticii pedagogice

Categorie

-
noţiune filozofică care
exprimă proprietăţile
esenţiale.
Sistemul categoriilor eticii profesionale

simţul datoriei;
conştiinciozitate;
onoare şi demnitate;
dreptate pedagogică;
autoritate;
tact pedagogic;
Simţul datoriei

 Datorie e o însușire morală, o tendinţă de a


face un bine fără să i se ceară din exterior.
Această tendinţă vine din îndemnul inimii, a
raţiunii. A face bine cuiva, a-i veni în ajutor
celui care are nevoie înseamnă a-ţi face datoria
de om, de cetăţean, de părinte, de coleg.
Datoria de om nu-l poate lăsa indiferent la
necazurile altuia.
 Îşi face datoria de om că este o personalitate
conştiincioasă.
A fi conştiincios
 înseamnă a da dovadă de responsabilitate morală pentru
faptele sale.
 Conştiinţa reprezintă capacitatea omului de a-şi evalua
acţiunile, gîndurile, dorinţele. Conştiinciozitatea este
agentul intern al omului care controlează fiecare acţiune a
lui. Omul conştiincios nu are nevoie de un control din
exterior, de indicaţiile cuiva. Conştiinţa sugerează soluţii în
situaţii cînd se cer decizii neordinare, el face mai mult decît
îl obligă funcţia sa profesională, el nu se limitează în
acţiunele sale doar la obligaţiile înaintate de funcţiile
profesiei, el face atît cît e nevoie pentru realizarea
definitivă a sarcinii.
Conştiinciozitatea are o latură pozitivă
şi una nagativă.
Latura negativă constă în faptul că omul se
autoconstrînge să nu facă ceea ce doreşte şi
să facă ceea ce nu-i place pentru a-şi realiza
sarcina. Latura pozitivă se exprimă prin
satisfacţia supremă pe care o simte omul
pentru faptul că face ceva bun, că face ceva
pentru cineva fără a aştepta recompense.
Conştiinciozitatea depinde de personalitatea
omului, de caracterul lui.
Onoare şi demnitate
 Cuvîntul onoare e sinonim cu cuvintele cinste, respect, corect, faimă,
vază.
 A fi onest este atitudinea omului faţă de acţiunile sale, este
corectitudine în toate; este tendinţa omului de a-şi menţine
reputaţia, respectul societăţii. Omul onest are o conduită
morală, este sincer îşi recunoaşte greşelile, nu acceptă niciodată
abateri de la normele morale ale sale, nu este indiferent cînd
observă asemenea abateri ale colegilor, ale elevilor, ale celor
din jur. Intervine cu mult tact şi argumente convingătoare. El îşi
controlează permanent acţiunele, comportarea, felul de a-şi
exprima gîndurile pentru a nu da nimănui prilej să-şi schimbe
părerea faţă de dînsul a celor din jur şi de a nu se face pe sine
însuşi să nu se mai respecte. A fi onest, a avea onoare înseamnă
a fi mulţumit de sine pentru tot ce are el bun şi a avea remuşcări
pentru lipsurile în cunoştinţe, pentru unele deprinderi.
Pedagogul cu onoare
 este corect în relaţii cu elevii, respectă personalitatea
lor, nu-i ofensează cu cuvinte de ocară. El înţelege că
înjosind elevii, îşi înjoseşte propria persoană, îşi pierde
onoarea. Datoria lui de pedagog este să-i înveţe şi pe
elevi să-şi apere onoarea sa şi să nu înjosească pe
colegii lor. Omul îşi apără onoarea sa cînd ţine cont de
onoarea altora. Onoarea se apără nu prin forţă, dar
printr-un comportament corect, prin utilizarea unui
vocabular ce se potriveşte circumstanţelor, prin atenţie
şi respect faţă de cei din jur. Spre aceasta îi va orienta
pedagogul pe elevi
Demnitate
 cuvînt de origine latină dignitos, înseamnă frumuseţe,
nobleţe.
 Demnitate este capacitatea omului de a-şi da seama de
rostul şi valoarea sa în societate şi opinia societăţii
despre valoarea lui. Este bine cînd opiniile omului despre
valoarea sa şi opiniile societăţii în această privinţă sunt la
fel. Aceasta e dovada faptul că el se apreciază corect şi e
capabil să se afirme în faţa societăţii, să-şi puie corect în
valoare capacităţile, aptitudinile sale. Supraaprecierea îl
face să-şi formeze o imagine eronată despre sine, îşi dă
sie o importanţă mai mare decît o are în realitate.
Asemenea oameni pretind la funcţii pentru îndeplinirea
cărora n-au nici deprinderi, nici capacităţi. De regulă
oameni de acest tip se uită cu dispreţ la alţii
considerîndu-i inferiorii lor.
Autoritate
 este influenţa de care dă dovadă cineva datorită anumitor merite.
 Meritele de care trebuie să dea dovadă un angajat în cîmpul muncii
pentru obţinerea autorităţi pot fi:
 cunoştinţe profunde teoretice în domeniu, priceperi şi deprinderi
practice la nivel;
 corectitudine în relaţii cu cei din jur;
 iniţiative în realizarea sarcinilor;
 ataşament sincer faţă de activitatea profesională;
 disciplină, ordine, responsabilitate;
 a fi gata oricînd să treacă la îndeplinirea unei sarcini noi;
 nu va utiliza bunurile organizaţiei pentru rezolvarea problemelor
personale;
 folosirea unui limbaj potrivit situaţiei.
Pedagogul pentru a obţine autoritate trebuie:

 să aibă cunoştinţe profunde în domeniu;


 să cunoască şi să utilizeze variate metode de transmitere a
cunoştinţelor;
 să aibă o atitudine critică faţă de sine şi corectă faţă de elevi,
colegi;
 să posede empatie şi reflexie;
 să posede aptitudini organizatorice;
 să cunoască psihologia elevilor;
 să respecte personalitatea copiilor;
 să aibă tendinţă de perfecţionare permanentă;
 să dea dovadă de erudiţie.
Tactul
 include aspecte ce caracterizează calitatea relaţiilor dintre
oameni şi se bazează pe bunăvoinţă, respect, răbdare, indulgenţă,
sinceritate. Tact, înseamnă simţ al măsurii în comportament,
determinînd adoptarea unei atitudini abile, corecte şi
convenabile în orice împrejurări. Dă dovadă de tact cel care îşi
alege cu multă atenţie cuvintele, acţiunile pentru a nu ofensa, a
nu jigni interlocutorul. Tactul îi cere omului să-şi ţină sub
control emoţiile, să-şi domolească nervozitatea, să-şi reprime
impulsurile să se calmeze în situaţii de stres. Datorită tactului
omul dă dovadă de stăpânire de sine, de mobilizarea
impulsurilor, de înlăturarea stărilor depresive, de calm şi
fermitate în cele mai grele momente. Toate cele enumerate pot
preântâmpina ciocnirile, neânţelegerile.
tactul pedagogic
 este gradul calitativ al interacţiunii sociale dintre profesor si
elev. El evidenţiază criteriile acestei calităţi:
 nivelul comportamental al profesorului faţă de fiecare elev;
 gradul motivaţiei pozitive a rezultatelor la învăţătură şi
comportare a elevului;
 nivelul de dezvoltare a personalităţii elevului;
 gradul de respectare a particularităţilor elevului şi de
asigurare a unui climat psihic optim în activitatea instructiv-
educativă;
 rezultatele obţinute în activitatea instructiv-educativă.
Datoria profesională a învăţătorului.
 Această categorie reprezintă noţiunea care include în sine totalitatea
normelor şi principiilor etice înaintate faţă de personalitatea
pedagogului de către societate, la îndeplinirea funcţiilor profesionale.
 Printre aceste funcţii se numără:
 îndeplinirea acţiunilor de muncă necesare în special pentru exercitarea
activităţii de muncă intelectuală care să asigure calitatea procesului
educaţional prin realizarea standardelor educaţionale de stat şi a
Curriculum-ului Naţional;
 stabilirea corectă a relaţiilor reciproce cu elevii, părinţii elevilor, cu
colegii de muncă etc.;
 conştientizarea profundă de către pedagog a atitudi pozitive faţă de
profesia aleasă, faţă de colectivul de pedagogi şi de elevi, faţă de
societate în general
condiţiile de bază care pot asigura pedagogului
eficienţă la îndeplinirea datoriei profesionale pot fi
evidenţiate
 Profesorul dă dovadă de iniţiativă proprie la îndeplinirea funcţiilor. El îşi
îndeplineşte programul de muncă, este exigent faţă de sine, se autoevaluează,
creează condiţii optime de dezvoltare a potenţialului individual al elevului,
studentului etc.
 Profesorul îşi asumă obligaţia să-şi perfecţioneze continuu calificarea
profesională, să-şi completeze permanent bagaj de cunoştinţe, să-şi formeze
şi dezvolte competenţele profesionale În acest context este important să
constatăm că în activitatea instituţiilor de învăţământ se evidenţiază trei
niveluri de exercitare a datoriei profesionale de către pedagogi: minim,
necesar sau normal, înalt.
 Profesorul va cultiva generaţiei în creştere, prin propriul exemplu, principiile
morale de dreptate, echitate, umanism, generozitate, hărnicie, patriotism şi
alte virtuţi
 Pedagogul va manifesta respect dar şi exigenţă faţă de elevii şi faţă de părinţi.
 Pedagogul va forma deprinderi de a rezolva situaţii de conflict în viaţa
şcolară etc.
responsabilitatea şi răspunderea
pedagogului
 responsabilitatea personală şi responsabilitatea
socială; responsabilitatea parţială şi responsabilitatea
totală; responsabilitatea prospectivă şi
responsabilitatea reactivă; responsabilitatea pentru
sine şi responsabilitatea pentru comunitate. În
perimetrul şcolii putem distinge mai multe nivele ale
responsabilităţii: responsabilităţile cadrelor didactice
luate separat; responsabilităţile instituţiei şcolare ca
întreg, responsabilităţile elevilor.
Responsabilitatea
în sens uzual înseamnă respectarea
cuvântului dat, aliniamentul dintre
vorbe şi acţiuni. Activitatea
desfăşurată sub semnul
responsabilităţii presupune
stabilirea clară a spaţiului de acţiune
a membrilor participanţi, a spune de
unde şi până unde merg atribuţiile
fiecăruia
Răspunderea
vizează respectarea unor norme deja
prescrise, care alcătuiesc corpul obligaţiilor
şi interdicţiilor. În raport cu elaborarea
acestor norme, subiectul este pasiv.
Responsabilitatea are în vedere
comportamente nenormate şi deci
neobligatorii, efectuate din libera iniţiativă
a subiectului. Răspunderea vizează deci
obligatoriul, iar responsabilitatea-posibilul,
subliniază Gh. Bunescu
Dreptatea, onoarea şi demnitatea învăţătorului.

 Dreptatea pedagogică (corectitudinea


pedagogică, exprimată prin acţiunile care
asigură elevului, studentului) echitatea,
justeţea şi dreptatea, constituie categoria e
mai importantă a eticii pedagogice, care
depinde de conştiinţa morală a fiecărui
pedagog. Are caracter istoric şi
reprezentările depre ea se schimbau în
dependenţă de sensul istoric al dreptăţii.
A fi drept şi a fi bun se situează adesea pe poziţii
antagonice.
 Este foarte important ca în activitatea sa orice pedagog să
poată face distincţia dintre dreptate şi bine, care sunt
indispensabile. În acest context sunt binevenite următoarele
afirmaţii care aparţin lui Tudor Arghezi: „Trebuie omul să fie
bun sau să fie drept? Şi poate să fie şi drept şi bun? Drept
însemează just, dreptatea e comparativă, pleacă de la obiect,
confruntă fapte şi reguli, e un cântar între două materiale: un
cod şi un om. Bunătatea excedează dreptul şi dreptatea. E
abstractă, continuă şi fără criterii. E sinceră pentru că nu
poate falsifica, e unanimă pentru că face parte din omul bun.
Bunătatea nu judecă şi dacă judecă nu osândeşte"
Un principiu fundamental a fost formulat de Aristotel

: „egalii trebuie să fie trataţi egal, iar


inegalii inegal’’. Traducerea sa în
formă contemporană este „oamenii
trebuie să fie trataţi la fel, în afară
de cazul când ei diferă în moduri
care sunt relevante situaţiei în care
sunt implicaţi”.
Dreptatea
 ca valoare morală are un conţinut mai complex decât
dreptatea ca act juridic.
 Noţiunea de dreptate este concretă, aceasta exprimă
corelaţia dintre valorile omului şi recunoaşterea lui de
către societate, sau exprimă corelaţia dintre faptele
omului în societate şi aprecierea faptelor lui la justa
valoare de către societate sau corelaţia dintre drepturi
şi obligaţiile, îndatoririle lui. În caz cînd această
corelaţie nu există acţiunile omului sunt apreciate ca
activităţi nedrepte.
Ca forme ale dreptăţii distingem între:

 dreptatea distributivă (se referă la măsura în


care instituţiile statului se asigură că beneficiile
sunt distribuie în mod corect);
 dreptatea corectivă sau retributivă (implică
alocarea justă a pedepselor, a sancţiunilor)
 dreptatea compensatorie, reparatorie (priveşte
măsura în care oamenii sunt compensaţi
adecvat pentru pagubele suferinte-porţional
cu pierderea - de către cei care le-au provocat).
Termenul de onoare, după Pisarenco V. se
asociază şi cu noţiunile
reputaţie bună;
întelepciune;
respect;
cinste;
corectitudine;
integritate morală;
nume bun etc.
In conţinutul noţiunii de onoare a pedagogului se
disting următoarele elemente
 tendinţa pedagogului de a-şi menţine propria reputaţie
şi a-şi menţine prestigiul bunului nume;
 grija personală faţă de reputaţia comunităţii pedagogice
în care activează nemijlocit.
 De asemeni, este important să se cunoască şi să se facă
disticţie între 2 noţiuni ale onoarei:
 1.onoarea generală, care semnifică: onoarea
profesională, a familiei, a patriei;
 2. onoarea personală care semnifică: onoarea
pedagogică, a părinţilor, de cetăţean.
Onoarea şi demnitatea pedagogului

sunt apărate nu numai personal,


dar şi de către întregul mod de
viaţă şcolar, de obiceiurile şi
tradiţiile instituite, de sistemul
de relaţii morale în colectivul de
muncă