Sunteți pe pagina 1din 13

Metode şi tehnici de comunicare

educaţională a învăţătorului
Comunicarea
 reprezintă schimbul de mesaje între cel
puţin două persoane, din care una emite o
informaţie şi cealaltă o recepţionează, cu
condiţia ca partenerii să cunoască codul.
Instrumentul comunicării este limba.
Comunicarea verbală
 Limbajul, ca formă specifică de comunicare verbală
interumană, este un sistem de comunicare cu ajutorul
limbii şi un fenomen individual. Limbajul se învaţă
în procesul de socializare a individului începând din
familie şi continuând în procesul multiplicării
contactelor sociale ale copilului, spontane şi, de la o
anumită vârstă, organizate în instituţia preşcolară şi
şcolară.
Functiile
 Prin funcţia cognitivă, limbajul este implicat în toate procesele
de cunoaştere, în mod special în procesul de învăţare.
 Funcţia expresivă a limbajului semnifică faptul că el oferă
posibilitatea redării, prin sisteme de semne şi mijloace
specifice, a stărilor, trăirilor, atitudinilor subiec­tului faţă de
sine, faţă de alţii, faţă de realitate în general, comunică
evenimentele care au loc la nivelul vieţii psihice personale.
 Funcţia persuasivă a limbajului prin conţinutul semantic al
mesajului transmis, la care se adaugă dimensiunea sa
expresivă, se urmăreşte influenţarea voinţei, convingerilor,
comportamentelor elevilor
Funcţia practic-operatorie
a limbajului constă în capacitatea
acestuia de a anticipa şi preveni
anumite stări, evenimente sau
acţiuni viitoare şi de a facilita
desfăşurarea acţiunilor practice.
Limbajul trupului

 acompaniază limbajul vorbit, întregeşte şi


prelungeşte semnificaţia cuvintelor. Este
reprezentat de mimică, gestică,
pantomimică, ţinuta fizică, mişcare, în
general orice gen de expresii corporale,
motorii care potfi percepute vizual şi ,care
alternează, sunt concomitente sau
succesive mesajului verbal pentru a-1
întări
Comunicarea nonverbală

 este un sistem concret, perceptual sau imagistic


menit să sporească accesibilitatea şi
operaţionalitatea decodificării mesajului.
 Audio-vizualul, materializat în înregistrări audio,
filme, planşe, ilustraţii etc. ajută limbajul verbal,
aducând în faţa elevilor obiecte şi fenomene faţă
de care ei nu au nici o experienţă.
Anumite reguli de conduită ale profesorului în
relaţiile cu elevii săi
 să fie prietenos, indiferent de starea afectivă a elevului;
 - să asculte cu răbdare problemele elevilor;
 - să adreseze întrebări binevoitoare care să faciliteze gradul de
deschidereal elevilor;
 - să nu contrazică elevii;
 - să utilizeze un vocabular adecvat nivelului de înţelegere al
elevului;
 - să furnizeze informaţii pentru prevenirea actelor de indisciplină,
pentrualegerea unui model comportamental;
 - să-i dea sfaturi şi să-l ajute să-şi alcătuiască un plan de acţiune;
 - să stabilească concluziile discuţiei, să-l sprijine pe elev în
formulareacerinţelor ce-i stau în faţă.
Autoritatea pedagogică, şi criza
autorităţii

Imaginea unui profesor fără


autoritate şi incapabil de a-şi impune
autoritatea în cadrul grupurilor de
copii şi adolescenţi nu poate decît să
întărească imaginea negativă a unei
profesii atît de slab remunerate şi atît
de puţin specializate încît şi
nonprofesioniştii pot s-o exercite
Autoritatea pedagogului constituie statutul său moral în
colectivul de elevi şi colegi

Cuvântul autoritate în traducere din


limba latină înseamnă putere, influenţă,
onorabilitate, stăpânire. În etică această
noţiune este întemeiată nu pe
constrângere ci pe recunoaşterea de către
opinia publică a calităţilor personale
demne de om sau de o comunitate.
Definirea conceptului de negociere

Dicţionarul constată că negociere


înseamnă „a trata cu cineva în­
cheierea unei convenţii economice,
politice, culturale etc.; a interme­dia,
a mijloci o afacere, o căsătorie; a
efectua diverse operaţii comer­ciale
Adevărata calitate de negociator este capacitatea de a
stabili ce anume să oferi

 , când să oferi, de ce să oferi, cât de mult


să oferi şi ce să aştepţi în schimb. Pentru
a fi un negociator experimentat, o
persoană trebuie să ştie să manevre­ze
lucrurile în aşa fel încât să se poată
dispensa de ceea ce oferă, iar ceea ce
primeşte să-i satisfacă nevoile. Tehnicile
utilizate pentru înde­plinirea acestui scop
sunt cunoscute ca strategii şi tactici.
cele patru tipuri de parteneri (negociatori) cu care ar
putea avea relaţii

 Stilul provocator plin de familiaritate, um0r care


utilizează fraze de genul: „la ce foloseşte acest
produs?”, „nu prea sunteţi bine dispus astăzi?”