 Cerinţe speciale explicitează faptul că fiecare nevoie a copilului

devine o cerinţă pentru o activitate didactică eficientă,

formulează clar ca principala preocupare a şcolii trebuie să fie
adaptarea procesului de învăţare la diversitatea copiilor,
specifică, piedicile/barierele în actul de învăţare pot deveni
dificultăţi ale învăţării mai mult sau mai puţin specifice. Sfera de
cuprindere a cerinţelor speciale este mult mai largă decât
cerinţele educative speciale, deoarece în primele intră şi
problemele sociale, cele determinate de aparteneţa la anumite
grupuri culturale sau comportamente diferite). Putem spune că în
anumite perioade orice persoană poate avea cerinţe speciale. De
la probleme simple până la probleme unice şi mai complicate,
care nu se pot rezolva decât cu o intervenţie specială şi specifică.
 Cerințe educative speciale Poate fi pus semnul egalităţii între
cerinţele speciale şi cerinţele educative speciale, atunci când o
problemă a unui copil poate fi soluţionată prin sprijin educativ
 Cerințe educative speciale (CES) – sfera de cuprindere
a acestui concept este mai amplă decât grupul
copiilor cu dizabilități. În SUA, Spania și în alte țări
conceptul de CES se referă și la copiii supradotați.
 Din anul 1995, conceptul de cerințe educative
speciale este utilizat și în România prin Legea
învățământului. Noțiunea de CES acceptată în țara
noastră desemneazănecesitățile educaționale
complementare obiectivelor generale ale educației
școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată
particularităților individuale și/sau caracteristice unei
dizabilități ori tulburări de învățare, precum și o
intervenție speciFIcă, prin reabilitare /recuperare
corespunzătoare (HG nr. 1252/2005).
 Adaptare curriculară – corelarea conţinuturilor componentelor Curriculumului
Naţional cu posibilităţile elevului cu cerinţe educative speciale, din perspectiva
finalităţilor procesului de adaptare şi de integrare socială şi şcolară a acestuia.
Aceasta se realizeazăde către cadrele didactice de sprijin împreună cu cadrul
didactic de la clasa prin eliminare, substituire sau adăugare de conţinuturi în
concordanţă cu obiectivele şi finalităţile propuse prin planul de intervenţie
Asimilarea de către copil a statutului de elev este rezultatul unor modificări
interne în echilibrul dintre anumite dominante de personalitate având consecinţe
în planul acţiunii sale. personalizat.
 Centru școlar pentru Educație Incluzivă – instituție școlară care, pe lângă
organizarea și desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare are și alte
direcții de dezvoltare instituțională: fomare/informare în domeniul educației
speciale, documentare/ cercetare/experimentare, precum și servicii educaționale
pentru/în comunitate.
 Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională – unitate conexă cu
personalitate juridică, subordonată Ministerului Educației, care desfășoară servicii
de asistență psihopedagogicăpentru părinți, copii, cadre didactice și care
coordonează, monitorizeazăși evaluează, la nivel județean, activitatea și serviciile
educaționale oferite de Centrele școlare pentru Educație Incluzivă, centrele
logopedice interșcolare și cabinetele logopedice, centrele și cabinetele de
asistență psihopedagogicăși mediatorii școlari
 Deficiență – absența, pierderea sau alterarea unei
structuri ori a unei funcții (anatomice, fizice sau
psihice) a individului rezultând în urma unei maladii,
accident sau perturbare, care îi impiedică participarea
normală la activitate în societate
 Dizabilitatea (incapacitatea) (engl. disability, fr.
incapacite) însumeazăun număr de limitări
funcționale, ce pot fi întâlnite la orice populație din
lume. Cauze ale dizabilităților sunt considerate
deficiențele (fizice, senzoriale sau intelectuale),
condițiile de sănătate (boli mintale/neuropsihice), dar
și factorii de mediu. Dizabilitate este termenul
generic pentru afectări, limitări ale activității și
restricții de participare (conform CIF).
Educaţia incluzivă reprezintă acel proces permanent de
perfecţionare a şcolii, cu accesarea eficientă a reesurselor care
asigură şi stimulează participarea la procesul educational al tuturor
copiilor, repectând particularităţile de dezvoltare şi potenţailul
acestora. Educaţia incluzivă este o abordare şi un proces continuu
de dezvoltare a politicilor şi practicilor educaţionale, orientate spre
asigurarea oportunităţilor şi şanselor egale pentru persoanele
excluse/marginalizate de a beneficia de drepturile fundamentale ale
omului la dezvoltare şi educaţie în condiţiile diversităţii umane
Educaţia incluzivă exprimă extinderea scopului şi a organizării
instituţiei educaţionale, obţinute pentru a putea răspunde unei
diversităţi mai mari de copii, şi anume a copiilor marginalizaţi,
defavorizaţi sau excluşi de la instruire şi educaţie. Educaţia incluzivă
presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei
educaţionale, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai
ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de
învăţământ a tuturor copiilor din cadrul unei comunităţi (MEN şi
UNICEF, 1999) [17, p. 21 ].
 Handicap – dezavantaj social rezultat în urma unei
deficiențe / incapacități care limitează / impiedicâ
îndeplinirea de catre individ a unui rol așteptat în
societate.
 Incapacitate – limitare funcțională cauzată de
disfuncționalități (deficiențe) fizice, intelectuale,
senzoriale, de condiții de sănătate ori de mediu, care
reduc posibilitatea individului de a realiza o activitate
(motrică / cognitivă) sau un comportament.
 Incluziune – procesul de pregătire a unităţilor de
învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie
toţi membrii comunităţii, indiferent de caracteristicile,
dezavantajele sau dificultăţile acestora.
Incluziune şcolară
ansamblul de măsuri şi acţiuni
educative pentru a cuprinde în
procesul de educaţie toţi membrii
comunităţii, indiferent de
caracteristicile, dezavantajele sau
dificultăţile acestora. Incluziunea
este o politică şi un proces care
permite tuturor copiilor să
participe la programele
educaţionale, prin schimbare şi
adaptarea curriculară. În mod
firesc, viziunea incluziunii cuprinde
o integrare a aspectelor tuturor
domeniilor dezvoltării individuale
Integrare şcolară
proces de adaptare a copilului la
cerinţele şcolii pe care o urmează,
de stabilire a unor raporturi
afective pozitive cu membrii
grupului şcolar şi de desfăşurare
cu succes a prestaţiilor şcolare.
Integrarea este definită de UNESCO
drept un ansamblu de măsuri care
se aplicădiverselor categorii de
populaţie şi urmăreşte înlăturarea
segregării, sub toate formele [32,
p.15].
 principiul drepturilor egale - asigurarea egalităţii sociale
constituie unul dintre principiile fundamentale ale societăţii
democratice. Chiar dacărealizarea sa efectivă este „inegală” el
este un principiu constitutiv al democraţiilor, fiind înscris în
Constituţiile statelor, ca şi în diferite reglementări naţionale şi
internaţionale. Reglementeazăaccesul efectiv al persoanelor cu
CES la educaţie şi la alte servicii comunitare;
 principiul egalizării şanselor în domeniul educaţiei – principiul
egalizării şanselor este corelat cu principiul drepturilor egale.
Egalizarea şanselor este procesul prin care toţi cetăţenii şi în
particular persoanele cu handicap pot avea acces la diversele
sisteme ale societăţii: cadrul material, serviciile, informaţiile,etc.
O persoană devine practic handicapată atunci când i se
refuzăşansele care permit accesul la educaţie, viaţă de familie,
angajare în muncă, condiţii de locuit, participare la diferite
organizaţii, asociaţii, etc.
 principiul asigurării serviciilor de sprijin – are în vedere atât copiii
cu CES, cât şi persoanele care lucreazăcu aceştia, inclusiv
serviciile de consultanţă/consiliere, şi presupune existenţa mai
multor categorii de resurse (umane, instituţionale, materiale,
financiare, servicii guvernamentale).
 principiul intervenţiei timpurii – indicăeficienţa intervenţiei
timpurii în reabilitarea/reeducarea şi incluziunea copiilor ce CES,
deoarece diferenţele dintre copiii obişnuiţi şi cei cu deficienţe
sunt mai greu observabile, iar şansele de integrare ulterioară în
viaţa şcolară şi universitară sunt mult mai mari pentru copiii care
au acces la învăţământul preşcolar alături de cei obişnuiţi;
 principiul cooperării şi parteneriatului – vizează experienţa. S-a
observat că integrarea şi normalizarea se pot realiza doar printr-
o colaborare permanentă între partenerii implicaţi
 principiul dezinstituţionalizării educaţiei speciale
- reformă instituţionalizată este considerată un
proces în etape. Totuşi în practicăaceste etape ar
fi trebuit desfăşurate simultan, într-o manieră
complimentară integrată. Patru elemente
principale sunt importante:
prevenirea instituţionalizării;
restructurarea instituţională;
dezvoltarea de servicii alternative şi a unui sistem
de protecţie socială;
dezinstituţionalizarea.
 Principiul dezvoltării –“şcoala pentru toţi” reprezintă dezideratul
maximei flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele
fizice, socio-culturale, lingvistice şi psihologice existente între
copii, scopul fiind acela de a le oferi elevilor posibilitatea de a le
oferi elevilor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul,
capacităţile şi nevoile proprii şi de a exprima conform trăsăturilor
individuale de personalitate.
 Principiul normalizării - se referă la necesitatea asigurării
condiţiilor unei viţii normale pentru persoanele cu cerinţe
speciale astfel încât acestea să trăiascăconform standardelor
după care trăiesc majoritatea membrilor societăţii.
 Având în vedere faptul căprincipiul normalizării presupune luarea
în considerare nu doar a modului de adaptare a persoanei cu
handicap la cerinţele vieţii sociale ci şi felul în care comunitatea
înţelege să se conformeze valorilor şi posibilităţilor persoanei,
este necesară asigurarea unei multitudini de servicii care să
reducăstarea de handicap
Principiile cheie ale incluziunii au în vedere:
valorizarea diversităţii
dreptul de a fi respectat - demnitatea fiinţei

umane - planificarea
responsabilitatea colectivă
dezvoltarea relaţiilor şi culturii profesionale
dezvoltarea profesională
şanse egale
Educaţia incluzivă reprezintă o abordare care
presupune cătoţi copiii trebuie să aibă şanse
egale de a frecventa aceeaşi şcoală şi a învăţa
împreună cu semenii, lor indiferent de
capacităţile lor intelectuale sau fizice, de
apartenenţa lor culturală, socială, etnică,
rasială, religioasă.
Prin urmare, educaţia incluzivă presupune
extinderea misiunii instituţiei de învăţămînt de
a satisface nevoile unei mari diversităţi de copii
din cadrul comunităţii.
 inţelegerea reală şi recunoaşterea incluziunii ca o parte a
politicilor de egalizare a şanselor persoanelor cu cerinţe
speciale, şi nu ca o simplă plasare a copiilor împreună;
 recunoaşterea legăturilor dintre educaţia incluzivă şi
valorizarea diversităţii umane prin promovarea unui etos
şcolar care valorizeazătoţi copiii şi familiile lor;
 favorizarea unui climat de sprijin flexibil oferirea unor
răspunsuri adecvate cerinţelor individuale prin oferta
educaţională a şcolii;
 susţinerea implicării comunităţii locale în dezvoltarea
programelor şi a ofertelor educaţionale pentru toate
categoriile de elevi din şcoala;
 favorizarea accesului personalului didactic la ocazii de
dezvoltare profesional care sa susţină/sprijine dezvoltarea
practicilor incluzive.
Legea educaţiei naționale (2011):
Art. 2 (4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate
nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la
învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nici o discriminare.
Art. 12 (6) Statul garantează dreptul la educaţie al tuturor persoanelor cu
cerinţe educaţionale speciale.
Există trei mari tipuri de abordări ale educaţei copiilor cu
CES:
segregarea - gruparea copiilor în funcţie de dizabiltăţi şi repartizrea lor în
şcoli
special create pentru a răspunde acelor categorii de dizabilităţi ;
integrarea - copiii cu dizabilităţi sunt plasaţi în şcolile obişnuite, adesea în
clase
speciale, în măsura în care ei pot face faţă cerinţelor şcolii de masă;
incluziunea - se recunoaşte necesitatea transformării culturilor, politicilor şi
practicilor şcolilor generale pentru a se adapta la diferite nevoi ale anumitor
elevi, precum şi obligaţia de a îndepărta barierele care ar împiedica acea
posibilitate (UNICEF, 2012).
Copiii cu CES sunt copii ale căror nevoi /
cerințe speciale sunt educaționale și derivă,
în principal, din deficiențe mintale, fizice,
senzoriale, de limbaj, socioafective și de
comportament ori asociate, indiferent de
severitatea acestora. Lor li se adaugă și unii
copii ocrotiți în instituții rezidențiale,
copii/elevi din învățământul obișnuit care
prezintă tulburări/dificultăți de învățare
și/sau adaptare școlară.
Cerinţele educative speciale derivă din
dizabilităţi, deficienţe, boli sau deprivări de
ordin socio-cultural:
 Tulburări/dificultăți/dizabilități de învățare.
 Întârziere/deficienţă mintală;
 Tulburări de limbaj;
 Deficienţe fizice/motorii;
 Deficienţe vizuale;
 Deficienţe auditive;
 Tulburări emoţionale şi de comportament;
 Delicvenţele;
 Copiii străzii;
 Grupuri etnice şi religioase minoritare;
 Copiii bolnavi de boli cronice sau SIDA;
 Copii exploataţi, maltrataţi sau abuzaţi;