TIPURI DE ANESTEZIE

Principalele tipuri de anestezie

1. ANESTEZIA GENERALA
2. ANESTEZIE LOCO-REGIONALA
- SUBARAHNOIDIANA
(RAHIANESTEZIA)
- PERIDURALA
-LOCALA
 Consultul preanestezic
1.Evalueaza problemele medicale si
chirurgicale, stabilind daca pacientul
poate suporta interventia chirurgicala.
2.Stabilirea unui contact cu pacientul
3. Evalueaza necesitatile psihologice ale
pacientului si furnizeaza un suport
farmacologic si moral adecvat.
4. Realizeaza informarea pacientului
asupra tehnicii anesteziei (informatii
minime, clare).
Informatii necesare ce pot fi obtinute in cadrul
consultului preanestezic
1. interventia chirurgicala propusa: ce si de ce?
2. anamneza chirurgicala si anestezica:
antecedente anestezice si tipuri de anestezie,
complicatii chirurgicale.
3. anamneza medicale: A.B, BPOC, TBC, ICC,
HTA, aritmii, valvulopatii, IRA, IRC, SN, HVC
SAU HVB, AVC, DZ, tumori cerebrale,
convulsii, obezitate.
4. medicatie: ce ia?, cat?, de cand? : - unele
medicamente se intrerup inaintea interventiei
chirurgicale.
5. data ultimei menstruatii
6. alergii: la ce?, cum se manifesta?
7. obiceiuri, stil de viata: fumat, alcool, droguri
8. Examen clinic pe aparate: talie, greutate, varsta
9. date de laborator si examen paraclinic: EKG, Rx
torace, etc.
In urma obtinerii acestor informatii, pacientul se
incadreaza in una din grupele:
-Pacient normal, sanatos
-Pacient cu boli sistemice usoare
-Pacient cu boli sistemice severe care limiteaza
activitatea dar nu sunt invalidante
-Pacient cu boli sistemice severe invalidante
-Pacient muribund, la care nu se asteapta
supravietuirea mai mult de 24 ore, cu sau fara
interventie chirurgicala.
Rahisul este constituit dintr-o coloana de 33 oase
suprapuse – vertebrele, de aspect oarecum
cilindric; in interiorul coloanei vertebrale se afla
delimitat un canal ce contine maduva spinarii.

Spatiul peridural este cuprins intre canalul osos

si maduva si se intinde de la gaura occipitala pana
la coccis.
Acul de punctionare care traverseaza ligamentul
galben patrunde in spatiul peridural care cuprinde
elemente nervoase, vasculare si tesut celulo -
grasos.
La adult, maduva spinarii se opreste la partea
superioara a lui L2 si urca la partea inferioara a
lui L 1 cand spatele este incurbat.

Spatiul subarahnoidian se intinde in jos pana la

a doua vertebra sacrata.
In final se alege tehnica de anestezie:
generala sau regionala.
Factori de care depinde alegerea
medicamenului si a dozelor:
- varsta, greutate, starea clinica,
gradul de anxietate, alergia sau
toleranta la medicament, experienta
anterioare cu premedicatia, felul
operatie : urgenta/ambulator.
 ANESTEZIA GENERALA
Stare reversibila caracterizata prin:
- narcoza (somn)
- analgezie (lipsa durerii)
- relaxare musculara
- areflexie ( lipsa reflexelor)
Fazele anesteziei generale:
1. inductia :- incepe in momentul administrarii drogul
anestezic si continua pana la atingerea unui nivel stabil
de anestezie ( pierderea constientei).
- se administreaza O2 pe masca inainte de intubatie,
deoarece pacientul are o perioada de apnee.
- Se produce in momentul intubatiei stimularea SNV
simpatic si parasimpatic
2. mentinerea :- necesita monitorizarea
atenta ( clinica si paraclinica).
- se injecteaza substanta
anestezica
3. trezirea : - este o perioada in care
durerea, prezenta sondei, frisonul,
vasoconstrictia indusa de hipotermie, pot
produce HTA si cresterea cererii de O2.
-Se executa detubarea inainte
de aparitia reflexelor/ dupa completa trezire a
pacientului. Daca detubarea se face intre
aceste doua perioade: risc laringospasm
 Monitorizarea intraanestezica
A. Monitorizarea neinvaziva
- Temperatura,;Activitatea cardiaca;TA;EKG
- Capnografia (CO2 la sfarsitul expirului)
- Pulsoximetria
- Droguri care induc - hipnoza:
- midazolam, propofol
- fentanyl
- relaxante musculare:
norcuron
 ANESTEZIA LOCO-REGIONALA

Anestegia regionala blocheaza perceptia dureroasa

in zona supusa interventiei chirurgicale, pacientul
ramanand treaz.
 RAHIANESTEZIA

DEF. – introducerea anestezicului in spatiul

subarahnoidian in contact direct cu radacina
nervilor rahidieni produce anestezie spinala.

Indicatii – chirurgie urologica

-chirurgie rectala
- chirurgia membrelor inferioare
- chirurgie obstetrico-ginecologica
- chirurgie abdomen inferior.
Contraindicatii - absolute :

- refuzul pacientului
- infectii cutanate locale
- bacteriemie
-hipovolemie severa
- coaagulopatie
- tratament cronic cu anticoagulante
- alergic la anestezie locala
Tehnica
- asigurarea conditiilor de asepsie
- pozitia pacientului: sezut- scoate
cocoasa, barbia in piept/decubit lateral
- cai de abord: median si paramedian
- ac subtire cu bizou scurt cu mandren
- se repereaza spatiul intervertebral, se
palpeaza apofiza spinoasa inferioara ,se
introduce acul cu mandren deasupra
apofizei, pe marginea superioara.
Punctia : se poate face in spatiile: L2-L3, L3-
L4, L4-L5, L5-S1.

Durata : 1h-1.30 min.

Complicatii: -hipotensiune arteriala

- cefalee postrahianestezie
- greturi, varsaturi
- retentie de urina
- dorsalgii, lombalgii
- complicatii neurologice
 ANESTEZIA PERIDURALA
DEF. – anestezie de conducere obtinuta prin injectarea unei solutii
de anestezic in spatiul peridural ( contact cu trunchiurile nervilor
spinali).
Indicatii : - chirurgie urologica
- ortopedie
- chirurgie digestiva submezocolica
- chirurgie vertebrala
- chirurgie obstetrico-ginecologica
- chirurgie vasculara
- analgezie postoperatorie/posttraumatica
Contraindicatii: - idem rahianestezie
Complicatii:
Generale: HTA, frison, toxicitate sistemica,injectare subarahnoidiana
accidentala= cea mai grava complicatie= rahianestezie totala,
cefalee, dificultati de mictionare, lombalgii
Blocul epidural trebuie mentinut pana la
finalul delivrentei si efectuarea
epiziotomiei. Se pot utiliza trei tehnici
pentru mentinerea blocului. Scopul tuturor
acestor metode este nepermiterea
regresiei blocului cu mai mult de doua
dermatoame si prevenirea durerii.
1. Injectarea intermitenta
2. Metoda infuziei continua
3. Analgezia epidurala controlata de
pacienta
Locale : - analgezie in pete, analgezie
unilaterala, complicatii neurologice
ANESTEZIA LOCALA (TOPICA)
Se anesteziaza topic suprafata dorita
prin: injectare, folosire de spray-uri,
unguiente anestezice.
Anestezia mucoasei oro- faringiene,
arborelui traheo-bronsic, tractului
genito-urinar.
UTILE PENTRU :
-laringosopie
- bronhoscopie
Insuficienţa respiratorie acută
Definiţie
• Este incapacitatea de a realiza schimburile
eficiente de gaze respiratorii (O2 şi CO2)
– Insuficienţă de oxigenare: scădere PaO2
– Insuficienţă ventilatorie: creştere PaCO2
• Incapacitatea sistemului respirator de a
realiza
oxigenarea eficientă a sângelui (hipoxemia) şi
eliminarea CO2 (hiper sau hipocapnia)
Cauze
1. Hipoventilaţia alveolară
2. Scăderea capacităţii de difuziune
3. Alterarea raportului Ventilaţie/Perfuzie
(V/Q)
1. Hipoventilaţia alveolară
Definiţie: Scăderea cantităţii de aer care
ventilează plămânii şi care participă la
schimburile gazoase
Mecanism: reducerea ventilaţiei alveolare, în
raport cu nivelul producţiei tisulare de CO2,
prin cauze extrapulmonare
Cauze:
- Afecţiuni ale toracelui
- BPOC,comă, intox barbit, anestezice
- emfizem pulm, TBC, neo pulm, rez.pulm
- Obstrucţie căi aeriene sup şi inf
- colecţii pleurale
Caracteristici
• PaO2 scade sub 60 mm Hg
• PaCO2 creşte peste 49 mm Hg
• P(A-a)O2 = Gradientul de presiune a
oxigenului alveolar/arterial rămâne
neschimbat (Normal: 5-15 mm Hg)
Scăderea capacităţii de difuziune

Mecanism:
- Diferenţa de presiune parţială a gazelor
dintre aerul
alv şi capilarul pulm
- Timpul de contact al sângelui din capilar cu
aerul alv
- Mărimea suprafeţei de schimb gazos
- Îngroşarea membranei alv-capilare
Cauze
• Edem pulmonar şi interstiţial
• Trombembolie pulm
• Hemoragii pulm difuze
• Scleroza şi fibroza pulm
Hipoxia
DEFINIŢIE: scăderea PaO2 sub 80 mm Hg
şi/sau SpO2 sub 90% când subiectul
respiră aer ambiental
EFECTE
- neurologice: confuzie, oboseală...comă,
convulsii, moarte
- Hemodinamice: depresie miocardică, aritmii
(tahi apoi bradi), vasodiltaţie
generalizată, hTA, vasoconstricţie pulm
- Respiratorii: hiperventilaţie: creşte VC,
frecv resp
Rezistenţă: creierul: 3 min Cord: 5 min
Hiperoxia

• Administrarea exagerată a O2 (conc mari) –

inactivarea unor enzime, eliberarea de specii
libere de oxidanţi: inflamaţie, edem tisular
• Semne neurologice: creşterea iritabilităţii
nervoase, crize convulsive
Hipercapnia
• PaCO2 peste 45 mm Hg
• Semn de hipoventilaţie
• BPOC: suportă 80-100 mm Hg
• Compensare:
– Acută – hiperventilaţie
– Cronică - renal
• Semne clinice:
– Neurologice
• Faza I: iritabilitate, euforie, insomnii,
secuse musculare
• Faza II: alterarea memoriei, dezorientare
T-S, somnolenţă
Clasificarea etiologică
• Cauze pulmonare
– Atelectazii
– Pneumonii
– Edem pulmonar
– ARDS
• Cauze extrapulmonare
– Intoxicaţii
– Leziuni cerebrale
– Leziuni medulare
Diagnostic
• Semne respiratorii
– Dispnee cu ortopnee
– Tahipnee (peste 30/min) bradipnee (sub 12)
– Expir activ, prelungit, contractura m. resp
– Modif ritm resp, apnee
• Semne hemodinamice
– Tahicardie peste 120/min
– Tulburări de ritm
– HTA apoi hTA, bradicardie
• Semne de neurologice
– Iritabilitate, euforie,dezorientare,comă
– Cianoză, transpiraţii profuze, vasodilataţie
cutanată
Tratament
• Dezobstrucţia căilor aeriene sup sau inf
• Oxigenoterapie
• Restabilirea, asistarea sau suplinirea
ventilaţiei
• Evacuarea şi drenarea revărsatelor
compresive
– Pleurale
– Pericardice
– Mediastinale
– Gastrice
– intestinale
Dezobstrucţia căilor aeriene
• Metode mecanice
• Metode farmacologice
METODE MECANICE
• Hiperextensia capului
• Manevra Safar
• Pipa Guedel
• Masca laringiană
Intubaţia traheală
INDICAŢII
• Acces dificil la pacient
• Protecţia căii respiratorii în chirurgia ORL,
urgenţe
• Aspirarea/spălătura bronşică
• Protecţia căii aeriene de riscul aspiraţiei
• Necesitatea oxigenoterapiei cu conc mari de
O2
• Facilitarea VM eficientă şi prelungită
Tipuri de intubaţii
• I. Nazotraheală
– Bolnav treaz sau uşor sedat
– Mai bine tolerată
• I. Oro-Traheală
– La vedere, cu laringoscop
– În urgenţă – obligatorie
CRICOTIROTOMIA – incizia membranei
cricotiroidiene
/ tub, ac
Dezobstrucţia farmacologică
• Laringospasm
– Succinilcolină, CaCl2 10%
• Edem glotic
– Adrenalină 1/10.000 hidrocortizon, dexa
– Umidificarea aerului
• Epiglotită, amigdalită, abces retrofaringian
– antibiotice
Căi aeriene inferioare
• Cauze: corpi străini, lichid, mucus, abcese
– Umidificarea, fluidificarea, aspiraţia
secreţiilor
– Bronhodilatatoare simpatomimetice:
adrenalina, salbutamol
– Fluidificante bronşice: ACC
– Corticoizi: antiinflam., inhibă secr.
bronşice
Complicaţiile oxigenoterapiei
• Pulmonare
– Iritaţie traheo-bronşică
– Fibroză interstiţială
– Reducere CV, complianţa pulm,
difuziunea
• Oculare
– Vasoconstricţie retiniană
• Neurologice
– Crize comiţiale
 RESUSCITAREA
CARDIO-PULMONARĂ

SUPORTUL VITAL DE BAZĂ

 MOARTEA CLINICĂ
• rezultatul opririi activităţii mecanice a inimii;

• după 8-10 sec. → pierderea cunoştinţei;

• după 40-100 sec. → stop respirator;

• după 2-3 min. → midriază;

• după 5-15 min. → moarte biologică.

 MOARTEA CLINICĂ
• MECANISME ALE OPRIRII CARDIACE:
Fibrilaţie ventriculară
Tahicardie ventriculară fără puls
Asistolă
Disociaţie electromecanică
• DIAGNOSTICUL MORŢII CLINICE:
Pierderea cunoştinţei
Absenţa pulsului la carotide
Respiraţie agonică sau stop respirator
 CAUZE DE MOARTE SUBITA CARDIACA
• Boala cardiacă ischemică:
• ateroscleroză: ischemie/infarct;
• congenital;
• embolie;
• vasculite;
• ocluzii dinamice: spasm sau bride vasculare.
• Hipertrofia:
• primară: cardiomiopatia hipertrofică;
• secundară: suprasolicitarea prin volum sau presiune.
• Insuficienţa cardiacă:
• acută;
• cronică: congestivă sau cardiomiopatia dilatativă.
• Miocardite: inflamatorii, infectioase.
 CAUZE DE MOARTE SUBITĂ CARDIACĂ
• Boli ale aparatelor valvulare:
• stenoze şi obstrucţii (mixom atrial);
• endocardita;
• regurgitare vavulară acută non-infecţioasă.
• Boli cardiace congenitale:
• necorectate chirurgical;
• fără indicaţie de corecţie chirurgicală;
• după corecţia chirurgicală.
• Tulburări electrofiziologice:
• boli ale sistemului de conducere;
• QT lung;
• FV fără leziune de structură miocardică;
• căi accesorii de stimulare (sindroame de preexcitaţie).
 LANTUL SUPRAVIETUIRII

• Recunoasterea rapida a urgentei si alarmarea precoce

• Suport vital de baza precoce – ideal de realizat in primele 5 min.
• Defibrilarea precoce – in primele 10 min.
• Suport vital avansat precoce – de catre personal specializat
 RISCURILE SALVATORULUI
• Riscuri legate de mediu:
• trafic;
• construcţii instabile;
• electricitate;
• gaze;
• apă;
• substanţe toxice.
• Riscuri legate de victimă:
• contactarea unor boli transmisibile;
• intoxicaţii;
• Riscuri legate de tehnică:
• utilizarea defibrilatorului si a unor instrumente ascu ţite.
 RESUSCITAREA
CARDIO-PULMONARĂ
• Suportul vital de bază – fără a se utiliza
echipamente speciale
• Suportul vital avansat – în unităţile de urgenţă

A = Airway management
B = rescue Breathing
C = chest compression induced Circulation
SUPORTUL VITAL DE BAZA
EVALUEAZA STAREA DE
CONSTIENTA

STRIGA DUPA
AJUTOR

DESCHIDE CAILE
AERIENE

ABSENTA VENTILATIILOR
NORMALE

ALERTEAZA 112

30 COMPRESII
TORACICE

2 VENTILATII
30 COMPRESII
 ELIBERAREA CĂILOR AERIENE

• Mecanismele obstrucţiei:
obstrucţie la nivelul palatului moale şi al epiglotei;
vărsătură şi sânge;
corp străin;
edem laringian (arsură, inflamaţie, anafilaxie);
spasm laringian;
obstrucţie infra-laringiană (rară): secreţii bronşice,
edem de mucoasă, bronhospasm, edem pulmonar,
aspiraţia conţinutului gastric.
ELIBERAREA CĂILOR AERIENE

• Recunoaşterea obstrucţiei căilor respiratorii

Priveşte, ascultă şi simte:

priveşte mişcările peretelui toracic şi abdominal;

ascultă şi simte fluxul de aer de la nivelul nasului şi

cavităţii bucale;
 ELIBERAREA CĂILOR AERIENE DE OBSTRUCŢIA
PRIN RELAXAREA ŢESUTURILOR MOI

• Tehnici de bază:
 Hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei
(o mână plasată pe fruntea pacientului împinge uşor capul spre spate, în timp ce
cealaltă mână ridică mentonul producând extensia structurilor cervicale
anterioare)
 ELIBERAREA CĂILOR AERIENE DE OBSTRUCŢIA
PRIN RELAXAREA ŢESUTURILOR MOI

 Subluxaţia mandibulei (indexul şi celelalte degete se plasează

în spatele gonionului, împingând în sus şi spre anterior; policele
împinge uşor mentonul menţinând cavitatea bucală deschisă)
 ELIBERAREA CĂILOR AERIENE DE OBTRUCŢIA
PRIN RELAXAREA ŢESUTURILOR MOI
• Evaluarea respiraţiei – 10 sec:
se privesc miscarile peretelui toracic,
se asculta zgomotele respiratorii,
se simte fluxul de aer pe obraz.
ELIBERAREA CĂILOR AERIENE DE OBSTRUCŢIA PRIN
RELAXAREA ŢESUTURILOR MOI

• Evaluarea respiraţiei:
 Dacă victima respiră normal:
• se pune în poziţie de siguranţă;
• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar, dacă este singur,
va lăsa victima şi se va duce după ajutor;
• se reevaluează respiraţia.
 Dacă victima nu respiră normal:
• salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar dacă este singur,
va lăsa victima şi se va duce după ajutor; la întoarcere va
începe compresiile toracice
 ASIGURAREA RESPIRAŢIEI

• Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:

• se deschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea mandibulei;
• se pensează nasul folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte;
• se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia
ridicată;
• salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o
bună etanşeitate şi expiră constant în gura victimei; în timpul expirului
salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări menţinerea
ridicată a acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală = ventilaţie
eficientă;
• se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de
victimă şi se urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce
aerul iese din plămâni;
•2 ventilaţii eficiente la 30 de compresii toracice, in cazul unui singur
salvator.
 ASIGURAREA RESPIRAŢIEI
• se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor
într-un raport de 30:2
• întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea
victimei este indicată doar dacă aceasta începe să respire normal;
 ASIGURAREA RESPIRAŢIEI
• Ventilatia se poate face gură la gură, gură la nas sau pe mască si
balon.
• Dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic,
ca într-o respiraţie normală:
• se verifică gura victimei şi se îndepărtează orice obstrucţie vizibilă;
• se verifică dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt
corecte;
• Dacă la resuscitare participă mai mulţi resuscitatori, aceştia ar trebui
să se schimbe la fiecare 1-2 minute pentru a evita epuizarea fizică.
 ASIGURAREA CIRCULAŢIEI
(MASAJUL CARDIAC EXTERN)

• salvatorul îngenunchează lângă victimă:

• se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei;
• podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se
află pe torace şi se întrepătrund degetele mâinilor, evitând
compresia pe coaste;
 ASIGURAREA CIRCULAŢIEI
(MASAJUL CARDIAC EXTERN)

• poziţia mâinilor trebuie să fie astfel încât să nu exercite

presiune pe regiunea epigastrică sau pe apendicele xifoid;
• salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei
şi, cu coatele întinse, va efectua compresia cu 4-5 cm a
sternului
 ASIGURAREA CIRCULAŢIEI
(MASAJUL CARDIAC EXTERN)
• după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a
pierde contactul mâinilor cu sternul; compresiile şi decompresiile se
continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai puţin de 2 compresii/sec)
• compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp.
 RESUSCITAREA CU 2 SALVATORI
• chemarea ajutorului este o prioritate; un salvator începe singur resuscitarea,
celălalt pleacă după ajutor;
• se recomandă ca salvatorii să stea de o parte şi de alta a victimei;
• se utilizează un raport de 30 compresii la 2 ventilaţii; la finalul fiecărei serii de
30 compresii, celalalt salvator va administra două ventilaţii;
• ridicarea bărbiei şi extensia capului vor fi menţinute tot timpul resuscitării;
• în timpul ventilaţiilor compresiile toracice se întrerup;
• dacă salvatorii vor să facă schimb de locuri, acesta trebuie să se facă cît mai
rapid.
 UTILIZAREA DEFIBRILATORULUI EXTERN
AUTOMAT(DEA)
Dacă există indicaţie de şoc:
• resuscitatorul se va asigura că nimeni nu atinge pacientul;
• va apăsa butonul de şoc urmând instrucţiunile (DEA complet
automate vor administra şocurile direct);
Dacă nu există indicaţie de şoc:
• salvatorul va reîncepe imediat SVB cu un raport compresii
toracice:ventilaţii de 30:2;
• va continua conform comenzilor vocale sau celor afişate;
Resuscitarea va continua până când:
• soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea;
• pacientul începe să respire normal;
• salvatorul este epuizat fizic;
INSUFICIENłA RENALĂ ACUTĂ
Definitie: Sindrom clinico-umoral datorat
alterării bruste a functiei renale instalat in
timp scurt (ore, zile) cu evolutie gravă dar cu
posibilitatea vindecării in totalitate.
Clasificare etiologică:
1. Cauze prerenale:
- hemoragii
- vărsături, diaree
- arsuri, transpiratii excesive
- soc cardiogen
- colaps
- vasoconstrictie renală
2. Cauze renale:
- necroză tubulară acută
- glomerulonefrite
- nefrită interstitială acută
- patologie vasculară: obstructie acută
renală, hipertensiune arterială maligna
3. Cauze postrenale:
- obstructii caliceale (gută, mielom multiplu)
- obstructii uretrale (calculi, cheaguri de
singe, necroză papilară, tumori,ligatură
uretrală, accidente in chirurgia ginecologică)
- obstructia căilor urinare inferioare
- obstructii uretrale, tumori prostatice, valve
uretrale, tulburări de dinamică vezicală
Stabilirea diagnosticului este dificilă in special
in faza initială cand in prim plan se află
simptomele afectiunii cauzale.
Diagnosticul in insuficienta renală acută poate
fi sugerat in caz de:
- oligurie brutal instalată
- context etiologic sugestiv:
- colaps sau stare de soc prelungit
- intoxicatie acută cu substante nefrotoxice
-supradozaj de aminoglucozide
- avort toxico - septic
Manifestări clinice:

- generale: astenie, inapetentă, hipotermie

- digestive: greată – vărsături
- respiratorii: polipnee
- cardio-vasculare: tahicardie, cresterea
tensiunii arteriale, aritmii
- neuromusculare: acroparestezii, crampe
musculare, comă
- hematologice: mici hemoragii cutanate si
mucoase
Explorări paraclinice

- uree plasmatică crescută

- creatinină plasmatică crescută
- acid uric crescut
- hiperkaliemie
- hipoproteinemie
- hipocalcemie
- hiperfosfatinemie
- acidoză metabolică
Stadiile infectiei renale acute:

1.Faza de agresiune renală: tabloul clinic este

dominat de simptomele afectiuniideclansatoare
2. Faza de oligoanurie initială in următoarele
24-72 h in care se produc:
cresterea progresivă a volumului extracelular
(edeme, dispnee, crestere in greutate)
retentie azotată progresivă
3. Faza de oligoanurie constituită (durează
7-21 zile) prezentand toate semnele uremiei
acute
4. Faza de reluare progresivă a diurezei
ajungand in cateva zile la poliurie (durează
8-10 zile)
5. Faza de recuperare a functiei renale
durează 3-12 luni, in cazurile cu evolutie
favorabilă
Complicatii
- complicatii infectioase:
- pneumonii, bronhopneumonii
- infectii urinare flebite
- infectii ale cateterelor centrale
- septicemii
- complicaŃii cardio-vasculare:
- edem pulmonar acut
- aritmii
- angină pectorală sau infarct miocardic acut
- complicatii hemoragice in special hemoragie
digestivă superioară
- hiperkalemie, la valori mai mari de 6,5 mg /
litru apare risc de stop cardiac
-complicatii iatrogene
- complicatiile repausului prelungit la pat
(escare, tromboflebite)
- complicatii datorate nutritiei artificiale
(ulcere, esofagită acută, pancreatită acută)
- complicatii datorate manevrelor de ingrijire
(flebite sau septicemii de cateter,
suprainfectii cu germeni din spital, alergii
medicamentoase, pneumotorax)
- complicatiile dializei: hemoragii, dializă
insuficientă
Tratament
I. Tratamentul stadiului precoce
1. Tratament etiologic – inlătură factorii
declansatori:
a. IRA de cauză hemodinamică – corectia
rapidă a hipotensiunii arteriale a hipovolemiei
b. IRA de cauză glomerulară sau vasculară –
tratament specific in caz de sindrom nefritic
acut, vasculita sau colagenoză, tratament
specific in caz de HTA, tratament specific
pentru stadii septice
c. IRA de cauză interstitială
d. IRA de cauză postrenală – terapie urologică
de dezobstructie a căilor urinare
2. Recuperarea diurezei:
- expansiune volemică si se recomandă
umplerea vasculară rapidă (albumină umana,
sange integral, solutie salină, solutie
bicarbonatată)
- medicatie cardiotonică (Dopamină)
- medicatie diuretică (Manitol, Furosemid)
Monitorizarea este obligatorie pentru
aprecierea evolutiei:
a. zilnic se apreciază greutatea pacientului
(este eficienta pierderea in greutate de
peste 300 g / zi)
b. starea de umplere a jugularelor
c. starea de hidratare a tegumentelor si
mucoaselor
d. tonicitatea globilor oculari
e. diureza:
- biochimic – electroliti, uree
- hemodinamic: TA si presiunea venoasă
centrala
Indicatii:

- hiperazotemie
- hiperhidratare
- acidoză decompensată
- hiperkalemie cu risc vital
- pericardită uremică
- tulburări neurologice
- complicatii gastrointestinale, hemoragii,
intolerantă digestivă
- tulburări de coagulare
Mijloace:

- dializă peritonală
- Hemodializă
Terapia de mentinere a stării de nutritie
si echilibrare hidroelectrolitică:
- in IRA se apelează la nutritia artificială:
- nutritie enterală continuă pe sondă
nazogastrică
- nutritie parenterală (exclusiv pe cale
venoasă centrală)
Necesar:
- aport caloric 30-50 cal / kg corp / zi
- aport proteic - in absenŃa dializei 0,3-
0,5 g / kg corp / zi
- in caz de dializă 1-1,3 g / kg corp / zi
III. Tratamentul complicatiilor cu risc vital
a. Edem pulmonar acut - medicatie
venodilatatoare
- ultrafiltrare cu aparat de hemoliză
b. Hiperkalemie
- gluconat de calciu 10%, 20-60 ml i.v. in 15
minute
- bicarbonat de sodiu 14%, 40-100 ml i.v. in
10-30 minute
- lactat de sodiu
- glucoză hipertonică 33%, 50ml, tamponată
cu insulină
- dializă extrarenală
c. Acidoză metabolică severă
- corectarea acidozei se impune la PH < 7.25 si
RA > 50 mEq / l se face cu bicarbonat sodic
d. Sindrom hemoragic
- hemostază cu Desmopresină, Premarină,
Crioprecipitat
- tratament substitutiv – transfuzii de sange
e. Infectiile
- favorizate de manevrele invazive si de
reducerea rezistentei imunologice
SOCUL CARDIOGEN

Definitie.

Sindrom clinic generat de insuficienta acută,

severă, de pompă a inimii, cu incapacitatea de
a transporta la tesuturi substantele nutritive
si oxigenul necesar si de a indepărta produsii
de metabolism.
Etiologie

- infarct miocardic acut

- valvulopatie
- trombus arterial
- colmatarea unei proteze
- embolie pulmonară masivă
- cardiomiopatii
- miocardite
- interventii pe cord, transplant cardiac
- bradiaritmii, tahiaritmii grave
Stadii evolutive in socul cardiogen
- STADIUL I: socul compensat
1. tahicardie sinusală
2. vasoconstricŃie sistemică
3. cresterea contractilităŃii zonelor
musculare sănătoase
4. redistribuŃia fluxului sanguin la organele
vitale
5. modificări ale metabolismului local
miocardic
STADIUL II: socul decompensat
1. accentuarea hipotensiunii arteriale
2. cresterea necrozei si ischemiei miocardice
3. activitatea simpatică excesivă (cianoză,
extremităŃi reci)
4. scăderea perfuziei cerebrale (agitaŃie,
confuzie, dezorientare,
comă)
5. scăderea perfuziei renale, a debitului urinar,
insuficienŃa renală acută
6. scăderea perfuziei miocardice, accentuarea
ischemiei,
7. scăderea debitului in teritoriul splanhic,
ischemie intestinală, ischemie si necroză
hepatică
8. tulburări de metabolism si hematologic:
acidoză metabolică, hipoglicemie
STADIUL III: socul ireversibil
1. scăderea critică a perfuziei in organe si
tesuturi, cu debit
cardiac foarte scăzut si vasoconstrictie
excesivă
2. coagularea diseminată intravasculară
3. insuficienŃă cardiacă, renală si pulmonară
4. suferinŃă celulară progresivă
5. moarte celulară
Tabloul clinic
- durere toracică
- tulburări nervoase, confuzie, agitatie, comă
- oboseală, astenie
- extremităti reci, umede, cianotice
- puls rapid, slab, absent
- dispnee, tuse
- oligurie, anurie
- temperatura scăzută la extremităti
Explorări paraclinice

- examene biologice de laborator: TGO, LDH,

MB-CK, electroliŃi, uree, creatinină, acid
lactic, PH sanguin
- electrocardiogramă
- radiografie toracică
- examen ecocardiografic
- scintigramă miocardică
- presiunea venoasă centrală
Supravegherea bolnavului cu soc cardiogen
- semne vitale: puls, respiraŃie, tensiune
arterială, temperatură
- monitorizarea activităŃii electrice a
cordului
- diureza
- aplicare cateter venos pentru monitorizare:
Parametrii ce trebuie monitorizati in socul
cardiogen
- ritmul inimii
- tensiunea arterială
- presiunea venoasă centrală
- debitul urinar
- debitul cardiac
- activitatea electrică: electrocardiogramă
- presiunea in atriul drept, ventriculul drept,
artera pulmonara, capilarul
pulmonar.
- gazele in singe: presiunea CO2, presiunea
oxigenului.
Complicatii posibile in socul cardiogen
- edemul pulmonar
- insuficienŃa renală acută
- aritmii atriale si ventriculare
- moarte subită
- hemoragii diferite
- ischemie cerebrală, edem cerebral
- ruptură de cord
- plămanul de soc
- infectii pulmonare
- tulburări iatrogene
Tratament
A. Măsuri terapeutice preventive
- prevenirea si tratarea corectă a anginei
pectorale si a infarctului miocardic acut
- la aparitia infarctului miocardic acut se poate
realiza o reală prevenire a socului cardiogen
prin reducerea intervalului debut – spitalizare
B. Măsuri terapeutice curative
- in tratamentul socului cardiogen este
important să se cunoască cauza acestuia,
factorii favorizanti, stadiul si severitatea
socului
a) Măsuri terapeutice cu caracter general in
socul din infarctul miocardic:
- combaterea durerii: morfină, mialgin,
algocalmin
- tratamentul bradicardiei si hipotensiunii:
atropină
- corectarea hipovolemiei: perfuzie de lichide
- oxigenarea optimă: administrare O2,
respiraŃie asistată
- corectarea tulburărilor de electroliŃi si a
pH-ului
- mentinerea unui ritm cardiac optim:
tratarea tahiaritmiilor si a bradiaritmiilor
b) Terapia cu agenti inotropi pozitivi si
presori:
Medicamentele care cresc contractilitatea
miocardică sunt:
- dopamina: 250 mg in 250 ml glucoză
- dobutamină: 200 – 250 mg in 250 ml
glucoză
- noradrenalină: 4 mg in 250 ml glucoză
- adrenalină: 4 mg in 250 ml glucoză
- isoproterenol: 1 mg in 250 ml glucoză
c) Terapia cu agenti vasodilatatori:
- nitroglicerină: 5 – 10 mcg/min
- nitroprusiatul de sodiu
d) Sprijinul circulatiei prin contrapulsatii cu
balon intraaortic
Metoda constă in introducerea la rădăcina
aortei a unei sonde cu balon care se umflă
in diastolă. Indicatia de contrapulsatie cu balon
intraaortic este in socul cardiogen grav de la
inceput sau socul care nu a răspuns in 2 – 3 ore
de la aplicarea terapiei cu agenti inotropi.