Curs 1

PATOLOGIE EXOTICĂ
 INTRODUCERE
ZOO
 
*Importanţa animalelor din mediul sălbatic

• a). *Valoarea comercială

• Animalele din sălbăticie au devenit în ultimul timp o sursă
importantă de venituri pentru unele naţiuni; veniturile sunt reprezentate
• - fie de vânzarea animalelor sălbatice;
• - fie a produselor acestora (carne, blănuri, lână, schelet, coarne, gheare, -
glande provenite de la mosc etc. – fildeş, vezică biliară...). ( Mosc = antilopă
din Tibet (Moscus moschiferus); glandă abdominală prezentă numai la mascul, cu rol în
atracţia sexuală a femelei)
• O mare parte dintre animale precum căprioare, ovine şi caprine
sălbatice, păsări, reptile, antilope, vieţuitoare marine etc., sunt
considerate surse de hrană.
• Animalele din sălbăticie atrag şi un număr
mare de turişti, în special străini, care
reprezintă o sursă importantă de venituri; de
exemplu, în Kenia turismul sub formă de safari
reprezintă o sursă deosebit de importantă de
atragere valutară (se consideră că sunt atrase
fonduri de ordinul miliardelor de $ în multe
astfel de ţări).
• b). *Valoarea biologică
• *Se traduce prin contribuţia la productivitatea ecosistemelor (polenizare,
dispersarea şi plantarea unor seminţe, control asupra populaţiilor de plante şi
animale, reciclarea nutrienţilor şi realizarea sanitaţiei.)
• Polenizarea plantelor de cultură şi a celor sălbatice – realizată de păsări, insecte şi
moluşte (nevertebrate – scoici, melci);
• Seminţele sunt transportate dintr-un loc în altul de păsări şi mamifere, prin materiile
fecale (cea mai scumpă cafea din lume era considerată până acum Raro Caffe – se
face din boabe prezente în excremente de pisică indoneziană), boabele numindu-se
Kapi Luwak; excepţional de scumpă, cafeau din boabe consumate şi digerate de
elefanţii THAI – ulterior culese şi procesate; altele transportate pe blăniţă;
• Calitatea solului este îmbunătăţită de materiile fecale şi de cadavrele animalelor;
• Multe mamifere şi păsări (şacali, hiene, ciori, vulturi) sunt necrofage păstrând mediul
curat;
• Păsările (de pradă) ţin sub control populaţiile de dăunători şi rozătoare care produc
pagube în agricultură.
• În concluzie, se consideră că viaţa sălbatică are un rol ecologic activ şi reprezintă un
indicator al sănătăţii mediului.
• c). Valoare de recreere
• Mulţi profesionişti – fotografi, observatori ai
păsărilor, dar şi turişti sunt mulţumiţi de
imensul beneficiu al vizitelor lor în parcuri
naţionale sau sanctuare sălbatice. Aceste
beneficii nu pot fi întotdeauna cuantificate în
valoare monetară.
• Pescuitul şi/sau vânătoarea ca sporturi;
valoare pentru sănătatea fizică şi mentală.
• d). Valoare ştiinţifică şi educaţională
• Unele animale au fost (şi încă mai sunt) utilizate pentru diverse studii.
• Maimuţele Rhesus sunt încă utilizate în cercetări biomedicale.

• ---- Au fost făcute studii privind învăţarea limbajului prin semne la

cimpanzei, cum are loc comunicarea la delfini etc; cunoştinţele noastre privind
cercetările ultrasonice se bazează pe cercetările efectuate pe lilieci.
• e). Valoare estetică
• Valoarea estetică --- nu poate fi exprimată în cuvinte (!!! studii despre
natură, vizionarea păsărilor, fotografierea animalelor..); -- mulţi pictori, scriitori,
muzicieni, poeţi, artişti au profitat de oportunităţile create de viaţa sălbatică.
• f). Valoare socială şi etică
• Multe animale sălbatice au devenit obiecte venerate în cadrul unor legende
şi în folclor (vaca în India); plante, în India.
• Ocimum sanctum şi
• Ficus bengalensis prezintă valoare religioasă deosebită.
• g). ***Aspecte negative
• Sunt reprezentate de pagubele imense pe care animalele sălbatice
le produc în culturile agricole şi nu numai.
• Carnivore precum (tigrul, leul, pantera, lupul şi altele) omoară
animale domestice ale populaţiei băştinaşe (atacă şi omul). Elefanţii
produc pagube mari (10 000 – 15 000 de case distruse anual în India).
• *Distrugerile produse de elefanţi se încadrează normal în 4 tipuri:
• raiduri în culturi agricole;
• rănirea şi chiar omorârea unor oameni;
• distrugerea caselor;
• omorârea de animale domestice şi distrugerea altor proprietăţi.
Multe mamifere mici şi păsări produc pagube în livezi.
Multe animale sălbatice constituie rezervoare a diferitelor maladii.
 MEDICINA PREVENTIVĂ A ANIMALELOR EXOTICE
CAPTIVE
• Metodele folosite în prevenirea bolilor animalelor sălbatice (exotice) captive sunt
aceleaşi cu cele folosite pentru animalele domestice şi de companie, fie ca atare,
fie cu unele modificări.
• Traumatismele includ neatenţiile la capturare, căzăturile, izbirea de pereţii cuştilor
sau a coliviilor etc.
• Caz particular – arsuri!

• Otrăvirile nu constituie o cauză majoră a mortalităţii animalelor captive, trebuie

totuşi controlată constant hrana acestora.
• Calitatea necorespunzătoare a fânului, în amestec cu plante toxice, poate duce la
apariţia unor probleme, uneori chiar severe.
• Insecticidele, ierbicidele şi chiar raticidele nu trebuie să se folosească în interiorul
grădinilor zoologice sau pe lângă ţarcurile de animale.
• Plantele care constituie decorul cuştilor (sau al acvariilor) este necesar să fie alese
cu grijă.
• Hrana
• Este important ca animalele captive să consume hrană de cea mai bună
calitate, în cantitate adecvată şi echilibrată caloric, cea caracteristică speciei
(chiar hrana favorită).
• Bolile infecţioase sunt controlate printr-un program medical de prevenire,
acesta constând în special în ţinerea animalelor nou introduse în efective, în
carantină.
• Este oprită circulaţia posibililor vectori, iar acolo unde este posibil se fac
programe de vaccinare.
• Problemele sunt totuşi regionale, dictate de factorii climatici, de vectori şi de
bolile parazitare prezente în efectivele de animale.
• Bolile parazitare sunt mai limitate regional decât cele infecţioase.
• Sunt necesare controale parazitologice periodice şi, la nevoie, administrarea de
preparate antiparazitare specifice.
• În regiuni întinse, cu climat tropical şi subtropical, există o încărcătură mare de
paraziţi, iar prezenţa nevertebratelor care intervin ca gazde intermediare sau vectori
implică un control susţinut al acestora în acele zone.
• !!! Un examen clinic preliminar corespunzător, precum carantina, rămâne esenţial.
• Selecţia animalelor este foarte necesară pentru a îndepărta animalele
bolnave, care ar putea afecta viitoarele generaţii.
• Selectarea animalelor din grădinile zoologice este o practică dificilă,
deoarece se consideră imoral sau ilegal să răneşti sau să omori un animal
sălbatic.

• Igiena. Curăţarea cuştilor animalelor exotice este foarte traumatizantă

pentru ele; totuşi, eliminarea mecanică (sau manuală) a deşeurilor,
folosirea substanţelor chimice antiseptice şi decontaminante sunt
necesare (întotdeauna trebuie urmate de o clătire deosebită pentru a se
evita anumite neplăceri - intoxicaţii).
• Atenţie la manipularea şi depozitarea carcaselor animalelor moarte, care
pot fi surse de infecţie – transmise prin şobolani, şoareci, insecte şi păsări
(carcasele se păstrează la frigider, examenele necesare se fac în camere
corespunzătoare şi în final se distrug prin incinerare).
• Imunoprofilaxia. Se recomandă vaccinarea animalelor sălbatice captive,
atunci când este posibil (frecvent sunt vaccinate carnivorele).
• --- Se ţine seama de doi factori: se alege un vaccin în care agentul viu a
fost atenuat (numai agentul specific unei boli şi specii pentru care vaccinul
a fost preparat); vaccinul respectiv se administrează pe calea
recomandată în prospect.
• La nou-născuţi apare protecţia pasivă împotriva bolilor infecţioase prin
absorbţia anticorpilor colostrali în decursul primelor 34-36 de ore de viaţă.

• Alţi factori importanţi sunt:

• factori de stres – din timpul capturării prin metode mecanice şi chimice,

manipulării şi transportului animalelor sălbatice;
• intoxicaţii – determinate de consumul de nutreţuri fibroase sau grăunţe
provenite de pe unele păşuni naturale sau cultivate şi care pot conţine
plante toxice sau au fost poluate cu substanţe toxice destinate combaterii
dăunătorilor (organofosforice, organoclorurate etc.); cu unele plante
toxice existente eventual în substratul din padocurile destinate animalelor
sălbatice;
• factori traumatici – pot determina răni grave, fracturi etc., şi care apar în
timpul contenţiei şi manipulării animalelor sălbatice; la păsările de colivie
o simplă aţă poate fractura piciorul;
• boli de nutriţie – care pot apărea la animalele tinere, adulte şi bătrâne
datorită nerespectării dietelor alimentare (structura acestora şi
cantităţile).
 *Metode de contenţie (chimică) a animalelor exotice captive
Contenţia chimică
• *Trebuie să se ţină seama de:
• - specie;
• - de starea lui de agitaţie;
• - de vârsta;
• - de sexul;
• - de starea generală de sănătate (şi de stadiul de lactaţie, când este cazul);
• - în plus şi de caracteristicile fizice ale pacientului.
• Se folosesc adesea diverse substanţe care pot fi administrate
intramuscular, cu seringi trimise de la distanţă.

• Nu s-a găsit încă un medicament ideal pentru toate speciile de animale,

care să aibă un indice terapeutic ridicat, la care să corespundă şi un
antidot valabil să anuleze efectele farmacodinamice induse şi să prevină
problemele ce pot apărea pe timpul imobilizării.
• ! Armele cu aer comprimat (carabine lungi şi pistoale) au devenit cele mai
des utilizate pentru contenţia animalelor, acestea având şi avantajele că
proiectarea este silenţioasă iar trauma este minoră.
• Injecţiile intramusculare pot fi făcute uşor şi cu seringa ţinută în mână, de
către un operator.
• Atunci când nu este posibilă o contenţie chimică pe altă cale, se poate
utiliza şi administrarea „per os”.

• ! Factorul cel mai important de care trebuie să se ţină seama pt contenţia

chimică este starea emoţională a animalului, deoarece manifestarea prin
excitare poate induce acidoză, cu sensibilizarea muşchiului cardiac către
eliberarea de catecolamine, în final putând să se instaleze fibrilaţii
ventriculare. --- Pentru a corecta acidoza metabolică, se poate folosi un
supliment de oxigen şi o soluţie de bicarbonat de sodiu.
• ! Efectele adverse ale contenţiei depind de o serie de factori: echipamentul
folosit, priceperea operatorului şi condiţiile variate pe care acesta nu le
poate ţine sub control (detenţiile chimice, frigul, căldura, vântul etc.).
• Dintre agenţii chimici care sedează, imobilizează sau anesteziază
vertebratele sunt:
• Etorfina (opioid semisintetic)
• *Produsul farmaceutic de etorfină produce depresia respiraţiei, scăderea
motilităţii gastrointestinale şi schimbări de comportament.
• ***Se foloseşte în special pentru imobilizarea elefanţilor, rinocerilor şi a
hipopotamilor.
Pentru a grăbi trezirea se folosesc ca antidot, diprenorfina şi naloxonul.
• Etorfina se găseşte în comerţ ca Imobilon (amestec de etorfină şi
acepromazină maleat şi palmitat); antidotul se numeşte Revivon. (---
Pentru obţinerea produsului Imobilon este necesară aprobarea Comisiei
Antidrog din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi
Internelor şi a Comisiei Antidrog de la Geneva).
• !!! Etorfina este deosebit de periculoasă pentru om. Se intervine imediat
atunci când a fost afectat ochiul sau a fost injectată o oarecare cantitate
de substanţă, prin administrare iv de diprenorfină sau naloxon. In cazul
opririi respiraţiei, se face imediat respiraţie artificială, cu echipamente
speciale.
• Fentanilul şi Droperidolul
• Fentanilul este un produs sedativ şi analgezic (0,1 mg/kg intravenos;
0,002 mg/kg intramuscular);
• Droperidolul este un tranchilizant preferat pentru combinaţia cu fentanil.
• Combinaţia fentanil–droperidol, ca agent sedativ şi analgezic este
satisfăcătoare în special pentru carnivore, primate şi mamifere mici
(aproximativ 1-2 mg/kg droperidol şi 0,04 mg/kg fentanil).

• ---Toate efectele fentanilului revin după administrarea de Naloxon,

intramuscular sau intravenos, în doză de 0,006 mg/kg (revenirea este
imediată); se utilizează hidroxidul de naloxon, în doză de 0,006 mg/kg, pe
cale intravenoasă sau intramusculară.
• Ketamina. --- Este un anestezic nebarbituric, neproducând narcoză
(inconştienţă), ci un somn superficial, cu creşterea tonusului muscular.
• ----- Produsul nu determină relaxarea musculaturii scheletice, dar
stimulează o salivaţie excesivă, care poate fi stopată cu atropină.
• --- Medicamentul traversează placenta la toate speciile de mamifere,
având efect anestezic şi asupra fătului, atunci când este folosită în caz de
cezariană sau distocie.
• --- Ketamina nu produce avort.
• Se administrează numai parenteral, pentru animalele sălbatice
acceptându-se administrarea intramusculară sau subcutanată.
• Doza pentru imobilizare este cuprinsă între 2 şi 50 mg/kg.
• ***Deoarece produsul determină uneori convulsii la felinele domestice şi
sălbatice (chiar şi la primate), se administrează concomitent diazepam,
(în doză de 0,25­0, - 0,35 mg/kg).
• Poate fi asociată cu acepromazina, care produce o relaxare musculară mai
bună. Dacă apar convulsii, se administrează intravenos diazepam sau
pentobarbital.
• ! Pe parcursul anesteziei se poate observa uneori o apnee prelungită, de
aceea este bine să se recurgă la asistarea respiraţiei; nu se practică
intubaţia, deoarece poate să provoace convulsii. Dacă apare o salivaţie
abundentă, se administrează atropină.
• Ketamina şi barbituricele nu se amestecă în seringă deoarece sunt
incompatibile (apar precipitate).
• Ca antidot se foloseşte yohimbina în doză de 0,125 mg/kg.
• Yohimbina este alcaloid din scoarţa arborelui Yohimbe (copacul iubirii);
efect afrodiziac.
• Xilazină (Rompun)
• Se administrează intravenos sau intramuscular, în doze de 0,05-2-3
mg/kg. Se poate folosi yohimbina ca antidot (0,125 mg/kg).
• Acepromazina maleat (Acetilpromazină)
• Se foloseşte rar ca singură medicaţie, mai mult în asociere cu etorfină sau
ketamină. Se administrează intravenos, intramuscular sau subcutanat.
• Diazepamul (Valium). Medicamentul are efect anticonvulsivant şi previne
astfel acest neajuns al ketaminei.
• Se utilizează intravenos în caz de convulsii sau se administrează ca
preanestezic la animalele retive.
• Se recomandă oral, intravenos sau intramuscular, în doze de 0,5-1-2
mg/kg, depinzând de specie şi de starea de agitaţie a animalului.
 *RISCURI ASOCIATE CONTENŢIEI MECANICE ŞI CHIMICE
• În cazul contenţiei mecanice poate apărea autoaccidentarea animalului.
• O supradozare a substanţelor tranchilizante şi anestezice, în cazul
contenţiei chimice, poate duce la moarte.
• Alteori se produc surprize, deşi dozele de medicament sunt bine calculate
în funcţie de greutatea corporală, animalul intră într-o stare de
semianestezie, putând ataca operatorul şi personalul din jur.
• *Combelenul, a fost şi este utilizat frecvent la multe specii de carnivore
sălbatice (cu excepţia leilor) dar şi erbivore sălbatice;

• !!! Indiferent de tehnica şi tipul de contenţie, trebuie avut în vedere că, în

afara riscului legat de sănătatea animalelor contenţionate, există un mare
risc şi pentru toţi cei care lucrează în echipă (medici veterinari, asistenţi,
îngrijitori), care oricând pot fi accidentaţi mai uşor sau mai grav, sau chiar
omorâţi.
 INTOXICAŢII CU TOXINE DE ORIGINE ANIMALĂ
• --- Unele vieţuitoare sunt capabile să secrete substanţe toxice deosebit de
periculoase pentru om şi animale şi pot determina, inoculate chiar şi în
cantităţi foarte mici, suferinţe deosebit de grave vieţuitoarelor, care se pot
termina prin moarte.

• 1. Miriapode - centipede
• ! Sunt artropode elongate multi-segmentate, cu o singură pereche de
picioare pe fiecare segment corporal.
• Există aproximativ 3.000 de specii, în 20 de familii diferite – cea mai mare
este Scolopendra gigantean ce măsoară până la 30 de cm.
• În ţara noastră, urechelniţa (Lithobius forficattus), de 18-35 mm lungime, are 15
perechi de picioare. Muşcătura acesteia este inofensivă pentru om.
• !!! Există specii tropicale, cu lungimi de până la 25 de cm, cum este Scolopendra
morsitans (18-20 cm) , a cărei muşcătură este foarte dureroasă; local apare o
inflamaţie, apoi necroze şi limfangită; în general pot determina vomismente, ameţeli,
slăbiciune, cefalee, febră şi crampe musculare. În cazuri rare ţesutul se poate
necroza.
• În Dobrogea trăieşte Scolopendra cingulata (10-12 cm) a cărei muşcătură
este destul de periculoasă.
• Se întâlnesc rar cazuri mortale, mai ales pentru copii.
• !!! Veninul este injectat prin nişte tuburi fine, când picioarele din faţă ale
centipedelor sunt înfipte în corpul victimei.
• !Tratamentul este simptomatic.
• 2. Acarieni
• ! Căpuşele din subordinul Parasitiformis sunt specii ectoparazite; Ixodes
ricinus atacă (în stadiul de adult) cele mai diferite mamifere, păsări
domestice şi chiar omul.
• ! Hyalomma dromaderii, în stadiu larvar, se ataşează pe gâtul broaştelor
ţestoase, pe arici şi hârciogi; ca adult atacă diferite mamifere: cămila,
boul, calul, oaia.
• --- Foarte răspândită în sud-estul Europei este Hyalomma anatolicum.
• +++ !!! Majoritatea căpuşelor prezintă un real pericol prin intoxicaţia
produsă de înţepătură.
• ! Veninul injectat are aceleaşi calităţi cu cel al şerpilor şi poate produce
paralizie ascendentă la animale şi om.
• (! Căpuşele mai sunt şi transmiţătoare ale agenţilor etiologici ai unor boli -
ale unor babesii patogene la animale şi om sau ale unor rickettsii (febra
Q).

• -Transmiterea acestor germeni se face biologic, ei suferind în corpul

căpuşelor o evoluţie ciclică. Hemosporidiile şi ricketsiile au o dezvoltare
îndelungată, astfel încât transmiterea lor poate deveni ereditară.)
• Simptomatologie
• La câteva zile de la înţepătură, apar ameţeli, ataxie, paralizie, cefalee,
vomismente, paralizii simetrice ale extremităţilor, ineficienţa sfincterelor
şi paralizie bulbară.

• Tratament
• În caz de înţepătură se îndepărtează acarianul cu ajutorul unui tampon de
vată îmbibat în fenol, iar locul respectiv se badijonează puternic cu
tinctură de iod.
• *3. Scorpioni
• Scorpionii aparţin clasei Arachnida.
• --- Caracteristica acestor vieţuitoare este forma exterioară a corpului; primele 7
segmente abdominale, mai late, formează pre-abdomenul, iar ultimele 6 sunt
îngustate formând astfel o coadă: post-abdomenul, al cărei articol terminal este
transformat într-un ghimpe cu venin.
• !!! Scorpionii trăiesc în ţinuturi calde, chiar ecuatoriale, întâlnindu-se însă şi în jurul
Mediteranei......
• !!! Toţi scorpionii potenţial mortali aparţin familiei Buthidae.
• --- (Cel mai mare şi mai periculos pentru om şi animale este scorpionul-imperial
(Pandinus imperator) , lung de 18 - 20 cm. Trăieşte în deşerturile şi în pădurile
ecuatoriale şi tropicale.
• Alte specii mai importante de scorpioni sunt:
• Butus occitanus (de mai jos!) care trăieşte în jurul Mediteranei, în sudul Franţei, în
estul Europei;

• Euscorpius europaeus (scorpionul european) care are aproximativ 6 cm lungime şi

se întâlneşte la fel, în ţările din jurul Mediteranei;
• !!! Euscorpius carpaticus (scorpionul carpatin) are aproximativ 3-4 cm
lungime. Se găseşte şi prin pădurile Munţilor Carpaţi din România, dar
mai vieţuieşte şi în America de Nord, Centrală şi de Sud, în sudul Asiei, în
Indonezia şi în Europa.
• !* Există două tipuri de venin: unul care omoară sau paralizează numai
nevertebratele (fără acţiune asupra omului) şi un altul care poate provoca
moartea omului prin paralizia inimii şi a nervilor responsabili de
musculatura toracelui.
• !!! Acest al doilea tip de venin este produs de mai multe specii de
scorpioni şi poate omorî un câine în doar şapte minute iar un om în câteva
ore; înţepăturile sunt foarte periculoase pentru copii.
• Veninul scorpionilor se aseamănă ca însuşiri cu cel al şarpelui cobra (un
miligram de venin omoară un câine de 15-20 kg).
• !Simptomatologie
• Înţepătura, la om şi animale, este foarte dureroasă; apar inflamaţii locale,
paralizii, febră, ameţeli, vomismente şi chiar moartea.
• Local, pe lângă durere apar şi edeme şi necroze.
• După câteva minute sau ore se înregistrează şi tulburări generale
caracterizate prin salivaţie, (vomismente), parestezie, cefalee, dureri
abdominale, tulburări de respiraţie, edem pulmonar, tulburări vizuale şi
apoi comă.
• Moartea poate surveni după câteva minute sau ore de la înţepătură. La
A.M. - cămilă, bovine - înţepăturile pot trece neobservate, acestea putând
determina doar prurit şi un uşor edem local. Calul însă este mai sensibil; în
urma înţepăturii pot apărea edeme difuze cu eritem superficial, uneori cu
tendinţa de a cuprinde suprafeţe întinse. Câteodată pot apărea şi tulburări
generale grave, cu hiperexcitabilitate, subfebrilitate, tremurături
musculare, tahicardie şi tahipnee.
• La câine, înţepăturile se produc mai des la membre. La locul înţepăturii
apare o durere pronunţată (animalul se linge sau se muşcă). Edemul local
apoi difuzează, animalul capătă facies abătut, respiraţia şi pulsul devin
accelerate, prezintă hipertermie şi tremurături musculare. Fenomenele
inflamatorii dispar, dar în locul lor apar necroze sau abcese. Animalele pot
prezenta uneori contracţii violente, hiperestezie, vomismente, dispnee,
hematemeză, asfixie.
• *Cele mai rezistente sunt pisicile, la care simptomele se limitează doar la
tulburări locale, cu prurit pasager.
• Diagnostic
• Se bazează pe datele anamnetice, pe semnele locale şi generale.
• Prognostic
• Este grav.
• Tratament
• Toate înţepăturile de scorpioni trebuie tratate ca urgenţe medicale.
• --- Se aplică un garou pentru obţinerea stazei venoase, după care se administrează
serul antitoxic (atunci când este posibil). Dacă se intervine cu ser mai târziu, atunci
cantitatea trebuie să fie mai mare (obişnuit se administrează 10-15 ml ser).
• Local se poate recurge la impregnarea plăgii cu adrenalină sau procaină, prin
aspersiuni.
• Serul antivenin de şarpe nu are nici o eficienţă, dar seroterapia specifică se face
simţită chiar după o oră de la administrare.
• A.M., cu forme uşoare de intoxicaţie, nu necesită o intervenţie terapeutică, la
acestea putându-se aplica comprese reci sau administrări perifocale de adrenalină
1o/oo (0,5-1 ml) diluată în câţiva mililitri ser fiziologic, cu scopul de a se întârzia
resorbţia toxicului. Tot pentru efect neutralizant se pot face şi injecţii locale cu
vitamină C.
• În zonele dens populate este important să fie distruşi scorpionii, folosind
în acest scop găinile şi ibisul, care sunt mari consumatoare de scorpioni.
Pasărea ibis apărea pe vremuri odată cu creşterea apelor Nilului, ea fiind
considerată ca sfântă de vechii egipteni. Aceasta a fost slăvită ca
distrugător al şerpilor şi a altor dăunătoare. Într-un număr mare de
piramide s-au găsit sute de mumii ale “sfintei” păsări Ibis.