Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie « Nicolae Testemițanu »

Catedra Propedeutică stomatologică « Pavel Godoroja »

Relațiile intermaxilare
centrice.Fixarea modelelor în
articulatoare

A elaborat:Dombrovan Vladislava
Profesor: Cheptănaru Dumitru
Cuprins:
1. Noţiunea „ocluzie”. Varietăţi.
2. Definiţie „ocluzie centrică”.
3. Definiţie „ relaţii intermaxilare centrice”.
4. Definiţie „poziţie de postură a mandibulei”. Metode de determinare.
5. Definiţie DVO. Metodele de determinare.
6. Varietăţi de ocluzii fiziologice şi patologice. Caracteristica.
7. Simulatoarele: Varietăţi şi principii puse la baza structurii. Componentele.
8. Principiile şi metodele de fixare a modelelor în simulatoare.
9. Argumentaţi necesitatea confecţionării şablonului cu borduri de ocluzie.
10. Limitele protezei la maxilă.
11. Limitele protezei la mandibulă.
12. Dimensiunile bordurilor de ocluzie la maxilă. Cerinţe către bordura de
ocluzie.
13. Dimensiunile bordurilor de ocluzie la mandibulă. Cerinţe către bordura
de ocluzie.
 Noţiunea „ocluzie”. Varietăţi.
Ocluzie – raport de contact static sau dinamic dintre arcadele
dentare indiferent de relațiile dintre ele.
 Varietăți:
centrică (statică)
anterioară
posterioară
laterală din dreapta
laterală din stânga
 Definiţie „ocluzie centrică”.

Raport între arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical

când mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și
maxilă. Aceasta asigură poziționarea anterioară a condililor articulari
în fosele articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un contact
maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală, uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.
 Definiţie „ relaţii intermaxilare centrice”.

Raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează

față de maxilă în așa mod că condilii articulari ai mandibulei ocupă
în fosele articulare o poziție de retruzie neforțată față de baza pantei
tuberculului articular, indiferent de prezența sau absența totală a
dinților. Este o poziție din care încep și se finalizează mișcările
mandibulare la realizarea funcțiilor principale ale sistemului
stomatognat
 Definiţie „poziţie de postură a mandibulei”.
Metode de determinare.
Poziție de postură – poziția mandibulară, determinată de echilibrul dintre tonusul
mușchilor ridicători și coborâtori ai mandibulei, când pacientul se află în clinostatism
sau șezând și privind înainte.
 
Metode de determinare:
Pacientul stă cu capul nesprijinit și va privi înainte, respirând liniștit. În cabinet trebuie
să fie liniște, o atmosferă calmă și plăcută, lumina și culorile nestridente,
conversația calmă. Mandibula trebuie lăsată sub influența reflexului miotatic care se
obține (declanșează) prin lovirea mentonului sau a peretelui inferior al cavității bucale.
În cursul poziționării mandibulei în PP mușchii mobilizatori ai mandibulei, mușchii
prevertebrali, ai cefei și limbii se află într-un echilibru antigravitic, de obicei, fără
expresie electromiografică.
În practică se folosesc o serie de teste fonetice preconizate de diferiți autori: Wild
(mama, ema), Silvermann (fonema „S” – Mississippi, pas), Robinson (fe-fe), dar PP
poate fi adaptată și după o mișcare de deglutiție.
Repere: dentar (între arcade este un spațiu de inocluzie de 2-4mm), labial (buzele sunt
în contact fără să se contracte, lejer); lingual (între limbă și palatul dur apare un spațiu
minim fonetic)
 Definiţie DVO. Metodele de determinare.

Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre

punctele subnasion si gnation cand dintii se afla intercuspidare
maxima (IM). Se mai numeste si dimensiune verticala de
intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de etajul
inferior care poate avea dimensiuni multiple, DVO are o
dimensiune constanta pentru ca este dimensiunea care se
masoara cand dintii sunt contact.
 Varietăţi de ocluzii fiziologice şi patologice.
Caracteristica.
Fiziologice:
ortognată se descrie prin:
-semne de ocluzie centrică caracteristice pentru toți dinții: fiecare dinte
contactează cu doi dinți antagoniști (unul principal și unul secundar), excepție
făcând incisivul central inferior și ultimul molar superior;
-semne caracteristice pentru dinții frontali: linia mediană a feței coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei și mandibulei (simetrie); frontalii superiori
acoperă frontalii inferiori până la o treime din înălțimea lor (2-3mm); marginea
incizală a frontalilor inferiori contactează cu tuberculii palatinali ai frontalilor
superiori.
-semne caracteristice pentru dinții laterali în plan sagital: cheia de ocluzie Angle
semne caracteristice pentru dinții laterali în plan transversal: cuspizii vestibulari
ai d. superiori acoperă cuspizii vestibulari ai d. inferiori, aceștia contactând cu
șanțul mezio-distal al d. superiori; cuspizii linguali ai d. inferiori acoperă cuspizii
palatinali ai d. superiori, aceștia contactând cu șanțul mezio- distal ai d. superiori;
se explică prin faptul că arcada superioară este mai mare,
d. superiori au înclinație spre vestibular iar d. inferiori au înclinație spre lingual.
 dreaptă (cap-la-cap) – același raport ca la ocluzia ortognată cu
diferența că dinții din zona frontală sunt în raport ocluzal margine
incisivală la margine incisivală; mandibula poate să se deplaseze
fără obstacol în direcție sagitală și transversală → stereotip de
masticație frecător → abraziune rapidă.

biprognată (protruzie fiziologică bimaxilară/prognația

fiziologică) – același raport ca la ocluzia ortognată cu diferența că
dinții din zona frontală la ambele maxilare, împreună cu apofizele
alveolare, au o înclinație în direcție vestibulară
opistognată (retruzie fiziologică bimaxilară) – același raport ca la
ocluzia ortognată cu diferența că dinții din zona frontală la ambele
maxilare, împreună cu apofizele alveolare, au o înclinație ușoară
în direcție orală
Patologice:
prognația (ocluzia distală) – primul molar inferior are o poziție distală, astfel încât
cuspidul meziovestibular (MV) al molarului superior nu este situat între cuspizii mezio- și
centrovestibular (CV) ai primului molar inferior, dar este deplasat anterior, deci primul
molar inferior este deplasat distal cu cel puțin un cuspid; frontalii superiori pot fi retruzați,
păstrând contactul cu dinții inferiori sau pot fi protruzați, având un spațiu de inocluzie în
plan sagital.
progenia (ocluzia mezială/inversă) - primul molar inferior are o poziție mezială, astfel
încât cuspidul meziovestibular (MV) al molarului superior nu este situat între cuspizii
mezio- și centrovestibular (CV) ai primului molar inferior, dar este deplasat posterior, deci
primul molar inferior este deplasat mezial cu cel puțin un cuspid; frontalii inferiori îi
acoperă pe cei superiori cu sau fără prezența spațiului de inocluzie în plan sagital.
adâncă – dacă dinții frontali superiori îi acoperă pe cei inferiori mai mult de o treime din
dimensiunile lor verticale, iar marginile lor incisivale vin în contact cu tuberculii incisivilor
superiori, este o ocluzie adâncă nepatologică; dacă dinții frontali superiori îi acoperă pe
cei inferiori până la colet iar marginile incisivale ale contactează cu mucoasa – este
patologică; în zona laterală poate fi un raport normal sau dereglare.
deschisă – prezența unui spațiu de inocluzie în direcție verticală între dinții antagoniști; se
poate întinde nu numai la dinții frontali dar și la cei laterali; contactul poate fi păstrat
numai pe ultimii dinți de pe arcadă; spațiul de inocluzie poate atinge 9-10mm și mai mult;
dinții laterali pot avea raporturi normale sau dereglări.
încrucișată – în zonele laterale observăm angrenări inverse uni- sau bilaterale (dinții
inferiori îi acoperă pe cei superiori); linia mediană dintre incisivii inferiori este deviată de
la linia mediană dintre incisivii superiori.
 Simulatoarele: Varietăţi şi principii puse la
baza structurii. Componentele.
Simulatoarele sunt aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una, mai multe sau
toate mișcările mandibulei față de maxilă. Cu ajutorul lor modelele sunt poziționate în relație
centrică.
Varietăți:
Ocluzoare – imită mișcarea de deschidere și închidere; compuse din două rame (inferioară și
superioară) articulate printr-un ax-balama și care pot fi menținute la o anumită distanță prin
intermediul unui șurub sau al unei tije metalice. La baza structurii stă anatomia oaselor
maxilare: rama superioară imită poziția maxilei, rama inferioară imită poziția mandibulei, iar
tijele verticale imită ramurile verticale ale mandibulei.
Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere, propulsie,
lateralitate; articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice obținute în
urma măsurărilor între diferite repere osoase, articulare și dentare: extremitățile posterioare ale
ramei superioare imită condilii articulari; extremitățile superioare ale tijelor verticale ale
ramei inferioare imită tuberculul articular care are înclinare în sens mexio-distal de 33° și
oralvestibular de 17ᵒ (unghiul Benett); tija verticală care menține distanța dintre cele două rame
conține o tijă orizontală, vârful căreia marchează punctul interincisiv care, unindu-se cu
condilii articulari, formează triunghiul Bonwill;
articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei individual
pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de către medic; sunt
articulatoare cu înregistrare intrabucală, extrabucală și intra- extrabucală.
 Principiile şi metodele de fixare a modelelor în
simulatoare.
 modelele sunt fixate în ocluzor în poziție de relație centrică;
 între rama superioară și soclul modelului trebuie să fie un spațiu de 1cm;
 părțile distale ale modelelor se orientează către axa balama a ocluzorului;
 planul de ocluzie (suprafața ocluzală a dinților restanți, linia de contact a
bordurilor ocluzale) să fie paralel cu planul orizontal al ramei inferioare a
ocluzorului și cu planul mesei de gips;
 distanța dintre punctul incisiv și axul articular al ocluzorului să fie de 10-
10,5cm;
 planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al
ocluzorului și să fie perpendicular pe axul articular al ocluzorului;
 pentru fixarea în articulator pe soclul
 
Metode de fixare:
 într-un timp – se gipsează în același timp ambele modele;
 în doi timpi – se gipsează mai întâi modelul inferior, apoi cel superior (la
articulatoare se fixează mai întâi acel superior, apoi cel inferior).
 Argumentaţi necesitatea confecţionării
şablonului cu borduri de ocluzie.
Pentru a fixa modelele în așa poziție în care se găsesc arcadele
naturale în cavitatea bucală în relație centrică. Este necesar atunci
când sunt breșe medii și întinse. În caz de edentații mici, se folosesc
blocuri din material amprentar.

Limitele protezei la maxilă.

Pe vestibular în zonele edentate, șeile se extind până la fundul de sac
vestibular, în zona mucoasei neutre, spre distal, dacă este edentație
terminală, acoperă tuberozitatea palatină; posterior coincide cu linia
A. Acoperă dinții restanți laterali până în zona supraecuatorială iar
frontali până la colet. În zona frontală, dacă apofiza alveolară este
dezvoltată, versantul vestibular al șeii poate lipsi sau acoperi numai
jumate din apofiză.
 Limitele protezei la mandibulă.
Pe vestibular în zonele edentate, limita se extinde până la fundul de sac
vestibular, în zona mucoasei neutre, spre distal, dacă este edentație
terminală, acoperă treimea anterioară a tuberculului piriform, coboară
până la linia oblică internă întinzându-se orizontal pe fundul de sac
lingual. Șeile se unesc printr-o placă linguală care se extinde pe dinții
restanți laterali până în zona supraecuatorială, frontali acoperă 2/3
din înălțime.
 Dimensiunile bordurilor de ocluzie la maxilă.
Cerinţe către bordura de ocluzie.
Mai înalte cu 2mm și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții
restanți.
 Cerințe:
 baza șablonului să fie adaptată intim la suprafața câmpului protetic
acoperind-o în totalitate;
 baza șablonului să aibă o grosime de 1,5-2MM, să fie rezistentă la
presiune și să nu basculeze;
 să se îndepărteze și să se repună cu ușurință;
 marginile bazei să fie rotunjite și finisate corespunzător limitelor
determinate;
 bordurile de ocluzie să fie monolite și bine solidarizate la baza
șablonului corespunzător mijlocului apofizei alveolare, să aibă formă
și dimensiuni corespunzătoare;
 șablonul aplicat pe model, cât și pe câmpul protetic să aibă un grad
suficient de menținere.
 Dimensiunile bordurilor de ocluzie la
mandibulă. Cerinţe către bordura de ocluzie.
Mai înalte cu 2mm și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții
restanți.
Cerințe:
 baza șablonului să fie adaptată intim la suprafața câmpului protetic
acoperind-o în totalitate;
 baza șablonului să aibă o grosime de 1,5-2mm, să fie rezistentă la
presiune și să nu basculeze;
 să se îndepărteze și să se repună cu ușurință;
 marginile bazei să fie rotunjite și finisate corespunzător limitelor
determinate;
 bordurile de ocluzie să fie monolite și bine solidarizate la baza
șablonului corespunzător mijlocului apofizei alveolare, să aibă formă
și dimensiuni corespunzătoare;
 șablonul aplicat pe model, cât și pe câmpul protetic să aibă un grad
suficient de menținere.
Bibliografie:
 Gh. Bârsa, I. Postolachi TEHNICI DE
CONFECŢIONARE A PROTEZELOR DENTARE
 Emanuel Bratu,Dorin Bratu, Sergiu Antonie Restaurarea
Edentatiilor Partiale prin Proteze Mobilizabile