LEGILE SENZAȚIILOR ȘI

CARACTERIZAREA
MODALITĂȚILOR
SENZORIALE
 1. Legea intensității
• La nivelul omului, sensibilitatea este diferențiată, înalt specializată și
distribuită pe modalități în cadrul diverșilor analizatori.
• Toate aceste modalități, pe lângă particularitățile proprii, pun în evidentă
existenta unor trăsături și legi generale comune:
PRAGUL MINIMAL PRAGUL MAXIMAL
PRAGUL DIFERENȚIAL
ABSOLUT ABSOLUT

intensitatea minimă
Diferenţa între două valori intensitatea maximă
a stimulului
ale aceleiași stimulări, care a stimulului care
necesară pentru a
poate determina o experiență continuă încă să
determina o senzație
senzorială diferită, un determine o senzație
abia
răspuns discriminativ; specifică;
conștientizabilă;
• Cercetările ulterioare au dus la constatarea unor fapte care ies în afara
limitelor acțiunii legii lui Weber-Fechner.
• În primul rând, s-a stabilit că sfera de acțiune a legii amintite se
situează doar în registrul intensităților medii ale stimulilor specifici.
• În cazul stimulilor de intensitate mare și slabă (segmentele extreme ale
continuumului sensibilității), legea lui Weber-Fechner devine
inaplicabilă.
• Cu alte cuvinte:
La intensități scăzute ale stimulului legea Weber - Fechner este
contrazisa de legea semnificației. Valoarea de semnalizare ridicată
a unui stimul poate face ca acesta să fie receptat fără să fie nevoie
de creșteri logaritmice ale intensității.
La intensități foarte ridicate legea este contrazisă de către legea
adaptării. Mecanismul adaptării intervine în vederea protecției
analizatorului astfel încât orice creșteri ulterioare ale intensității
stimulului peste aceste valori nu mai sunt receptate.
 2. Legea adaptării
• Legea adaptării se referă la modificarea sensibilității
analizatorului sub acțiunea repetată a stimulului.
• Astfel:
dacă un stimul slab acționează mai multă vreme,
adaptarea se realizează în sensul creșterii
sensibilității;
 dacă un stimul cu o intensitate ridicată acționează
mai multă vreme, mecanismul adaptării intervine în
vederea protecției analizatorului. Mai mult, orice
creșteri ulterioare ale intensității stimulului peste
aceste valori nu mai sunt receptate;
 3. Legea semnificației
• Ceea ce are importanță pentru noi este sesizat mai repede și mai ușor;
• Legea semnificației se referă la faptul că importanța acordată unui
stimul de către o persoană, face ca acel stimul să fie recepționat într-o
manieră cât mai eficientă, chiar dacă intensitatea lui este mai mică.
• La animale, semnificația rezultă din valoarea biologică a stimulilor.
• La om se adaugă și o semnificație socio-culturală și profesională.
• De exemplu, un mecanic auto cu experiență, poate sesiza după sunetul
pe care îl produce un motor faptul că există o funcționare improprie a
acestuia;
 4. Legea contrastului
• Exprimă creșterea sensibilității ca efect al interacțiunii spaţio-
temporare a excitanților de intensități diferite, care acționează simultan
sau succesiv asupra aceluiași analizator.
• Contrastul simultan constă, fie în accentuarea reciprocă a clarității și
pregnanței stimulilor prezentați în același moment în câmpul
percepției, fie în accentuarea stimulului principal sub influența
stimulilor de fond.
• Pentru a se produce, este necesar ca deosebirile de intensitate dintre
stimuli să nu fie nici prea mari, încât să genereze fenomenul de
alternanță, nici prea mici, încât să genereze amestecul.
• Contrastul simultan are o sferă de manifestare mai redusă
decât cel succesiv, este greu de obținut în cadrul
sensibilității gustative sau olfactive și slab exprimat în
cadrul celei auditive.
• Ex: Cel mai pregnant, el se evidențiază în sfera
sensibilității vizuale – contrastul simultan al culorilor,
contrastul simultan al mărimilor.
• Contrastul succesiv constă în creșterea acuității perceptive (a
nivelului sensibilității) în raport cu un stimul prezentat la scurt timp
după acțiunea mai îndelungată a altui stimul de aceeași modalitate, dar
diferit după intensitate.
• El se evidențiază în sfera tuturor modalităților senzoriale, fiind
deosebit de pregnant în cadrul sensibilității gustative, olfactive,
termice și vizuale.
• Ex: Stimularea repetată a receptorilor gustativi cu substanțe dulci
duce la creșterea considerabilă a sensibilității pentru acru;
scăderea prealabilă a sensibilității dominatorilor pentru roșu,
determină creșterea sensibilității dominatorilor de verde (R.
Granit, 1956); stimularea îndelungată a pielii cu rece ridică
sensibilitatea pentru cald, și invers (contrastul termic).
 5. Legea sensibilizării și depresiei sau legea
interacțiunii dintre analizatori
• Exprimă creșterea sau scăderea sensibilității în cadrul unui analizator,
fie ca urmare a interacțiunii diferitelor câmpuri receptoare proprii, fie
ca urmare a interacțiunii lui cu alți analizatori.
• Ex: Stimularea cu o lumină de intensitate relativ slabă a unor
segmente retiniene, de pildă, duce la creșterea nivelului
sensibilității în segmentele apropiate.
• S.V. Kravkov (1948) și S. Stevens (1961) au studiat în detaliu
interacțiunea analizatorilor, demonstrând experimental cum stimularea
unuia din ei determină efectul de sensibilizare sau de depresie în
cadrul celorlalți, corespunzător intensității și duratei stimulilor
utilizați:
stimularea sistemului auditiv cu sunete cuprinse între
anumite frecvențe (1.000-3.000 Hz) determină o creștere
notabilă a sensibilității bastonașelor din retină, în timp ce
excitarea aceluiași receptor cu sunete de altă frecvență
provoacă un efect contrar;
stimularea aparatului vizual cu o lumină de intensitate
submedie determină sensibilizarea analizatorului auditiv;
excitarea cu rece a pielii feței sau a porțiunii occipitale
determină creșterea rapidă a sensibilității vizuale şi auditive;
excitarea între anumite limite şi în anumite condiții a
receptorilor tactili şi kinestezici duce la creșterea sensibilității
vizuale şi auditive, iar între alte limite şi în alte condiții,
asemenea excitare duce la apariția fenomenului de depresie.
 6. Legea sinesteziei
• Exprimă acea interacțiune între analizatori, în cadrul căreia calitățile
senzațiilor de o anumită modalitate (de exemplu vizuală) sunt
transferate senzațiilor de o altă modalitate (de exemplu auditivă).
• Se întâlnesc, astfel, situații când un stimul aplicat unui analizator
produce efecte subiective proprii altui analizator, fără ca acesta să fie
stimulat.
• Stimulii acustici, îndeosebi cei muzicali, produc efecte (senzații)
cromatice, așa-numitul auz colorat.
• Acest fenomen este foarte pregnant la unele persoane. Se citează
cazurile unor mari compozitori, precum Schubert, Ceaikovski, care
dispuneau de un auz colorat extrem de dezvoltat, ceea ce îi ajuta chiar
în procesul creației.
• Sinestezia a fost pusă în evidentă şi în interacțiunea
altor analizatori: vizual şi gustativ, auditiv şi
gustativ (senzațiile de culoare se asociază prin
activare cu senzații gustative, la fel şi cele auditive)
sau între analizatorii vizual şi auditiv, pe de o
parte, şi cel tactil, pe de alta (vorbim de „culori
moi” şi „sunete dulci”).
 7. Legea compensării
• Insuficienta dezvoltare a unei modalități senzoriale sau lipsa ei
conduce la perfecționarea alteia.
• La persoanele nevăzătoare sau la persoanele care suferă de hipoacuzie
se dezvolta sensibilitatea tactilă, vibratorie și olfactivă.
• De asemenea, compensarea tinde să fie este o lege generală a
psihicului, ea acționând nu numai la nivel senzorial.
• Compensarea este capacitatea organismului, în cazul discutat a
sistemului senzorial, de a se autoconstitui structural și funcțional.
• Ca fenomen psihofiziologic, presupune restructurări funcționale,
substituție, comutări nervoase si autoreglări, ce au ca scop stabilirea
echilibrului organismului si refacerea potențialului adaptativ.
CARACTERIZAREA
MODALITĂȚILOR
SENZORIALE