CAPITOLUL 2

INVESTIŢIILE MATERIALE

2.1. Etapele procesului investiţional

 Realizarea unei investiţii materiale presupune alocarea unor resurse
importante pentru o perioadă mare de timp.
 Din punct de vedere tehnic, procesul investiţional cuprinde trei etape:
 etapa concepţiei;
 etapa realizării investiţiei;
 etapa de funcţionare (exploatare) a obiectivului.
I. Etapa de concepţie este destinată elaborării deciziei de investiţie
când se efectuează studii, cercetări si proiecte, evaluări şi analize care urmăresc
să răspundă la o serie de întrebări ca :
- de ce este necesar proiectul?
- ce produse şi servicii se vor oferi pieţei prin realizarea proiectului?
- cine sunt utilizatorii produselor şi structura acestuia ?
- căror pieţe se adresează oferta de produse?
- care sunt posibilităţile de diversificare sortimentală?
 - ce dotări tehnice şi echipamente se vor utiliza ?
- care sunt posibilităţile de extindere în viitor a domeniului de activitate?
- ce resurse financiare,materiale,energetice şi umane sunt necesare pentru
funcţionarea proiectului?
- care sunt efectele generate de proiect?
- cum se încadrează proiectul în strategia generală de dezvoltare a ţarii?
 Prima fază a etapei de concepţie costă în pregătirea deciziei de investiţie,
care presupune întocmirea unei documentaţii care într-o tratare adecvată să
răspundă la aceste întrebări şi care se concretizează într-un studiu de
prefezabilitate.
 Studiul de fezabilitate, constă în documentaţia tehnico-economică şi
financiară privind necesitatea, sursele de acoperire şi eficienţa obiectivului.
 Pe baza studiului de fezabilitate se ia decizia de investiţie, deoarece el
oferă toate informaţiile de natură tehnică, economică şi financiară necesare.
 Studiul de fezabilitate tratează aceeaşi structură ca şi studiul de
prefezabilitate, cu deosebirea ca informaţiile sunt mai detaliate, iar soluţiile
oferite sunt definitive.
 II. Etapa realizării investiţiei reprezintă activitatea de investiţii
propriu-zisă pe parcursul căreia se realizează transformarea resurselor
investiţionale în elemente materiale (maşini, utilaje, instalaţii, clădiri etc.).
Specific acestei perioade este faptul că importante cantităţi de
resurse materiale, umane şi financiare sunt atrase din circuitul economic şi
imobilizate în investiţii neterminate.

III. Etapa de funcţionare (exploatare) a obiectivului de investiţii

este precedată de mai multe faze de recepţie a obiectivului care au ca scop
urmărirea atingerii parametrilor tehnico-economici a proiectului.
 2.2. Elemente financiare ale investiţiei

 În evaluarea investiţiilor trebuie să ţinem seama de caracteristicile

financiare ale eforturilor şi efectelor acestora.
 În timp ce efortul pentru investiţii este întotdeauna măsurabil, efectul
investiţiilor este greu de măsurat, fie datorită caracterului unor investiţii (cele
socio-umane), fie din cauza incertitudinii efectelor viitoare.
 Efortul investiţional, într-o accepţie generală, se referă la consumul de
resurse ocazionate de întreţinerea, execuţia şi funcţionarea unui obiectiv de
investiţii.
 În practica economică există mai multe interpretări a efortului investiţional şi
anume:
 resurse avansate;
 resurse ocupate;
 resurse consumate.
 Resursele avansate – reprezintă totalitatea consumurilor de resurse care
se fac în prezent în vederea obţinerii unor efecte viitoare. Resursele se
consideră avansate doar pe perioada de timp de la construire şi alocare până
în momentul când încep să producă efecte economice (pe perioada execuţiei
investiţiilor, efectuării cercetării ştiinţifice, calificării personalului).
În categoria resurselor avansate includem:
 investiţiile (materiale şi financiare);
 cheltuieli de cercetare-dezvoltare;
 cheltuieli cu calificarea personalului;
 cheltuieli cu perfecţionarea organizării;
 cheltuieli cu creşterea calităţii producţiei;
 cheltuieli cu activitatea de marketing;
 cheltuieli pentru informatizare;
 cheltuieli cu protecţia mediului.
  Resursele ocupate – sunt acele genuri de resurse care prin modul de
organizare al activităţii economice sunt „blocate” pentru o anumită perioadă
de timp la un anumit nivel organizatoric al întreprinderii. Aceste resurse
sunt considerate ocupate din momentul în care încep să producă efecte
până în momentul în care îşi încetează activitatea.
Din această categorie fac parte:
 active imobilizate;
 resursele umane;
 fondul de rulment;
 mediul natural (suprafeţe de teren pe care se desfăşoară activităţile
economice).

 Resursele consumate – reprezintă totalitatea consumurilor de resurse

antrenate de desfăşurarea activităţii. În această categorie se includ toate
elementele costului de producţie (materiale, salariale) cu excepţia
amortizării.
 2.3. Durata de viaţă a obiectivelor de investiţii

 Durata de viaţă a obiectivelor de investiţii influenţează procesul decizional

datorită implicaţiilor economice pe care le generează:
 o durată prea mare va determina creşterea cheltuielilor de întreţinere şi
funcţionare, reducerea calităţii produselor şi a vânzărilor, cu efecte în
scăderea rezultatelor economice;
 o durată prea mică determină creşterea cheltuielilor cu amortizarea
precum şi creşterea nevoii de finanţare pentru înlocuirea rapidă a
obiectivului.
 Durata de viaţă a unui obiectiv de investiţii cuprinde patru perioade de timp
mai importante:
 perioada de realizare a investiţiei;
 perioada de atingere a parametrilor proiectaţi;
 perioada de funcţionare normală;
 perioada de declin.
 lei

Durata de viaţă a obiectivului de investiţie

D – durata de realizare a investiţiei
Da – durata de atingere a parametrilor Dt – durata tehnică de funcţionare
proiectaţi CA – cifra de afaceri
Dn – durata de funcţionare normală C- costuri de producţie
Dd – durata de declin
De – durata economică de funcţionare
 Durata de viaţă economică - se înţelege perioada de timp în care
obiectivul asigură obţinerea de efecte economice pozitive (profit)
 Durata de viaţă tehnică (fizică) - se înţelege perioada de timp de la
intrarea în funcţiune a obiectivului până la casarea acestuia.