UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI

PSIHOLOGIA SOCIALĂ A PERSONALITĂȚII

CURSUL I

Dr. conf.univ. Caunenco Irina

– 2020–
Abordarea socio- psihologică a personalității. Metodologia.

Obiectul psihologiei sociale a personalității:

●Formarea omului ca subiect social în diferite grupuri sociale.
(influența de grup asupra personalității și particularitățile autoconștiinței);
●Legaturile sociale și procesul de comunicare, interacțiune.
Socializarea, formele de comportament sociale, mecanismele de reglare a
comportamentului social.
●Deci, problemele de bază, care se studiază în cursul ”Psihologia
socială a personalității”:
➢Problema socializării personalității;
➢Influența socială;
➢Reglarea comportamentului social;
➢Identitatea socială. 2
 Socializarea

Socializarea - este un proces, care implică, pe de o parte,

asimilarea experienței sociale de către individ prin includerea în mediul
social, în sistema legăturilor sociale, și, pe de altă parte este un proces
de reproducere a acestor relații sociale.
Deci, socializarea include nu numai procesul de orientare socială și
asimilarea normelor sociale, dar, și momentul de transformare activă și
aplicarea în situații sociale noi a rolurilor sociale asimilate, a normelor,
valorilor, metodelor de autodeterminare socială. Definiția scurtă a
socializării ar fi asimilarea și reproducerea de către personalitate a
acestor legături sociale.
 Socializarea

Raportul dintre conceptul de socializare și educație.

În prezent asupra procesului de socializare influențează:
❏”ruperea” stereotipurilor socio -culturale în relațiile dintre
copil și adult;
❏nu există un model normativ structurat (se face dificilă
alegerea socială, acceptarea normelor sociale, formarea planului
de viață).
În prezent cercetătorii se confruntă cu problema studierii
metodelor, factorilor de stabilizare a lumii reale instabile.
 Socializarea

Procesul de socializare include:

- translarea valorilor culturale, modeleler de comportament,
metodelor de categorizare socială. Dezvoltarea socială a
personalității în asemenea aspect este precăutată ca proces de
inculturație.
- procesul de socializare poate fi înțeles ca proces de asimilare a
experienței sociale. Deasemenea este important de cunoscut
mecanismele de asimilare a experienței sociale.
-Rezultatul socializării, adică adaptării.
-Socializarea ca construirea propriei lumi.
 Socializarea ca inculturație

Pentru înțelegerea inculturației în psihologia socială se

analizează factorii culturii, care influențează la om:
❏orice cultură poartă în sine o imagine normativă umană. De
exemplu în cultura americană, se apreciază calități ca: increderea,
autocontrolul. De aceea în procesul de socializare copilul va fi
orientat anume la acest model.
Una din sarcinile de bază a socializării este transmisia intre
generații a culturii, adică ”transmiterea prin moștenire”, din generație
în generație a tuturor particularităților culturii – îngrijirea copilului,
reprezentările despre sensul existenței umane.
 Socializarea ca inculturație

Includerea individului în cultura poporului său se numește

inculturație.
Mecanismul de bază de translare a culturii la nivel de grup – este
transmiterea culturală:
- transmiterea verticală, în procesul căreia valorile culturale,
deprinderile, credințele se transmit de la părinți către copii;
- transmiterea orizontală, când copilul asimilează experiența socială
și culturală în comunicarea cu semenii;
- transmiterea ”indirectă”, cînd omul invață în instituții specializate –
școală, universitate.
 Socializarea ca internalizare

Internalizarea – este asimilarea cerințelor sociale externe, care ulterior devin

cerințele interne ale personalității. Mecanismele sunt procesele cognitive și
motivaționale.
Conținutul internalizării:
-asimilarea modelelor de comportament;
-asimilarea semnificațiilor sociale: simboluri, valori, seturi (orientări).
În studiile, consacrate proceselor de internalizare a modelelor
comportamentale, s-a determinat:
1.internalizarea rolurilor depinde de nivelul semnificației obiective și
subiective a însăși modelului. De exemplu, omul va asimila mai cu succes
modelul comportamental ”a altui semnificativ, important”, cu cît este mai înalt
statutul (cu atit mai mult este respectat).
2.Succesul internalizării de către individ a modelului de comportament
depinde de nivelul de coordonare a așteptărilor de mediul social apropiat.
 Socializarea ca adaptare

Socializarea ca adaptare se înțelege ca corespunderea omului către

cerințele mediului social, adică formarea caracteristicilor la individ care asigură
funcționarea normativă .
Această problemă este înțeleasă diferit în diferite orientări teoretice:
1.Din punctul de vedere behaviorist, adaptarea socio-psihologică se
înțelege ca un proces, datorită caruia se atinge starea de echilibru social
între individ și grup, ca lipsa conflictelor cu mediul social apropiat.
2.Din puctul de vedere psihanalitic – adaptarea – reprezintă formarea și
dezvoltarea mecanismelor de apărare a personalității (apărarea patologică
ca formă inadecvată de adaptare).
3.Abordarea interacționistă a analizei adaptării socio- psihologice –
reprezintă îndeplinirea cu succes de către personalitate a repertoriului de rol
normativ și capacitatea de a rezolva conflictele de rol apărute.
 Socializarea ca adaptare

În prezent problema dată nu este soluționată, și mai des sună așa:

1) transformarea lumii ”după sine”,
2) transformarea sinelui ”după lume”.
Există trei factori care determină succesul adapării socio-psihologice:
1.Capacitatea omului pentru a schimba orientările proprii valorice și a Eu-
concepției;
2.Capacitatea de a găsi ”echilibrul” între orientările valorice proprii și rolul
social;
3.Orientarea nu către cerințele sociale concrete, dar spre acceptarea
sistemului de valori universal.
 Socializarea – construirea socialului

Imaginea lumii sociale include reprezentarea despre sine, ca parte a lumii

sociale (identitatea socială).Teorema lui U.Tomas ”ceea ce este gîndit ca real,
devine real în consecințele sale”
Abordarea construcționistă a socializării include următoarele momente:
1)realitatea lumii sociale și realitatea lumii interioare a personalității –
sunt realități, care permanent se conștientizează și interpretează de
personalitate.
2)capacitatea omului de a interpreta lumea este legată de două
particularități ale reprezentării despre lume:
a)reprezentarea implicită (ascunsă) a ”cîmpului cultural” (cunoaștem
funcții ale diferitor acțiuni și obiecte – de exemplu, cum trebuie de comportat
în ospeție în cultura noastră);
b)intenționalitatea - totdeauna suntem capabili să ne imaginăm obiectele
lumii altfel, decît sunt în realitate.