PIERDEREA DE SARCINĂ

La curgerea fluidelor reale prin conducte, aparate etc.(în contact cu suprafeţe

solide), o parte din energia mecanică a fluidului este disipată ireversibil în
energie calorică, ca urmare a rezistenţei la curgere pe care o întâmpină
fluidul prin sistemul dat. Forţele care se opun curgerii (şi pentru învingerea
cărora se cheltuieşte energie mecanică) sunt de natura forţelor de frecare.

Deseori pierderea de sarcină pe care o încearcă fluidul, se exprimă în termeni

de presiune, folosindu-se termenul de pierdere de presiune.
PIERDEREA DE PRESIUNE ŞI TENSIUNEA TANGENŢIALĂ
Rezistenţele la curgere pe care le întâmpină fluidele newtoniene în contact cu
suprafeţe solide sunt determinate de apariţia tensiunilor tangenţiale care se
exercită în sens opus direcţiei de curgere.

Se consideră un element de fluid de forma cilindrica, de rază r şi lungime l

care se află în curgere izoterm-staţionară. Asupra lui acţionează doar forţele de
presiune şi forţele tangenţiale (pe suprafaţa laterală de delimitare a elementului
de fluid), forţele de inerţie fiind nule, deoarece fluidul nu este subiectul unei
acceleraţii.
Pentru această situaţie, bilanţul de forţe este:

πr2p1 – πr2p2 - 2πrlτ = 0

sau simplificand si impartind cu ρg:

p1  p 2 2l

g r g
Şi ţinând cont de ecuaţia lui Bernoulli rezultă:
p1  p 2  p p f
 
g g g

De unde rezultă: rp f


2l

Cu ecuaţia de mai sus se poate determina valoarea tensiunii tangenţiale la

perete (p) când se cunoaşte pierderea de presiune (pf) . La perete r = R şi  = p .
Rp f D  p f
p  
2l 4l
Unde D=diametrul interior al conductei.
 Împărţind penultima ecuaţie la ultima se obţine:
r
 P
R
Ceea ce arată că la curgerea unui fluid în regim staţionar printr-o conductă
circulară, tensiunea tangenţială este o funcţie liniară de distanţa de la axa
conductei. Valoarea maximă a tensiunii tangenţiale este la perete (unde
gradientul de viteză este maxim) şi este nulă în axa conductei (unde gradientul de
viteză este nul).
Ecuaţiile de mai sus se pot aplica atât pentru curgerea laminară, cât şi pentru
curgerea turbulentă a fluidelor newtoniene şi nenewtoniene.

FACTORI ŞI COEFICIENŢI DE FRECARE

Rezistenţa la înaintare la curgerea fluidelor prin conducte sau peste corpuri solide
se poate exprima prin relaţia:

Ri = fKcAc

unde f = factorul de frecare

Kc = ρw2/2 - energia caracteristica;
Ac – aria caracteristica (udata)
La curgerea peste corpuri solide se defineşte factorul de formă ff dat de relaţia:

R i = f f Kc A p

unde Ap=aria proiecţiei corpului pe un plan normal pe direcţia de curgere.

PIERDEREA DE SARCINĂ LA CURGEREA FLUIDELOR NECOMPRESIBILE PRIN

CONDUCTE
Forţele de frecare care apar la curgerea izoterm-staţionară a unui lichid printr-o
conductă, sunt determinate de tensiunile tangenţiale din masa de fluid în
mişcare, tensiuni care sunt maxime la perete. Dar ţinând cont de ecuaţia:
D  p f
P 
4l

Rezultă că rezistenţele la înaintare se calculează cu relaţia:

D  p f D 2 p f
Ri = p Ac = Dl 
4l 4
w2
Ri = f Dl
Dar 2
Din ultimele două ecuaţii rezultă:
l w 2
p f   [N/m2]
D 2
 = 4f = coeficientul pierderii de sarcină
Ecuaţia de mai sus se mai poate scrie şi în termeni ai pierderii de sarcină:
p f 1 w2
hf   [m]
g D 2g

Ultimele două ecuaţii sunt cunoscute sub numele de ecuaţiile lui Fanning sau
ecuaţiile lui Darcy-Weissbach şi au o largă utilizare practică.

Pierderile de sarcină pot fi liniare hf lin care au loc pe distanţe în care curentul de
fluid are o mişcare uniformă şi pierderi de sarcină locală hf loc ce au loc în zonele
de curgere neuniformă datorită modificării vitezei de curgere ca mărime sau
direcţie.
Pierderea totală de sarcină hf va fi dată de suma acestor pierderi, respectiv:

hf  h f lin  h f loc
Pierderile de sarcină locale sunt date de relaţia:
w2
hf  loc   [m]
2g
unde  reprezintă coeficientul pierderii de sarcină locală, mărime adimensională,
ce depinde de caracteristicile curgerii şi de geometria conductei.

Ţinând cont de relaţiile de mai sus, pierderea totală de sarcină (de presiune) se
poate exprima prin relaţiile:
l w2
hf         [m]
D 2g

 1  w 2 [N/m2]
p f      
 D  2
PIERDEREA DE PRESIUNE LA CURGEREA FLUIDELOR COMPRESIBILE PRIN
CONDUCTE

La curgerea fluidelor compresibile prin conducte trebuie să se ţină seama că

odată cu variaţia presiunii în lungul conductei se modifică şi densitatea fluidului
şi deci viteza sa, prin urmare trebuie să se ţină cont şi de ecuaţia de stare a
fluidului.
Pentru curgerea unidirecţională a unui gaz, în regim izoterm-staţionar, printr-o
conductă orizontală de lungime dl şi diametru D, fără aport de energie mecanică
şi calorică din exterior, ecuaţia lui Bernoulli va avea forma:
dp dl w 2
wdw   0
 D 2

Dacă în ecuaţia de mai sus se înlocuieşte w cu Gm/ρ şi dw cu -Gmdp/ρ2 (unde

Gm=debitul masic de fluid) şi se inmulţeşte fiecare termen cu ρ2 rezultă:
2 dp dl Gm2
 Gm  dp   0
 D 2

Pentru integrare este necesar să se cunoască relaţia densitate-presiune, precum şi

caracterul termodinamic al curgerii gazelor în conductă.
Gaze perfecte în curgere izotermă (T=const.)
p1 1

p2  2

În acest caz după integrare se obţine:

1 1 2 lGm2
2
G ln
m 
 2 2 p1
 p2  p1    2D  0
2

sau 2 p1  2 1  lG m2 
p p 
2 2
 Gm ln  
1 2
1   2 2 D 

Dacă pierderea de presiune ∆pf este mică, adică nu determină modificări mari
2 1
ale vitezei de curgere, termenul cinetic Gm ln  poate fi neglijat adică:
2
2
l G l
p12  p 22   p1 m
  p1 1 w12
D 1 D

Ţinând cont de densitatea medie a fluidului ρm şi de ecuaţiile:

p12  p 22  p  p2  pm p
  p1  p 2   1    p1  p 2  p m si  1
2  2   m 1
 lG m2
Se obţine ecuaţia: p f  p1  p 2  
2 D m
Care reprezintă ecuaţia lui Fanning pentru fluide necompresibile.

Curgerea adiabată a gazelor perfecte este caracterizată prin ecuaţia:

p unde k = exponentul adiabatic al gazelor.

 const.
 k

În acest caz se obţine ecuaţia:

 k 1

Gm2
p1 k   p  k
 lGm2
ln  p1 1    1 
2
0
k p2 k  1  p1   2D
 
Curgerea politropǎ a gazelor perfecte este caracterizată prin ecuaţia:
p
 const. Unde ϰ = exponentul politrop al gazelor.

În acest caz se obţine ecuaţia:
  1

G 2
p1    p2    lG m2
m
ln  p1 1    1  0
 p2   1  p1   2D
 

In cazul curgerii gazelor reale, se aplicǎ ecuația de stare a gazelor perfecte ȋn care intervine
factorul de compresibilitate.