Cerințe pentru materiale

plastice care intră în contact

cu produse alimentare
Curs 3
Cuprins
1. Cerințe legale generale. Definiții
2. Cerințe privind polimerii
3. Solvenții utilizați la fabricarea materialelor plastice
4. Structuri macromoleculare utilizate la fabricarea ambalajelor
5. Materiale de ambalare care conțin nanoparticule
6. Declarații de conformitate pentru ambalaje
7. Limitele de migrare ale compușilor toxici
8. Exprimarea rezultatelor testelor de migrare
9. Introducerea pe piață a materialelor și obiectelor din plastic
1. Cerințe legale generale

• Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei Europene din 14 ianuarie

2011 privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în
contact cu produsele alimentare, defineşte normele specifice pentru
materialele și obiectele din plastic necesare pentru utilizarea în
condiţii de siguranţă a acestora și abrogă Directiva 2002/72/CE a
Comisiei din 6 august 2002 privind materialele și obiectele din
material plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare.

• Pentru toate materiale plastice se aplică o serie de norme privind

utilizarea monomerului clorură de vinil (Directiva 78/142/CEE a
Consiliului din 30 ianuarie 1978).
• Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 prevede posibilitatea adoptării unor măsuri
specifice pentru adezivi, învelișuri și cerneluri tipografice pentru materialele și
obiectele din plastic. Astfel, se acceptă ca materialele și obiectele din plastic
imprimate, îmbrăcate/acoperite sau lipite cu adezivi să conţină în stratul
imprimat, în înveliș sau în stratul adeziv alte substanţe decât cele autorizate la
nivelul Uniunii Europene pentru materiale plastice. Aceste materiale fac
obiectul altor norme ale Uniunii Europene sau altor cerințe legale naţionale.

• Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 prevede posibilitatea adoptării unor măsuri

specifice pentru substanţele obţinute prin procese de polimerizare (rășini
schimbătoare de ioni, cauciucuri și siliconi); având în vedere că aceste
materiale se compun din substanţe diferite faţă de materialele plastice și au
proprietăţi fizico-chimice diferite, trebuie să se aplice norme specifice pentru
ele.
Riscurile toxicologice ale utilizării
materialelor plastice în industria alimentară

• riscuri legate de polimer ca atare;

• riscuri legate de aditivii adăugaţi în compoziţia acestora la obţinere

sau prelucrare.
Definiții
• „materiale și obiecte din plastic”:
 materiale, obiecte și părţi ale acestora care sunt fabricate exclusiv din material plastic;
 materiale și obiecte alcătuite din mai multe straturi din plastic lipite cu adezivi sau prin alte mijloace;
 materiale și obiecte menţionate la literele (a) și (b) imprimate și/sau acoperite cu un înveliș;
 straturi din plastic și învelișuri din plastic care formează garnituri de capace și dispozitive de închidere care, împreună cu capacele și
dispozitivele de închidere respective alcătuiesc un set de două sau mai multe straturi din diferite tipuri de materiale;
 straturi de plastic în materiale și obiecte multistraturi multimateriale.

• „plastic” = un polimer la care se pot adăuga aditivi sau alte substanţe, capabil să funcţioneze în calitate de principal
component structural al materialelor și obiectelor finite.

• „polimer” = orice substanţă macromoleculară obţinută:

 printr-un proces de polimerizare cum ar fi poliadiţia sau policondensarea sau prin orice alt procedeu similar din monomeri și alte
materii prime;
 printr-o modificare chimică a unor macromolecule naturale sau sintetice;
 prin fermentare microbiană.

• „plastic multistratificat” = material sau obiect alcătuit din două sau mai multe straturi de plastic.

• „multimaterial multistratificat” = material sau obiect compus din două sau mai multe straturi de diferite tipuri de
materiale, dintre care cel puţin unul este un strat de plastic.
• „monomer sau altă materie primă”:
 substanţă care suferă orice tip de proces de polimerizare pentru fabricarea polimerilor;
 substanţă macromoleculară naturală sau sintetică utilizată la fabricarea macromoleculelor modificate;
 substanţă utilizată pentru modificarea macro-moleculelor naturale sau sintetice existente.

• „aditiv” = substanţă adăugată intenţionat la materialele plastice pentru a se obţine un efect fizic sau
chimic în timpul prelucrării plasticului sau în materialul sau obiectul finit; acesta este destinat să fie
prezent în materialul sau obiectul finit.

• „auxiliar de producţie a polimerilor” = substanţă utilizată pentru asigurarea unui mediu convenabil pentru
fabricarea polimerilor sau a plasticului; acesta nu se va regăsi în materialele sau obiectele finite, nici nu
are un efect fizic sau chimic în materialul sau obiectul finit.

• „substanţă adăugată neintenţionat” = fie o impuritate în substanţele utilizate, fie un intermediar de

reacţie format în timpul procesului de producţie sau un produs de descompunere ori reacţie.

• „auxiliar de polimerizare” = substanţă care iniţiază polimerizarea și/sau controlează formarea structurii
macromoleculare.

• „limită de migrare globală” (LMG) = cantitatea maximă permisă de substanţe nevolatile eliberate dintr-un
material sau obiect în simulanţi alimentary.
• „simulant alimentar” = mediu de testare care imită alimentul; prin comportamentul său,
simulantul alimentar imită migrarea din materialele care intră în contact cu alimentul.

• „limită de migrare specifică” (LMS) = cantitatea maximă permisă dintr-o substanţă dată eliberată
dintr-un material sau obiect în alimente sau simulanţi alimentari.

• „limită de migrare specifică totală” [LMS(T)] = suma maximă permisă de anumite substanţe
eliberate în alimente sau simulanţi alimentari, exprimată prin totalul fracţiunii de substanţe
indicate.

• „barieră funcţională” = unul sau mai multe straturi de orice tip de material care asigură că
materialul sau obiectul finit este în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr.
1935/2004 și cu dispoziţiile Regulamentului (CE) 10/2011.

• „restricţie” = limitarea utilizării unei substanţe sau a unei limite de migrare ori a unei limite de
conţinut de substanţă într-un material sau obiect;

• „specificaţie” = compoziţia unei substanţe, criteriile de puritate pentru o substanţă, caracteristicile

fizico-chimice ale unei substanţe, detalii privind procesul de fabricaţie al unei substanţe sau
informaţii suplimentare privind exprimarea de limite de migrare (Regulamentul CE 10/2011).
2. Cerințe privind polimerii
• Materialele plastice se obțin din monomeri și alte materii prime care intră într-o reacţie chimică din care rezultă o
structură macromoleculară - polimerul - care reprezintă principalul component structural al materialelor plastice.

• La polimeri se adaugă aditivi pentru a se îmbunătăți unele efecte sau caracteristici tehnologice propuse.

• Polimerul ca atare reprezintă o structură inertă cu greutate moleculară mare; substanţele cu o greutate moleculară
mai mare de 1 000 Da nu pot fi absorbite în mod normal în organism, deci, riscul potenţial pentru sănătate din partea
polimerului în sine este minim.

• Un risc potenţial pentru sănătate poate apărea din partea monomerilor sau a altor materii prime a căror reacţie nu a
avut loc ori nu s-a încheiat sau din partea unor aditivi cu greutate moleculară scăzută, care se transferă în alimente
prin migrarea din materialul plastic care intră în contact cu alimentul.
=> trebuie să se evalueze și să se autorizeze materialele de ambalare cu privire la riscul potențial al monomerilor,
precum și alte materii prime și alți aditivi utilizați la fabricarea materialelor și obiectelor din plastic (Regulamentul CE
10/2011).

• Evaluarea riscului unei substanţe (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor) cuprinde: substanţa sau
materia primă din care este fabricat ambalajul; unele impurităţi relevante sau produse de reacţie și degradare
previzibile să apară în timpul utilizării ambalajului respectiv.

• Evaluarea riscului trebuie să includă migrarea potenţială în cele mai defavorabile condiţii previzibile de utilizare și
toxicitate ale ambalajelor.
• Pe baza evaluării riscului, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor stabilește
specificaţii pentru fiecare substanţă, precum și restricţii de utilizare. Restricţiile pot fi cantitative,
referitoare la limite de migrare pentru a se garanta siguranţa materialului sau ambalajului finit.

• Până în prezent nu sunt stabilite suficiente norme la nivelul Uniunii Europene pentru evaluarea
riscului și utilizarea coloranţilor în materiale plastice folosite la confecționarea ambalajelor. Prin
urmare, utilizarea acestora rămâne în continuare reglementată de legislaţia naţională.

• Un risc potenţial pentru sănătatea consumatorilor poate apărea din migrarea unor materii prime a
căror reacţie nu a avut loc sau nu s-a încheiat sau din migrarea unor produse intermediare ori
secundare în procesul de fermentaţie. Și în acest caz este necesară evaluarea riscul produsului finit
și autorizarea materialului materie primă, înainte de utilizarea componentului respectiv la fabricarea
materialelor și obiectelor din plastic destinate fabricării ambalajelor produselor alimentare.

• Directiva 2002/72/CE conţine diferite liste de monomeri sau alte materii prime și aditivi autorizaţi
pentru fabricarea de materiale și obiecte din plastic destinate ambalării produselor alimentare.

• Nu pot fi utilizați decât monomeri, alte materii prime și aditivi autorizați și incluși în lista Uniunii
Europene.
• Acizii, alcoolii și fenolii pot apărea și sub formă de săruri. Având în vedere că, în stomac, sărurile se transformă,
de regulă, în acid, alcool sau fenol, utilizarea sărurilor cu cationi care au trecut printr-o evaluare de siguranţă
trebuie să fie autorizată împreună cu acidul, alcoolul sau fenolul.

• Daca evaluarea privind siguranţa alimentelor ridică motive de îngrijorare cu privire la utilizarea acizilor liberi,
vor fi autorizate numai sărurile, indicându-se în listă numele drept „… săruri ale acidului (acizilor)”.

• Substanţele utilizate la fabricarea materialelor sau obiectelor din plastic pot conţine impurităţi (substanţă
adăugată neintenţionat – NIAS) provenite din procesul de fabricaţie sau de extracţie a acestora. Nefiind posibil
să se enumere și să se ia în considerare în autorizare toate impurităţile, ele pot fi prezente în materiale sau în
obiecte, fără a fi incluse pe lista de substanțe autorizate a Uniunii Europene.

• Orice risc potenţial pentru sănătatea consumatorilor, prezent în materialul sau obiectul finit destinat ambalării
produselor alimentare, trebuie evaluat de către fabricant în conformitate cu principiile recunoscute
internaţional privind evaluarea riscului.

• În cadrul fabricării și utilizării materialelor și obiectelor din plastic se pot forma produse de reacţie și
descompunere (neintenţionat în materialul plastic – NIAS).

• Orice risc potenţial pentru sănătate generat de materialul sau obiectul finit care derivă din produse de reacţie
și descompunere trebuie evaluate de către fabricant în conformitate cu principiile recunoscute internaţional
privind evaluarea riscului.
• Înainte de stabilirea listei de aditivi a Uniunii Europene se puteau utiliza la
fabricarea materialelor plastice și alţi aditivi decât cei incluși în lista substanțelor
autorizate. Pentru acei aditivi a căror utilizare a fost permisă în statele membre,
termenul limită pentru transmiterea datelor în scopul evaluării de către autoritate
a siguranţei acestora în vederea includerii în lista Uniunii Europene, a expirat la 31
decembrie 2006. Aditivii pentru care s-a depus o cerere valabilă în acest termen
au fost introduși pe o listă provizorie.

• Pentru anumiţi aditivi de pe lista provizorie nu s-a luat încă o decizie privind
autorizarea la nivel UE. Utilizarea acestor aditivi poate fie posibilă în continuare în
conformitate cu legislaţia naţională până la încheierea evaluării lor și la adoptarea
unei decizii privind includerea sau neincluderea acestora pe lista Uniunii
Europene (Regulamentul CE 10/2011).

• Atunci când pentru un aditiv inclus în lista provizorie se stabilește că acesta nu

poate fi inclus în lista Uniunii Europene, aditivul respectiv trebuie eliminat din lista
provizorie de aditivi.
 Riscuri legate de polimer
• REACH - Registration, Evaluation, Authorisation and Restriction of
Chemicals

• Legislaţia Europeană a chimicalelor - Înregistrarea, Evaluarea,

Autorizarea şi Restricţionarea Chimicalelor

• Scop: îmbunătăţirea protecţiei sănătăţii umane şi a mediului prin

îmbunătăţirea identificării proprietăţilor intrinseci ale substanţelor
chimice (Comisia Europeană, 2011).

Polimerii utilizaţi în industria alimentară sunt inerţi din punct de vedere chimic, deci ei nu prezintă risc toxic direct doar
în cazul apariţiei unor procese de degradare → se pot elibera compuşi chimici toxici.
Polimeri sau copolimeri ai clorurii de vinil (CV)
Caz deosebit:
• datorită utilizării extinse
• risc de toxicitate prezentat de monomerul clorură de vinil.

Toxicitatea CV:
• a fost dovedită experimental pe animale de laborator,
• a fost observată şi la om în cazul persoanelor care au avut contact respirator îndelungat cu monomerul (muncitorii
din domeniu),
• apariţia de afecţiuni hepatice, dar sunt incriminate şi efecte mutagene şi oncogene.

Legislatie:
• Monomerul CV nu trebuie să fie conţinut în concentraţii care depăşesc 1mg/kg produs finit în cazul materialelor şi
obiectelor ce vin în contact cu alimentele.
• Nivelul monomerului CV în aceste materiale şi obiecte se determină prin cromatografie în fază gazoasă cu injecţie
prin prelevare din “head-space”.
• Se foloseşte detector cu ionizare în flacără, iar pentru confirmare spectrometria de masă  Riscurile apar datorită
eventualelor resturi de monomer nepolimerizat
• Legislaţia prevede lista monomerilor şi materiilor prime ce se pot utiliza la producerea materialelor şi obiectelor
din material plastic ( HG 1197/2002 modificată şi completată cu HG 512/2004).
3. Solvenții utilizați la fabricarea materialelor
plastice
• Solvenţii utilizaţi la fabricarea materialelor plastice pentru a produce
un mediu convenabil de reacţie sunt de cele mai multe ori înlăturaţi în
timpul procesului de fabricaţie, având în vedere că aceștia sunt, de
obicei, volatili.

• Până în prezent nu s-au stabilit încă norme la nivelul Uniunii Europene

privind evaluarea riscului și utilizarea solvenţilor la fabricarea
materialelor plastice utilizate pentru confecționarea ambalajelor
destinate produselor alimentare (Regulamentul CE 10/2011).
4. Structuri macromoleculare utilizate la fabricarea ambalajelor

• Materialele plastice se mai pot fabrica din structuri macromoleculare sintetice sau natural, care
reacţionează chimic cu alte materii prime pentru a crea o macromoleculă modificată.

• Macromoleculele sintetice utilizate sunt adesea structuri intermediare care nu sunt în totalitate
polimerizate.

• Un risc potenţial pentru sănătatea consumatorilor poate apărea prin migrarea altor materii prime
utilizate la modificarea macromoleculei, materii prime a căror reacţie nu a avut loc sau nu s-a
încheiat.
Þ este necesară evaluarea riscului pentru toate materiile prime, precum și pentru macromoleculele
utilizate la fabricarea macromoleculelor modificate și să se autorizeze sanitar înainte de utilizarea
lor la fabricarea materialelor și obiectelor din plastic, componente ale ambalajelor destinate
produselor alimentare.

• Unele materiale plastice pot fi produse de microorganisme care creează structuri macromoleculare
din materii prime prin procese de fermentaţie, iar apoi, macromolecula este fie eliberată într-un
mediu specific, fie extrasă.
5. Materiale de ambalare care conțin nanoparticule
• Tehnologiile noi, permit fabricarea de substanţe cu o dimensiune a particulelor care duce la proprietăţi fizice și chimice
diferite de cele ale substanţelor cu particule de dimensiuni superioare (de exemplu nanoparticule). Aceste proprietăţi
diferite pot determina caracteristicii toxicologice diferite și prin urmare, riscul acestor substanţe este evaluat de către
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor de la caz la caz. Deci, este necesar să se precizeze că autorizaţiile
bazate pe evaluarea riscului pentru compușii cu dimensiuni normale, nu acoperă evaluarea din domeniul fabricării
nanoparticulelor.

• Pe baza evaluării riscului, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor stabilește limite specifice de migrare
pentru a se garanta siguranţa materialului sau obiectului finit. Dacă un aditiv autorizat pentru fabricarea de materiale și
obiecte din plastic este autorizat în același timp ca aditiv alimentar sau agent aromatizant, este necesar să se asigure că
eliberarea substanţei nu schimbă compoziţia alimentului într-un mod inacceptabil pentru consumatori.

• Astfel, eliberarea unui aditiv sau agent aromatizant cu dublă utilizare trebuie să nu ducă la o funcţie tehnologică a
alimentului, cu excepţia cazului în care se intenţionează aceasta, iar materialul care intră în contact cu alimentul trebuie să
se conformeze condiţiilor stabilite pentru materiale aflate în contact activ cu alimentele, condiții stabilite prin
Regulamentele Europene.

• Eliberarea de substanţe din materialele și obiectele care intră în contact cu alimentele nu trebuie să producă o modificare
inacceptabilă a compoziţiei produselor alimentare.

• Conform bunelor practici de fabricaţie, este acceptat să se fabrice materiale plastice în așa fel încât acestea să nu elibereze
mai mult de 10 mg substanţe/dm² de suprafaţă a materialului plastic. Dacă evaluarea riscului unei anumite substanţe nu
indică un nivel mai scăzut, acest nivel este stabilit ca limită generică pentru inerţia unui material plastic - limita de
migrare globală.
• Limita de migrare globală de 10 mg/dm² înseamnă că pentru un ambalaj cubic care conţine 1 kg de aliment,
migrarea este de 60 mg/kg de aliment. Pentru ambalajele de dimensiuni mici, la care raportul dintre
suprafaţă și volum este mai mare, migrarea în aliment este mai mare.

• În ultimul timp se realizează materiale plastice destinate ambalării alimentelor care nu sunt formate numai
dintr-un strat de material plastic ci combină până la 15 straturi diferite de plastic pentru a se obţine
funcţionalitate optimă și protecţie pentru aliment, urmărindu-se totodată reducerea greutăţii ambalajului.

• Într-un material sau obiect din plastic multistrat, straturile pot fi separate de aliment printr-o barieră
funcţională. Această barieră este un strat situat la fața internă a materialelor sau obiectelor care intră în
contact cu alimentele, prin care se previne migrarea substanţelor din spatele barierei respective în alimente.
Dacă se folosește o barieră funcțională, în spatele acesteia se pot utiliza substanţe neautorizate, cu condiţia
ca ele să îndeplinească anumite criterii și migrarea lor să rămână inferioară unei limite de detecţie stabilite.

• Ţinând seama de produsele alimentare pentru sugari și pentru alte categorii de consumatori considerate
sensibile, precum și de toleranţa analitică mare a analizei migrării, pentru migrarea unei substanţe
neautorizate printr-o barieră funcţională este stabilit un nivel maxim de 0,01 mg/kg în produsele alimentare.

• Substanţele mutagene, cancerigene sau toxice nu pot fi utilizate fără autorizaţie prealabilă în materialele sau
obiectele destinate să intre în contact cu alimentele și ar trebui, prin urmare, să nu fie cuprinse în conceptul
de barieră funcţională (Regulamentul CE 10/2011).
 Riscuri legate de aditivi
Toxicitatea maselor plastice faţă de alimente se datorează mai ales aditivilor folosiţi:
pentru îmbunătăţirea proprietăţilor;
pentru îmbunătăţirea prelucrabilităţii acestora.
Principalele tipuri de aditivi utilizaţi sunt:
agenţi de biodegradare,
agenţi fungistatici,
agenţi bacteriostatici,
coloranţi,
plastifianţi,
antioxidanţi,
stabilizatori la lumină.
Marea majoritate a aditivilor prezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor şi mediu.

In mod special periculoşi:

retardanţii de ardere brominaţi,
ftalaţii plastifianţi utilizaţi în PVC-urile flexibile,
stabilizatorii de căldură care previn degradarea PVC-urilor în timpul fabricării.

Câţiva dintre retardanţii de ardere polibrominaţi sunt foarte persistenţi, foarte bioacumulabili și toxici şi sunt listați în Convenţia
de la Stockholm despre Poluanţii Organici Persistenți (POPs) (UNEP - UNITED NATIONS ENVIRONMENT PROGRAMME , 2001).
6. Declarații de conformitate pentru ambalaje
• Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 prevede că materialele și obiectele utilizate la ambalarea alimentelor trebuie să respecte cerințe legale și
trebuie să fie însoţite de o declaraţie de conformitate, care să ateste că acestea respectă reglementările aplicabile.

• Pentru a consolida coordonarea și responsabilitatea furnizorilor, în cadrul fiecărei etape de producţie, inclusiv pentru substanţele utilizate ca
materii prime, persoanele responsabile trebuie să includă respectarea normelor relevante, într-o declaraţie de conformitate care să fie pusă
la dispoziţia clienţilor lor.

• Învelișurile, cernelurile tipografice și adezivii nu sunt cuprinși în normativele legale și prin urmare nu fac obiectul unei declaraţii de
conformitate. Cu toate acestea, pentru învelișurile, cernelurile tipografice și adezivii folosiți la materialele și obiectele din plastic utilizate la
confecționarea ambalajelor destinate alimentelor, trebuie să se ofere documente prin care fabricantul să asigure conformitatea cu
Regulamentul (CE) nr. 10/2011.

• Agentul economic din sectorul alimentar trebuie să verifice în cadrul programului de autocontrol dacă alimentele respectă normele legale
aplicabile (Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002). În acest scop și sub rezerva
obligaţiei de confidenţialitate, agenţii economici din sectorul alimentar ar trebui să aibă acces la informaţiile relevante care să le permită să
se asigure că migrarea de substanțe toxice din materiale și obiecte în produsele alimentare respectă specificaţiile și restricţiile stabilite de
legislaţie.

• Trebuie pusă la dispoziţia autorităţilor executive documentaţia justificativă care să confirme declaraţia de conformitate. Astfel de dovezi de
conformitate pot să se bazeze pe testarea migrării. Având în vedere că testarea migrării este complexă, costisitoare și necesită timp, se
admite demonstrarea conformităţii prin calcule, dovezi știinţifice sau raţionament, dacă acestea duc la rezultate cel puţin la fel de severe ca
cele provenite din testarea migrării. Rezultatele testelor sunt considerate valabile atâta timp cât formulările și condiţiile de prelucrare rămân
constante.

• La testarea peliculelor sau a capacelor care nu intră în contact direct cu alimentele, adesea nu este fezabil să se determine suprafaţa care
7. Limitele de migrare ale compușilor toxici
• Stabilirea limitelor de migrare a compușilor toxici ia în considerare o presupunere
convenţională că o persoană cu greutate corporală de 60 kg consumă zilnic 1 kg de aliment
și că alimentul este ambalat într-un container cubic care eliberează substanţa toxică, iar
suprafaţa acestuia este de 6 dm².

• Pentru recipiente foarte mici sau foarte mari, raportul real între suprafaţa de contact și
volumul de aliment ambalat variază semnificativ faţă de presupunerea convenţională
anterioară. Prin urmare, suprafaţa de contact ar trebui să fie normalizată înainte de a se
compara rezultatele testării cu limitele de migrare.

• Limita specifică de migrare este o valoare maximă permisă dintr-o substanţă ajunsă din
ambalaj în aliment. Această limită ar trebui să asigure că materialul aflat în contact cu
alimentul nu prezintă un risc pentru sănătate.

• Fabricantul trebuie să se asigure că materialele și obiectele care nu intră încă în contact cu

alimentele vor respecta aceste limite, atunci când sunt puse în contact cu alimentele în cele
• Alimentele reprezintă o matrice complexă. Deci:
 analiza substanţelor care migrează în acestea poate prezenta dificultăţi analitice;
 ar trebui desemnate medii de testare care simulează transferul de substanţe din materialul plastic în
aliment;
 mediile de testare trebuie să reprezinte proprietăţile fizico-chimice principale ale alimentului.

• Pentru anumite alimente reprezentative sunt disponibile rezultate de cercetare în compararea

migrării în aliment cu migrarea în simulanţii alimentari.

• În mod special, pentru alimentele care conţin grăsimi, rezultatul obţinut cu simulantul
alimentar ar putea supraestima, în mod semnificativ în unele cazuri, migrarea în aliment. În
astfel de cazuri se prevede un factor de reducere pentru corectarea rezultatului la simulantul
alimentar.

• Expunerea la substanţe care migrează din materialele de contact cu alimentele s-a bazat pe
presupunerea convenţională că o persoană consumă zilnic 1 kg de aliment. Cu toate acestea, o
persoană ingerează cel mult 200 de grame de grăsime zilnic. Pentru substanţele lipofile care
migrează numai în grăsime, acest aspect trebuie luat în considerare. Prin urmare, se efectuează
o corectare a migrării specifice printr-un factor de corecţie aplicabil substanţelor lipofile, în
• Controlul oficial stabilește strategii de testare care permit autorităţilor
executive să efectueze controale în mod eficient, utilizând la
maximum resursele disponibile. Prin urmare, se admite, în anumite
condiţii, utilizarea metodelor de depistare pentru verificarea
conformităţii. Neconformitatea unui material sau obiect trebuie să fie
confirmată printr-o metodă de verificare.

• În Regulamentul CE nr. 10/2011 se stabilesc norme de bază privind

testarea migrării → document prin care se stabileasc aspecte mai
detaliate ale punerii în aplicare a normelor de bază pentru testarea
migrării.
8. Exprimarea rezultatelor testelor de migrare
• Pentru verificarea conformităţii unui material plastic utilizat la ambalarea produselor alimentare, valorile de migrare
specifice se exprimă în mg/kg, aplicând raportul real suprafaţă/volum în utilizarea reală sau prevăzută.

• Se aplică derogare pentru:

 recipiente și alte obiecte, conţinând sau destinate să conţină mai puţin de 500 mililitri sau grame ori peste 10 litri;
 materiale și obiecte pentru care, din cauza formei, este impracticabil să se estimeze relaţia între suprafaţa acestor materiale sau
obiecte și cantitatea de aliment care intră în contact cu ele;
 foi și pelicule care nu intră în contact direct cu alimentele;
 foi și pelicule care conţin mai puţin de 500 de mililitri sau grame ori mai mult de 10 litri.

• Pentru aceste situații, valoarea migrării se exprimă în mg/kg, aplicând un raport suprafaţă/volum de 6 dm²/kg de
aliment.

• Derogările nu se aplică materialelor și obiectelor din plastic destinate să fie aduse în contact sau care sunt deja în
contact cu alimente pentru sugari și copii mici.

• Prin derogare, pentru capace, garnituri de etanșare, chituri și alte obiecte similare de etanșare, valoarea migrării
specifice se exprimă în:
 mg/kg, utilizând conţinutul real al recipientului pentru care este destinată etanșarea sau în mg/dm², aplicând suprafaţa totală de
contact a articolului de etanșare și a recipientului etanșat dacă se cunoaște utilizarea de destinaţie a obiectului;
9. Introducerea pe piață a materialelor și
obiectelor din plastic

• Materialele și obiectele din plastic se pot introduce pe piaţă numai

dacă:
 îndeplinesc cerinţele privind utilizarea, cerințele de etichetare și cerințele de
trasabilitate;
 se fabrică în conformitate cu bune practici în materie de fabricaţie;
 îndeplinesc cerinţele privind compoziţia și declaraţia de conformitate
stabilite (Regulamentul CE 10/2011).
Concluzii
• Industria alimentară nu poate „funcţiona” fără materiale plastice şi obiectele confecţionate din
acestea.

• Grija pentru prezervarea sănătăţii ne face extrem de precauţi în utilizarea acestor materiale.

• Nu se pune problema de a renunţa la ele, ci de a ne alinia normelor europene în domeniu

pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi înlăturarea riscurilor degate de
ambalajele din polimeri.

• Cele mai utilizate materiale plastice ȋn industria alimentară sunt poliolefinele, polistirenul,
polietilentereftalatul și policlorura de vinil.

• Riscurile utilizării polimerilor sunt legate ȋn special de migrarea aditivilor utilizați ȋn prelucrarea
acestora.

• Legislația europeană prevede limite maxime admise pentru migrarea aditivilor ȋn alimente.
Seminar: studiu individual
• https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:020
11R0010-20140324&from=SL
• https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX%3A3197
8L0142
• https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/ALL/?uri=CELEX:32004R19
35
• http://publications.europa.eu/resource/cellar/ac942ce4-5ba5-4422-9
a8a-93b417184645.0009.02/DOC_4
• https://trade.ec.europa.eu/access-to-markets/ro/content/clasificarea
-materialelor-plastice
Seminar. Evaluarea toxicităţii aditivilor
• Toxicitatea aditivilor se evaluează urmărind efectul asupra sănătăţii
animalelor şi oamenilor pe baza unor norme legale. În acest sens se
examinează:
 doza letală , DL50;
 reacţia aditivului pe periodă mai lungă de timp pentru a stabili efectele
nocive în cazul absorbţiei repetate şi prelungite a substanţei respective;
 efectele pe teste biologice, atunci când polimerul se utilizează în domeniul
medical şi farmaceutic;
 citotoxicitatea, în special pentru plastifianţi şi stabilizatori prin încercări pe
cultură de microorganisme, diferite culturi de celule;
Extracţia în lichide alimentare, pentru aditivii folosiţi in compoziţia
polimerilor din care se obţin ambalaje pentru produse alimentare

Testarea se face în funcţie de tipul de aliment şi anume:

 extracţii apoase sau
 extracţii în medii de solvenţi ai grăsimilor, de ex heptan.

În principiu, modul de migrare a aditivilor din masa plastică în aliment este influenţat de
compoziţa chimică a alimentului.

Astfel, produsele alimentare se clasifică în:

 produse apoase neacide, pH > 5, extracţia se face în apă;
 produse apoase acide, pH < 5, extracţia se face in soluţii apoase de acizi slabi;
 produse mixte cu caracter hidrofil şi acidofil, extracţia se face în heptan în amestec cu substanţele cu cea
mai mare pondere în produsul respectiv;
 produse grase, extracţia se face in heptan sau ulei de măsline;
 produse alcoolice, cu conţinut în alcool >5%, extracţia se face într-o soluţie de alcool etilic în apă, conc.
corespunzătoare produsului testat;
 produse solide uscate, care sunt considerate inerte, cu excepţia celor care au un conţinut ridicat în
uleiuri volatile.
Legislație europeană ȋn domeniul materialelor
plastice ȋn contact cu alimentele
• http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/foodcontact/legisl_list_en.htm

New legislation:
• Regulation EU 1183/2012 - plastic materials and articles intended for contact with food amending Regulation (EU) No
10/2011
• Corrigendum to Regulation EU 1183/2012 - plastic materials and articles intended for contact with food amending
Regulation (EU) No 10/2011.
• Regulation EU 1282/2011 - plastic materials and articles intended for contact with food amending Regulation (EU) No
10/2011
• Regulation EU 321/2011 - restricting Bisphenol A use in plastic infant feeding bottles
• Regulation EU 284/2011 – import procedures for polyamide and melamine plastic kitchenware from China and Hong
Kong

General legislation:
• Framework Regulation on materials and articles intended to come into contact with food Regulation EC 1935/2004
• Good Manufacturing Practice for materials and articles intended to come in contact with food Regulation EC
2023/2006
Legislation on specific substances:
• Regulation 1895/2005/EC - restricting use of certain epoxy derivatives in materials and articles
intended to come into contact with food
• Directive 93/11/EEC - release of N-nitrosamines and N-nitrosatable substances from rubber
teats and soothers

Legislation on specific materials:

• Regulation EU 10/2011 – plastic materials and articles intended to come into contact with food:
 Consolidates old rules
 Repeals old rules
 Replaces old rules
• Regulation EC 450/2009 - active and intelligent materials and articles intended to come into
contact with food
• Regulation EC 282/2008 - recycled plastic materials and articles intended to come into contact
with foods
• Directive 2007/42/EC - materials and articles made of regenerated cellulose film intended to
come into contact with foods
• Directive 84/500/EEC – approximating EU countries' laws on ceramic articles intended to come
into contact with foods
Bibliografie
• Petcu C-D., Ambalaje utilizate in industria alimentara, Ed. Ex Terra
Aurum, Bucuresti, 2020.

• Chiş A.M., Toxicologie alimentară, riscurile toxicologice ale

materialelor aflate in contact cu alimentele, note de curs,
Universitatea din Oradea.

• http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/foodcontact/legisl_list
_en.htm