’’SĂ-I CUNOAȘTEM MAI BINE PE COPIII CU CES-POT FI ȘI COPIII NOȘTRI’’

CURSANT: BOCIAT PETRONELA

Grădiniţa P.N.Nr.2 Oţelu-Roşu

SPECIALITATEA: PROFESOR ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR
,, A educa înseamnă a porni de la ceea ce
este, cu scopul de a conduce spre ceea
ce este bine!’’
Adolphe Ferriere
De-a lungul istoriei, gândirea pedagogică a abordat în diferite feluri
problematica educaţiei unor copii care învaţă mai greu. Societatea şi
instituţiile de învăţământ manifestă şi în prezent, faţă de această
categorie de copii, o gamă variată de atitudini, de la acceptare şi
includere în medii instructiv-educative obişnuite – tendinţă tot mai
accentuată – la diferite grade şi modalităţi de separare şi de izolare faţă
de contextele sociale şi educaţionale la care au acces toţi copiii.
Conceptul ,,cerințe educative speciale” a fost introdus în
terminologia UNESCO în anul 1990 și desemnează acele „necesități
educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare,
necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale
și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburări de învățăre), precum și
o intervenție specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzătoare”
(T.Vrășmaș).
Alături de UNICEF, încă din 1998, Asociația RENINCO România a
desfăşurat o serie de proiecte, programe de formare şi seminarii dedicate
implicării profesioniştilor din educaţie, protecţiei copilului şi tinerilor cu
CES – pentru promovarea ideilor EDUCAŢIEI INCLUZIVE şi
diseminarea bunelor practici.
Între 2009-2011, RENINCO a derulat două proiecte europene (un proiect
Leonardo şi unul Grundtvig) prin care, a susţinut şi promovat Educaţia
Incluzivă la nivel european.
În 2011 a fost înființat GREI (Grupul român pentru educaţie incluzivă).
Obiectivul general al GREI este conectarea României la eforturile europene
şi internaţionale în realizarea educaţiei incluzive, susţinerea şi dezvoltarea
modelului românesc şi promovarea acestuia la nivel naţional şi în Europa.
În Forumul mondial al educaţiei pentru toţi de la Dakar, 2000 se susține
faptul că sistemele educaționale trebuie să fie incluzive și că în acestea
„Trebuie incluşi toţi copiii, şi cei provenind din cadrul minorităţilor
lingvistice, etnice sau culturale, copiii din grupuri îndepărtate sau nomade,
copiii străzii sau care lucrează, copiii cu dizabilităţi sau cei talentaţi”
În aceste condiții CES-se referă la cerințele în plan educativ ale unor
categorii de persoane, ca urmare a unor disfuncții sau deficiențe de natură
intelectuală, senzorială, psihomotrică, fiziologică sau ca urmare a unor
condiții psihoafective, socioeconomice sau de altă natură.
 Cerințele educative speciale (C.E.S.) (E. Vrăjmaș) "desemnează
necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale
educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată
particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori
tulburări de învățare), precum și o intervenție, prin
reabilitare/recuperare corespunzătoare".
Este importantă, deci, acordarea unei asistente educaționale  speciale.
Această sintagmă sugerează renunțarea la împărțirea pe categorii a
dizabilităților, desemnând persoanele, copiii care au anumite probleme
speciale de educație. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele cu
deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele.
Persoanele deficiente, la rândul lor, au două păreri în ceea ce
priveşte impedimentul lor: unele îl consideră un dezastru, iar altele
un simplu inconvenient.
 Definirea sintagmei C.E.S. poate fi analizată și din perspectiva
sintagmei "copii cu nevoi speciale" (special needs). În ultima
vreme, în Romania s-a vorbit despre persoane sau "copii cu nevoi
speciale", evitându-se sintagma "persoană sau copii cu handicap".
Persona cu nevoi speciale poate să fie o persoană cu anumite
dizabilități, mai mult sau mai puțin grave.
Alternativă a învăţământului special, educaţia integrată permite
acordarea serviciilor de sprijin pentru copii cu posibilităţi reale de
recuperare şi reintegrare, care altădată ar fi fost orientaţi către şcoala
specială.
Pentru a realiza integrarea copiilor cu CES, trebuie să acţionăm
asupra diferitelor nivele de dezvoltare a personalităţii lor, şi anume:
la nivel biologic, la nivel psihic, la nivel social .
 implicarea părinţilor copiilor din clasă în vederea reacţionării mai
rapide la probleme şi acordarea
 sprijinul suplimentar copiilor cu nevoi speciale;
 implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;
 elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a
comunităţii locale pentru educaţia incluzivă, prin aceasta înţelegând
adaptarea şcolii la cerinţele speciale ale fiecărui copil, indiferent de
problemele acestuia, şi nu a copilului la cerinţele şcolii, găsirea unor
strategii didactice adecvate, a unor metode şi tehnici de lucru
specifice: planificare, instruire, evaluare.
Utilizarea conceptului cerinţe educative speciale se referă la
adaptarea, completarea şi flexibilitatea educaţiei pentru anumiţi copii
în vederea egalizării şanselor de participare la educaţie în medii de
învăţare obişnuite.
Educaţie integrată – proces ce se referă în esenţă la integrarea în
structurile învăţământului general a copiilor cu CES (copii cu deficienţe
senzoriale, fizice, intelectuale, de limbaj, defavorizaţi socio-economic şi
cultural, copii cu tulburări psiho-afective şi comportamentale, copii orfani,
copii infectaţi cu virusul HIV etc.) pentru a oferi un climat favorabil
dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate acestor categorii de copii.
Autorul Alois Gherguţ subliniază că educaţia integrată a copiilor cu CES
urmăreşte dezvoltarea la aceştia a unor capacităţi fizice şi psihice care să-i
apropie cât mai mult de copiii normali, a implementării unor programe cu
caracter corectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant, ce permite
dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să le suplinească pe cele
deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru
activitate, în general şi pentru învăţare, în special, asigurarea unui progres
continuu în achiziţia comunicării şi a cogniţiei, formarea unor abilităţi de
socializare şi relaţionare cu cei din jur, formare de deprinderi cu caracter
profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene, dezvoltarea
comportamentelor adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţii,
care să faciliteze normalizarea deplină.
EDUCAŢIA INCLUZIVĂ - ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI
 Asigură participarea la educaţie a tuturor copiilor, promovând

diversitatea şi egalitatea.
- Promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere
firească a raporturilor dintre români şi rromi; dintre copii cu nevoi
speciale şi copii consideraţi “normali”{restul grupului}
- Pune accentul pe cooperare,, învăţare socială şi pe valorizarea
fiecărui individ
- Formează competenţe de comunicare, negociere şi cooperare
necesare în contextul unui învăţământ divers din punct de vedere
etnic şi cultural
- Acceptă ideea că orice copil poate învăţa
- Copiii şi părinţii sunt valorizaţi în mod egal
- Asigură învăţarea individualizată şi dezvoltă abilităţile de lucru în
echipă.
Dezvoltă relaţiile cu comunitatea locală pentru implicarea în activităţi de
educaţie a părinţilor;
- Promovează strategii eficiente pentru diminuarea încercărilor de
intimidare şi abuz asupra copiilor şi între copii;
- Personalul didactic promovează educaţia interculturală;
-Strategia curriculară ţine seama de diversitatea copiilor,
(lingvistică,culturală, sex şi de deficienţe);
-Sistemul de evaluare poate aprecia adecvat rezultatele tuturor copiilor;
- PUNCTE SLABE
- Uneori devine o simplă plasare a copiilor împreună;
- Slaba preocupare a unor educatori pentru informare şi perfecţionare;
- Adesea diferenţele sunt văzute într-o manieră negativă, devenind sursa
de conflict şi justificare a discriminării;
- Formarea de grupe speciale separate;
- Copiii şi părintii nu cunosc şi nu sunt informaţi despre drepturile lor;
-Strategiile nu corespund întotdeauna nevoilor individuale de valorizare
ale fiecărui copil;
OPORTUNITĂŢI
- Copiii şi părinţii au posibilitatea să-şi cunoască drepturile;
- Reducerea riscului de marginalizare şi excluziune socială a copiilor
preşcolari cu diferite dizabilităţi sau de diferite etnii;
- Dezvoltarea abilităţilor necesare pentru a face faţă exigenţelor
instructiv - educative în vederea integrării cu şanse egale alături de
ceilalţi copii în sistemul şcolar primar;
- Ofera fiecărui copil “diferit”posibilitatea de a învăţa şi a se dezvolta
deoarece interacţionează cu ceilalţi copii;
- Entuziasmul unor copii şi educatori.
 AMENINŢĂRI
- Prejudecăţile părinţilor şi ale educatorilor
- Activitatea cu părinţii este de “suprafaţă” , nu de “fond”
- Spaţiu insuficient, dotare inadecvată
- Lipsa specialiştilor în consilierea părinţilor, copiilor şi educatorilor în
grădiniţe;
- Atitudini şi practici retrograde ale educatorilor{refuzul diversităţii};
- Reticenţa şi lipsa de interes pentru copiii aflaţi în dificultate sau de
alte etnii;
- Sărăcia şi marginalizarea unor familii;
- Fonduri insuficiente alocate învăţământului.

Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi următoarele: clase

diferenţiate, integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi.
trei copii cu CES incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a
acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.
 Integrarea şcolară exprimă:
 atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o urmează;
 condiţia psihică în care acţiunile instructiv-educative devin
accesibile copilului;
 consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului
în munca de învăţare;
 situaţie în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator
la acţiunile desfăşurate pentru educaţia sa;
 corespondenţa totală între solicitările formulate de şcoala şi
posibilităţile copilului de a le rezolva;
Principiile educaţiei integrate

1.Principiul socializării reprezintă procesul de transmitere şi însuşire a

unui set de modele culturale şi normative, de cunoştinţe şi atitudini prin
care indivizii dobândesc cunoaşterea comportamentelor socialmente
dezirabile, îşi formează deprinderi şi dispoziţii care-i fac apţi să
acţioneze ca membri ai societăţii şi grupului social.
2. Principiul normalizării se referă la necesitatea asigurării condiţiilor
unei vieţi normale pentru persoanele cu CES, în aşa fel încât acestea să
trăiască conform standardelor după care trăiesc majoritatea membrilor
comunităţii.
L. Kebbson considera că aplicarea în practică a normalizării trebuie
realizată din punct de vedere structural, pe patru niveluri funcţionale:
1. Normalizarea fizică;
2. Normalizarea funcţională;
3. Normalizarea socială;
4. Normalizarea societală.
 3.Principiul drepturilor egale reglementează accesul efectiv al
persoanelor cu CES la educaţie şi alte servicii comunitare, precum şi
eliminarea unor obstacole sociale care împiedică satisfacerea în
condiţii de egalitate a unor necesităţi individuale pentru persoane cu
handicap.
4. Principiul dezinstituţionalizării se referă la reformarea sistemului
special pentru persoanele cu CES în direcţia creşterii gradului de
independenţă şi autonomie personală a asistaţilor pentru o inserţie
optimă în cadrul vieţii comunitare.
5. Principiul dezvoltării se referă la faptul că toate persoanele cu
CES sunt capabile de creştere, învăţare şi dezvoltare, indiferent de
severitatea handicapului, cu potenţialul de care dispun.
6. Principiul egalităţii şanselor în domeniul educaţiei – educaţia
copiilor cu CES să se facă pe cât e posibil în cadrul sistemului general
de învăţământ, prin eliminarea oricăror practici discriminatorii.
7. Principiul asigurării serviciilor de sprijin presupune oferirea
serviciilor guvernamentale (de sănătate, învăţământ, asistenţă
socială), serviciilor de sprijin – de consultanţă / consilier a
persoanelor cu CES prin crearea resurselor: umane (personal
specializat); resurselor materiale (variate instituţii de educaţie, de
asistenţă şi ocrotire, centre de orientare, formare profesională,
consiliere, cercetare etc.).
8. Principiul intervenţiei timpurii indică eficienţa intervenţiei
precoce de reabilitare, reeducare şi integrare pentru persoanele cu
CES.
9. Principiul cooperării şi parteneriatului: promovarea integrării
prin cooperare şi parteneriat dintre partenerii implicaţi în actul
educativ: elevi, profesori, părinţi etc.
 Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)

Poate cel mai mare compozitor al tuturor

timpurilor, Mozart era un muzician desăvârşit încă din
copilărie, de la 4-5 ani. În adolescenţă era deja considerat
un geniu, câştigandu-şi notorietatea, fapt care i-a scos la
iveală însă şi problemele de concentrare (simptom întâlnit
adesea la pacienţii autisti, dar nu numai), deşi era foarte
activ din punct de vedere social şi părea că îi displace să
petreacă timp singur (aspecte care nu au tangenţe cu
autismul).
Mulţi autişti, însă, care sunt adesea sensibili la sunete,
devin foarte receptivi la muzica lui Mozart, atât de
receptivi încât aceasta este folosită în terapie.
Hans Hans Christian Andersen (1805-1875)

Acest cunoscut scriitor danez, autor al unor poveşti ca

"Răţuşca cea urâtă", "Crăiasa zăpezilor" sau "Mica sirenă", era
predispus în copilărie la accese de plâns ciudate, fiind şi uşor
efeminat. Potrivit jurnalelor lui, avea tendinta de a tânji după
persoane inaccesibile (atât femei, cât şi bărbaţi).
Iar cei care au analizat poveştile lui consideră că acestea par a
indica o revoltă interioară profundă, el descriind adesea personaje
bizare sau greşit înţelese, care nu erau mereu suficient de norocoase
pentru a găsi mântuirea. Experţii sunt de parere că ar fi putut suferi
de autism. cest cunoscut scriitor danez, autor al unor poveşti ca
"Răţuşca cea urâtă", "Crăiasa zăpezilor" sau "Mica sirenă", era
predispus în copilărie la accese de plâns ciudate, fiind şi uşor
efeminat. Iar cei care au analizat poveştile lui consideră că acestea
par a indica o revoltă interioară profundă, el descriind adesea
personaje bizare sau greşit înţelese, care nu erau mereu suficient de
norocoase pentru a găsi mântuirea.. Experţii sunt de parere că ar fi
putut suferi de autism.
Aceste cerințele educative speciale solicită abordarea actului educațional
de pe poziția capacității elevului deficient sau aflat în dificultate de a
înțelege și valorifica conținutul învățării și nu de pe poziția profesorului
sau educatorului care desfășoară activitatea instructiv-educativă în
condițiile unei clase omogene sau pseudoomogene de elevi.
Normalizarea - asigurarea unor condiții de viață, corespunzătoare pentru
persoanele cu cerințe speciale, acceptarea acestora în cadrul societății sau
comunității din care fac parte, fiindu-le asigurate aceleași drepturi,
responsabilități și posibilități de acces la serviciile comunitare ca și
celorlalți membrii ai societății. Normalizarea se referă la sprijinul oferit
persoanelor cu cerințe speciale de către componentele sistemului social ,
pentru a permite acestora un mod de viață similar sau apropiat cu al
celorlalți membrii ai societății.
 Ministerul Educației Naționale ar trebui să țină cont de câteva

sugestii. Acestea urmăresc integrarea unor principii care fac

școala mai prietenoasă copiilor cu CES:

1. incluziune;

2. eficacitate;

3. mediu sigur, protectiv şi sănătos;

4. echitate de gen şi sensibilitate faţă de gen;

5. implicarea și participarea familiei copilului cu CES

 t fi o
s ă po
g , ca m e ! ”
te ro r u l u
- m ă, p e nt
du că n t are
E u vâ
c
bine
 BIBLIOGRAFIE

•Gherguț A., Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale.

Strategii de educație integrată, Editura Polirom Iași, 2001

•Ecaterina Vrăşmaş, “Introducere în educaţia cerinţelor speciale”,

Editura Credits, Bucureşti, 2004;

•Traian Vrăşmaş, “Învăţământul integrat şi /sau incluziv”, Editura

Aramis, Bucureşti, 2001;