TEMA LUCRĂRII

PARCUL NAŢIONAL
BUILA VÂNTURĂRIŢA
 CUPRINS

ARGUMENT
 
CAP. I CATEGORII DE ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA
 
CAP. II ARII DE INTERES NAŢIONAL
 
CAP. III PARCUL NAŢIONAL BUILA VÂNTURĂRIŢA
3.1. Cadrul general 
3.2. Scurtă descriere 
3.3. Descrierea parcului
3.3.1. Localizarea geografică
3.3.2. Geologia parcului
3.3.3. Geormorfologia parcului
3.3.4. Hidrografia parcului
3.3.5. Speologia parcului
3.3.6. Flora parcului 
3.3.7. Fauna parcului
 
CAP. IV CONFLICTUL DE LA PARCUL NAŢIONAL
BUILA VÂNTURĂRIŢA
 
BIBLIOGRAFIE
 ARGUMENT

În România există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de

interes național, altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii
Europene), iar altele de interes internațional.
O arie protejată înseamnă că există o serie de restricții în folosirea
resurselor din acea zonă, iar acestea variază destul de mult în funcție de
tipul de arie protejată și de zonarea internă a acesteia. Restricțiile sunt
menite să acționeze ca o barieră în calea activităților umane cu impact
negativ ridicat, cum ar fi exploatările forestiere, amenajări hidrotehnice,
minerit etc…
Turismul, la rândul lui, are propriile păcate dacă se dezvoltă în mod
haotic, se încurajează turismul de masă și nu se iau măsuri de limitare a
impactului negativ. La momentul de față sunt documentate destule situații în
care turismul haotic a făcut mult rău, cum ar fi cazul plajelor din Thailanda
aproape complet distruse și extrem de poluate. Tocmai din acest motiv pot
exista o serie de restricții chiar și pentru activități turistice.  În acest context
ecoturismul are rolul de a aduce beneficii localnicilor, însă fără a afecta până
la dispariție resursa care stă la baza acelor beneficii. 
 CATEGORII DE ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA

1. Arii de interes internaţional

Pentru ţara noastră, au fost declarate la nivel internaţional:
- rezervaţii ale biosferei: Delta Dunării, Retezat , Pietrosul Rodnei
- zone umede de importanţă internaţională ; Delta Dunării, Insula Mică a
Brăilei, Lunca Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa , Lacul Techrighiol.
- situri naturale ale patrimoniului natural universal: Delta Dunării
- geoparcuri: Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Geoparcul Platoul
Mehedinţi desemnate prin HG 2151/2005 la categoria parcuri naturale.

2. Arii de interes naţional

Ariile naturale protejate de interes naţional sunt declarate în baza: Legii
nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea III, zone
protejate; Hotărârii de Guvern 2151/2004 privind instituirea regimului de
arie naturală protejată pentru noi zone; Hotărârii de Guvern nr. 1581/2005
privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone;
Hotărârea de Guvern nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale
protejate.

3. Arii de interes comunitar

România deţine 273 Situri de Importanţă Comunitară şi 108 Situri de
Protecţie Specială Avifaunistică,.
 CATEGORII DE ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA

Reţeaua Ecologică
Europeană Natura 2000 oferă
numeroase instrumente utile,
iar extinderea reţelei prin
includerea şi gestionarea
ariilor naturale protejate din
România, reprezintă un pas
important în direcţia
conservării peisajului şi
biodiversităţii.

Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte fondul natural, această reţea serveşte,

atât intereselor României, cât şi celor ale Uniunii Europene.
 ARII DE INTERES NAŢIONAL

La nivel european, România deţine cel mai diversificat şi valoros

patrimoniu natural; suprafaţa ariilor naturale protejate de interes naţional,
raportată la suprafaţa ţării, este de 7%.
 ARII DE INTERES NAŢIONAL

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei
sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, categoriile de arii naturale
protejate de interes naţional sunt
- rezervaţii - parcuri naţionale – ariile - monumente ale naturii
ştiinţifice – acele naturale protejate ale căror - arii naturale protejate ale
zone cu regim strict scopuri sunt protecţia şi căror scopuri sunt
de protecție, în care conservarea unor eşantioane protecţia şi conservarea
activitățile umane reprezentative pentru spaţiul unor elemente naturale cu
sunt interzise cu biogeografic naţional, valoare şi semnificaţie
excepția celor în cuprinzând elemente naturale ecologică, ştiinţifică,
scop științific. cu valoare deosebită. peisagistică deosebite.
- rezervaţii naturale – arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic,
faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic.
- parcuri naturale – arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane
cu natura de-a lungul timpului a creat o zona distinctă, cu valoare semnificativă
peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.
 PARCUL NAŢIONAL BUILA VÂNTURĂRIŢA

Cadrul general 
 
Parcul Naţional Buila-Vanturăriţa, sit al Reţelei Ecologice Europene
NATURA 2000, a fost infiinţat prin H.G nr. 2151/2004, în urma studiilor de
fundamentare ştiinţifică a demersurilor realizate de asociaţia Kogayon,
organizaţie nonguvernamentala de protecţie a mediului cu sediul în comuna
Costeşti şi este administrat de către RNP Romsilva în parteneriat cu asociaţia
Kogayon.
Parcul are o administraţie, cu sediul în Horezu, care întocmeşte şi pune în
aplicare Regulamentul parcului şi Planul de Management al acestuia.
Activitatea administraţiei este supervizată de Consiliul Stiinţific, alcătuit de 13
cercetători, iar implicarea comunităţilor locale se face prin Consiliul
Consultativ, alcătuit din reprezentanţi ai tuturor factorilor interesaţi (45
instituţii şi organizaţii).

Administraţia parcului a fost înfiinţată în februarie 2006, cu sediul în

oraşul Horezu şi are în prezent 10 angajaţi : director, responsabil relaţii cu
comunităţile, educaţie ecologică şi turism, biolog, specialist IT, economist,
sef paza şi 4 rangeri.
 Scurtă descriere 
 
Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa este cel mai mic parc Naţional din
Romania, cu o suprafaţă de 4186 ha., fiind situat în judeţul Vâlcea, în sudul
munţilor Căpăţânii, pe teritoriul localităţilor Costeşti, Bărbăteşti şi Băile
Olăneşti. Parcul cuprinde creasta calcaroasă liniară a Masivului Buila-
Vânturăriţa, cu o lungime de circa 14 km, de la vest de Cheile Bistriţei vâlcene,
până la est de Cheile Olăneşti (Folea), creasta dominata de cele două vârfuri
care dau numele masivului. Vârful Buila (1849 m) şi Vârful Vânturăriţa (1885
m).
Masivul prezintă caracteristicile specifice reliefului carstic, cu numeroase
forme exocarstice (chei, abrupturi, calcaroase, doline, câmpuri de lapiezuri,
grohotişuri calcaroase, hornuri, ace, strungi) şi endocarstice (peşteri şi
ravene).
Un element suplimentar de atracţie şi valoare al parcului îl constituie
existenţa în perimetrul acestuia sau în imediata apropiere a numeroase
obiective cultural-istorice. Mânăstirile Arnota, Bistriţa, Horezu, Frăsinei,
schiturile Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor
schituri 44 Izvoare, Papusa, Perl, bisericile rupestre din Peştera Liliecilor,
alte monumente din localităţile din zonă, precum şi tradiţiile, obiceiurile şi
arhitectura tradiţională din satele de la poalele muntelui.
 Localizarea geografică
 
Masivul Buila-Vânturăriţa este situat în partea central-nordica a Judeţului
Vâlcea şi face parte din Munţii Căpăţânii. Masivul iese în evidenţă faţă de
lanţul principal al acestora, atât prin dispunere cât şi prin constituţie şi relief.
Creasta principală a Munţilor Căpăţânii, constituită preponderent din şisturi
cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare înspre nord şi sud.

Principalele vârfuri ale

masivului sunt, de la sud-vest
spre nord-est, următoarele:
Arnota (1183,7 m), Muntele
Cacova (1525,1 m), Muntele Piatra
(1643 m), Muntele Albu (1658,9 m),
Buila (1848,6 m), Stevioara (1847
m), Vânturăriţa Mare (1885,2 m),
Vioreanu (1866 m), Vânturăriţa
Mică (1655 m), Stogu (981 m).
 GEOLOGIA PARCULUI

Stratificaţia
În zona Masivului Buila-Vânturăriţa se găseşte o succesiune de depozite
metamorfice şi sedimentare care poate fi urmărită în întregime pe
deschiderile oferite de văile celor patru râuri care traversează bara
calcaroasa, săpând în aceasta câte un sector de chei.

Schiţa tectonica a
parcului

Profilul
geologic al
parcului
 GEOLOGIA PARCULUI

Formaţiunile cristaline
În Masivul Buila-Vânturăriţa, rocile metamorfice aflorează pe versanţii
nord-vestici, pe văile râurilor Bistriţa, Costeşti, Cheia şi Olăneşti, cat şi în
zona de creastă, unde ies la zi de sub depozitele sedimentare erodate
(Curmătura Builei).
Formaţiunile sedimentare 
După desăvârşirea ciclului baikalian, care a generat şisturi cristaline
epimetamorfice, domeniul getic a evoluat ca arie exondată supusă denudării. A
devenit arie de acumulare în neo-Carbonifer, când s-au acumulat depozite
predominant continentale. În ciclul alpin, procesul de sedimentare începe dupâ
faza de exondare care a durat şi în timpul Triasicului. În Jurasic, se conturează o
serie de zone depresionare printre care şi Buila-Vânturăriţa.

Ammoniti Colonie algala Elipsactinia eliptica

 GEOLOGIA PARCULUI

Geormorfologia parcului
Spre deosebire de Munţii Căpăţânii din care face parte, Masivul Buila-
Vânturăriţa prezintă caractere aparte, specifice crestelor calcaroase liniare şi
insulare. Culmea principală are o lungime de circa 14 km, având însă caracter
unitar doar între Cheile Costeşti şi Cheile Cheia, cu o mica întrerupere în zona
Curmătura Builei (aici cuvertura sedimentara a fost erodată până la depozitele
metamorfice), în rest fiind fragmentată de către râurile care au săpat chei (de la
vest la est: Bistriţa, Costeşti, Cheia şi Olăneşti), care separă două masive: Arnota
(sud-vest, între râurile Bistriţa şi Costeşti) şi Stogu (nord-est, între râurile Cheia şi
Olăneşti), care au o înfăţişare diferită de aceea a culmii principale.

Abrutul Nord Vestic Curmătura Builei

 HIDROGRAFIA PARCULUI

Întreaga reţea hidrografica a Masivului Buila-Vânturăriţa este tributară

Râului Olt, prin afluenţi direcţi sau indirecţi de dreapta ai acestuia, cu o
direcţie de curs, în linii mari de la nord la sud. Principalele râuri care curg în
masiv sunt, de la sud-vest la nord-est:
Bistriţa, afluent al Oltului, care izvorăşte din Munţii
Căpăţânii şi este formată prin unirea a două pâraie
principale: Gurgui (vest), cu izvoarele în Curmătura
Rodeanu şi Cuca (est), cu izvoarele în Curmătura
Zănoaga.
Costeşti, afluent de stânga al Bistriţei, în care se
varsă la sud de Comuna Costeşti, cu izvoare tot în
Munţii Căpăţânii (Curmătura Lespezi), care aduna
apele de pe versanţii nord-vestici ai masivului (sectorul
pana la Plaiul Lespezi)
Cheia, afluent de dreapta al Olăneştiului, are izvoarele în Munţii Căpăţânii (zona
Zmeuret  –  Preota). Adună ape atât din zona înaltă Munţilor Căpăţânii cât şi din Buila-
Vânturăriţa, atât de pe versanţii nord-vestici cât şi de pe cei sud-estici.
Olăneşti, afluent de dreapta al Oltului, cu izvoare în Munţii Căpăţânii (Vârful Gera),
care adună şi apele de pe versantul estic al Muntelui Stogu. Olăneştiul sapă şi un sector
de chei, mai scurte dar foarte spectaculoase, bara de calcare prelungindu-se până în
versantul estic al acestora.
 SPEOLOGIA PARCULUI

Creasta calcaroasă a Masivului Buila-Vânturăriţa, prin dispunerea ei pe

direcţie SV- NE, a constituit şi constituie o barieră pentru râurile care aduna
apele de pe versanţii sudici ai Munţilor Căpăţânii. Râurile, nevoite să
ocolească zona centrala, au reuşit sa străpungă această barieră numai la cele
două extremităţi: în partea de sud-vest râurile Bistriţa şi Costeşti si-au săpat
spectaculoase chei între care este cuprins Muntele Arnota, iar în partea de
nord-est râurile Cheia şi Olăneşti au tăiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea
sau Cheile Cheii), printre cele mai adânci şi mai sălbatice din ţară, prezentând
pe o lungime de peste 1 km cascade, marmite, săritori, pereţi apropiaţi până la
2 m dar înalţi de peste 300 m şi respectiv Cheile Mânzului (Cheile Olăneştilor,
Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec).

Dintre peşterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate: Peştera Liliecilor
(Sfântul Grigore Decapolitul), Peştera Arnăuţilor, Peştera Lacul Verde, Peştera
Pagodelor, Peştera din Cheile Comarnicelor (Munteanu Murgoci), Peştera
Caprelor, Peştera Rac, Peştera Valea Bistriţa, Peştera cu Perle, Peştera Clopot.
 FLORA PARCULUI

Floarea de colt şi
crinul de pădure

În cadrul reliefului muntos există o diversitate mare a tipurilor de habitat (entitate

ecologică ce indică mediul de viaţă al speciilor, în acelaşi timp abiotic, dar şi biotic).
În Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa există 28 de specii de orhidee.

Crinul de munte, Dactylorhiza, Pesma Centaurea atropurpurea

 FAUNA PARCULUI

Ca şi în cazul florei, fauna se bucură de o mare diversitate. Multe dintre

speciile întâlnite aici sunt protejate prin convenţii internaţionale ratificate şi de
Romania (Convenţia de la Berna, Convenţia de la Bonn, Convenţia CITES,
Directivele Habitate şi Păsări).

Dintre nevertebrate, în Masivul Vertebratele sunt şi ele bine

Buila-Vânturăriţa se întâlnesc reprezentate:
insecte (efemeroptere - Bactis sp., - Peşti - păstrăv, lipan, moioagă,
Rhithrogena sp., plecoptere - zglăvoc;
Isoperla sp., Chloroperla sp., - Amfibieni  –salamandra, triton, buhaiul
Nemoura sp., trichoptere - de baltă cu burta galbenă, broasca roşie de
Rhycophila sp., coleoptere - pădure, broasca râioasă brună.
Carabus violaceus, C. intricatus, C. - - Reptile  –  guşterul, şopârla de ziduri,
monilis, C. coriaceus, Abax şarpele de alun, vipera.
parallelepipedus, Rosalia alpina, - - Păsări - fluturaşul de stâncă, gaia
Lucanus cervus, lepidoptere - roşie, şerpar, acvila ţipătoare mică.
Vanessa io, V. atalanta, Lycaena -Mamifere: liliac mare cu potcoavă, liliac
dispar, moluşte (Helix pomatia, mic cu potcoavă, urs, râs, lup, capră
Cepaea sp.). neagră, jder de pădure, jder de piatră,
bursuc, cerb.
 FAUNA PARCULUI

Croitorul fagului

Guşter Lacerta viridis, Lycaena dispar

 CONFLICTUL DE LA PARCUL NAŢIONAL
BUILA VÂNTURĂRIŢA

Conflictul de la Parcul Naţional Buila Vânturăriţa este dat de exploatarea de

calcar de la Bistriţa.

Exploatarea de calcar Cariera de exploatare a calcarului

SC Oltchim SA şi Uzinele Sodice Govora depind de materia primă extrasă de la
Bistriţa. Cariera Bistriţa a fost deschisă în 1960, iar din 1965 a fost preluată de
Societatea Naţională a Sării Salrom SA  – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu
Vâlcea. Actualul perimetru, în suprafaţă de 1.161 de kilometri pătraţi a fost încredinţat
titularului spre exploatare ultimă dată în 1999, în conformitate cu prevederile Legii
Minelor, de Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale. Actuala licenţă de exploatare
a calcarului este valabila pana în anul 2022.
 BIBLIOGRAFIE

1. Nicu Baciu, Arii protejate şi impactul activităţilor turistice,

Suport de curs, 2009
 
 
2. Broşura “Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa”. Brosura realizata în
cadrul proiectului Monitorizarea unor specii protejate reprezentative
pentru Parcul Naţional Buila-Vânturăriţa. Proiect implementat de
Asociatia Kogayon 2007-2008.
 
 
3. INTERNET