Originile romanului
Termenul provine din fr. roman şi defineşte o
specie epică în proză de mare întindere, cu
acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe
planuri narative , la care participă un număr
mare de personaje, supuse unor conflicte
puternice şi care conturează un pregnant
tablou al epocii; romanul este o structură epică
deschisă modificărilor de conţinut şi de formă.
Conform unor opinii ale istoriei şi
teoriei literare, romanul s-a dezvoltat din
cântecele epice („gesta”) din Evul
Mediu, care relatau fapte de vitejie şi
povesti de dragoste şi de onoare ale
cavalerilor medievali.
Criticul francez Albert Thibaudet
consideră că originea romanului s-ar afla
în ciclul romanelor cavalereşti cu
Regele Arthur şi în cărţile de aventuri.
Alţii consideră că romanul s-a născut
din epopeile antice : „Iliada”, „Odiseea”
şi „Eneida”. Romanul este, deci,
epopeea lumii moderne.
 Contextul apariției romanului romanesc
interbelic

1
Sfârşitul Primului Război Mondial înseamnă
pentru România şi întregirea graniţelor ţării,
astfel că, în noul cadru statal, cultura cunoaşte
o dezvoltare fără precedent. Intelectualii sunt
preocupaţi de afirmarea valorilor spirituale
româneşti în plan european, de eliminare a
2
decalajului cultural, de sincronizarea cu
tendinţele şi mişcările culturale europene într-
un proces de „ardere a etapelor".

3
 1

Cenaclul „Sburătorul”(1919-1944), condus

de E. Lovinescu, devine principalul motor al
racordării literaturii române la „spiritul
veacului”; convinşi de necesitatea unei
producţii literare care să depăşească
minoratul creaţilor sămănătoriste şi
poporaniste de la începutul secolului al XX-
lea, scriitorii care-l frecventează propun
formule artistice inovatoare adaptate la cele
mai recente descoperiri ştiinţifice şi teorii
filozofice din Occident.
2 Tradiționalism și
Modernism
Cele două orientări culturale care există în epocă, tradiţionalismul
şi modernismul , se reflectă în plan teoretic în concepţia
îndrumătorilor literari Nichifor Crainic şi E. Lovinescu.
Pentru criticul E. Lovinescu, modernizarea romanului românesc
presupune sincronizarea cu literatura occidentală,
citadinism,formule narative noi, adecvate ,, spiritului veacului”,
cu alte cuvinte, renunţarea la tendinţele idilizate, sămănătoriste şi
ale tradiţionalismului îngust.
Spre deosebire de E. Lovinescu, Nichifor Crainic susţine un
naţionalism închis, patriarhal, rural, ortodixist, refuzând modelul
occidental. Însă romanele de valoare care nu sunt citadine şi
moderniste, din perioada interbelică, abordează formule de
creaţie inovatoare, în ciuda temei (,,Ion” 1920; ,,Baltagul” 1930)
rupând prin dramatism şi forţă epică cu vechiul idilism
sămănătorist.
3 De ce nu avem roman?

În primii ani ai perioadei interbelice, are loc însă o

adevărată „bătălie pentru roman”: se scriu articole, se fac
anchete literare şi se angajează polemici care au în centru
ideea crizei acestui gen literar la noi.
În 1890, Nicolae Iorga se întreba „de ce n-avem roman”,
iar răspunsul viza lipsa scriitorilor profesionişti într-o
societate cu valori neaşezate: „La noi, cum am spus,
nimeni nu e om de litere de profesie. Literatura se face
din fugă, în ceasurile slobode, când n-ai ce face. Ia o
literatură de paradă, de împrejurare: lipsa de mijloace de
trai şi neplata editorilor fac pe toţi cei mai talentaţi să
alerge la mijloace străine de artă pentru a câştiga. [...] Iată
de ce n-avem roman sau, dacă-l avem, e sporadic şi în
pripă făcut” .
Clasificarea romanelor românești interbelice
În studiul “Creaţie şi analiză (Note pe
marginea unor cărţi)”, Garabet Ibrăileanu
a încercat o clasificare a diferitelor tipuri
de roman. El distinge două tipuri
fundamentale de roman după criteriul
modului în care sunt prezentate şi
caracterizate personajele , prin structura
şi procesele psihice şi prin
comportamentul exterior. El vorbeşte
despre romanul de creaţie şi cel de
analiză.
Garabet Ibrăileanu afirma : “Creaţia este
superioară analizei. Arta literară fără
analiză poate să existe. Fără creaţie, nu.”
Romanul de creaţie surprinde:
- viaţa unei societăţi în toată complexitatea ei(Liviu Rebreanu-”Răscoala);
- urmăreşte evoluţia unui personaj, formarea sa încă din copilărie şi
adolescenţă (Mihail Sadoveanu- “Fraţii Jderi”)
- Se află la graniţa dintre realitate şi ficţiune, faptele relatate amintesc de
cronică sau de reportaj (Marin Preda –”Delirul”)
Romanul de analiză are următoarele caracteristici:
- preocuparea pentru problematica filozofică şi a condiţiei umane;
- explorarea zonelor profunde ale psihicului;
- naraţiunea se face la persoana I şi naratorul este integrat în evenimentele
relatate;
- alternează punctele de vedere referitoare la personaje şi evenimente;
- autenticitatea prin introducerea de documente , jurnale , scrisori;
Romanul doric, ionic și conrintic
Romanul doric – trăsături :
- zugrăveşte o lume omogenă şi raţională;
- valorile grupului, ale colectivităţii le integrează pe cele ale individului;
- morala colectivităţii triumfă asupra valorilor individuale;
- personajul e un caracter, ,, adică o unitate relativ stabilă, indiferent de
acţiunea în care se află prins, care îl confirmă sau în infirmă, fără al modifica
fundamental”.Acesta este reprezentativ pentru o categorie socială.
- dorinţa este de a crea iluzia vieţii, de a prezenta realitatea în toată
complexitatea ei.
Exemple de romane dorice:,,Mara” de Ioan Slavici, ,,Pădurea spânzuraţilor”
şi ,,Ion” de Liviu Rebreanu, ,, Baltagul” de Mihail Sadoveanu, ,, Rusoaica”
de Gib Mihaescu, ,, Bietul Ioanide” de G. Călinescu, ,,Moromeţii” de Marin
Preda şi ,, Cronică de familie” de Petru Dumitriu.
Romanul ionic – trăsături :
- morala comună e substituită de morala individuală;
- personajele nu mai sunt reprezentative pentru o categorie
socială şi nu mai sunt caractere, individul nu mai urmăreşte să
se integreze în lume, ci să-şi integreze lumea sieşi.:,, Societatea
lasă locul intimităţii.”
- sunt romane ale memoriei şi ale interioarităţii;
- locul epicului, al faptelor este luat de analiza trăirilor;
- ordinea nu mai este cronologică, temporalitatea s-a
subiectivizat;
- locul naratorului omniscient l-a luat naratorul-personaj;
- confesiunea, naraţiunea la persoana I.
Exemple de romane ionice : romanele Hortensiei Papadat-
Bengescu, ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
şi ,, Patul lui Procust” de Camil Petrescu, ,, Adela” de Garabet
Ibrăileanu, romanele lui Anton Holban, ,, Maitreyi” de Mircea
Eliade şi romanele lui Alexandru Ivasciuc.
 Romanul corintic- Trăsături:
- personajul nu mai este un ins cu biografie şi statut social bine conturat,
devine un ,,om fără însuşiri” ,un anonim, o marionetă ,, trasă de sfoară de
un autor a cărui vocaţie suverană o constitue jocul”;
- cultivă ironia, mitul, simbolul, satira expresionistă
,, ... un Dumnezeu jucăuş reface lumea. Romanul de acest timp este unul al
ingenuităţii pierdute. Nu mai e vorba de sublimul creaţiei dintâi, ci de un
surogat de creaţie, de după potop. Romanul devine un fel de Arcă a lui
Noe încărcată de biete făpturi ce s-au salvat de la înec: o lume de
supravieţuitoare. Ironia e uneori tragică, împânznd romanul de toate
formele grotescului, burlescului şi caricaturii.”

Astfel, se poate spune că romanul ionic din clasificarea lui Nicolae Manolescu este roman
modern, iar romanul corintic este postmodern. Mare parte din romanele integrate la ,, doric” pot
fi considerate tradiţionale, cel puţin ca formulă estetică( realistă) dacă tematica se schimbă
trecând de la rural la urban, aşa cum se întâmplă cu ,, Bietul Ioanide” şi ,, Enigma Otiliei” de G.
Călinescu.
 Romanul realist-obiectiv, epic
„Ion”
1920 de Liviu
Rebreanu

 „Ion” , roman ce este considerat de critică o capodoperă a literaturii române.Romanul aparţine curentului realist fiind o frescă a satului
 românesc dinTransilvania. În această carte scriitorul reuşeşte să surprindă cele mai importante
momente din viaţa satului precum şi modul în care sunt percepute ele de către toate
categoriile de săteni: ţăranul sărac (Ion al Glanetaşului), învăţătorul
satului( Herdelea), ţăranul bogat ( Vasile Baciu şi George Bulbuc), preotul satului( Belciug), etc.Cartea este structurată 
în două parţi cu titluri semnificative: Glasul pământului şi
Glasul iubirii. Romanul începe prin prezentarea succintă a satului după care ne este
înfăţişat unul dintre cele mai importante momente din viaţa satului : hora. Aici facem
cunoştiinţă cu personajul principal : Ion , un fecior de ţăran chipeş şi destul dedeştept, dar foarte sărac. Cea mai 
fierbinte dorinţă a acestuia, care treptat se transformă în obsesie, este de a avea cât mai mult pământ pe care să-l muncească şi să
se îmbogăţească.Ion este îndrăgostit de Florica, o tânără frumoasă foc dar săracă şi ea, insă mai
îndrăgostit este de pământurile lui Vasile Baciu, unul dintre bogaţii satului. Acesta are
o fată numai bună de măritat :Ana, pe care Ion deşi nu o place fiind mai urâţică, se
gândeşte să o ia de soţie pentru a obţine pământurile dorite. Acesta este un lucru foarte greu de realizat deoarece Vasile nu şi-
ar fi măritat fata de bună voie după cu Ion, fata fiindu-i promisă lui George Bulbuc, un fecior la fel de bogat ca și ea. În dorința de a
obține pământurile visate, Ion pune la cale un plan prin care să îl oblige pe Vasile Baciu sa îi dea fata de soție.
 Astfel el o seduce pe Ana, o lasă insărcinată, după care are grijă ca tot satul să afle despre ruşinea care s-a abătut
asupra lui Vasile Baciu.În acest moment ne sunt dezvăluite viclenia, egoismul şi răutatea lui Ion care face
orice şi nu ţine cont de nimeni şi nimic pentru a-şi atinge ţelul. Deşi Vasile îşi bate
crunt fata, Ion refuză să o ia de nevastă până când nu obţine de la acesta promisiunea
ca odată căsătoriţi va trece toate pământurile sale pe numele lui. Prima parte a cărţii se termină cu nunta lui Ion cu Ana.
Văzându-i căsătoriţi Baciu se răzgândeşte şi nu mai vrea să treacă pământurile pe
numele lui Ion. În prima fază acesta încearcă să-
şi convingă socrul cu vorba bună,văzând însă că nu reuşeşte se răzbună pe Ana care, deşi gravidă fiind, o bate
crunt,după care îşi dă socrul în judecată pentru obţinerea pământului promis. Într-un final
speriat de idea procesului Vasile renunţă şi trece toate pământurile sale pe numele lui
Ion.Între timp Ana naşte un copil pe care-l botează Petru. Nici copilul, nici faptul că a
obținut pământurile nu schimbă sentimentele lui Ion faţă de Ana, acestuia fiindui
efectiv silă de ea, şi ca atare el se poartă fie foarte urât cu aceasta, fie este indiferent.
În aceste condiţii se reaprinde dragostea lui Ion faţă de Florica, care între timp s-
a căsătorit cu George Bulbuc.Neglijată şi tot mai nefericită , conştientă de atracţia dintre Ion şi Florica, Ana se
sinucide.După moartea acesteia copilul lor se îmbolnăveşte şi moare . Ion rămas liber şi bogat se gândeşte să se
 căsătorească cu Florica fără a-i păsa că aceasta este măritată. Ion este prins de George Bulbuc, pe lângă care se dădea cu
binișorul și ucis cu o sapă de acesta.
 Romanul mitic iniţiatic
„Baltagul”
1930 de Mihail Sadoveanu
De pe plaiurile Moldovei, pline de miresme tari ale trecutului, s-a inaltat “Ceahlaul prozei romanesti”,
Mihail Sadoveanu.Opera sa vasta cuprinde povestiri, nuvele, romane axate pe temele esentiale ale
vietii.Romanul “Baltagul”, aparut in 1930, este considerat o capodopera a prozei romanesti pentru
concizia, dinamismul si armonia compozitiei, avand in centru tema cautarii si a cunoasterii
adevarului.Vitoria Lipan, nevasta unui oier din Magura Tarcaului, isi asteapta sotul plecat la
Dorna sacumpere oi. Intr-o seara de toamna, torcand pe prispa casei, ea isi aminteste de Nechifor cu drag,
caci era om plin de viata, gospodar si oier priceput, vesel si sociabil, iubind petrecerile si nuntile, unde
spunea mereu o poveste despre oamenii de la munte, pe care Dumnezeu i-a inzestrat cu inima usoara, sa
poata rezista unei vieti aspre.Ingrijorarea Vitorie creste cu fiecare zi, intrucat ea cunoaste drumul parcurs
de sotul ei an de an, si ca ar fi trebuit sa se intoarca de mult.Ramasa singura cu fiica sa, Minodora, cauta
sfat la preorul Danila, ba chiar la baba Maranda, vrajitoarea satului, fara sa gaseasca raspunsul si alinarea
de care avea nevoie.Unele vise si presimtiri negre ii sadesc in suflet ideea ca  el ar fi disparut, mort pe
undeva, fara sa-l stie nimeni.
Hotarand sa plece in cautarea lui dupa sarbatorile de iarna, isi cheama fiul, pe Gheorghita, plecat la apa Jijiei, cu oile la pasunat,
in speranta ca el ii va fi sprijin in aflarea adevarului.Instiinteaza autoritatile de la Piatra-Neamt de disparitia lui Lipan si o duce
pe fiica sa, Minodora, la manastire, pentru a fi in siguranta.Neavand incredere ca oamenii legii o pot ajuta, Vitoria pleaca,
impreuna cu Gheorghita, pe urmele celui disparut. Inainte de a pleca, ea se supune unui ritual de purificare, postind
douasprezece vineri.Infruntand viscolul iernii, ea alege drumul pe care presupune ca l-ar fi urmat sotul ei: Bicaz, Calugareni,
Farcasa, Vatra Dornei, Borca si Sabasa, sta de vorba cu oamenii si afla ca Lipan trecuse pe acolo.La Borca a intalnit un botez, la
Cruci o nunta. Ea stie sa-si ascunda nelinistea si sa participe la aceste evenimente, pentru a nu supara gazdele.Ajunsi
in tara Dornelor, Vitoria iscodeste oamenii, chibzuieste, pune cap la cap informatiile culese si deduce ca Lipan a fost insotit de
alti doi oieri, carora le vanduse o parte din turma cumparata de el.In localitatea Sabasa, Lipan nu mai ajunsese.Fac de mai multe
ori drumul dintre Suha si Sabasa si, in final, Lupu, cainele lui Lipan, ii aduce la locul unde Nechifor fusese
ucis. Vitoria descopera osemintele sotului ei intr-o prapastie.Respectand traditia, munteanca organizeaza priveghiul si, ajutata de
domnul Toma, carciumarul, si de sotia acestuia, il inmormanteaza pe Lipan.La praznicul de pomenire invita autoritatile din
partea locului, dar si pe Bogza si Cutui, presupusii asasini.Prin inteligenta, intuitie, abilitate si diplomatie, femeia povesteste
drumul celor trei oieri si uciderea lui Lipan, ca si cand ar fi fost de fata.Demascati, cei doi isi recunosc crima si Cutui estearestat,
iar Bogza ucis.Desi sufera cumplit, Vitoria nu se lasa doborata si are cugetul impacat ca si-a facut datoria de sotie si de
crestina.Ea planuieste s-o aduca pe Minodora sa vada mormantul tatalui ei, sa recupereze turma pierduta, gasind in sine puterea
sa-si asume toate responsabilitatile ce-i revin, in calitate de cap de familie, deoarece viata merge mai departe.
 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
1930 de Camil Petrescu
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică deoarece
deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată
prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru
că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii.In primavara anului 1916, Stefan
Gheorghidiu, tanar sublocotenent de infanterie, se afla concentrat pe Valea Prahovei. La popota ofiterilor, el asista la o discutie despre
dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta
discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Tanarul, pe
atunci student la Filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, orfana crescuta de o matusa. Dupa casatorie, cei doi soti
traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste de la unchiul sau avar,
Tache. Din momentul primirii mostenirii, Ela se simte atrasa de viata mondena la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul
evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti, prilejuita de
Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei excursii, se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G.
(Grigoriade), care, dupa opinia personajului-narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o serie de separari si regasiri, Ela si Stefan se
impaca. inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia lui il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii
razboiului.A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul, ale carui atrocitati pun definitiv in umbra drama iubirii.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti si hotaraste sa o paraseasca pe Ela, lasandu-i ei cea mai mare parte a
averii.Drama lui Gheorghidiu se consuma pe fundalul unui societati mediocre, dominate de instinctul de parvenire.
 Romanul realist de tip balzacian
„Enigma Otiliei”
1938 de George Călinescu
A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romanul prezinta viata burgheziei bucurestene din prima jumatate a secolului
nostru. Titlul original al romanului a fost „Parintii Otiliei” scriitorul avand in vedere ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la
adresa burgheziei in care relatiile copii-parinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru istoria luptei pentru mostenirea averii lui
mos Costache. Desfasurarea epica este lenta, conflictul este determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mana pe averea lui
Costache Giurgiuveanu. Caracterizarea personajelor: Despre Otilia, autorul spunea: „Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o imagine
lunara si feminina”. Este unul din cele mai complexe personaje feminine din proza romaneasca comparabila cu Sacha Comanesceanu (Viata la
tara), cu Olguta (La Medeleni) sau Adela. Otilia este fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur,
de Felix care-i infioara corzile inimii, ocrotita de un strain, Pascalopol, ale carui sentimente paterne sunt sub semnul intrebarii, Otilia este totusi
fara cuib. Otilia traieste drama singuratatii vitorul ei este ambiguu departe de mult visata fericire. Comportamentul fetei este derutant: capabila de
emotii puternice trece brusc de la o stare la alta. Acest copil neastamparat devine fata cu capul prelung si tanar incarcat cu bucle, cazand pana pe
umeri, noncomformista, vesnic mistuita de neastampar, de dorinta de a face ceva, este copilaroasa si in acelasi timp matura dovedind o grija
materna fata de Felix pe care-l protejeaza ca  pe un orfan. De ce l-a parasit Otilia pe Felix si apoi pe Pascalopol devenind: „nevasta unui conte,
asa ceva” de prin Spania sau America? Finalul rămâne astfel deschis.
 În concluzie, apariţia romanelor în literature
română a fost favorizată de eforturile luate de
personalităţi precum Eugen Lovinescu şi Nichifor
Crainic, de tendinţe culturale precum
modernismul şi tradiţionalismul , esenţiale în
formarea unor prozatori remarcabili cât si a
publicului apt de a valorifica operele literare ce
aveau să apară. Astfel, perioada interbelică
marchează apariţia primelor romane autentice
româneşti, scriitorii oscilând între căutarea unor
formule proprii, inovatoare şi valorificarea
modelelor consacrate în literaturile cu tradiţie.