Analizator acustico-vestibular

• Analizatorul acustico-vestibular cuprinde doua

aparate receptoare: aparatul acustic pentru auz
şi aparatul vestibular sau al echilibrului - pentru
poziţia spaţiala a corpului în repaus şi în mişcare.
• Fiecare din aceste aparate prezintă un nerv
special pentru conducerea excitaţiilor: nervul
cohlear pentru analizatorul auditiv şi nervul
vestibular pentru analizatorul echilibrului.
• Receptorii ambilor analizatori se află în urechea
internă, iar căile de conducere sunt ramuri ale
aceluiaşi nerv cranian VIII.
• Urechea este constituită din următoarele
componente: urechea externă, urechea medie
sau mijlocie şi urechea internă.
 Urechea externă
• Urechea   externă este formată din pavilionul urechii şi
conductul auditiv extern. Pavilionul urechii prezintă un
schelet fibrocartilaginos ale cărui ridicături şi depresiuni
servesc la captarea şi dirijarea undelor sonore spre
conductul auditiv extern şi la determinarea direcţiei din
care vin. Conductul auditiv extern continuă pavilionul
până la membrana timpanică. Tegumentul conductului
auditiv extern este prevăzut cu peri şi glande sebacee
modificate (glande ceruminoase), care secretă
cerumenul, cu rol de a proteja membrana timpanică de
pătrunderea corpilor străini.
 Urechea medie
• Urechea medie este situată intr-o cavitate a
osului temporal. Spre partea exterioară prezintă
membrana timpanică, iar spre partea internă
prezintă fereastra ovală şi fereastra rotundă,
ambele acoperite cu membrane. Între
membrana timpanică şi membrana ferestrei
ovale se află un lanţ de trei oscioare: ciocanul,
nicovala şi scăriţa. Urechea medie comunică cu
faringele prin trompa lui Eustachio.
 Urechea internă
• Urechea interna este formată din labirintul osos, săpat în osul
temporal, în interiorul căruia se află labirintul membranos. Labirintul
osos cuprinde: vestibulul osos, canale semicirculare osoase şi
melcul osos sau cohleea osoasă.
• Labirintul membranos este constituit din utriculă şi saculă (vezicule
situate în vestibulul osos), canalele semicirculare membranoase
(situate în canalele semicirculare osoase) şi melcul membranos sau
canalul cohlear (în cohleea osoasă). În interiorul labirintului
membranos se află endolimfa.
• Între labirintului osos şi cel membranos se află un lichid numit
perilimfa, lichid cu compoziţie chimică asemănătoare lichidului
cefalorahidian. La baza canalelor semicirculare (în ampulele
acustice), în utriculă şi saculă se află receptorii analizatorului
vestibular. În canalul cohlear se află receptorul analizatorului acustic
(organul Corti).
 Analizatorul acustic
a) Segmentul receptor
Cohleea osoasă este un canal spiral răsucit de două ori şi jumătate în jurul unui
ax, numită columelă. Din columelă se desprinde spre canalul spiral lama spirală
osoasă, care se răsuceşte în jurul columelei pe toată lungimea canalului spiral.
Lama spirală osoasă şi membrana bazilară, care o continuă, împart canalul
spiral în două rampe: vestibulară (care comunică cu vestibulul) şi timpanică (ce
comunică cu fereastra rotundă). Cele două rampe comunică între ele prin
helicotremă, orificiul situat la nivelul cupolei melcului. Melcul membranos, canalul
cohlear, are peretele inferior constituit din lama spirală şi membrana bazilară, iar
peretele superior de membrana Reissner ).

Organul Corti în canalul cohlear se află organul Corti, receptor auditiv. Epiteliul
senzorial din structura sa se află situat pe membrana bazilară. Celulele
senzoriale ciliate aflate în constituţia epiteliului senzorial sunt dispuse de o parte
şi de alta a tunelului Corti, median pe un singur rând, lateral pe două-patru
rânduri. Ele sunt însoţite de celule de susţinere. Cilii celulelor senzoriale, după ce
străbat membrana reticulată, sunt acoperiţi de membrana tectoria. Baza celulelor
senzoriale este conectată cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti .
• Segmentul de conducere are primul neuron în ganglionul spiral
Corti din columelă. Axonii acestuia formează ramura cohleară a
nervului cranian VIII (vestibulocohlear). Deutoneuronii căii se află în
nucleii cohleari din bulb. Axonii acestor neuroni se încrucişează
parţial formând două fascicule ascendente, lemniscuri laterale, cu
fibre provenite de la organele lui Corti, atât de la cel din partea
stângă, cât şi de la cel din dreapta. Axonii deutoneuronilor fac
sinapsa cu cel de-al treilea neuron în corpii geniculaţi mediali din
metatalamus. Din lemniscurile laterale se desprind colaterale la
coliculii cvadrigemeni inferiori, în nucleul facialului, care inervează
muşchii scăriţei, la nucleul oculomotorului, la substanţa reticulată şi
la cerebel.

Segmentul central este localizat în girusul temporal superior, unde

are loc analiza excitaţiilor şi realizarea senzaţiei de auz. Fiecare
organ Corti proiectează bilateral. Proiecţia corticală a diferitelor zone
ale organului Corti se face distinct
• Funcţia analizatorului acustic
Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. Analizatorul acustic captează,
recepţionează undele sonore şi creează senzaţia auditivă. Urechea umană percepe
sunete între 16-20.000 de vibraţii/secundă. Undele sonore sunt captate de pavilion,
concentrate în conductul auditiv extern şi conduse spre membrana timpanică, a cărei
vibraţie o determină. Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibraţii, le
amplifică dacă sunt slabe sau le atenuează dacă sunt prea puternice şi le transmite
membranei ferestrei ovale.
Mişcările acesteia determină deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulară,
helicotremă, apoi prin rampa timpanică până la fereastra rotundă care asigură
menţinerea constantă a presiunii perilimfei. Oscilaţiile perilimfei determină oscilaţii ale
membranei bazilare pe care se afla organul Corti şi ale endolimfei, mărind sau
micşorând distanţa dintre celulele receptoare şi membrana tectoria (variaţii de contact).
Astfel, în urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor şi a deplasării
organului Corti faţă de acesta, se realizează stimularea cililor celulelor receptoare.
În urma stimulării apar potenţialele microfonice de receptor, care sunt preluate şi
transmise prin fibrele căii de conducere. La frecvenţe înalte, vibrează membrana
bazilară de la baza melcului membranos, iar la frecvenţe joase vibrează membrana
bazilară de la vârful melcului. Amplitudinea vibraţiei este direct proporţională cu
intensitatea stimulului. Acuitatea auditivă maximă este între 1.000-4.000 Hz.
Pragul auditiv măsurat în decibeli este 0. Urechea umană perecepe sunete între 0-140
dB. Peste această valoare a intensităţii sonore este afectat organul Corti. Surditatea
poate fi datorată unor deficienţe de transmisie, de recepţie sau ambelor cauze. Ea
poate fi totală, parţială, unilaterală sau bilaterală.
 Formarea auzului
• Unda sonoră—captată de pavilionul urechii—
condusă prin conductul auditiv extern—
membrana timpanică vibrează—vibrează şi
lanţul de scăriţe—vibrează membrana de pe
fereastra ovală—undele trec în perilimfa din
rampa vestibulară—la nivelul helicotremei
undele trec în rampa timpanică—membrana
bazilară se denivelează—cilii celulelor
receptoare se îndoaie(moment care coincide cu
generarea impulsului nervos)—c.a—centru
nervos—senzaţia de auz
 Analizatorul vestibular
a) Segmentul receptor este situat în utriculă, saculă şi în dilataţiile canalelor
semicirculare (ampule). Canalele semicirculare membranoase sunt dispuse în
trei planuri ale spaţiului, la 45° unul faţă de celelalte şi se deschid în utriculă.
Deschiderile sunt în număr de cinci, deoarece două dintre canalele
semicirculare se unesc. Fiecare canal are la unul dintre capete o dilatare,
numită ampulă. În cele trei ampule se află crestele ampulare. Crestele
ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate şi celule de susţinere.
Cilii celulelor receptoare sunt înglobaţi într-o masă gelatinoasă, numită cupula.
Maculele din utriculă şi saculă au acelaşi tip de epiteliu senzorial, alcătuit din
celule receptoare ciliate şi celule de susţinere. În masa gelatinoasă care
acoperă cilii se află granule calcaroase, numite otolite. Maculele constituie
aparatul otolitic. Crestele ampulare şi maculele sunt receptorii analizatorului
vestibular. Crestele ampulare deservesc echilibrul dinamic, iar maculele
deservesc echilibrul static şi acceleraţia liniară. Celulele receptoare ale
ambelor formaţiuni sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii
Scarpa.
 Receptorii analizatorului vestibular

Macula din utriculă şi saculă Ampula din dilataţia de la baza

canalelor semicirculare
Macula
Crestele ampulare recepţionează mişcări de
rotaţie în jurul celor trei axe
• Segmentul de conducere al analizatorului vestibular are
proteneuronii în ganglionii Scarpa. Axonii neuronilor din
ganglionii Scarpa formează ramura vestibulară a nervului
vestibulocohlear (VIII) şi fac sinapsă cu deutoneuronii în
nucleii vestibulari în căi directe şi colaterale. Calea
directă constituie fasciculul principal al sensibilităţii. Al
treilea neuron al căii se află în talamus, iar axonii
acestuia se proiectează în cortex.
Căile colaterale sunt: fasciculul vestibulospinal, spre
măduvă, calea motorie extrapiramidală, fasciculul
vestibulocerebelos, prin arhicerebel spre nucleul roşu şi
formaţiunea reticulată, fasciculul vestibulonuclear, spre
nucleii nervilor cranieni III, IV, VI .
c) Segmentul central nu este bine precizat. Diferiţi autori
îl plasează în girusul temporal superior sau în girusul
parietal ascendent.
• Funcţia analizatorului vestibular
Menţinerea echilibrului organismului este asigurată prin modificări ale tonusului
muscular, care determină păstrarea proiecţiei centrului de greutate al corpului
în poligonul de sprijin. Acţiunea unei forţe, care determină deplasarea centrului
de greutate, produce modificări reflexe ale tonusului muscular. Crestele
ampulare sunt receptori stimulaţi de accelerarea sau încetinirea mişcărilor de
rotaţie a capului şi a corpului. Rotirea capului determină deplasarea endolimfei
din canalul semicircular aflat în planul mişcării. Endolimfa, în deplasare în
direcţie contrară direcţiei de mişcare, antrenează cupula, care stimulează cilii
celulelor receptoare. Acestea descarcă permanent impulsuri.
La inceputul mişcărilor orizontale, verticale sau de rotaţie, frecvenţa acestora
creşte. Pe baza acestor impulsuri ajunse în trunchiul cerebral, se desfăşoară
reflexele labirintice de acceleraţie, care determină contracţii ale muşchilor cefei,
ochilor, corpului şi membrelor, numite reflexe de echilibru sau statokinetice. În
cazul maculelor, gravitaţia face ca otoliţii să exercite permanent presiune
asupra cililor. În funcţie de poziţia capului se modifică şi modul de acţiune a
otoliţilor asupra cililor, generând presiune sau tensiune.
Acesta este punctul de pornire al reflexelor de poziţie sau statice, în funcţie de
poziţia capului sau de acceleraţia mişcării liniare. Modificările pozitţiei capului
influenţează poziţia corpului (postura). Reflexele care determină postura se
numesc reflexe statice sau posturale. Împreună cu analizatorul vestibular, în
reacţiile de redresare posturala, mai sunt implicaţi analizatorii cutanat,
kinestezic şi vizual, cerebelul şi nuclei ai nervilor cranieni III, IV, VI.