CLASA a XII-a

Personalităţile culturale româneşti, începând cu

perioada interbelică şi până în prezent, oferă, prin
scrierile lor, exemple concrete de asumare şi promovare
a credinţei creştine, arătând astfel cum se pot îmbina
firesc şi mântuitor credinţa străbună şi cultura naţională.
NICOLAE IORGA (1871-1940)
- a rămas ca un fenomen cultural fără precedent în istoria
noastră, prin cultura sa enciclopedică şi diversitatea
domeniilor de cercetare. A fost un istoric de mare erudiţie,
publicist, dar şi om politic.
- S-a născut la Botoşani pe 5 iunie 1871. A studiat atât în ţară,
cât şi în străinătate, în Franţa şi Germania. între 1894 şi 1940
va fi profesor la Catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti,
iar în 1897 a fost numit membru al Academiei Române.
- Ca politician, întreaga sa activitate s-a îndreptat spre
realizarea idealului unităţii naţionale, subliniind legăturile
continue ce au existat între oamenii de pe ambii versanţi ai
Carpaţilor. A fost de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi
ministru al Instrucţiunii Publice, precum şi consilier regal.
- Pe plan internaţional, marele cărturar s-a remarcat prin
articole publicate în reviste de specialitate în limbile franceză,
engleză şi germană. Titlurile conferite de Universităţile din
Lyon, Paris, Geneva, Oxford, Vilnius, Roma, Bratislava şi
Alger, susţin acest lucru.
- Cu trei ani înainte de a fi asasinat, în 1937, Iorga a fondat la
Bucureşti, Institutul de Studii Bizantine şi Institutul de Istorie
Universală.
- Noutatea operei lui Nicolae Iorga constă
în integrarea istoriei românilor în cadrul
istoriei universale. Dragostea faţă de
trecutul neamului, l-au determinat să se
oprească în foarte multe oraşe şi sate
din ţară pentru că, spunea el, fiece loc de
pe pământ are o poveste a lui, dar
trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o
auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o
înţelegi. Dovadă în acest sens stau cele
zece volume din Istoria românilor.
- Opere sale reprezentative sunt: Istoria
literaturii religioase a românilor până la
1688, Istoria lui Ştefan cel Mare, Oameni
cari au fost, Istoria literaturii româneşti
contemporane.
- În cadrul unei conferinţei ţinute la Iaşi, în
sala Teatrului Naţional, Nicolae Iorga a
demonstrat că Ortodoxia este parte
componentă a civilizaţiei româneşti.
- A fost asasinat de legionari pe o mirişte
din apropierea comunei Strejnic, de
lângă Ploieşti, în anul 1940.
NAE IONESCU (1890-1940)
• născut pe data de 4 iunie 1890 la Brăila, a fost
cunoscut ca mentor al generaţiei de
intelectuali români interbelici şi ca gânditor
profund creştin. Timp de 20 de ani, cât a fost
profesor de logică, metafizică, teoria
cunoştinţei şi filosofia religiei, Nae Ionescu a
expus o filozofie creştină cu rădăcini în
tradiţia ortodoxă.
• Din cauza convingerilor sale politice, după
1934 a trecut printr-o perioadă de grea
încercări, fiind arestat şi apoi înlăturat de la
Universitate.
• Fiind cel mai influent om politic din acea
perioadă, el a format elita intelectuală
românească din perioada interbelică: Mircea
Eliade, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Constantin
Noica, Mircea Vulcănescu, Octav Onicescu.
• Opera sa e bazată pe Tradiţia Bisericii, având rolul
de a sublinia rolul important al Bisericii în refacerea
noului stat român după cele două Războaie
Mondiale. El a susţinut ideea conform căreia
creştinismul face parte integrală din fiinţa noastră
naţională.
• Potrivit lui Nae Ionescu, omul nu e simplă existenţă
trecătoare, înzestrată cu raţiune, ci o persoană
definită ca „chip a lui Dumnezeu". Iar Dumnezeu nu
e, pentru acest mare profesor, divinitatea anonimă a
filozofiei theiste sau deiste, ci Tatăl nostru Cel din
ceruri.
• Opere reprezentative: Istoria logicii, Introducere în
logică, Filosofia religiei, Soluţii filosofice în
problema Dumnezeirii (teism, panteism, deism,
ateism), Psihologie a gândirii, Teoria cunoaşterii
metafizice, în toate simţindu-se profunda gândire
creştină.
• După mai multe arestări şi eliberări, pe 15 martie
1940, Nae Ionescu a murit la locuinţa sa de la
Băneasa, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din
Bucureşti.
 PETRE ŢUŢEA (1902-1991)
• născut într-o familie de preoţi ortodocşi, pe data de 6
octombrie 1901, în Boteni-Muscel, a fost o personalitate
complexă şi enciclopedică.
• Se va implica în viaţa spirituală, culturală şi politică a
timpului, fiind prieten al lui Nae Ionescu şi al celor formaţi
la şcoala lui: Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea
Vulcănescu, Constantin Noica.
• Toată viaţa lui a fost o propovăduire a valorilor spirituale
creştin-ortodoxe şi a iubirii pentru neamul românesc.
Susţinea mereu, argumentat şi imbatabil, că poporul
român este una din minunile lui Dumnezeu în mersul
Său prin Univers.
• Singurele repere de neclintit ale lui Petre Ţuţea au fost
Dumnezeu şi poporul român, dovedind prin asta că a fost
nu numai credincios, dar şi un mare patriot. Pentru el,
e atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă
îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Istoria lui îmi dă
argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român
nu poate fi înfrânt.
• Demersul său intelectual a fost întru totul
integrat Ortodoxiei.
• Dintre operele sale reprezentative,
enumerăm: Bătrâneţea şi alte texte filosofice,
Omul - tratat de antropologie creştină, 322 de
vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea.
• Din cauza convingerilor sale politice, regimul
comunist avea să-1 condamne la 13 ani de
detenţie (1948-1953; 1956-1964) în
penitenciarele din Bucureşti, Jilava, Ocnele
Mari, Aiud.
 NICHIFOR CRAINIC (1889-1972)
• pe numele său adevărat Ion Dobre, s-a născut pe 24
decembrie 1889, în comuna Bulbucata, din fostul judeţ
Vlaşca (azi Giurgiu). A făcut studii de teologie atât în
ţară, la Bucureşti, cât şi în Germania.
• A lucrat în redacţia multor ziare, a fost secretar general
la Ministerul Cultelor şi Artelor, a predat cursuri de
Literatură religioasă modernă la Facultatea de Teologie
a Universităţii din Chişinău, a fost profesor la Facultatea
de Teologie a Universităţii din Bucureşti, iar în 1940 şi
1941 a fost numit ministru al Propagandei Naţionale.
• In 1945, din motive politice, a fost condamnat la
închisoare pe viaţă. După arestare, în 1947, a făcut
închisoare timp de 15 ani, la Aiud.
• Caracteristica activităţii sale culturale o reprezintă
constituirea şi consacrarea gândirismului, înţeles de el
însuşi ca tradiţionalismul literar şi artistic, adică
acţiunea de a apăra patrimoniul nostru spiritual şi de a
căuta în el norme sigure pentru a dezvolta mai departe
un stil naţional în literatură şi artă.
• În centrul gândirii lui Nichifor Crainic se află Iisus
Hristos. Prin apropierea noastră de modelul hristic
încercăm, de fapt, reapropierea de armonia
primordială anterioară producerii păcatului. Pentru
autor, demofilia (demos = popor, fileo = a iubi), adică
iubirea de patrie, este sentimentul ce poate întemeia
relaţia cea mai potrivită între oameni.
• Printre operele sale se numără şi: Zile albe - zile
negre, autobiografie, Nostalgia Paradisului, Sfinţenia -
împlinirea umanului, care a fost primul curs de
Spiritualitate din România, volume de poezii: Şoim
peste prăpastie, Darurile pământului. A murit în
noaptea dinspre 20 spre 21 august 1972, la
Mogoşoaia, lângă Bucureşti
• Nichifor Crainic s-a remarcat ca teolog, poet, jurnalist,
eseist, filosof şi om politic, înţelegând, prin tot ceea ce
a scris, să nu se abată de la cele două coordonate
ale vieţii sale: mărturisirea credinţei ortodoxe şi
dragostea de neam.
 VASILE VOICULESCU (1884-1963)
• s-a născut în 1884, în comuna Pârscov de pe
valea Buzăului. S-a remercat ca poet religios,
având o mare deschidere către spiritualitatea
creştină.
• Până în 1917, Vasile Voiculescu a profesat ca
medic în diferite sate, iar în timpul primului război
mondial a lucrat ca medic militar la Bârlad, unde
1-a cunoscut pe Alexandru Vlahuţă.
• Laureat al Premiului naţional de poezie (1941),
Vasile Voiculecu ne-a lăsat pe lângă cele şapte
volume de versuri, mai multe piese de
teatru (Fata Ursului, Umbra, Demiurgul, Duhul
pământului), două volume de Povestiri şi romanul
inedit Zahei orbul.
• Tema centrală a poeziilor lui Vasile Voiculescu este
setea profundă de Dumnezeu, ceea ce face ca
lirica poetului să devină o adevărată jertfă de
mărturisire a credinţei creştine.
• în poezia Numele Tău, marele poet vorbeşte
despre natura rugăciunii: tainica rugă care invocă
pe Domnul: Iisuse, numele Tău dulce iar/Cu
buzele-l spun în zadar/Tot rece rămân, tot făr' de
har/In minte-l aduc: dar curând/îl scap iar, putredul
gând/Se rupe ca firul plăpând./Doamne, acum mă
căznesc Numele Tău împărătesc/Cu inima mea să-
l rostesc/Statorniceşte-l, Iisuse, în ea/Şi arză acolo
până la moartea mea.
• Din cauza politicii comuniste de distrugere a
valorilor spiritualităţii româneşti, Vasile Voiculescu a
fost închis între anii 1958 şi 1962. A fost eliberat cu
mai puţin de un an înainte de moarte, survenită în
noaptea din 26 spre 27 aprilie 1963.
 NICOLAE STEINHARDT (1912-1989)
• s-a născut pe 12 iulie 1912, în comuna Pantelimon,
de lângă Bucureşti, în familia inginerului şi
arhitectului evreu Oscar Steinhardt.
• A studiat Literele şi Dreptul, ajungând avocat. Fiind
obligat să depună mărturie mincinoasă împotriva
unor scriitori, şi necceptând acest lucru, a fost
condamnat la 12 ani de muncă silnică şi 7 ani de
degradare civică.
• S-a convertit la Ortodoxie, primind Botezul în
închisoarea de la Jilava de la ieromonahul Mina
Dobzeu. După 16 ani dc la eliberare, s-a călugărit la
Mănăstirea Rohia din Maramureş.
• Bun critic literar, a scris diverse eseuri despre cele
mai importante cărţi din acea vreme, dar şi despre
valorile fundamentale ale culturii şi literaturii
române (Mioriţa, Meşterul Manole,Eminescu,
Maiorescu, Iorga, Pârvan, Blaga). 
• Cea mai valoroasă carte a sa, în care dă mărturie
despre curajul creştin, vorbind despre suferinţele,
dar şi bucuriile din viaţa sa, este Jurnalul
fericirii, scris parţial în minte, în închisoare,
continuat după eliberare pe ascuns, confiscat de
Securitate, reconstituit de autor din memorie şi
publicat abia după moartea lui, în 1991.
• El a arătat că alegerea de a se creştina a fost una
matură, plină de recunoştinţă pentru toate darurile
primite de la Dumnezeu: Pentru mine, creştinarea
se confundă cu o poveste de dragoste: o dublă
îndrăgostire de Biserica creştină şi de neamul
românesc.
• A susţinut mereu că religia creştină este o religie a
răscumpărării celui ce se căieşte, a iubirii, a
veseliei, îmbelşugării, fericirii.
• Pe lângă Jurnalul fericirii, un adevărat jurnal de
convertire, Dăruind, vei dobândi. Cuvinte de
credinţă , adună la un loc predicile sale.
• La 29 martie 1989, Nicolae Steinhardt a murit la
spitalul din Baia Mare şi a fost înmormântat la
Mănăstirea Rohia.
 Arestarea
• In 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul sau de
prieteni din care faceau parte si Nicu Steinhardt.
• La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate,
cerandu-i-se sa fie martor al acuzarii, punandu-i-se in
vedere ca daca refuza sa fie martor al acuzarii, va fi
arestat.
• Anchetat pentru ca a refuzat sa depuna marturie
impotriva lui Constantin Noica, este condamnat in
„lotul Pillat-Noica”
• la 13 ani de munca zilnica sub acuzaţia de „crima de
uneltire contra ordinii sociale”.
 Botezul…
• La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava,
ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il
boteaza intru Iisus Hristos.
• Nas de botez i-a fost Emanuel Vidrascu (coleg
de lot, fost sef de cabinet al maresalului
Antonescu), iar ca martori ai tainei participa
Alexandru Paleologu, doi preoti romano-
catolici, unul fiind chiar Monseniorul Ghica,
doi preoti uniti şi unul protestant.
 Jurnalul fericirii…
• In inchisoare scrie cartea “Jurnalul fericitii”, reprezentand
propriul lui testament literar.
• Redactat la inceputul anilor ’70 va ficonfiscat de Securitate in
1972 si ii va fi restituit în 1975, dupa numeroase interventii pe
langa Uniunea Scriitorilor.
• Intre timp, autorul finalizeaza a doua varianta, mai ampla, de
760 pagini.
• „Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oara în 1984.
• Temandu-se de noi interventii din partea Securitatii, N.
Steinhardt face apel la prietenul sau mai tanar Virgil Ciomos
pentru a-i salva manuscrisele.
• Acesta publica “Jurnalul” in 1991, iar în 1992 cartea primeste
premiul pentru cea mai buna carte a anului.
 +
• Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor
comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până
în august 1964 când este eliberat, în urma
graţierii generale a deţinuţilor politici.

• Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul

bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina
botezului prin mirungere şi primirea sfintei
împărtăşanii.
+
 +
• În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi
N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un
medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu
Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: „Tare mă
supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele
tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: „Satana care
vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul.
Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă
călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde
moare căteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989. La
înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au
strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit
nedreptăţile regimului comunist.
 Î.P.S. BARTOLOMEU ANANIA (1921-2011)
• Fostul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului, I.P.S. Bartolomeu Anania,din
botez Valeriu, s-a născut în anul 1921 în comuna
Glăvile din judeţul Vâlcea. Se evidenţiază ca poet,
dramaturg, teolog apreciat şi bun predicator.
• A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din
Bucureşti în anul 1942, primind numele de
Bartolomeu. A ocupat mai multe funcţii în cadrul
Patriarhiei Române (intendent al Palatului
Patriarhal, inspector pentru învăţământul bisericesc,
director al Bibliotecii Patriarhale şi asistent la
catedra de Istorie bisericească universală de la
Institutul Teologic Universitar din Bucureşti). în 1958
a fost condamnat de regimul comunist la 25 de ani
muncă silnică, fiind eliberat în 1964.
• Între anii 1965 şi 1976, I.P.S. Bartolomeu a
îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei
Misionare Ortodoxe Române din America. Reîntors
în ţară, în 1993, a fost ales ca Arhiepiscop al
Vadului, Feleacului şi Clujului, iar din 2006 a devenit
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului.
• În atenţia criticii s-a impus prin cele două
poeme dramatice: Mioriţa şi Meşterul
Manole, în care valorifică aceste două mituri
naţionale. Dintre cele cinci volume de
poezie, amintim: File de acatist şi Imn
Eminescului.
• Scrierile teologice cuprind articole, predici,
comentarii incluse în reviste bisericeşti,
precum şi traduceri ale Sfintei Scripturi.
• Bartolomeu Anania a propus un program de
reînnoire morală a neamului românesc, ce
se poate aduce la îndeplinire prin religie şi
cultură: Regenerarea morală nu se poate
face decât prin religie şi prin cultură.
• în anul 1982, Bartolomeu Anania a lucrat la o
nouă traducere a Sfintei Scripturi, finalizată
prin tipărirea în anul 2001 a ediţiei jubiliare a
Bibliei. Prin bogăţia notelor şi a explicaţiilor,
această lucrare nu e doar un act de mare
anvergură culturală, ci şi unul de promovare
a cuvântului lui Dumnezeu printre cititorii
nefamiliarizaţi cu vocabularul teologic.
• De asemenea, IPS Bartolomeu i-au fost
decernate titlurile de Doctor Honoris
Causa al Universității "Babeș-Bolyai din
Cluj (1 iunie 2001), al Universității de
Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din
Cluj (7 iulie 2001); "Cetățean de onoare" al
municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996);
"Cetățean de onoare" al
municipiului Bistrița (martie 2001). "Cetățean
de onoare" al municipiului Dej; Cetățean de
Onoare al comunei Vad /2005.
• Pentru activitatea sa ecleziastică a fost
distins cu: Crucea Patriarhală - București,
Ordinul Sfântului Mormânt al
Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinților
Apostoli Petru și Pavel al Patriarhiei
Antiohiei.
• Începând cu data de 22 noiembrie 2010 a
fost membru de onoare al Academiei
Române.
 Pr. Prof. Dr. DUMITRU STĂNILOAE (1903-1993)
• Născut la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni din
judeţul Braşov, Dumitru Stăniloae (1903-1993),
a fost o personalitate marcantă a teologiei
româneşti, fiind unul dintre cei mai importanţi
teologi ortodocşi ai secolului XX.
• Şi-a început cariera academică în 1929, când a
fost numit profesor de Dogmatică la Academia
Teologică „Andreiană" din Sibiu, pentru ca în
1947 să predea cursul de Ascetică şi Mistică la
Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar din
1948 a fost profesor la Catedra de Teologie
Dogmatică şi Simbolică, până în 1973.
• Între 1958-1963 a suportat detenţie, fiind
condamnat ca făcând parte din grupul Rugul
aprins, deşi nu a fost niciodată membru, ci doar
participase la câteva întâlniri de la Mănăstirea
Antim.
• Întreaga sa viaţă a fost o comunicare cu
Dumnezeu, lucru reflectat din plin în scrierile
sale, caracterizate prin frumuseţea şi nobleţea
duhovnicească, ca rezultate ale unei experienţe
trăite.
• Opera sa cuprinde sute de articole, recenzii,
traduceri, lucrări în volum, lucrări cu caracter
istoric şi lucrări apărute în străinătate, dintre care
amintim: Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie
Palama, Ortodoxie şi Românism, Iisus Hristos
sau restaurarea omului, Filocalia (voi. 1-
12), Teologia dogmatică ortodoxă (voi. 1-
3), Spiritualitate şi comuniune în Liturghia
ortodoxă.
• Bogata sa activitate teologică i-a fost răsplătită
prin decernarea titlului de Doctor honoris
causa din partea mai multor Facultăţi de
Teologie din Europa.
• Fie în operele sale, fie în cuvântări sau discuţii
cu reprezentanţi ai diferitelor Biserici, Părintele
Stăniloae a subliniat importanţa trăirii credinţei şi
comunicării cu Dumnezeu prin rugăciune, dar şi
a păstrării ca sursă şi punct de reper a scrierilor
Sfinţilor Părinţi ai Bisericii: L-am căutat pe
Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în
cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a
dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi, am
descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii
că e cu putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în
mod real prin rugăciune.
Prin ţinuta morală de o
constantă verticalitate, cu o
încredere nelimitată în
bunătatea oamenilor, Părintele
Dumitra Stăniloae, prin însuşi
exemplul vieţii sale, a
promovat virtuţile creştine:
iubirea faţă de Dumnezeu şi de
semeni, cinstea şi
corectitudinea, impunând
respect prin vasta cultură
teologică şi prin transpunerea
în faptă a cuvântului rostit.

Părintele Dumitru Stăniloae pictat de

maicile de la Mănăstirea Diaconeşti
 MIRCEA ELIADE (1907-1986)

• Cel mai mare om de cultură român al secolului

XX, Mircea Eliade (1907-1986), s-a născut la 13
martie 1907, la Bucureşti.
• El s-a evidenţiat mai ales ca istoric al religiilor şi
filosof al culturii, iar prin colaborările cu publicaţii de
prestigiu din toată lumea şi conferinţele în franceză
şi engleză la Paris, Strasbourg, Ascona,
Amsterdam, Roma, Munchen, a devenit cunoscut la
nivel internaţional.
• În 1957 s-a mutat la Chicago, unde a funcţionat ca
profesor de Istoria Religiilor,catedră care, la 15 mai
1985, a primit denumirea Mircea Eliade.
• Autorul a fost un iubitor al limbii române, scriindu-şi
textele literare exclusiv în această limbă, spre
deosebire de textele ştiinţifice, pe care le
redactează la un moment dat direct în franceză sau
engleză.
• Operele sale reprezentative
sunt: La Ţigănci, Noaptea de
Sânziene, Romanul
adolescentului miop, Memorii,
Istoria credinţelor şi ideilor
religioase.
• Mircea Eliade a accentuat
caracteristicul persoanei umane,
care este homo religiosus, adică
este legat de sacru prin
existenţa sa. Chiar dacă a vorbit
la modul general de ideea de
sacru, totuşi, Mircea Eliade a
afirmat: Creştinismul este
încoronarea şi sfârşitul tuturor
religiilor.
• Moare la 22 aprilie 1986 din
cauza unei congestii cerebrale,
aflându-şi locul de odihnă în
cimitirul Oakwood din Chicago.
 +
• In 1928 Eliade a obtinut o bursa de studiu pentru 4 ani la
Universitatea din Calcutta, India. Pe drum s-a oprit scurt timp
la un ashram din Himalaya, unde a ramas o perioada. El a
devenit fascinate de filosofia Indiana si a invatat limbile
sanscrita, pali si bengali cu profesorul Dasgupta, tatal
frumoasei Maitreyi, despre care avea sa scrie un emotionant
roman erotic. In India a avut ocazia sa-l intalneasca si
pe Mahatma Gandhi, ale carui idei despre spiritualitate l-au
influentat ulterior. Relatia lui de dragoste cu Maitreyi Devi a
inceput in 1930, cand Eliade locuia chiar in casa profesorului
sau, Dasgupta. Trei ani mai traziu, Eliade a publicat o carte
despre practicile Yoga.
+
 CONSTANTIN BRÂNCUŞI (1876-1957)
•  S-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa din
judţul Gorj, devenind unul dintre cei mai străluciţi
reprezentanţi ai sculpturii moderne universale, fiind
comparat cu Michelangelo. Absolvent al Şcolii
Naţionale de Arte frumoasedin Bucureşti, va intra,
în 1905, la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din
Paris. 
 Deşi lucrările sale n-au fost apreciate, la început,
de criticii de artă ai timpului, totuşi, Brâncuşi a avut
expoziţii atât la Paris, cât şi la New York.
• Ca forme de bază ale sculpturii, Brâncuşi a luat trei
elemente: cercul, ovalul şi linia dreaptă. De oval el
s-a servit pentru portrete, păsări şi animale; linia
dreaptă a întrebuinţat-o în compoziţiile de inspiraţie
din folclorul românesc, iar de forma cercului s-a
servit în construirea anumitor piedestale.
Sculpturile lui Brâncuşi au fost lucrate în bronz,
marmură şi lemn, pentru fiecare material, artistul
folosind tehnici diferite.
• A avut expoziţii atât în Europa cât şi în America, iar
dintre lucrările sale, cele mai cunoscute
sunt: Rugăciunea, Cuminţenia pământului, Sărutul,
Domnişoara Pogany, Pasărea
măiastrăşi Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu
(Coloana infinită, Poarta sărutului, Masa
Apostolilor sau Sfânta Cină).
• În multe din sculpturile sale,
transpune credinţa în Dumnezeu.
Prima dintre ele,Rugăciunea,
considerată mama artei
moderne, transmite armonia
comunicării cu Dumnezeu din timpul
rugăciunii. Despre această lucrare,
Brâncuşi însuşi afirma: Am lucrat
până atuncea ca toţi artiştii, după
model viu. Iar când am făcut femeia
asta în rugăciune, doream ca ea să
fie în adevăr Rugăciunea; pentru
aceasta am înţeles că trebuie să
părăsesc modelul viu, fiindcă în faţa
lui eşti în sensualitate.
• în arta lui Brâncuşi, orice simbol
reprezintă un adevăr, care are
legătură cu Dumnezeu. El n-a făcut
nimic la întâmplare, ci totul a pornit
dintr-o chemare a sufletului său pe
care a exprimat-o într-o formă
concretă.
• Datorită geniului său artistic, a fost
numit „profet al artei moderne",
„părintele sculpturii".
 +
• Arta nu este nici modernă și nici veche –
este Artă. (...) Arta rămâne o taină și o
credință(...) Trebuie să ne degajăm de
noi înșine și de toată impertinența
omenească – numai astfel izbutim să
redescoperim Frumosul. (...) 6
(Aforismul 67, cf. C. Zărnescu,
Aforismele și textele..., p. 96.)
• Brâncuși a subliniat cu tărie legătura
necesară între smerenie și artă, între
evlavie și frumusețe spirituală: „Trupul
omenesc este frumos numai în măsura în
care oglindește sufletul.”7(Aforismul 29,
cf. C. Zărnescu, Aforismele și textele...,
p. 88)
• Odată cu Rugăciunea (sculptură pe care
a făcut-o la comandă pentru a fi
monument funerar, în 1907)), pentru
prima oară regăsim această nouă
manieră de a privi sculptura. Într-adevăr,
Rugăciunea ia forma unui chip anonim,
care nu păstrează trăsăturile unui model.
Ea este o înfățișare concretă a unui
sentiment universal: reculegerea.
• Vedem de fapt că în toate
+
Păsările sculptate de
Constantin Brâncuși, dar mai
ales în Pasărea Măiastră din
marmură (1911-1912), zborul
nu este în primul rând efortul
aripilor, ci rod al spiritului sau
elanului ei interior, ca răspuns
al ei la o chemare cerească
tainică și fascinantă. Brâncuși a
surprins astfel taina relației
smerenie-înălțare.
 Semnificaţii creştine ale Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu
• Ansamblul monumental de la
Târgu-Jiu este rezultatul unei
comenzi, adresată lui Constantin
Brâncuși de către doamna Arethie
Tătărescu, președinta Ligii
Naţionale a Femeilor Române din
Gorj, care dorea un monument
funerar închinat eroilor ce s-au
jertit în anul 1916, luptând pe
malul Jiului, dar și un portal de
piatră ca poartă principală a
grădinii publice din Târgu-Jiu. La
acest prim proiect, Constantin
Brâncuși a mai adăugat o masă
rotundă de piatră care a fost
amplasată pe malul râului Jiu,
însângerat în timpul Primului
Război Mondial de jertfa eroilor
gorjeni.
• Integrarea, armonioasă și bine
gândită, în acest ansamblu
monumental comemorativ a
bisericii „Sinţii Apostoli Petru și
Pavel”, construită între anii 1927-
1937, „întru pomenirea eroilor
morţi pentru întregirea neamului”
în Primul Război Mondial, are o
semnificaţie fundamentală,
deoarece – așa cum afirma Petre
Pandrea – Coloana fără sfârșit
(numită iniţial „Coloana
recunoștinţei fără sfârșit”) poate fi
socotită „monument pentru cultul
morţilor numai în corelaţie cu
catedrala ortodoxă.
 +
• Coloana Infinitului-
• Biserica ”Sfintilor
Apostoli Petru si Pavel-
• Poarta Sărutului-

Aleea Eroilor –

Masa Tăcerii-
Masa Tăcerii
 Semnificații creștine ale Mesei Tăcerii
• Masa Tăcerii cu cele 12 scaune evocă
legătura între eternitate și istorie, între cer și
pământ.
• Această viziune se realizează simbolic-artistic
prin
• cele două pietre circulare ale Mesei
Tăcerii, una întoarsă spre pământ, iar alta
spre cer
• forma de clepsidră a celor 12 scaune, ele
simbolizând, prin capetele de sus, cele 12
ceasuri din zi, iar prin capetele de jos, cele 12
ceasuri din noapte, ca timp de alternanţă-
trecere între lumină și întuneric, precum și ca
trecere de la viaţa jertfelnică de pe pământ la
odihna-lumină din ceruri.
• când cele 12 scaune simbolizează pe cei
12 Apostoli ai lui Hristos, masa este, așa cum
a numit-o Brâncuși, „o altă nouă Cina de
Taină”.
 Semnificatii crestine ale Coloanei fără sfârsit

• Al treilea monument și cel mai măreţ din Ansamblul

monumental de la Târgu-Jiu, Coloana fără sfârșit, este, de
asemenea, un simbol al biruinţei iubirii eterne asupra morţii,
precum și simbol al înălţării omului în lumină veșnică.

• Această viziune se realizează simbolic-artistic prin cele 16

elemente romboedre sau octoedre aurii ce „asigură
comuniunea cu cerul și sprijină ascensiunea soldaţilor care s-
au sacriicat pentru apărarea patriei lor”11 (I. Jianu, Brâncuși,
p. 78)

• cifra 8, ca simbol al Învierii și al Vieţii veșnice, al

Infinitului existenței, revine și în Coloana fără sfârșit și
anume, cele de două ori câte 8, adică cele 16 octoedre ale
Coloanei simbolizează împreună nemurirea sufletului și
învierea trupului.
+
• Coloana fără sfârșit, a fost în mod +
voit amplasată de Brâncuși nu în faţa
Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru și
Pavel”, ci dincolo de ea, tocmai pentru
că numai prin Biserică omul credincios
dobândește mântuirea și viaţa veșnică în
Hristos, Biserica fiind „anticamera
Împărăţiei cerurilor” (Sf. Nicolae
Cabasila) și „laboratorul Învierii” (Sf.
Maxim Mărturisitorul).
• Brâncuși spune că ideea de jertfă
smerită și de efort în trepte este
prezentă în această Coloană fără
sfârșit: „De ce am conceput (Coloana
nesfârșirii) în romburi? (...) Pentru că nu
poţi merge în sus, lin, liniștit, ci suind pe
trepte, pe care le desăvârșim prin munca
și energia noastră. Aceste trepte prezintă
urcușuri și scoborâșuri! Şi nu isprăvim
niciodată!”12
 Concluzii
• Prin punerea în lumină a „fluidităţii spirituale” din materie,
Constantin Brâncuși „trezește spiritul”, pentru a vedea
spiritual că întreaga existenţă este dar al lui Dumnezeu
către oameni, o permanentă convorbire și cooperare a Lui cu
lumea. În acest sens, Brâncuși constată: „Dumnezeirea este
pretutindeni; iar când uiţi cu desăvârșire de tine însuţi, și când
te simţi umil, și când te dăruiești, Divinitatea rămâne în opera
ta...”.

• Pe de altă parte, Brâncuși constată, ca și Părinţii Filocaliei, că

lumina adevăratei vieţi se obţine prin luptă interioară cu
patimile egoiste. „Omul își face o lume a lui, pricinuind
bucurie celorlalţi, prin Artă, însă numai când ajunge la
adevărata lumină. Pentru asta trebuie să îl gonești pe
imbecilul din tine“.13 Aforismul 60, cf. C. Zărnescu,
Aforismele și textele..., p. 94.
 VIRGIL GHEORGHIU (1916-1992)
• Născut în anul 1916 într-o familie de preoţi din
Moldova, Virgil Gheorghiu (1916-1992) a fost poet,
teolog şi scriitor cu reputaţie mondială. Absolvent al
Liceul Militar din Chişinău şi al Facultăţii de Litere şi
Filosofie, a desfăşurat o intensă activitate de
secretar, poet şi gazetar.
• În urma ocupaţiei sovietice a României, s-a refugiat
în Occident, unde a fost arestat şi purtat prin mai
multe închisori şi lagăre din vestul Germaniei, în
calitate de fost diplomat al unei ţări inamice. După 16
luni de detenţie a fost eliberat şi s-a refugiat la
Heidelberg unde s-a înscris la Facultatea de
Teologie, din 1948 stabilindu-se la Paris, unde, în
1963, a fost hirotonit preot la Biserica Ortodoxă de
acolo.
• Părintele Virgil Gheorghiu a publicat opt cărţi în ţară,
iar în Franţa peste 40 de volume, romane şi pagini
autobiografice, care constituie, de fapt, esenţa operei
sale dintre care: Caligrafie pe zăpadă, Viaţa de toate
zilele a poetului, Ceasul de rugăciune, Ard malurile
Nistrului, La seconde chance, Les Immortels
dAgapia, Le Peuple des immortels.
• Celebrul roman, Ora 25, a cunoscut un succes
mondial, fiind tradus în toate limbile de
circulaţie. în 1991, Academia româno-
americană de arte şi ştiinţe i-a acordat The
1990 Awardfor Literature pentru acest roman.
• În 1998, soţia lui Virgil Gheorghiu, Ecaterina
Burbea-Gheorghiu, a donat Bibliotecii
Academiei Române un fond de manuscrise,
corespondenţe, fotografii şi cărţi ale scriitorului.
• Cu puţin timp înainte de moartea sa, părintele
Virgil Gheorghiu a evocat, într-un roman
intitulat Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer.
Amintiri dintr-o copilărie teologică, amintirea
casei parohiale şi a bisericii în care slujea tatăl
său, preotul Constantin Gheorghiu.
• în altă carte, Cum am vrut să mă fac sfânt. Alte
amintiri dintr-o copilărie teologică, autorul
relatează cum, dându-şi seama că poartă un
nume care nu există în calendarul bisericesc, îşi
propune la vârsta de şapte ani, să devină el
însuşi sfânt, însă, pentru aceasta, trebuia să-şi
iubească duşmanii, oferindu-ne, astfel, un
exemplu de aspiraţie spre sfinţenie a fiinţei
umane.
• După o bogată activitate editorială, Virgil
Gheorghiu a murit la Paris, pe data de 22 iunie
1992.