SECURITATEA SI

CALITATEA PRODUSELOR
ALIMENTARE
 U.E. – noua abordare a sigurantei
alimentare si a calitatii produselor
• Noile si variatele tendinte ale economiei
globale au dus la regandirea vechilor
principii si practici din domeniul calitatii,
care astazi nu mai corespund modelului
de dezvoltare.

• Tendinta de schimbare apasa tot mai

puternic pe revigorarea productiei in
directia produselor personalizate.
• Aplicarea Sistemului de Management al
calitatii (SMC) are ca si efect transformarea
calitatii intr-o metodologie stiintifica ce vizeaza
excelenta produselor prin:
- orientarea catre client (consumator), prin
satisfacerea cerintelor acestuia;
- managementul calitatii bazat pe proces, HACCP
si transabilitate;
- participarea tuturor salariatilor intreprinderii in
obtinerea unei inalte calitati;
- imbunatatirea continua a calitatii produselor care
sa faciliteze atingerea excelentei.
• Obiectivul major al Uniunii Europene in
privinta calitatii, este acela de a face din
fabricat in U.E. un produs de frunte pe
plan mondial, la un standard de inalta
calitate.

• Pentru atingerea acestui obiectiv, Uniunea

traseaza actiuni ferme pe care firmele
statelor membre trebuie sa le urmeze,
astfel:
• aplicarea in totalitate a instrumentelor si
tehnicilor de management al calitatii;
• acordarea unei atentii sporite la formarea
si perfectionarea profesionala a
angajatilor;
• reducerea proportiei defectelor produselor
fabricate;
• aplicarea principiului corelatiei calitate-
pret;
• acordarea de premii pentru calitate pe
baza unui punctaj special elaborat.
• In competitia ce se desfasoara in planul pietei
U.E., opereaza o serie de criterii de
competitivitate referitoare la marfurile
alimentare:
- originea materiei prime,
- denumirea de origine protejata sau indicatia
geografica protejata,
- tehnologia aplicata si calitatea dobandita,
- gradul de conservare, stabilitatea, termenul de
valabilitate.
- siguranta alimentara, transabilitatea,
- inocuitatea,
- valoarea nutritiva,
- caracterul ecologic.
• Notiunea de securitate alimentara
cuprinde doua acceptiuni:

- acoperirea cantitativa si calitativa a

nevoilor alimentare,

- securitatea sanitara a produselor destinate

alimentatiei umane.
• In Europa, subiectul securitatii alimentare
reprezinta o preocupare majora, a carei
importanta a crescut treptat.

• Astfel, in 2000 apare Carta alba despre

securitate alimentara a Comisiei
Comunitatilor Europene prin care
securitatea alimentara devine prioritate
absoluta si o premisa a asigurarii unui
nivel ridicat de protectie a sanatatii
consumatorilor.
• Pe plan international, exista mai multe
institutii cu misiuni in domeniul securitatii
alimentelor, si anume:

• Organizatia Natiunilor Unite pentru

Alimentatie si Agricultura (FAO);
• Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS);
• Oficiul International al Epizotiilor (OIE);
• Autoritatea Europeana de Securitate
Alimentara (EFSA).
• Organizația pentru Alimentație și Agricultură a
Națiunilor Unite (FAO - Food and Agriculture
Organization of the United Nations) este o
agenție specializată a Organizației Națiunilor
Unite, cu sediul la Roma, al cărei scop principal
este eliminarea foametei pe scară mondială,
îmbunătățirea alimentației, prin coordonarea
activităților guvernelor în domeniul agriculturii,
silviculturii și în industria piscicolă.

• De asemenea, FAO vine în sprijinul țărilor prin

programe de cercetare, specializare, dezvoltare
și aplicații practice și acordă ajutor în cazuri de
dezastru.
• OMS „Organizația Mondială a Sănătății” (WHO -
World Health Organization) cu sediul central
la Geneva a fost înființată in 1948, având în
prezent 193 de state membre.

• Este o organizație internațională care are rolul

de a menține și coordona situația sanatatii
 populației  globului.

• Prioritățile curente includ bolile transmisibile

(HIV, Ebola, COVID-19, tuberculoza, etc),
diminuarea efectelor bolilor netransmisibile,
dezvoltarea și îmbătrânirea; nutritia și
alimentația sănătoasă; abuzul de substanțe.
• Oficiul International al Epizotiilor  (OIE)
(infiintat in 1924) și-a schimbat denumirea
în „Organizația mondială pentru sănătate
animală”, in mai 2003.
• Este o organizație interguvernamentală
responsabilă cu îmbunătățirea sănătății animale
în lume.
• Obiectivul principal al organizației este acela de
a controla bolile animale și astfel de a preveni
răspândirea lor.
• OIE nu depinde de sistemul Națiunilor Unite;
autonomia sa este atât instituțională cât și
financiară, iar activitățile sale sunt guvernate de
textele constituționale proprii.
• Autoritatea Europeană pentru
Siguranța Alimentară (EFSA)
oferă consiliere științifică independentă cu
privire la riscurile alimentare.

• Informațiile furnizate de catre aceasta

autoritate sunt utilizate în cadrul procesului
de elaborare a legislației și politicilor UE,
contribuind astfel la protejarea
consumatorilor împotriva riscurilor
asociate lanțului alimentar.
• În activitatea sa, EFSA:
• colectează date și expertiză științifică,
• elaborează avize
științifice independente și actualizate cu
privire la aspecte legate de siguranța alimentară,
• comunică publicului larg rezultatele activității
sale științifice,
• cooperează cu țările UE, organismele
internaționale și alte părți interesate,
• consolidează încrederea în sistemul
de securitate alimentară al UE,
oferind orientări fiabile.
• Normele alimentare sunt realizate de Codex
Alimentarius, fiind si punct de referinta pentru
campurile conflictuale.
• Codex Alimentarius este o colecție de norme
(standarde) alimentare internaționale adoptate,
prezentate într-o manieră unitară, furnizând
astfel un punct de referință unic la nivel
internațional.
• Aceste norme alimentare sunt adoptate în
cadrul Comisiei Codex Alimentarius (Comisia
mixta FAO/OMS), cu scopul protejării sănătății
consumatorilor și asigurării unor practici oneste
în comerțul alimentar.
• Legat de comertul alimentar, Organizatia
Mondiala a Comertului (OMC) are un cadru
legislativ care se refera la schimburile
internationale si la rezolvarea conflictelor.

• In 1947 s-a instituit un sistem de norme

comerciale recunoscute pe plan mondial, ca si
Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT),
care ulterior, in 1995, a fost transformat și
instituționalizat ca Organizația Mondială a
Comerțului (OMC).