Maladiile

chirurgicale ale
splinei
Mateescu Iana
M 1631
 Date de anatomie chirurgicală
• Splina (organ cu greutatea normală între 80 şi
300g) este situată profund în hipocondrul stâng,
ocupând un spaţiu denumit loja splenică.
• În general este un organ unic, dar există şi spline
accesorii– 10-33% cazuri, cel mai frecvent situate in hil.
• Loja splenică este
delimitată
-cranial de cupola
disfragmatică,
-caudal de unghiul
stâng al colonului,
-ventral de faţa
posterioară a
stomacului,
-dorsal de faţa
anterioară a
rinichiului şi glandei
suprarenale stângi,
-iar lateral de
disfragm şi coastele
9,10 şi 11
Splina este un organ mobil, poziţia sa putând varia în
funcţie de respiraţie, gradul de umplere al organelor
cavitare din jur şi poziţia corpului (ortostatism, şezut,
clinostatism, etc).
Mobilitatea ei este totuşi limitată de

ligamentele splenofrenic, splenocolic,

splenorenal şi gastrosplenic (prin
acesta trecând vasele scurte).
Splina are o formă tetraedrică:
• cu 4 feţe (laterală sau diafragmatică, medio-
caudală sau renală, antero-medială sau gastrică
şi bazală sau colică),
• 3 margini (anterioară, posterioară şi medială), şi
• 3 unghiuri (posterior, bazal ventral şi bazal
medial).
• Vascularizatie – a. splenica din trunchiul celiac;
distributie segmentara a ramurilor sale
• Primeste zilnic 350 l de sange
• Drenaj venos – v. splenica in sistemul portal
• Drenaj limfatic – ggl. celiaci (ggl. para-aortici)
• Inervatie – simpatica din plexul celiac
• Parte a sistemului reticulo-endotelial
• Cel mai mare organ derivat din mezenchim; cel
mai mare organ limfatic (25% din limfocite)
• Este formata din:
- pulpa alba (19%) – noduli limfatici (limfocite B)
si teaca limfatica periarteriala (limfocite T)
- pulpa rosie (77%) – sinusuri si cordoane splenice
Fiziologie:
In principal functii hematopoetice si functii imunologice:
- functii primare
productia de limfocite si anticorpi
fagocitoza celulelor rosii batrane/deteriorate
depozit de hematii, trombocite
proliferarea limfocitelor
formarea hematiilor in viata fetala
indepartarea Ag macromoleculare din sange
recuperarea Fe din hemoglobina
- functii secundare
prezentare antigenica raspuns imunologic
activarea si proliferarea limfocitelor B si T
diferentierea limfocitelor B si a plasmocitelor
secretie de Ac din pulpa alba
depozit de sange
Clasificarea afecțiunilor lienale de interes
chirurgical:
I.Leziunile traumatice ale splinei:
A. Deschise (transabdominale şi transtoracice);
B. Închise (ruptura splinei într-un timp sau în doi timpi).
II.Splenopatii vasculare:
A. Infarctul splenic.
B. Anevrismul arterei splenice.
C. Fistula arterio-venoasă splenică.
D. Torsiuni sau volvulări splenice în jurul pediculului splenic alungit sau scurtat
secundar.
E. Splenomegalii asociate sau nu cu hipersplenism: (infecțioase, inflamatorii, parazitare,
hematologice, prin hipertensiune portală, metabolice, tumorale, izolate).
III. Splenopatii septice și virale
A. Abcesul splenic (unic, multiplu, minor), microbian sau parazitar.
IV. Chisturile splinei:
A. neparazitare: adevărat şi fals, dermoid, epidermoid;
B. parazitare: hidatic, cisticercal, alveococic;
C. pseudochisturile: seroase, hemoragice, inflamatorii
V. Tumorile splinei:
a. benigne solide (fibrom, hemangiom, hemartrom, lipom, neurinom, endoteliom);
b. maligne (sarcoma: fibro-, limfo-, etc).
Leziunile traumatice ale splinei:
Splina este un organ foarte frecvent interesat in traumatismele abdominale/
toracoabdominale (60% din cazuri), 80% din traumatismele splenice fiind prin accidente
de circulaţie
Etiopatogenie:
• traumatismele exogene : închise - contuzii/ striviri
deschise (plagi)- arme albe, de foc

• Mecanism de acţiune al agentului traumatic :

direct (compresiune hipo- condru/ baza hemitorace sting
indirect (contralovitura)

• In majoritatea traumatismelor închise tipul lezional este reprezentat de ruptura splinei.

• Localizarea si întinderea leziunilor splenice depinde de forţa si direcţia de acţiune a
agentului traumatic, fiind condiţionate de sediul splinei intre rebordul costal si coloana
vertebrala si de starea parenchimului splenic.
• Afecţiuni splenice preexistente (splenomegalii din malarie, mononucleoza infectioasa,
hemopatii maligne) pot expune splina la ruptura in cursul unor traumatisme minore,
nereţinute de către bolnav (greşit etichetate astfel ca “rupturi spontane”).
• Ruptura splenica adevărata
– la gravide in timpul travaliului
- la copii in perioada neonatala (naştere dificila, aplicare
de forceps)
• Plăgile splinei- prin arme albe, de foc, frecvent in
cadrul unor leziuni pluriviscerale.
• Leziuni iatrogene
-intervenţii chirurgicale (rezecţii gastrice, cura herniei
hiatale, vagotomie, hemicolectomie stânga, nefrectomie
stânga, rezecţii pancreatice)
- splenoportografie, toracocenteza, biopsie renala stânga,
colonoscopie
Clasificare:
• Gradul I:
- hematom subcapsular neexpansiv, <10% din suprafata
- leziune capsulara fara sangerare activa, profunzime
<1cm

• Gradul II:
- hematom subcapsular neexpansiv, 10-50% din suprafata
- hematom intraparenchimatos neexpansiv, <2cm
diametru
- plaga parenchimatoasa cu profunzimea 1-3cm, fara
interesarea vaselor trabeculare
• Gradul III:
- hematom subcapsular, >50% din suprafata sau expansiv
- hematom subcapsular rupt, cu sangerare activa
- hematom intraparenchimatos, >2cm diametru sau expansiv
- plaga parenchimatoasa cu profunzime >3cm sau interesarea vaselor
trabeculare

• Gradul IV:
- hematom intraparenchimatos rupt, cu sangerare activa
- plaga cu interesarea vaselor segmentare sau hilare, cu
devascularizare >25% din splina

• Gradul V:
- zdrobirea splinei
- leziune vasculara hilara, cu devascularizarea splinei
Diagnostic clinic
- dureri spontane in hipocondrul/ flancul sting cu iradiere in umărul sting (semnul
Kehr) si subscapular sting sau la baza gâtului (semnul Saegesser)
- sensibilitate la palparea sau decompresiunea hipocondrului sting
- apărare sau contractura musculara difuza (contuzie parietala sau leziune viscer
cavitar)
- (rar) masa tumorala palpator, cu limite imprecise, sensibila si mata la percuţie
(hematom perisplenic)
- hemoperitoneu: distensie abdominala, matitate deplasabila (semnul Ballance),
diminuare sau absenta zgomote intestinale (ileus paralitic), bombarea fundului de sac
Douglas (dureros)
- semne de soc: paloare intensa, vedere incetosata, agitaţie, sete, dispnee, lipotimie,
extremitati reci si umede, hipotensiune arteriala, puls periferic filiform/ tahicardie,
oligurie
- Ruptura splenica in doi timpi : - perioada iniţiala (formare hematom)
- perioada de ameliorare (2 zile- câteva
saptamini)
- perioada de reluare a hemoragiei
(hemoperitoneu)
Diagnostic paraclinic
- anemie, leucocitoza 10- 15.000/ mm3 (rupturi splenice), trombocitoza (peste 400
000/ mm3)
- radiografie simpla toracoabdominala: lărgire umbra splenica, dislocare stomac/

colon, ridicare hemidiafragm sting, revărsat pleural sting si atelectazie bazala,

fracturi costale inferioare
- ecografie abdominala: creştere in volum, structura neomogena cu zone
hipoecogene, neregularitati de contur, contur dublu, colecţii extrasplenice, dislocarea
organelor din jur, lichid liber in cavitatea peritoneala, decelare leziuni asociate
(hepatice, pancreatice, renale, retroperitoneale)
- tomografie computerizata: focare hipo/ hiperdense in parenchim care nu se
intensifica după administrarea substanţei de contrast
- arteriografie selectiva: utila in trierea bolnavilor ce pot beneficia de tratament
prin embolizare hemostatica

- lavaj peritoneal: confirmare hemoperitoneu suspicionat clinic

: diagnostic hemoragii intraperitoneale oculte
: monitorizare hematoame intra/ perisplenice
- laparoscopia diagnostica
Tactica terapeutica
• Monitorizare clinica, biologica si imagistica
• Coagulare
• Aplicare de agenti hemostatici locali (Gelaspon,
Surgicel, Tachocomb)
• Aplicare de adezivi (lipiciuri biologice sau cianoacrilice)
• Aplicare de colagen
• Hemostaza prin compresie: mesaj sau contentia splinei
intr-o plasa
• Splenorafie
• Ligatura/embolizare a arterei splenice sau ramurilor ei
• Splenectomie partiala
• Splenectomie, ±autotransplant de tesut splenic
Tactica terapeutica:
• In leziunile de gradul I si II, managementul non-operator
este azi atitudinea recomandata, in special la copii si adulti
tineri
• In caz de esec, interventia chirurgicala incearca
conservarea splinei
• In leziunile de grad III si, eventual IV, se poate tenta
splenectomie partiala
• In leziunile de grad V, splenectomia este necesara (posibil
autotransplant)
• Asocierea cu alte leziuni hemoragice sau existenta unei
spline patologice impune gesturi mai radicale
(splenectomie) pentru a asigura hemostaza rapida si
completa
II.Splenopatii vasculare:
• A. Infarctul splenic.
• B. Anevrismul arterei splenice.
• C. Fistula arterio-venoasă splenică.
• D. Torsiuni sau volvulări splenice în jurul
pediculului splenic alungit sau scurtat secundar.
• E. Splenomegalii asociate sau nu cu
hipersplenism: (infecțioase, inflamatorii,
parazitare, hematologice, prin hipertensiune
portală, metabolice, tumorale, izolate).
Infarctul splenic
• este necroza zonală ischemică a țesutului splenic ce
apare în urma obstrucției arteriale
• Etiopatogenie: afectiuni emboligene, hemopatii
maligne, anevrism de arteră splenică, tromboză venei
splenice, administrare intraarterială de
vasoconstrictoare, torsiunea pediculului splenic,
hipotensiune prelungita,pseudochist pancreatic.
• Tabloul clinic este dominat de durerea vie in
hipocondrul stâng cu iradiere ascendentă, mărirea
rapidă a splinei, febra persistentă, frison, tahicardie,
reacție pleurală.
• Paraclinic:
- scintigrafia (sensibilitate de 90%): defecte de captare până la
nevizualizarea splinei (embolie masivă);
- ecografia: este utilă doar după demarcarea zonei de necroză (24 h):
zonahipoecogenă;
- CT (concludență în 75% din cazuri): arie hipodensă, retracție
splenică (în infarctul vechi);
- angiografia: arii avasculare.
• Tratamentul poate fi:
1. conservator: analgetice, antibioterapie, monitorizare;
2. chirurgical, impus de evoluția nefavorabilă (abcese,
pseudochisturi). Se va practica splenectomia sau splenectomia
parțială.
 Anevrismele arterei splenice:
ocupă locul al treilea după anevrismele aortice şi cele iliace, mai frecvente la femei, cea mai frecventă
localizare este pe:
-trunchiul principal (2/3 din cazuri)
-ramurile de bifurcaţie (1/3 din cazuri)
Anevrizmul poate fi frecvent unic, fusiform,sacciform sau disecant.
 
ETIOLOGIA
-ateroscleroză,
-emboli septici în cordul stăng
-traumatisme,
-endocardita bacteriană,
-periarterită nodoasă,
-lues, etc.
 
CLINIC:
majoritatea anevrismelor sunt asimptomatice,
Uneori pot exista:
dureri epigastrice sau în hipocondrul stâng
. accentuate de efort fizic
. de flexia trunchiului,
splenomegalie la palpare
tumoră pulsatilă cu suflu sistolic în hipocondrul stâng.
 
Majoritatea anevrismelor însă debutează clinic prin complicaţiile lor:
-ruptură – cu: formarea unui hematom perianevrismal suau hemoragie internă:
in bursa omentală,
cavitatea abdominală
-infarct splenic
-parţial sau total
-prin emboli desprinşi din punga anevrismală.
 
Diagnosticul se pune in baza :
-ecografie Doppler,
-CT,
-arteriografie selectivă

TRATAMENTUL curativ depinde de:

• momentul diagnosticării şi de localizare:
 embolizarea prin cateter arterial,
 rezecţia sacului anevrismal cu ligatura
arterei splenice şi păstrarea splinei,
 splenectomie.
 Fistulele arteriovenoase ale vaselor splenice:

apar cel mai frecvent în evoluţia:

afecţiunilor pancreatice inlamatorii,
mai rar a anevrismelor rupte
sau postsplenectomie (dacă se ligaturează în bloc pediculul splenic),
 
se manifestă prin:
dureri abdominale colicative,
cu sau fără diaree,
suflu sistolic:
în epigastru
hipocondrul stâng
sindrom de hipertensiune portală,
nu determină insuficienă cardiacă congestivă datorită interpunerii reţelei sinusoide hepatice,
diagnosticul de certitudine se susţine arteriografic,
 
tratamentul constă în:
separarea vaselor,
repararea defectelor parietale
sau ligaturi vasculare şi rezecţia comunicării arteriovenoase (apărute postesplenectomie).
Splenomegalii asociate sau nu cu
hipersplenism:
Splenomegalia= formaţiune de mărime
variabilă ce ocupă hipocondrul stâng, flancul stâng
şi reg. ombilicală, cu direcţia oblică în jos şi
median, netedă dar cu marginea anterioară
crenelată (semn patognomonic) şi mobilă în
timpul mişcărilor respiratorii
Cele mai comune cauze de splenomegalie sunt
infecțioase, inflamatorii, parazitare, hematologice,
prin hipertensiune portală, metabolice, tumorale
Clasificarea splenomegaliei

• Grad I – polul inferior al splinei la

rebordul costal
• Grad II - polul inferior al splinei la
jumătatea distanţei dintre rebord şi
ombilic
• Grad III - polul inferior al splinei la
nivelul ombilicului
• Grad IV - polul inferior al splinei la
jumătatea distanţei dintre ombilic și
spina iliacă anterior
• Grad V - polul inferior al splinei în bazin
Cele mai comune cauze de splenomegal
Se percepe la palpare:
• ca o masă tumorală situată în hipocondrul stâng,
balotabilă,
• urmează mişcările respiratorii
• este mai accesibilă palpării în inspirul profund,
• cu marginea anterioară crenelată,
• este mată la percuţie.
Explorarea clinica
• Durerea:
- Disconfort (creşterea în volum a splinei, accidente ischemice);
- Localizare: hipocondrul stâng ± iradiere în umărul stâng
(semnul kehr) / baza gâtului (semnul saegesser);
• Febra ← stări infecţioase, postsplenectomie;
• Paloarea tegumentelor şi mucoaselor, icter ← hemoliză!!!
• Hemoragiile mucoaselor (digestive, genitale) şi tegumentare
(echimoze, peteşii)← trombocitopenie;
• Adenopatii generalizate ← suferinţe sistemice cu interesare
splenică;
• Manifestări ale organelor vecine: splenomegalie → compresie pe
organe vecine (toracice, abdominale, lombare.
 Tratamentul splenomegaliei
• Tratamentul pentru
splenomegalie trebuie să se
concentreze asupra cauzei
generatoare de splenomegalie,
cum ar fi infecţiile, însă şi
splenectomia poate fi o
strategie,în special în bolile
hematologice.
• Indicaţii absolute şi relative,
pentru splenectomie pot fi
Indicaţii splenectomie

Terapeutice
Absolute - 1. vitale : traumatisme splenice
: abces splenic cu sindrom septic
: anevrisme rupte
: infarct splenic
: tromboza venei splenice cu varice gastrice rupte
- 2. elective : sferocitoza ereditara
: purpura trombocitopenica imuna
: chist hidatic splenic
: tumori splenice benigne
: tumori maligne primare localizate
Relative - anemie hemolitica autoimuna
- alte anemii hemolitice congenitale
- purpura trombocitopenica trombotica
- neutropenia splenica
- pancitopenia splenica Diagnostice
- sindromul Felty - tumori splenice de etiologie neprecizata
- metaplazia mieloidă - limfoame Hodgkin (stadiul IA, IIB)
- leucemie granulocitara cronica - limfoame non Hodgkin
- leucemie limfatica cronica
- leucemie cu celule “păroase” Tactice
- boala Gaucher, Nieman- Pick - pancreatectomie (totala, stingă)
- ciroza cu hipertensiune portala si - gastrectomie totala
hipersplenism (după sunt porto-cav) - esofagoplastie
- tuberculoza splenica, luesul splenic - hemicolectomie stingă
- malaria - nefrectomie stingă
- anevrisme necomplicate
- tumori splenice metastatice
Contraindicatiile splenectomiei
Absolute

• Afectiuni vasculare: infarcte mici, asimptomatice, necomplicate;

HTP (cand se pot practica interventii patogenice)

• Afectiuni bacteriene: splenomegalia din sepsis

• Afectiuni hematologice: - benigne: anemii hemolitice ereditare

grad mediu
- - maligne: LA, limfoame
nonHodgkiniene difuze, unele mieloproliferari (policitemia vera,
trombocitemie esentiala)

• Tumori splenice: maligne primitive (sarcoame) diseminate;

maligne secundare, daca tumora primitiva nu este extirpabila sau
exista alte metastaze (exceptie – complicatii)
Contraindicatiile splenectomiei
Relative
 Anomalii congenitale: de pozitie, numar sau forma, fara manifestari
clinice sau complicatii

 Afectiuni vasculare: splenomegalia datorata HTP din ciroza

hepatica std. C Child (daca nu exista compresie severa sau
hipersplenism)

 Afectiuni parazitare: splenomegalia paludica cu aderente

perisplenice (risc hemoragic) sau cu teren tarat

 Afectiuni hematologice: MMM in stadii avansate

 Traumatisme splenice: gradul I sau II (tratament nechirurgical sau

conservator)
Complicatiile
splenectomiei
A. Dependente de actul operator:
- hemoragia postoperatorie
- ocluzia postoperatorie
precoce sau tardiva
- leziuni viscerale
- pancreatita acuta postoperatorie
- abcesul subfrenic stang
- complicatii pleuro-pulmonare
- splenoza peritoneala
- febra post-splenectomie
- complicatii nespecifice: supuratia plagii, evisceratie,
complicatii urinare
B. Datorate aspleniei:

- hematologice: cresterea tuturor liniilor celulare;

trombocitoza favorizeaza tromboza venoasa profunda
a membrelor pelvine (±embolism pulmonar) sau a
venei splenice (±extensie portala); necesita
anticoagulante

- infectioase: pneumonii cu pneumococ, dar si septicemii

foarte grave (OPSI); necesita vaccinare
antipneumococ, eventual antimeningococ,
H.influenzae tip B si virus gripal; valoarea
antibiotico-profilaxiei incerta

C. Datorate bolii ce a impus splenectomia: agravari

declansate de agresiunea anestezico-chirurgicala
Hipersplenismul.
Este definit prin tetralogia:
• splenomegalie
• mono, bi- sau pancitopenie sanguină periferică
• proliferare medulară crescută.

Aceste fenomene apar datorită sechestrării splenice a elementelor

figurate ale sângelui şi/sau producerii de anticorpi:
-antieritrocitari,
-antigranulocitari
-antiplachetari
care cresc vulnerabilitatea acestora faţă de acţiunea macrofagelor.
Clasificare
I. Hipersplenismul  Anemii hemolitice congenitale:
primar microsferocitoza ereditară (boala Minkowsky-
Chauffard), eliptocitoza, hemoglobinopatii
(anemia falcipară, beta-talasemia);
 Anemia hemolitică imună idiopatică;
 Purpura trombocitopenică imună (boala
Werthoff);
 Neutropenia splenică primară (sindromul
Wieseman-Doan);
 Pancitopenia splenică primară (boala Doan-
Wright).
I. Hipersplenismul  Hipertensiunea portală;
secundar  Infecţii bacteriene cronice (tbc, sifilis);
 Boli parazitare (malarie, kala-azar);
 Artrita reumatoidă (sindromul Felty);
 Lupusul eritematos sistemic;
 Tazeurismoze (boala Gaucher, boala Niemann-Pick);
 Limfoame;
 Leucemii cronice (limfatică, mieloidă, cu celule
“păroase”).
Tratamentul hipersplenismului
In funcție de severitatea și caracterul acestuia,
poate fi
• chirurgical (splenectomie, splenectomie parţială,
ligatura arterei splenice) și
• radiologic endovascular (embolizarea arterei
splenice, splenectomia chimică).
Complicațiile splenectomiei:
• Febra splenectomizaţilor (10-20%).
– Cauză necunoscută.
– Durata 7-10 zile.
– Refractară la antibioterapie.
• Infecţii bacteriene fulminante (1-4%).
– În primii 3 ani postoperator.
– Clinic: şoc septic, CID → deces.
– Paraclinic: hemoculturi.
– Tratament: • Profilactic: antibioprofilaxie de durată, vaccinare. •
Tratamentul curativ este de
regulă
insuficient.
• Accidente tromboembolitice (5%).
– Clinic: troboza splenică / spleno-portală, embolii pulmonare.
– Tratament: • Profilactic: aspirina, dipiridamol. • Curativ: anticoagulant.
• Splenoza.
– Persistenţa ţesutului splenic după splenectomii incomplete/traumatisme
splenice.
– Asimptomatice.
– Paraclinic: scintigrafie, dg. intraoperator.
III.Abcesele splinei
• sunt rare,
• se întâlnesc cu o frecvenţă de 0,1-1% la
necropsie,
• apar mai frecvent în regiunile tropicale
 
se asociază cu:
tromboza vaselor splenice
infarct splenic la pacienţii cu siclemie.
  ▫ imunosupresie;
Abcesele splenice se formează prin
următoarele mecanisme: ▫ congestie splenică, secundară:
▫ inseminare hematogenă: splenomegaliei
septicemii, sau unor compresiuni externe,
infecţii puerperale; cu determinarea stazei sanguine
  şi secundar a abcesului;
▫ infecţie prin continuitate: ▫ traumatisme, când abcesul apare
infecţii urinare, secundar unor focare:
plăgi infectate, hemoragice
apendicită; sau de necroză (infarct splenic).
 
Abcesele pot fi:
unice
sau multiple.
 
Iniţial abcesul se dezvoltă în parenchimul splenic după care are tendinţă la
superficializare şi se va deschide în cele din urmă în:
cavitatea peritoneală,
cavitatea pleurală,
colon,
bronhii
sau chiar stomac.
Flora întâlnită cel mai frecvent aparţine cocilor Gram-pozitivi.
La pacienţii imunotaraţi se asociază şi infecţiile cu candida.
Antibioterapia prelungită şi necontrolată reprezintă un factor favorizant al infecţiilor cu
candida.
 
Cele mai frecvente surse de infecţie sunt:
-endocardita bacteriană,
-febra tifoidă,
-malaria
-infecţiile de tract urinar.
prezentarea la medic este de obicei întârziată,
pacienţii prezintă simptome cu aproximativ 16-22 de zile anterior acesteia.
 
Clinic, pacienţii prezintă:
-febră,
-durere de hipocondru stâng,
-leucocitoză
-splenomegalie.
-hemoculturile sunt pozitive în
50-60% din cazuri.
-diagnosticul se confirmă prin:
ecografie
CT.
Dupa diagnosticarea unui abces splenic:
se iniţiază tratamentul antibiotic empiric,
care se ajustează pe parcurs după rezultatele culturilor
bacteriene.
tratamentul chirurgical constă în splenectomie.
 Chisturile splenice neparazitare
• sunt frecvente, traduse prin formarea unei cavități umplută cu fluid în
splină.
• De regulă, chisturile apar ca urmare a embriogenezei anormale,
diverse infecții, transformarea chistică a unui hematom subcapsular,
traumatisme și inflamații, infarct splenic, fără nicun simptom
particular.
• Cu o creștere viguroasă de chisturi apar dureri în cadranul superior
stâng, greață, vărsături, slăbiciune generală. La origine, chisturile
sunt împărțite în fals și adevărat.
• Chisturile adevărate – apar în timpul formării splinei, iar stratul
epitelial constituie peretele chistului.
• Chisturile false sunt cele care au apărut din cauza operațiilor, rănilor
și așa mai departe. Peretele chistului în această formă este țesut
fibros.
• De asemenea, există chisturi care se formează datorită paraziților
Imagine clinică.
• Simptomele acestei afecțiuni se datorează naturii,
dimensiunii și localizării chistului.
• Cavități mici de până la 2 cm în diametru trec asimptomatic
• . Cu diametre semnificative ale chistului, apare durerea
abdominală paroxistică sau persistentă, splenomegalia,
greață și disfuncție a stomacului.
Principalele complicații includ:
sângerarea în „sacul” chistului cu ruptura sa ulterioară și
hemoperitoneu; ruptura chistului în cavitatea abdominală,
rezultând simptome de abdomen acut și peritonită; supurația
tradusă cu semnele intoxicației severe (slăbiciune și frisoane).
Diagnostic
Cel mai adesea, chistul splenic este descoperit
incidental, în timpul unui examen, inspecție de
rutină dispensar sau studiu despre boli ale tractului
gastro-intestinal.
La diagnostic problema-cheie este de a stabili
natura chistului (parazitar sau non-parazitar).
Ecografia este metoda de elecție.
Pentru aceasta se aplică RMN, CT, teste serologice
pentru prezența alveococcosis (reacția de aglutinare
latex) și echinococoza (Reacția hemaglutinării și
reacția Katstsoni).
Tratament.
• Terapia chisturilor splinei se datorează localizării și
dimensiunii lor.
• Astfel, pacienții care au un chist cu diametrul de până
la trei centimetri trebuie să efectueze ecografie cel
puțin o dată pe an.
• În alte cazuri, tratamentul chirurgical este necesar.
• Operațiile pot fi deschise și laparoscopice, principalele
metode chirurgicale posibile fiind: îndepărtarea părții
afectate a splnei, deschiderea și golirea chistului prin
tratarea cavității sale cu diverse soluții, splenectomia,
puncție cu introducerea soluției sclerozante în cavitate
Splenopatia parazitară
• cuprinde echinococoza splenică, leișmanioza viscerală, malaria,
schistosomioza asociată cu splenomegalie / hipersplenism
secundar.
Chistul hidatic splenic este o infestare parazitară cauzată de
stadiul larvar al germenilor Echinococcus.
• Are incidența de 2-3% din localizările viscerale:
• este frecvent unic,
• univezicular,
• dimensiuni variabile,
• conținut clar,
• perichist suplu /calcinat și
• poate evolua cu splenomegalie compresiva pe organele vecine
(stomac și/sau vasele splenice, cu apariția unei hipertensiuni
portale segmentare);
• suprainfectarea chistului (abces splenic);
•
Diagnostic :
- Serologic- imunofluoriscența
- - radiologic: ascensiunea hemidiafragmului
stăng, opacitate subfrenică, amprentarea
stomacului, imaginea chistului în cazul
calcificării parietale;
- - ecografia și CT: zone hipodense circumscrise;
- - reacția Casoni poate fi pozitivă, eventual
însotită de eozinofilie.

Tratamentul este chirurgical.

Se practică splenectomia, rar chistostomia cu
reducerea cavității reziduale sub drenaj aspirativ
asociat cu tratament antiparazitar (albendazol,
mebendazol).
 Cele mai folosite clasificări sunt cele propuse de Altmeier (veche) şi Fowler (rec
CLASIFICAREA ALTEMEIER
CHISTURI ADEVĂRATE PSEUDOCHISTURI (CHISTURI FALSE)
   
CHISTURI PARAZITARE CHISTURI NON-PARAZITARE  
- epiteliale: epidermoide CHISTURI POSTTRAUMATICE
- chisturi splenice solitare dermoide CHISTURI DEGENERATIVE
- chisturi splenohepatice - endoteliale: limfangiom CHISTURI INFLAMATORII

CHISTURI SPLENICE
  hemangiom
mezoteliom
boală polichistică
CLASIFICAREA FOWLER
CHISTURI PRIMARE CHISTURI SECUNDARE
(cu capitonaj epitelial endochistic) (fără capitonaj epitelial, cel puţin iniţial)
Chisturi seroase congenitale.  
Chisturi traumatice (prin infoliaţie). CHISTURI TRAUMATICE: hematice
Chisturi inflamatorii: seroase.
- prin infoliaţie; CHISTURI DEGENERATIVE (lichefierea unor
-prin dilataţie (limfangiectazii, boală infarcte vechi).
polichistică). CHISTURI INFLAMATORII.
Chisturi neoplazice benigne: dermoide,  
epidermoide,
limfangioame, hemangioame (cavernoase,
capilare).
Tumori benigne solide
sunt rare (clinic se traduc prin splenomegalie, diagnosticul
pozitiv este histopatologic, tratamentul – splenectomie) şi au
următoarele particularităţi:
• HEMANGIOMUL • cea mai frecventă, unic/multiplu; •ectazii
vasculare unele trombozate; • bine delimitat, neîncapsulat.
• FIBROMUL • Unică, bine delimitată; • Alb-cenusiu cu
calcificări; • Celule fuziforme şi hiperplazie a fibrelor de
colagen.
• HAMARTROMUL • Pseudotumoră; • Eroare congenitală de
organizare tisulară; • Leziuni nodulare, bine delimitate, roșie-
cafenii, dimensiuni variate, frecvent unice; • Tipuri
histologice: folicular, cordonal, mixt.
• LIPOAME, NEURINOAME, MIOAME, LIMFANGIOAME
•
Tumori splenice maligne primitive
• sunt rare, clinic se manifestă cu splenomegalie
voluminoasă, dură, dureroasă, sdr. febril, semne de
impregnare neoplazică.
• Paraclinic: CT, histopatologic ← puncţie ghidată,
postoperator.
• Complicaţii: necroză tumorală ± suprainfecţie, ruptura
tumorii cu însămânţarea peritoneului, MTS ficat şi
plămân.
• Tratament: splenectomia simplă/lărgită + radio- şi
chimioterapie.
• Pronostic: nefavorabil (rare supravieţuire la 5 ani).
Tumori splenice maligne secundare au
incidenţa de cca 8% şi sunt cauzate de diseminare
hematogenă (cancer mamar, pulmonar, tub
digestiv, genital, renal) sau, rar, de
invazie directă.
Manifestări clinice
necaracteristice →
splenomegalie,
prognostic nefast
Multumesc
pentru
atentie!!!