Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Comportamentul suicidar
Motto
"Sinuciderea creează un monstruos val emoţional de ruşine şi vinovăţie. Toată lumea se simte
responsabilă şi chiar ruşinată pentru că îl cunoştea pe candidatul la sinucidere. Dacă aceste
simţăminte nu sunt vindecate, vampirismul morţilor prin sinucidere va lovi o dată şi încă
o
dată."
Linda
Lee Landon
Suicidul constituie o cauză majoră de moarte, în special la populaţia tânără. În fiecare an,
aproximativ un milion de oameni mor prin acte suicidare, ceea ce reprezintă, statistic, un deces la
fiecare 40 de secunde.
Tentativele suicidare, în număr de 20 până la 50 de milioane/an, sunt mult mai frecvente
comparativ cu suicidul realizat. Fiecare deces prin suicid are implicaţii profunde în cadrul
membrilor familiei şi al prietenilor victimei, a căror viaţă va fi profund afectată emoţional şi social.
Între ţările cu rate mari ale suicidului se înscriu cele din estul Europei, iar o incidenţă scăzută se
înregistrează în ţările Americii Latine, ţările arabe şi asiatice.
1
Comportamentul suicidar
Suicidul (de la sui = de sine şi cidium = omorâtor) semnifică „orice caz în care moartea
rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, făcut de victima însăşi, care ştie că trebuie
să producă acest rezultat” (E. Durkheim).
Noţiunea de suicid tinde să fie înlocuită cu cea de conduită suicidară, care
înglobează
suicidul reuşit
tentativele suicidare
ideile de sinucidere
sindromul presuicidar.
Substituirea probabilului şi posibilului cu neantul, cu nonsemnificativul, demonstrează că
sinuciderea nu este o opţiune, ci mai degrabă negarea totală a posibilităţii de a alege.
Suicidul comportă şi o definiţie operaţional-psihologică în virtutea căreia„ suicidul este un
act uman de încetare din viaţă, autoprodus şi cu intenţie proprie” (E.S. Shneidman, 1980).
Determinanţii comportamentului suicidar pot fi atât
biologici
psihologici.
Aspectele psihodinamice scoase la iveală de travaliul psihoterapeutic cu pacienţi suicidari
pot fi, în unele situaţii, secundare în raport cu schimbările neurochimice, aşa încât toate modalităţile
de tratament somatic disponibile trebuie să fie folosite în paralel cu abordarea psihoterapeutică.