Tema 1

Conflictul social
Structura cursului:

 Precizări terminologice
 Tipologia conflictelor
 Modele ale conflictului
 Fazele conflictului
1. Precizări terminologice
 Conflictul este un concept care are o multitudine de definiri şi
interpretări.

 În Dicţionarul Explicativ al limbii române, conflictul este definit

ca o ciocnire materială sau morală violentă, o situaţie
controversată, o stare de duşmănie, de divergenţă.

 Atunci când conflictul este declanşat prin nerespectarea unei

norme juridice, adică a unei reguli de conduită obligatorie, a
cărei încălcare este sancţionată de Stat, el devine conflict
juridic: faptă penală, contravenţie, abatere disciplinară, litigiu
civil, comercial etc.
Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen
universal, care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane.

În limbajul cotidian, conflictului i se atribuie o conotaţie negativă,

surprinsă şi de definiţia din DEX.

Nu atât prezenţa conflictelor este problematică, nu ea este cea

care constituie o ameninţare la adresa păcii, ci formele ei
violente, care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar
una dintre părţile implicate, înclinată spre preluarea puterii şi spre
impunerea propriilor interese şi care se crede unica deţinătoare a
„adevărului absolut“.

Asemenea atitudini pot degenera cu uşurinţă în modele de

gândire şi de comportament orientate spre violenţă: pierderile
suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă.
 Conflictele sunt fapte sociale, care nu trebuie confundate nici
cu cauzele, nici cu consecinţele lor.

Nu se pune problema de a elimina conflictele din viaţa

socială, ci de evita conflictele distructive, de a nu lăsa o
neînţelegere minoră să degenereze într-un conflict violent.

Conflictele constructive (sau controversele) sunt chiar

benefice în mediul social, întrucât:
 Stimulează creativitatea, interesul şi curiozitatea oamenilor;
 Ajută la dezvoltarea personalităţii, la stabilirea identităţii
individuale şi de grup;
 Ajută oamenii să se adapteze unor situaţii noi sau să
găsească soluţii noi unor probleme vechi.
2. Tipologia conflictelor
Există numeroase tipuri de conflicte şi
numeroase criterii de clasificare a acestora.
Cunoaşterea tipologiei conflictelor poate fi
utilă în soluţionarea acestora, dar rareori
conflictele îmbracă o formă “pură”, în care
categoriile nu se întrepătrund.
Sintetizând, conflictele pot fi privite ca
relaţionale, operaţionale sau sistemice.
Temă de cercetare:
 Tipologia conflictelor

Bibliografie recomandată:
Adrian Petelean, Disconfort, incident, neînţelegere,
tensiune sau criză?, în „Revista de marketing şi
comunicare în afaceri”, numărul din 21-28 noiembrie
2004, disponibil online pe website-ul
<http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=442>.
 Conflictul relaţional este alimentat de
fricţiuni interpersonale, în care sunt
ameninţate, neagate sau violate nevoile
fundamentale, valorile sau credinţele celor
implicaţi. De obicei, asemenea conflicte
implică puternice trăiri emoţionale, proastă
comunicare şi conduite negative.
 Conflictul operaţional se naşte, de regulă,
dintr-un dezacord asupra unei sarcini,
tranzacţii, proceduri, responsabilităţi, ţel
sau obiectiv. De pildă, cărui părinte să i se
încredinţeze minorul după divorţ, ce
program de vizitare a minorului să i se
încuviinţeze celuilalt părinte, cu ce sumă va
contribui părintele la întreţinerea minorului
încredinţat celuilalt părinte ş.a.m.d.
 Conflictele sistemice afectează un întreg
grup, o întreagă organizaţie, o întreagă
comunitate sau un întreg stat. Cel mai
adesea, asemenea conflicte au cauze şi
efecte ce se întind mult în afara controlului
persoanelor individuale. Ele pot decurge
din acţiunile incorecte sau culpabile ale
autorităţilor.
3. Modele ale conflictului
Pentru a rezolva în mod constructiv un
conflict, trebuie mai întâi să îl înţelegem.
Analiza conflictelor nu are ca scop simpla
culegere de informaţii, ci mai ales
interpretarea şi evaluarea acestor
informaţii.
În conflictologie sunt întâlnite diverse modele
şi reprezentări ale dinamicii conflictului.
În viziunea profesorului Daniel Shapiro de la Universitatea
Harvard, conflictul este asociat cu un arbore.
Fiecare parte a lui reprezintă o parte componentă a conflictului:

 Solul - mediul social în care izbucneşte conflictul

 Rădăcina - cauzele multiple ale conflictului
 Tulpina - părţile implicate în conflict
 Scorbura - problema clar definită a conflictului
 Florile - emoţiile pozitive şi negative ale celor implicaţi
 Frunzele - acţiunile concrete ale persoanelor implicate
 Fructul - soluţia rezolvării conflictului

Orice fruct care nu este mâncat la timp cade, iar din seminţele
lui ia naştere un nou pom. La fel, orice conflict care nu este
rezolvat la timp este premisă pentru naşterea altui conflict.
Dinamica conflictelor poate fi studiată şi pornind de
la aşa-numitul model iceberg.

Modelul “icebergului” sugerează că doar o mică

parte a conflictelor este vizibilă la suprafaţă. 6/7
dintr-un iceberg se află sub apă, invizibile, dar
aceste 6/7 determină dimensiunea şi
comportamentul aisbergului.
La fel, doar o parte din cele ce se întâmplă în cadrul
unui conflict şi din dinamica conflictului este
accesibilă în mod direct. Celelalte părţi ale acestei
dinamici sunt „subacvatice”, ascunse, şi trebuie
descoperite.
Conflictele au loc pe două planuri: obiectiv, social şi
subiectiv, psihologic.
 Nivelul obiectiv, social cuprinde faptele
reclamate, pretenţiile formulate, comportamentul
sesizabil - acesta este vârful vizibil al icebergului.
 Nivelul subiectiv, psihologic cuprinde temeri,
nesiguranţe, dorinţe, sentimente, tabuuri, atitudini,
aspiraţii etc. - toate acestea nu pot fi observate în
mod direct, cu toate că sunt prezente masiv. De
cele mai multe ori, ele rămân nespuse, invizibile,
acţionând astfel ca partea nevăzută a icebergului.
Deseori, nivelul subiectiv (psihologic) domină
acţiunile conflictuale. Cu cât escaladează un
conflict mai mult, cu atât creşte şi importanţa
acestui nivel. De aceea, în înţelegerea deplină a
unui conflict este foarte importantă înţelegerea
dinamicii acestui nivel.
Conştientizarea nivelului subiectiv al conflictului, a
dinamicii sale „ascunse”, înseamnă aducerea în
prim-plan a adevăratului obiect al conflictului şi,
implicit, deschiderea căilor de negociere în
vederea aplanării acestuia.
4. Fazele conflictului
Indiferent de modelul adoptat pentru descrierea
conflictelor, ele evoluează în mai multe faze.
 În faza premergătoare, sunt sesizate conflictele
latente sau deja manifestate, fără a fi însă
evaluate (încă) ca fiind negative.
 În faza de escaladare se pune în mişcare o
dinamică specifică care acutizează conflictul.
 În faza de soluţionare, interesul se concentrează
pe redefinirea şi reorganizarea convieţuirii.
 Arcul conflictului
Etapa premergătoare Etapa de escaladare Etapa de soluţionare
(primele semnale) (stadiul de violenţă) (de-escaladare)

Percepţie,stimularea comunicării Discuţii, negocieri, mediere, Disponibilitatea de a termina

Acţiuni recomandate

şi cooperării arbitraj, proces disputa în mod paşnic

Observarea atentă, discuţii Echilibrarea intereselor Diferenţierea persoane - cauze
comune, detectarea „primelor Includerea unei terţe părţi Chemarea din timp a unor
semne” ajutoare din afară

Consolidarea conştiinţei de sine Negocierea unui compromis Asumarea răspunderii

Oferirea unor posibilităţi de Găsirea unor soluţii, facilitarea Scuze
Necesităţi

dezvoltare convieţuirii Reparaţii

Acord cu privire la reguli Echilibru, conciliere, „curăţarea Compensarea pagubei
Deprinderea manevrării mizeriei” şi un nou început
problemelor
 Conflictele pot escalada de la primele semnale până
la stadiul de violenţă mult mai rapid şi mai uşor decât
pot de-escalada, după ce violenţa a avut loc.
 Foarte rar conflictele evoluează brusc de la fazele de
început la fazele violente. Ele evoluează în mod
gradat, în etape, numite şi “paşi către violenţă”.
 Primele semnale sunt non-verbale, atitudini şi
comportamente care exprimă frustrarea părţilor.
Dacă părţile le recunosc, problemele pot fi discutate,
clarificate şi rezolvate.
Primele semne ale conflictului
Nivel Semne ale conflictului

Comunicarea nu este deschisă şi sinceră.

Informaţiilesunt insuficiente sau înşelătoare.
Comunicare
Secretele sunt din ce în ce mai multe, iar atitudinea nesinceră este tot mai prezentă.
Ameninţările şi presiunile iau locul discuţiilor libere.

Divergenţele de interese, opinii şi convingeri valorice ies la iveală.

Lucrurile care despart părţile sunt văzute mai clar decât cele care le leagă.
Percepţie Gesturile de conciliere sunt interpretate ca fiind tentative de disimulare.
Intenţiile celuilalt sunt judecate ca fiind duşmănoase şi rău-intenţionate.
Propriul comportament este văzut dintr-o singură perspectivă, deformată.

Încrederea scade, neîncrederea creşte.

Se dezvoltă duşmănii ascunse, dar şi cele deschise.
Atitudine
Scade disponibilitatea de a acorda ajutor.
Creşte disponibilitatea de a se folosi şi de a-l înjosi pe celălalt.

Sarcinile nu mai sunt recunoscute de părţi ca fiind o responsabilitate comună, care necesită
împărţirea muncii, în vederea îndeplinirii scopului comun.
Atitudine
Fiecare încearcă să facă totul de unul singur: nici una dintre părţi nu se mai bizuie pe
cealaltă, nu depinde cu nimic de ea, evitând astfel pericolul de a fi exploatată.
 Dacă neînţelegerile nu sunt rezolvate de la primele
semne, tensiunea creşte şi părţile încep să îşi
exprime verbal sentimentele şi poziţiile în timpul
disputelor. Dacă părţile sunt deschise să se asculte
şi să comunice eficient, problemele pot fi discutate,
clarificate şi rezolvate şi în această etapă.
 Dacă conflictul nu este rezolvat nici acum, tensi-
unea va continua să crească. Comunicarea devine
tot mai dificilă. Părţile se polarizează şi se concen-
trează pe atingerea scopurilor proprii, surde şi
oarbe la interesele celorlalte părţi. Părţile pot încer-
ca din nou să îşi rezolve disputa şi să negocieze.
 Dacă şi acum părţile eşuează în a rezolva conflictul,
situaţia se poate înrăutăţi. Părţile ajung la nivelul la
care se separa, se „segreghează”, comunicarea este
întreruptă şi nu mai pot vorbi unii cu ceilalţi. În
această etapă, o a treia parte, care intervine ca
mediator, conciliator sau arbitru, poate ajuta la
rezolvarea conflictului prin mijloace paşnice.
 În sfârşit, dacă părţile ajung la procesul judiciar
clasic, şansele ca relaţiile interumane să se
îmbunătăţească descresc, dar, cel puţin, violenţa nu
este folosită pentru atingerea scopurilor.
 Teme de studiu individual:

1. STRATEGII DE ABORDARE A
CONFLICTULUI

2. MODELE DE SOLUŢIONARE
A CONFLICTELOR