Regimurile politice totalitare Bacăoanu Diana

Lazăr Ioana
Badiu Iustin
 comunismul

•Comunismul a fost gândit de Karl Marx și aplicat în Rusia de către Lenin, care avea să
devină părintele URSS. Comunismul în Rusia a căpătat formele unei terori ce a cuprins
aproape întregul popor.
•De la o idee teoretică, Lenin și ulterior Stalin au transformat comunismul într-un regim de
teroare, unde represiunea a atins cote alarmante. Stalin, în contextul celui de-al Doilea
Război Mondial, a reușit să extindă comunismul în sud-estul Europei, astfel că numărul
crimelor împotriva așa-zișilor „dușmani ai partidului sau regimului” au crescut.
 Începutul

•Comunismul s-a conturat în secolul al XIX-lea, Karl Marx

fiind cel care a pus bazele acestei ideologiei. Karl Marx și
Friedrich Engels au scris „Manifestul Partidului Comunist” Karl Marx
care expune o nouă concepţie despre lume. Comunismul
promovează lupta de clasă şi rolul istoric revoluţionar al Parintele ideologiei comuniste
proletariatului. Lucrările lui Karl Marx au reprezentat
pentru lumea comunistă primele manuale de „Istorie a
comunismului”. Principiile enunțate de Marx au stat la
baza gândirii socialiste din Rusia. A urmat Lenin care a
participat intens la extinderea mişcării revoluţionare de
stânga.
•care a participat intens la extinderea mişcării
revoluţionare de stânga.
 Răspândirea comunismului în lume

• După cel de-al Doilea Război Mondial și victoria URSS alături de Națiunile Unite, Stalin a
impus comunismul în mai multe state din Europa: România, Albania, Cehoslovacia,
Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, RDG, Polonia. Treptat, comunismul s-a instaurat și în alte
state din afara continentului european, precum China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba,
Laos. Stalin a reușit să impună regimul comunist și să subjuge state din lume din punct
de vedere economic și politic. Acest aspect a dus la declanșarea Războiului Rece, adică
tensiuni între SUA și URSS, tocmai pe fondul acestei extinderi puternice a comunismului.
SUA a gândit diferite planuri de ajutorare a mai multor state afectate de război,
urmârind evitarea răspândirii comunismului. În toate statele din blocul socialist sovietic
s-a preluat modelul URSS unde teroarea și represiunea erau căi de organizarea a
acestora.
 Fascismul

 Fascismul a fost o mişcare politică italiană, înfiinţată de Benito Mussolini în 1919, dominând
conducerea Italiei între 1922-1945.
 Socialist şi director al ziarului „Avanti!”, dar aflându-se în relaţii proaste cu partidul, în privinţa
intervenţiei în Primul Război Mondial, Mussolini a înfiinţat Fasciile Italiene de Luptă la Milano, în
martie 1919, împreună cu un grup de intervenţionişti revoluţionari, foşti combatanti, republicani şi
anarhosindicalişti.
 Manifestul noului grup viza o politică externă „dinamică”, în contrast cu „puterile plutocratice”,
alături de idei de reînnoire socială totală.
 Fascismul revoluţionar de la începuturi se transformă, în contextul discuţiilor despre „victoria
mutilată”, într-o formaţiune angajată în restabilirea ordinii sociale tulburate de subversiunea
socialistă:s-a afirmat astfel un fascism agrar, finanţat de proprietarii de pământ, bazat pe echipe
de acţiune, care puneau la cale expediţii de pedepsire împotriva oranizaţiilor politice sindicale şi a
cooperativelor socialiste şi populare.
 Statul liberal încearcă să canalizeze într-o formulă constituţională mişcarea fascistă, în speranţa
că-i va frâna manifestările violente şi-i va stăpâni accesele de rebeliune.
 În 1921, la congresul de la Roma, mişcarea fascistă număra 2200 de fascii şi peste 300.000 de
membrii, transformându-se în Partidul Naţional Fascist.
 La Congresul de la Neapole, din octombrie 1922, s-a luat hotărârea acţiunii şi decizia privind
marşul asupra Romei al organizaţiilor fasciste pentru a cere preluarea puterii.
 Presiunea exercitată de mişcarea fascistă asupra instituţiilor s-a concretizat prin numirea lui
Mussolini în fruntea guvernului, pe 30 octombrie 1922.
 Începutul preluării puterii este reprezentat de formarea unui guvern de coaliţie cu populari,
naţionalişti, democrat-socialişti, dar şi independenţi, ceea ce a lăsat imaginea unui guvern
echilibrat.
 În 1923, PNF s-a unit cu partidele naţionaliste, creîndu-se o forţă poliţienească de partid, prin
transformarea organizaţiilor fasciste de acţiune în Miliţia voluntarăpentru Securitate Naţională.
 Responsabilități și consecințe

Mai întâi de toate, destul de clar, ne amintim că Italia- și asta înseamnă că oamenii din Italia- a luat la fascism atunci când alte
națiuni la fel de greu lovit în epoca postbelică nu. Fascismul din Italia, ne amintim, a sosit cu mult înainte ca naziștii să preia
controlul în Germania, iar fascismul a învățat lumea și hitler multe dintre trucurile de eroare totalitară- inclusiv utilizarea uleiului
de ricin.
•Ne amintim etiopia și modul în care italienii au strigat ei înșiși răgușit trimiterea armatei lor off la atac sau salut știri de victorii.
Acest exemplu nedisimulat de agresiune nu numai că a eliminat independența unei națiuni libere, dar a adus și o strălucire mortală
Ligii Națiunilor. Ajutorul italian pentru Franca a ajutat la răsturnarea guvernului democratic din Spania, unde Mussolini și Hitler și-au
perfecționat tacticile pentru al doilea război mondial.
•În trecere vom observa că Italia a cucerit în mod trădătoare Albania. Și, în cele din urmă, ne amintim intrarea Italiei în acest război
pentru cele mai de bază motive - o parte din prada-la ceea ce părea a fi ultimul moment posibil. Nici "înjunghierea în spate" când
Franța cădea și atacul laș împotriva Greciei nu vor fi uitate.
•Toate acestea pot fi puse împotriva guvernului fascist, desigur; pe motiv că a fost un costum gangster care a abuzat și indus în
eroare poporul italian. Dintre aceste lucruri, guvernul a fost cu siguranță vinovat – dar oamenii au fost nevinovați?
•Ei nu au fost nealterate cu aceeași vină și nu pot scăpa de stralucire parte din responsabilitate. Ei nu s-au opus întotdeauna la ceea
ce a făcut guvernul în numele lor. Ei au aplaudat adesea acțiunile sale și rareori au arătat semne de încercarea de a opri misrule
sale. În timpul anilor în care fascismul a fost cel mai rău în agresiune străină și opresiune internă mulți italieni l-au salutat pe
Mussolini ca pe un om mare și au crezut cu tărie că fascismul este un lucru bun pentru Italia. Unii dintre ei încă o fac. O națiune care
este dispusă să împartă câștigurile jucătorilor politici nu se poate aștepta să scape în întregime atunci când pierd.
• 
 Nazismul

•Nazismul sau național-socialismul (în germană: Nationalsozialismus) a

fost ideologia și politica totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și
anticomunistă a Germaniei naziste, care au fost aplicate în timpul
dictaturii lui Adolf Hitler în statul german între 1933 și 1945. Cuvântul
"nazism" provine de la prescurtarea numelui național-socialism
(Nationalsozialismus, prescurtat în germană Nazi, pronunțat / ˈna. ͡tsi/, v.
AFI). În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc Național-
Socialist German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, scurt
NSDAP), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Germaniei, al
Reich-ului german, cunoscut drept Al treilea Reich.
•În momentul de față, în Germania, nazismul precum și folosirea svasticii
sunt interzise prin lege, dar mai există grupări și chiar partide
neonaziste, unele ilegale. Folosirea simbolurilor naziste, inclusiv a
svasticii, nu este permisă în Germania decât în cazuri excepționale.
  

Holocaustul

•Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment
mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene. Sub coordonarea
SS, cu îndrumări din partea conducerii Partidului Nazist, toate ramurile birocrației de stat
a Germaniei au fost implicate în logistica și în punerea în aplicare a acestei crime în masă.
Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani(d), precum și în Germania
Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații acesteia. Circa 42.500 de centre de
detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în scopul comiterii de încălcări
flagrante ale drepturilor omului. Peste 200.000 de oameni se estimează că au comis crime
asociate Holocaustului
•Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de exterminare denumită
„Soluția Finală a problemei evreiești.
În urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german a adoptat legi prin care evreii erau excluși din
societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile Nürnberg din 1935. Începând cu anul 1933, naziștii au
început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare. După izbucnirea războiului în 1939, evrei
germani și străini au fost înghesuiți în ghetouri. În 1941, când Germania a început să se pregătească să
cucerească noi teritorii înspre est, toate măsurile antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare
specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai
puțin de un an. Până la jumătatea lui 1942, victimele erau transportate constant cu trenurile de marfă în
lagărele de exterminare. Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic în camere de
gazare(d). Aceasta a continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai
1945.
Rezistența armată evreiască a fost limitată. Cea mai cunoscută excepție o constituie revolta din ghetoul
Varșovia din 1943, când mii de luptători evrei slab înarmați au rezistat patru săptămâni împotriva Waffen-
SS. Circa 20.000–30.000 de partizani evrei(d) au luptat activ împotriva naziștilor și colaboratorilor acestora
în Europa de Est. Evreii francezi(d) au luat parte la Rezistența Franceză, care a dus o campanie de gherilă
atât împotriva naziștilor cât și împotriva autorităților franceze de la Vichy. Au avut loc peste o sută de
insurecții armate evreiești.