SUNNIȚII ȘI ȘIIȚII

 Student: Mătrescu Iustin

 Anul 3 Grupa 4
ORIGINILE, EVOLUȚIA ȘI SITUAȚIA ACTUALĂ
ALE UNEI CONTROVERSE TEOLOGICO-POLITICE
 Comunitatea islamică se scindează, de timpuriu, în sunniți și șiiți – deosebiți între ei prin
principiile pe care le promovează în legătură cu conducerea califatului după moartea lui
Mohamed.

 Sunniții sunt majoritari în Islam (aproximativ 85% din totalul musulmanilor). Cuvântul sunna
de la care derivă adjectivul sunni(t), înseamnă obicei, sau tradiție. În Coran, termenul se referă la
soarta vechilor popoare care nu au crezut în profeții trimiși: „sunna(t) Allah” – însemnând
obiceiul sau modul de a proceda al lui Dumnezeu, adică pedeapsa aplicată acestora. Cu acest
termen de sunna ne vom întâlni și când vom vorbi despre hadith, întrucât, tradiția, asta am văzut
că înseamnă sunna, este consemnată în hadith.

 Șiiții, adjectiv provenit din substantivul shi’a , desemnează ideea de grupare separată sau partidă,
constituind o minoritate în cadrul islamului. Din punctul de vedere al șiiților, atât sunnismul, cât
și șiismul, considerate de europeni despre „secte”, constituie o parte integrantă a ortodoxiei
islamice, moduri distincte de interpretare al aceluiași adevăr.

 Cu privire la spațiul geografic, șiiții sunt concentrați în zona Iranului și în jurul altor părți
regionale foarte micuțe. În acest context, Iranul joacă un rol proeminent în ceea ce privește
relațiile dintre șiiți și sunniți.
 Multe dintre conflictele sângeroase care au răvășit Orientul Mijlociu în ultimii 40-50 de ani au avut la
origine tensiuni sectare întreținute din umbră fie de Iran, fie de Arabia Saudită. Astfel, vom preciza
câteva exemple clasice de conflicte în care unul dintre cele două state și-a proiectat influența în dauna
celuilalt:
1. Conflictul Iran-Irak: izbucnit în anul 1980, odată cu invazia Iranului de către vecinul său
vestic, a fost una dintre primele încercări ale Arabiei Saudite de a submina eforturile de afirmare
regională a Iranului. Pe parcursul celor aproape 8 ani de confruntări, Arabia Saudită a oferit sprijin
militar trupelor irakiene.
2. Siria: este un stat majoritar sunnit guvernat de regimul Assad, care provine din rândurile
minorității șiite. Izbucnirea conflictului civil în 2011, a dat naștere unei adevărate curse pentru influență
între cele două mari rivale, cu Iran susținând militar regimul Al-Assad și Arabia Saudită investind masiv
în forțele rebele care luptă împotriva lui Bashar.

 La originea divizării islamului, trebuie să precizăm că istoricii îl scot vinovat pentru acest fapt pe însuși
profetul Mohamed, pentru că nu a lăsat un moștenitor.

 Născut în anul 570 – conform calendarul creștin – la Medina, Mahomed este recunoscut în prezent ca
fiind întemeietorul Islamului și ultimul mare profet. Privit în tradiția musulmană ca trimis al lui
Dumnezeu pe pământ,  Mahomed avea să unească majoritatea triburilor din Peninsula Arabă și să
impună islamul ca religie oficială pe întinsul acesteia.
 Însă, imediat după moartea profetului, în anul 632, chestiunea urmașului său avea să genereze tensiuni
între musulmani.
 Majoritatea, cei care peste ani aveau să fie cunoscuți sub numele de sunniți, l-au susținut pe Abu Bakr,
tatăl soției lui Mohamed și un prieten apropiat al acestuia.
 De cealaltă parte se aflau cei care considerau că Ali ibn Abu Talib este îndreptățit să preia rolul lui
Mahomed, în principal datorită legăturii directe de rudenie pe care acesta a avut-o cu Profetul – văr și
ginere (soțul fiicei sale). Cei din urmă aveau să devină cunoscuți sub numele de șiiți. Denumirea în
arabă a celor care-l susțineau pe Ali fiind: șiiat Ali.

Problematica hadit-urilor
 Colecția de maxime, predici, rugăciuni, proverbe și pilde povățuitoare, alcătuiesc culegerile de hadit-
uri. Două celebre surse din cadrul islamului sunnit sunt cele la care se face constant apel: Sahih de
Buchari (d.870) și Sahih de Muslim (d. 875), conținând doar spusele transmise de la și despre Profet.
Diferența dintre șiiți și sunniți o fac și aceste hadit-uri.
 Literatura hadit-urilor șiite include toate spusele Profetului islamului acceptate de șiiți, cât și tradițiile
celor 12 Imami, de la Ali ibn Abi Talib până la Mehdi. Această colecție este considerată a fi, după
Sfântul Coran (adică pe locul doi), cel mai important fond de texte religioase pentru șiiți.

 De cealaltă parte, în islamul sunnit, hadit-urile se limitează la spusele nobilului Profet. Cu alte cuvinte,
folosirea termenului de hadit se referă în sunnism doar la spusele lui, acest termen nefiind folosit pentru
spusele altcuiva. În aceasta constă diferența dintre șiiți și sunniți, din perspectiva hadit-urilor.
 Imam
 În linii mari, pentru limba arabă imam înseamnă „conducător”, în timp ce din perspectiva politică
sunnită el îl desemnează direct pe „calif” (calif = șeful suprem al comunității musulmane);

 În șiismul duodeciman (care are la bază credința în cei doisprezece Imami) acest cuvânt are două
înțelesuri importante. Ca și în sunnism, cel care-i conduce pe ceilalți în rugăciune se numește imam,
mai ales persoana care are acest rol în mod regulat într-o moschee. Dar într-un sens particular, un imam
este unul dintre cei doisprezece succesori ai Profetului.

 Altfel spus, termenul de imam se referă la o persoană care deține „lumina lui Muhammad”, care a fost
transmisă de Fatima, fiica nobilului Profet și, în mod logic, de Ali, primul Imam, celorlalți, până la
Imamul ocultat, care va apărea din nou, în cele din urmă, în calitate de Mehdi;

 Imanul este considerat a fi fără de păcat și deținător al cunoașterii desăvârșite atât a lumii ezoterice
(ascunse, secrete), cât și a celei exoterice (accesibile tutoror). Imamii sunt precum un lanț de lumină
care izvorăște din „soarele profeției”, ca origine a lor, nefiind niciodată separați de acel soare.

 Diferența majoră constă în faptul că șiiții îi consideră pe Imami drept o continuare a ființei Profetului,
ba chiar un fel de comentariu și o clarificare a hadit-urilor profetice, întrucât multe dintre aceste scrieri
tratează, în același mod ca cele ale nobilului Profet, aspectele practice ale vieții și ale Sari’ah-ei.
Cei 12 Imami în Șiism
 1. Primul Imam este Ali (n. 600 – d. 661), activând în calitate de calif timp de 5 ani și fiind al patrulea
după ordinea sunnită („ultimul dintre califii bine călăuziți”). Potrivit șiiților, Ali a fost primul care a
acceptat, la vârsta de doar 10 ani, noua religie revelată de Dumnezeu Profetului. Ar fi fost desemnat
chiar de Profet ca succesor al său în locul Ghadir al-Khumm, sfârșind ucis de o sectă care a pus mari
probleme islamului incipient.

 2. Al Hasan (doar pentru 6 luni calif), a fost fiul cel mare a lui Ali și al fiicei Profetului Fatima.

 3. Al Husein (fiul cel mai mic) a trăit, la fel ca fratele său, cea mai mare parte a vieții sale în tăcere în
Medina, sub ochii oficialilor și spionilor califului. Noul calif de atunci, Yazid i-a poruncit să i se supună
lui, dar el a refuzat. Astfel, împreună cu rude de ale sale, au fost măcelăriți la Karbala (unde va fi și
înmormântat), această zi (,Așura) devenind cea mai solemnă zi din calendarul șiit, marcată de
procesiuni și doliu general. Această comemorare a „Așurei”, adică a zilei de martirizare a lui Husein,
reprezintă sau simbolizează întregul etos al șiismului.

 În islam rugăciunea poate fi împărțită în patru categorii fundamentale: rugăciunea canonică

(salat), asemănată cu euharistia sau cuminecătura, ruga (dua’), adică rugăciunea personală, litania
(wird) poate fi făcută de orice credincios evlavios și invocația (dhikr) recitată aproape în exclusivitate
de sufiți.
 Autorul primei rugi este însuși Imamul Husein, care este probabil cel mai important Imam în devoțiunea
șiită curentă.
 4. Ali, cunoscut sub numele de Zayn Al Abidin. A fost fiul Imamului Al Huseim, iar dacă vă întrebați
cum de nu a murit în lupta de la Karbala, ei bine el nu aputut atunci să participe din cauza unei boli,
fiind astfel salvat de la soarta celorlalți trei frați ai săi. Se remarcă printr-o colecție renumită de
rugăciuni: Al Sahifat Al Sajjadiyya.

 5. Muhammad, sau Al Baqir este cunoscut datorită mulțimii sale de ucenici, mulți oameni venind la
Medina pentru a învăța științele religioase și spirituale de la el. Mai mult, este primul Imam după Ali de
la care s-a păstrat un număr mare de tradiții.

 6. Ja’Far sau Al Sadiq a trăit într-un climat mai optim pentru propovăduire, astfel a putut să-i învețe pe
oameni în mod public în Medina. Am putea concluziona că inclusiv sunniții au învățat de la el întrucât
mari personalități ale lumii sunnite precum Abu Hanifa, fondatorul uneia dintre cele patru școli de
jurisprudență sunnită a stat în jurul lui să învețe. Nu în ultimul rând de la el s-au păstrat mai multe
tradiții decât de la toți ceilalți Imami la un loc. Importanța sa reiese și din faptul că jurisprudența
șiismului duodeciman a fost denumită „Școala Ja’fari, de la numele său.”

 7. Despre Musa sau Al Kazim menționăm doar că după el, Imamilor nu li s-a mai permis să locuiască în
reședința lor tradițională din Medina, ci au fost obligați să rămână în preajma califului, în Bagdad sau
Samarra.
 8. Ali sau Al Rida se pare că ar fi fost otrăvit de califul din timpul său, din cauza răspândirii șiismului,
cu mai mare intensitate
 9. Muhammad sau Al Taqi
 10. Ali sau Al Naqi
 11. Al Hasan sau Al Askari a trăit în detenție severă sub supravegherea califului, deoarece se cunoștea
că șiiții așteptau ca să se nască fiul său, al doisprezecelea Imam, cel care urma să fie salvatorul promis,
Mehdi, care trebuia să înlăture răutatea de pe pământ. Soția sa este renumită fiindcă, urmând
recomandările primite într-un vis, s-a vândut ca sclavă pentru a se căsători cu el.

 12. Muhhamad sau Al Mehdi a trăit ascuns de ochii oamenilor sub protecția și paza tatălui său până
când acesta a murit. Apoi el a intrat în „ocultație”. Cu alte cuvinte, a fost ascuns de oamenii obișnuiți și
a apărut numai în fața reprezentanților săi. În anul 329/939 a început ocultația majoră care va continua
cât va dori Dumnezeu; atunci când acesta va reapărea, el va înlătura răul și nedreptatea din lume.
 Islamul șiit se bazează pe un adevărat cler organizat (constituit din interpreți ai revelației, numiți
ayatollahi și mullahi sau mollahi, ba chiar ulemale, profesori sau conducători religioși), în timp ce
în sunnism nu există cler.
 Imamul nu este un preot, ci un membru al comunității musulmane care conduce rugăciunea: el este „cel
care se așază în față pentru a conduce rugăciunea” și nu este neapărat un teolog. În sunnism, este
suficient ca șeful să fie musulman, înțelept, să cunoască stâlpii islamului (Mărturisirea de credință,
Rugăciunea zilnică, Dania sau Milostenia, Postul, pelerinajul la Mecca, la acești 5 stâlpi adăugându-se
și Jihadul sau Războiul Sfânt) și să fi învățat o mare parte din Coran pe de rost, pentru a fi în fruntea
unei comunități, a unui stat.
Sărbătorile sunniților :
 Aid al-Ad'ha: sărbătoarea sacrificiului, celebrând sfârșitul hajj, pelerinajul la Mecca și în muntele
Arafat;
 Aid al-Fitr : sărbătoarea încheierii postului, celebrând sfârșitul lunii ramadan. Are loc în prima zi a
lunii (din calendarul lunar) șawwal, care urmează după ramadan.
 CONCLUZIE
 Fractura dintre sunniți și șiiți a apărut imediat după moartea Profetului Mahomed, când urmașii
acestuia nu s-au putut pune de acord în legătură cu urmașul acestuia în fruntea Islamului. Unii
considerau că această onoare ar trebui să-i revină lui Abu Bakr, tatăl soției lui Mohamed (sunniții) iar
alți că îndreptățit ar fi Ali, vărul și ginerele (soțul Fatimei) Profetului (șiiți).

 În prezent, diferențele de ordin sectar au dat naștere unei adevărate curse pentru influență în Orientul
Mijlociu între Iran și Arabia Saudită. După cum am văzut, de multe ori rivalitățile sectare au escaladat
în adevărate conflicte militare care au devastat lumea arabă.

 „Islamul este religia vederii lucrurilor așa cum sunt ele” și „Islamul înseamnă a ne supune Adevărului
(al-haqq) și a-l urma în credințele și acțiunile noastre” (Alamah Tabataba’i).