TRANSFERUL DE CALDURA

1. Definiţie:
Transferul de căldură este ştiinţa proceselor spontane, ireversibile, de
propagare a căldurii în spaţiu şi reprezintă schimbul de energie termică între
două corpuri, două regiuni ale unui corp sau două fluide sub acţiunea unei
diferenţe de temperatură.

2. Câmpul de temperatură:
• Temperatura caracterizează starea termică a unui corp, caracterizând gradul
de încălzire a acestuia.
• M (x,y,z) → tridimensional si nestationar T= T (x,y,z,) sau (cel mai simplu)
câmpul stationar unidirectional: T = T (x).
3. Suprafaţa izotermă :
• Suprafaţa izotermă este locul geometric al punctelor din spaţiu care la un
moment dat au aceeaşi temperatură.
• În regim nestaţionar suprafeţele izoterme sunt mobile şi deformabile; în regim
staţionar ele sunt invariabile.
• Suprafeţele izoterme nu se pot intersecta, acelaşi punct din spaţiu, la acelaşi
moment de timp, neputând avea temperaturi diferite.
• T [K] sau [°C].
4. Gradientul de temperatură :

Câmpul de temperatură fiind o funcţie derivabilă se poate defini în orice punct M, la

fiecare moment  un vector al gradientului de temperatură în direcţia normală la
suprafaţa izotermă care trece prin acel punct. n

t T K 
grad T   lim  m  
x

n n0 n
n x
T+t

5. Fluxul termic:

Fluxul termic este cantitatea de căldură care trece printr-o suprafaţă izotermă în
unitatea de timp:

Q
Q W 


unde: Q este cantitatea de căldură, în J;  este intervalul de timp în s.

6. Fluxuri termice unitare:

Fluxul termic unitar de suprafaţă (densitatea fluxului termic) reprezintă fluxul termic
care este transmis prin unitatea de suprafaţă:
Q W 
qs   m 2 
S
Fluxul termic unitar linear este fluxul termic transmis prin unitatea de lungime a unei
suprafeţe:
Q W 
ql   m 
L
Fluxul termic unitar volumic este fluxul termic emis sau absorbit de unitatea de
volum dintr-un corp:
Q W 
qv   m3 
V
7. Linii si tub de curent:

Liniile de curent sunt tangentele la vectorii densităţii fluxului termic qs.

Ansamblul liniilor de curent pentru un contur dat formează tubul de curent.
 Analogia electrică a transferului de căldură

Două fenomene sunt analoge dacă diferă ca natură dar au ecuaţii care le
caracterizează identice ca formă:

T W  U
qs   m 2   I  A
Rt Re

Modurile fundamentale de transfer al căldurii

• conducţia termică;
• convecţia termică;
• radiaţia termică.

Conducţia termică este procesul de transfer al căldurii dintr-o zonă cu o temperatură

mai ridicată către una cu temperatură mai coborâtă, în interiorul unui corp (solid,
lichid sau gazos) sau între corpuri solide diferite aflate în contact fizic direct, fără
existenţa unei deplasări aparente a particulelor care alcătuiesc corpurile respective.

Mecanismul conducţiei termice = f(cinetica moleculară, interacţiunea energetică

între microparticulele (molecule, atomi, electroni)).
• solide nemetalice → transferul energiei vibraţiilor atomilor → fononi ;

• metale → fononi cât şi prin electroni liberi. În acest caz ponderea electronilor liberi
este de 10 – 30 ori mai mare decât cea a fononilor;

• gaze macroscopic imobile → schimbul de energie de translaţie, de rotaţie şi

vibraţie a moleculelor (teoria cineticii gazelor, statistica Maxwell-Boltzmann);

• lichide → ciocnirile elastice legate de mişcarea de mică amplitudine a moleculelor în

jurul poziţiilor lor de echilibru şi deplasarea electronilor liberi (potenţialul Van der
Waals).

Ecuaţia fundamentală a conducţiei termice (legea lui Fourier):

dT W 
Q    S  W  sau: qs    gradT  m 2 
dx
 
 W 

m  K 
; S m 
2
; Q , q s W  ,
W 
 2
m 
; T K
Ecuaţia legii lui Fourier este valabilă pentru conducţia termică unidirecţională în regim
staţionar, prin corpuri omogene şi izotropă, fără surse interioare de căldură.
Convecţia termică reprezintă procesul de transfer de căldură între un perete şi un
fluid în mişcare, sub acţiunea unei diferenţe de temperatură între perete şi fluid.
Convecţia presupune acţiunea combinată a conducţiei termice în stratul limită de fluid
de lângă perete, a acumulării de energie internă şi a mişcării de amestec a
particulelor de fluid.
Intensitatea procesului de convecţie depinde în măsură esenţială de mişcarea de
amestec a fluidului. După natura mişcării se disting două tipuri de mişcare cărora le
corespund două tipuri de convecţie: liberă sau naturală şi forţată.
Ecuaţia fundamentală a convecţiei termice (formula lui Newton):
W 
Q    S  / T f  T p /    S  T W  sau: qs    T  m 2 
Coeficientul de convecţie , caracterizează intensitatea transferului de căldură
convectiv. El este diferit de legea lui Newton ca fluxul termic transmis prin convecţie
prin unitatea de suprafaţă izotermă la o diferenţă de temperatură de 1 K.
Valoarea coeficientului de convecţie depinde de numeroşi factori: natura fluidului,
viteza fluidului, presiune, temperatură, starea de agregare, geometria suprafeţei, etc.
Fluidul şi tipul convecţiei , în W/(m2K)
Gaze, convecţie liberă 6 - 30
Gaze, convecţie forţată 30 - 300
Ulei, convecţie forţată 60 - 1800
Apă, convecţie forţată 500 - 40.000
Apă, fierbere 3000 - 60.000
Abur, condensare 6000 - 120.000
Radiaţia termică este procesul de transfer de căldură între corpuri cu temperaturi
diferite separate în spaţiu.
Orice corp S emite prin radiaţii electromagnetice energie. Transportul se realizează
prin fotoni, care se deplasează în spaţiu cu viteza luminii. Energia transportată de
aceştia este în funcţie de lungimea de undă a radiaţiei.

Relaţia de bază a transferului de căldură prin radiaţie a fost stabilită experimental de

Stefan şi teoretic de Boltzmann. Ecuaţia Stefan – Boltzmann exprimă fluxul termic
emis de un corp negru absolut sub forma:

Q   0  S T 4 W 
unde: 0 este coeficientul de radiaţie a corpului negru (0 = 5,67.10-8 W/(m2K4)); S, T
– suprafaţa, respectiv temperatura, în m2, respectiv K.
 2. TRANSFERUL DE CALDURA PRIN CONDUCTIE

2.1. ECUAŢIILE DIFERENŢIALE ALE CONDUCŢIEI TERMICE

Ecuaţia generală a conducţiei termice

Ecuaţia caracterizează conducţia tridimensională, în regim nestaţionar, prin corpuri
cu surse interioare de căldură uniform distribuite.
Ipotezele care stau la baza determinării acestei ecuaţii sunt:

- corpul este omogen şi izotrop, astfel încât conductivitatea termică este constantă
şi are aceleaşi valori în toate direcţiile: x = y = z =  = const.

- căldura specifică cp şi densitatea  sunt constante în intervalul de temperatură

considerat;

- în interiorul corpului există surse de căldură uniform distribuite cu densitatea

volumică (flux termic unitar volumic) qv [W/m3] = const.;

- deformarea corpului prin dilataţie datorită variaţiei temperaturii este neglijabilă.

caldura intrata si ramasa în corp  caldura generata de surse 
prin suprafetele lui exterioare (dQ   interioare de caldura (dQ  
    2 

caldura acumulata 
 
 în corp ( dQ3  
• Căldura intrată în elementul dv prin conducţie după direcţia Ox:
T
dQx1  qs  dy  dz  d     dy  dz  d J
x
• Căldura ieşită din elementul dv după aceeaşi direcţie:
  T 
dQx 2     T   dx   dy  dz  d J
x  x 
• Căldura rămasă în elementul dv după direcţia Ox:

T   T 
dQx  dQx1  dQx 2     dy  dz  d     T  dx   dy  dz  d 
x x  x 
 2T  2T
   2  dx  dy  dz  d    2  dv  d  J 
x x
• În mod analog se poate scrie cantitatea de cǎldurǎ rǎmasǎ în elementul dv după
direcţiile Oy şi Oz:

 2T  2T
dQy    2  dv  d J dQz    2  dv  d  J .
y z
• Cantitatea totală de căldură intrată prin suprafaţa laterală a elementului dv şi
rămasă în aceasta va fi:

  2T  2T  2T 
dQ1     2  2  2   dv  d     2T  dv  d , J
 x y z 
• Cantitatea de căldură generată de sursele interioare de căldură uniform
distribuite este:

dQ2  q v  dv  d J
• Căldura acumulată în corp:
T T
dQ3  m  c p   d    c p  dv  d J
 
• Înlocuind valorile lui dQ1, dQ2 si dQ3 în ecuaţia bilanţului termic, se obţine:
T T  qv
  cp   dv  d     T  dv  d  qv  dv  d sau:
2    2
T  .
    c p   cp

  Ecuatia generala a conductiei :

Difuzivitatea termică: a  1 T q
  cp    2T  v
a  
 Ecuaţiile diferenţiale ale conducţiei termice

Denumire Regimul Ecuaţia

Ecuaţia generală a
Regim tranzitoriu cu 1 T qv
surse interioare de   T 
2
conducţiei
căldură a  
Regim constant cu qv
Ecuaţia lui Poisson surse interioare de T
2
0
căldură 
Regim tranzitoriu fără 1 T
Ecuaţia lui Fourier surse interioare de    2T
căldură a 
Regim constant fără
Ecuaţia lui Laplace surse interioare de  2T  0
căldură
Pentru corpuri neomogene şi neizotrope :
    x ,  y , z 
T  T    T 
  (T ) c p  T     T    x     y 
  
  x  y  y 
c p  c p (T )

  T  n
  z     qi  x0 , yi , zi , .
z  z  i i
qi  xi , yi , zi , 

Condiţii de determinare univocǎ a proceselor de conducţie

•Condiţii geometrice, care dau forma şi dimensiunile spaţiului în care se desfăşoară

procesul de conducţie;
•Condiţii fizice, care dau proprietăţile fizice ale corpului: , , cp şi variaţia surselor
interioare de căldură;
•Condiţiile iniţiale, care apar în cazul proceselor nestaţionare şi dau de obicei, valorile
câmpului de temperatură, la momentul iniţial  = 0;
•Condiţiile limită sau de contur, care definesc legtura corpului cu mediul ambiant şi
care se pot defini în mai multe forme.
 a)Condiţiile la limită de ordinul I (condiţii Dirichlet) se referă la cunoaşterea
câmpului de temperatură pe suprafaţa corpului în orice moment de timp:
Tp(x, y, z, ).

• Caz particular - suprafaţa corpului este izotermă în timp: Tp = ct.

b) Condiţiile limită de ordinul II (condiţii Neumann), la care se cunosc valorile

fluxului termic unitar pe contur în orice moment de timp:
 T 
qsp       f  x, y , z ,  
 n  p
În acest caz există două cazuri particulare:
-fluxul termic unitar pe suprafaţă este constant: qS = const.
 T 
-fluxul termic unitar la suprafaţă este nul (corp izolat termic adiabat):    0.
 n  p
c) Condiţiile la limită de ordinul III, la care se dau temperatura fluidului care
înconjoară corpul Tf şi legea de transfer de căldură între corp şi fluid.
În cazul în care transferul de căldură între corp şi fluid se realizează prin convecţie,
condiţia la limită de ordinul III se scrie:
 T 
       (Tp  T f ).
 n  p
d) Condiţiile limită de ordinul IV, care caracterizează condiţiile de transfer la
interfaţa dintre două corpuri solide de naturi diferite
T

Solid 1 Solid 2 În cazul în care contactul între cele două corpuri

T1 este perfect (nu există rezistenţe termice de
contact), fluxul termic unitar de suprafaţă fiind
1
Ts acelaşi în ambele corpuri, condiţiile la limită de
2
ordinul IV se scriu:
T2
 dT   dT 
1   1   2   2  .
1 2  dx  p  dx  p
x

La interfaţa de contact pantele celor două variaţii ale temperaturilor îndeplinesc

condiţia:
tg 1  2
  const.
tg  2 1
 Conductivitatea termică
Conductivitatea termică se defineşte din ecuaţia legii lui Fourier:
qs  W 
  m  K 
grand T

Definitie: reprezinta fluxul transmis prin conducţie prin unitatea de suprafaţă izotermă la un
gradient de temperatură de 1K/m. Conductivitatea termică este o proprietate a corpurilor care
depinde de natura acesteia, temperatură şi presiune.

Ordinul de mărime al conductivităţii termice pentru diferite materiale

Pentru corpurile solide influenţa presiunii asupra lui  este neglijabilă, variaţia cu
temperatura având forma:

 W 
   0 1   T  m  K 
 

Variaţia cu temperatură a conductivităţii termice:

solide lichide gaze
 Conducţia termicǎ unidirecţionalǎ în regim constant
a) Corpuri cu forme geometrice simple fǎrǎ surse interioare de cǎldurǎ
Peretele plan
• Condiţii la limitǎ de ordinul I:

Tf1 Se cunosc:
p [m]; p [W/(mK)]; Tp1 şi Tp2 [ºC], S [m2].
Tp1

Tp2 Se cer: T(x), qs şi Q

Tf2
În acest caz conducţia fiind
Fluid
p
Fluid unidirecţionalǎ, în regim
cald rece
permanent, fǎrǎ surse interioare
1 2 de cǎldurǎ se poate pleca de la
ecuaţia legii lui Fourier:
x x =p

dT
Tf1
Rs1
Tp1
Rs2
Tp2
Rs3 Tf2 q s  
dx
qs
 p Tp 2
Tp1  T p 2
 q  dx   p   dT  qs   p   p  T p1  T p 2   qs 
0
s
T p1
p
p

p m2  K 
Rezistenţa termicǎ conductivǎ pentru un perete plan: Rs   
p  W 
Q  qS  S m 2

Pentru determinarea câmpului de temperaturǎ ecuaţia lui Fourier se va integra de

la 0 la x, respectiv de la Tp1 la T(x):
x T  x

  qs  dx   p   dT 
 qs  x   p  Tp1  T  x    T  x   Tp1  qs 
x
p

0 T p1

Tp1  Tp 2 x Tp1  Tp 2
 Tp1    Tp1  x
p p p
p
În cazul în care conductivitatea termicǎ nu este constantǎ, ci variază liniar cu
temperatura:
 W  dT W 
  0  1    T   m  K 
q s  0  (1    T )   m2 
dx  
p Tp 2

  qs  dx  0   1    T   dT  qS   p  0  Tp1  T p 2    Tp21  Tp22  
0 T p1
2

  T p1  T p 2  
  T p1  T p 2   qs  m  T p1  T p 2   2 
W 
 qS  0  1   
p  2   m 

2
1  2  qs  x 1
T ( x)    T p1   
  0   
Peretele plan
• Condiţii la limitǎ de ordinul III:
Se cunosc:
p [m]; p [W/(mK)]; Tf1 şi Tf2 [ºC], 1 şi 2 [W/(m2.K)], S [m2].
Se cer: qs şi Q, Tp1 şi Tp2
p
q s   1  T f 1  T p1    T p1  T p 2    2  T p 2  T f 2 
W 
p m2 
 
 1
T
 f1  T p1  q s 
 1
 p
T p1  T p 2  q s 
 p
 1
T p 2  T f 2  q s 
 2

 1 p 1  Tf1  Tf 2 W 
Tf1  Tf 2  qs      qs 
    1 p 1  m 2 
 1 p 2 
 
1  p  2
La acelaşi rezultat se ajunge folosind analogia electricǎ a transferului de căldurǎ. În
acest caz apar trei rezistenţe termice înseriate:

 m2  K 
RSt  RS 1  RS 2  RS 3  
 W 
Fluxul termic unitar la convecţie este dat de relaţia lui Newton:
T f  Tp T
q s    T f  T p  
W 
  m 2 
1 Rs

1  m2  K 
Rezistenţa termicǎ convectivǎ în cazul peretelui plan este: Rscv   
  W 
T Tf 1  Tf 2 W 
qs    m2 
Rst 1 p 1  
 
1  p  2
1 1  W 
Coeficientul global de transfer de cǎldurǎ : K s    m2  K 
Rst 1 p 1  
 
1  p  2
Q  K S  S  T f 1  T f 2  W 
Temperatura într-un punct oarecare din perete se determinǎ cu
relaţia:
Tx  T0  qS  RS ,0 x

Tp1  T f 1  qs  Rs1  T f 2  qs   Rs 2  Rs 3 

1 p 1 
Tp1  T f 1  qs   T f 2  qs    
1   
 p 2 

Tp 2  T f 1  qs   Rs1  Rs 2   T f 2  qs  Rs 3

 1 p  1
Tp 2  T f 1  qs      T f 2  qs 
   2
 1 p 