PIGMENŢII FOTOSINTETICI

Sunt reprezentaţi de:

Pigmenţii verzi - clorofilieni :

- clorofila a
- clorofila b

Pigmenţii galbeni – carotenoizi:

- carotina
- xantofila
 PIGMENŢII VERZI
Clorofila este pigmentul care:
- dă culoarea verde plantelor
- are proprietatea unică de a capta
lumina solară

Clorofila -"adevăratul Prometeu care fură

focul din ceruri„
Pigmenţii – plasaţi la nivelul tilacoidelor
granale
- dispuşi în lamelele fosfolipo-
proteice
 Organizarea lamelelor cloroplastelor:
a – schema a două lamele; b – schema mărită a porţiunii încadrate în schema a; c – schema
mărită a porţiunii încadrate din schema b
 Molecula de clorofilă - dipol cu:
pol hidrofil - (capul)
pol hidrofob - (coada)

Polul hidrofil - plasat în stratul proteic , cu o

înclinare de 450

Polul hidrofob – situat în stratul fosfolipidic

Pigmenţii carotenoizi – plasaţi în stratul

fosfolipidic
Pigmenţii fotosintetici + membranele fosfolipo-
proteice cuantozomi – diametrul 90 Å
Park şi Biggins - 1964 - 1 cuantozom conţine:

160 molecule clorofila a

70 molecule clorofila b
48 molecule pigmenţi galbeni
fosfolipide
sulfolipide
digliceride
Structura spaţială a moleculei de clorofila a
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ A
PIGMENŢILOR

Formula chimică a clorofilelor:

Clorofila a – C55 H72 O5 N4 Mg

Clorofila b – C55 H70 O6 N4 Mg

D.P.D.V. chimic - clorofila are o structură
porfirinică

Nucleu porfirinic - în centrul căruia se află

Mg2+

Nucleul porfirinic prezintă:

- 2 funcţii acide - COOH
- esterificate cu doi alcooli : metanol fitol
Molecula de clorofilă a - conţine acid
clorofilinic a

Molecula de clorofilă b – conţine acid

clorofilinic b

Clorofila b diferă de clorofila a prin aceea că:

- în locul grupării metilice (-CH3) de la atomul
C3 din al 2 nucleu pirolic - există o grupare
aldehidică (-CHO) apărută prin procese de
oxidare
 Pigmenţii fotosintetici “Cap” hidrofil, cu
atom central de
magneziu

Atomul de
magneziu, legat de
nucleii pirolici

“Coadă”
hidrofobă

Cu numeroase
legături duble

Skript, p. 28
 Pigmenţii galbeni - carotenoizi
 Carotinele - hidrocarburi nesaturate ce conţin
11 legături duble conjugate şi două
legături metilice

Carotina – C40 H56

Cele mai importante carotine - alfa şi beta

carotenul
Formula chimică a carotinei
Pigmenţii galbeni - carotenoizi

Cele mai importante xantofile:

- luteina - C40 H56 O2

- violaxantina
- zeaxantina
- neoxantina
 Extragerea şi separarea pigmenţilor
asimilatori
 Extragerea pigmenţilor asimilatori se face cu
solvenţi organici: alcool etilic, alcool metilic, eter,
cloroform, acetonă , etc.

 Separarea pigmenţilor asimilatori :

- metode care se bazează pe gradul diferit de
solubilitate în diferiţi solvenţi
- metode care se bazează pe gradul diferit de
adsorbţie pe medii inerte (hârtie, pulberi
etc).
Metode care se bazează pe gradul diferit de
solubilitate în diferiţi solvenţi
 Metoda Sorby Krauss

I. Tratarea extractului alcoolic de pigmenţi cu

benzină
II. După agitare amestecul se separă în două
zone:
1. partea superioară - pigmenţii verzi şi
carotina
2. partea inferioară - xantofila
În solvenți organici
Metoda Sorby-Krauss
Metoda Timireazev
Metoda cromatografiei (pe hârtie, pe coloană, în strat
subțire)

carotina
xantofila

clorofila a
clorofila b
Metode care se bazează pe gradul diferit de
solubilitate în diferiţi solvenţi

Metoda Timiriazev – constă în:

♦Saponificarea clorofilelor cu NaOH sau Ba(OH)2
♦ Separarea clorofilelor saponificate prin filtrare

♦ Separarea pigmenţilor galbeni prin solubilizare

diferenţiată - în benzină şi alcool

Benzina conţine carotină

Alcoolul conţine xantofilă
 Metode bazate pe gradul diferit de
adsorbţie pe medii inerte

Metoda cromatografiei constă în:

♦ antrenarea pigmenţilor sub acţiunea unui solvent

♦ separarea pe baza adsorţiei diferite pe medii

inerte ca:
- hârtia cromatografică - cromatografia pe hârtie
- zaharoza, CaCO3, Al2O3, MgO, amidon -
cromatografia pe coloană
- pulberi cu siliciu - cromatografia în strat subţire
PROPRIETĂŢILE FIZICE ŞI CHIMICE ALE
PIGMENŢILOR FOTOSINTETICI

 A. Proprietăţi fizice
Culoarea

- clorofila a- verde-albăstrui

- clorofila b - verde-gălbui
- carotina - galben – portocaliu
- xantofila - galben-verzui
Solubilitatea - pigmenţii fotosintetici sunt
solubili în solvenţi
organici, dar insolubili în apă

 Fluorescenţa - proprietatea soluţiei de

pigmenţi de a avea culoare verde privită în
lumina directă, prin transparenţă şi culoarea
roşie privită prin reflexie
 Absorbţia selectivă a radiaţiilor din spectrul
vizibil

Clorofila a - absorbţie maximă în 672, 683, 700 şi

435 nm

Clorofila b - absorbţie maximă în 644 şi 453 nm

Pigmenţii carotenoizi - absorbţie maximă în

400-480 nm
 4. Absorbţia selectivă a radiaţiilor din spectrul vizibil

Radiaţiile solare sunt unde electromagnetice cu diferite lungimi de undă.

numai radiaţiile vizibile sunt active fotosintetic, reprezentând 45% din

totalul radiaţiilor ce ajung pe scoarţa terestră, restul sunt inactive.

Lungimea de undă (m)

Radiaţia "PAR" = photosynthetically active radiation

Radiaţii
cosmică Roentgen
uv infraroşii microunde unde radio

lumina vizibilă

(400-700 nm)

lungimea de undă in nm
 Spectre de absorbţie ale clorofilei
a – examinare la spectroscop b – examinare la spectrofotometru
Lumina incidentă Lumina reflectată
Din cantitatea de lumină ajunsă
pe suprafaţa frunzei:

-2-5% este utilizată în fotosinteză

-15% este reflectată de suprafaţa

frunzelor;

-10% traversează frunzele, fără a

fi absorbită;

- 70% este absorbită de frunze,

dar este transformată în căldură,
fiind consumată în procesul de
transpiraţie şi eliberată în mediu.
 B. Proprietăţile chimice

 Formarea feofitinei – rezultă din:

- reacţia clorofilei cu acizi organici sau minerali

În reacţie cu HCl - atomul de Mg2+ din molecula

clorofilei este înlocuit cu doi
atomi de H+ feofitina

COOCH 3 2HCl COOCH 3

C 3 2H3 0ON4 Mg C 3 2H3 2ON4
MgCl 2
COOC 2 0 H3 9 COOC 2 0H3 9
Saponificarea clorofilei - prin reacţia cu
hidroxizii

Tratarea soluţiei de clorofilă cu NaOH

desfacerea moleculei de clorofilă în: acizi
clorofilinici a şi b, alcool fitilic, metanol
saponificare

Acizii clorofilinici + Na+ săruri

Clorofila saponificată - schimbă solubilitatea în

solvenţi organici, fiind solubilă în alcool etilic
 METODE DE STUDIERE A
FOTOSINTEZEI
Metode tradiţionale
 Fotosinteza - apreciată prin determinarea
intensităţii fotosintezei

 Intensitatea fotosintezei poate fi exprimată prin:

- cantitatea de CO2 absorbit (cm3)

- cantitatea de O2 degajat
- cantitatea de substanţă organică asimilată
(mg, g) pe unitatea de suprafaţă foliară (cm2,
dm2 , m2), în unitatea de timp (ora, ziua, anul)
 METODE DE STUDIERE A FOTOSINTEZEI

A. Metode bazate pe determinarea CO2 absorbit

Metoda manometrică Warburg
Metode titrimetrice

Metoda Boussingault - determinarea CO2

dintr-un curent de aer

Metoda Ivanov-Kossovici - determinarea CO2

dintr-un spaţiu limitat
B. Metode bazate pe determinarea O2 degajat
Metode calitative
- Metoda numărării bulelor de O2 degajat -
aplicată la plantele acvatice Helodea şi
Myriophyllum

- Metoda Beijerinck
- Metoda Engelmann

Metode cantitative
Metoda manometrică Warburg
C. Metode bazate pe determinarea substanţei
organice acumulate

Metode cantitative
Metoda jumătăţilor de frunză - Sachs -
determinarea prin cântărire a substanţei
organice acumulate

Metoda rondelelor - Sachs modificată

Metoda izotopilor radioactivi - determinarea
încorporării C14O2 în diferite substanţe
organice
  Metode calitative

 Metoda autoradiografiei - determinarea calitativă

a încorporării C14O2 în substanţe organice în
diferite organe ale plantei

 Metoda histo-autoradiografiei - determinarea

calitativă a încorporării C14O2 în substanţele
organice din diferite celule şi ţesuturi
 Metodele moderne de studiere a fotosintezei
vizează:

♦ determinarea schimbului de gaze prin

sisteme electronice multicanal

♦ analiza conţinutului de clorofilă

 Determinarea schimbului de gaze prin
sisteme electronice multicanal

 Analizor de CO2 în infraroşu - camere de reacţie

ce conţin un curent de aer de la frunze

 Analizor de O2 - conţine un sistem special de

electrozi ce creează un curent
electric proporţional cu
concentraţia O2 din camera de
reacţie
 Analiza conţinutului de clorofilă
Metodele spectrofotometrice - apreciază
conţinutul de clorofilă a pe baza capacităţii de
absorbţie a luminii de către extractul acetonic, în
lungimea de undă 663 nm

Spectrofotometrele permit analize în:

zona UV
zona vizibilă UV-Vis
 Metodele fluorometrice - determină fluorescenţa
clorofilei a, ca o măsură a activităţii fotosintetice
a frunzelor

 Fluorescenţa clorofilei măsoară:

absorbţia luminii
cantitatea de conversie energetică
intensitatea reacţiilor fotochimice din faza
de lumină a fotosintezei
 Fluorometrele

 Permit măsurarea fluorescenţei în condiţii de

câmp

Foloseşte lămpi speciale albastre şi un filtru de

emisie (λ 470 nm) pentru a excita clorofila a

Lumina fluorescentă - trece printr-un filtru de

emisie roşu (λ 685 nm) - detectată de o fotodiodă
de silicon