CONFLICTE

INTERNATIONALE. Mari teme

ROLUL COMPONENȚEI ale politicii
MILITARE mondiale
ÎN ORDINEA GLOBALĂ
Curs 6

 Prof. univ. dr. Ioan Mircea Paşcu

2020
Componenta militară ca
element al puterii

Proces de transformare a rolului armelor:

 iniţial
– instrumente ale supravieţuirii într-un
mediu ostil;
 instrumente ale puterii şi ale politicii;

Cele mai puternice instrumente ale puterii;

componenta militară / cea mai importantă pentru
statutul de putere mondială;
Componenta militară ca
element al puterii

• În politică:
 ultima ratio;
 sancţiune;

• Forţa militară – proces lent de îngrădire a recurgerii

la forţă şi a modului în care poate fi utilizată :
 internaţional - auto-apărare,
 intern – respectarea drepturilor omului;
 Dimensiunea militară în ordinea
internaţională
Perspectivă istorică

• Procesul de producere a puterii: iniţial, caracter

preponderent extensiv – cucerirea de teritorii, resurse
utilizate apoi în producerea de putere suplimentară -
imperii coloniale - mare putere;

• Revoluţia industrială – industria, principala activitate

economică – producţia de armament – locomotiva
dezvoltării economice a principalelor state;
Perspectivă istorică

• Consecinţe:
 Industrializarea producţiei militare – industrializarea
războiului (şocul primului RM)
 Industrializarea războiului –de la confruntare între armate
la încleştare între societăţi;

• Arma atomică / nucleară:

 trecerea de la extensiv la intensiv în procesul
producerii puterii;
 atât de puternică încât nu poate fi utilizată;
Perspectivă istorică

Al doilea război mondial:

 Avansurile tehnologice din timpul războiului
-folosite atât pentru obţinerea victoriei, cât şi
pentru organizarea postbelică a lumii;

Discuţie: folosirea armei atomice împotriva

Japoniei
 Convenţional vs nuclear
Ordinea postbelică

• Învingătorii îşi instituţionalizează statutul,

• crearea ONU şi modul de funcţionare a Consiliului de
Securitate;
• membrii permanenţi ai CS devin treptat puteri
atomice/nucleare;
– SUA (atomic 1945, nuclear 1952)
– URSS ( atomic 1949, nuclear 1953)
– Marea Britanie (atomic 1952, nuclear 1957)
– Franţa (atomic 1960, nuclear 1966)
– China (atomic 1964, nuclear 1967)
Ordinea postbelică

 Ierahia militară (coincide relativ cu ordinea politică şi cea

economică):
 state nucleare: superputerile şi celelalte puteri nucleare – dispun şi
de capacităţi importante convenţionale, clasice;
 state ne-nucleare:
• capabile să producă arme nucleare, dar împiedicate să o facă
(Germania, Japonia)
• capabile să producă arme nucleare (India, Pakistan – acceptate
ca puteri nucleare, Israel, Iran, Coreea de Nord, Africa de Sud
etc.)
• incapabile să producă arme nucleare (marea majoritate a statelor)
Post Război Rece

 “Momentul unipolar” american;

 Revoluţia în Afaceri Militare (RMA) – armele
convenţionale redevin prioritare: primul Război din Golf
1991, Kosovo 1999 – supremaţia tehnologică
incontestabilă a SUA, arme “inteligente” (transatlantic
capability gap – şi nu numai) şi transformarea forţelor
armate;
 Bugetul pentru apărare, R&D, capacitatea militară în
general – mai mare decât tot “restul lumii”;
 Arsenalele nucleare în plan secund – dar îşi păstrează
relevanţa;
Post 11 septembrie 2001

 Modificarea doctrinei în era Bush: Războiul Global

împotriva Terorismului şi loviturile preemptive;
 Noul spectru de ameninţări non-convenţionale,
asimetrice (ex. US Cyber Command – iulie 2010) ;
 Creşterea celorlalte puteri – poate duce în timp la o
echilibrare a componenței militare a ordinii mondiale
multipolare – SUA va rămâne superputere militară pentru o
perioadă predictibilă; rolul dimensiunii militare relativ mai
limitat decât în Războiul Rece;
Conflictele armate
ale perioadei postbelice
Stabilitate la nivelul centrului sistemului internaţional, dar grad
relativ ridicat al conflictualităţii:
 Războiul Rece până în 1987 – 130 conflicte, 35 milioane
pierderi umane
 Ex: 1986 – 36 de conflicte în desfăşurare:
• doar 1 conflict în centrul sistemului (Irlanda de Nord)
• 35 în ţările în curs de dezvoltare – “centuri
conflictuale” (America Centrală -6, Africa - 11,
Extremul Orient-8, Orientul Mijlociu - 6, Asia de Sud-
Est - 4)
Tipologia şi cauzele conflictelor
în perioada postbelică

 Tipologia conflictelor:
• Natura conflictelor (ciocnire de interese contrare):
politice, economice, ideologice / religioase

 Formă:
• militare / nemilitare
• deschise / latente – potenţiale
Războiul Rece – cauzele
conflictelor
 Confruntarea dintre cele două superputeri:
• coloratură ideologică;
• în planul cursei înarmărilor;
• în planul promovării intereselor proprii în zone geografice
extinse;

 Imposibilitatea rezolvării diferendelor dintre SUA şi URSS

printr-un “război cald” :
• consecinţele devastatoare ale unui conflict nuclear;
• “conflicte prin terţi” (superputerile în spatele fiecărui conflict)
Conflictele în perioada
Războiului Rece
 Riscul escaladării necontrolate până la activarea
arsenalelor nucleare;
 Superputerile – nu doreau reglementarea conflictelor ci
un control al evoluţiei lor pentru a preveni escaladarea;

 ONU
• singurul instrument pentru soluţionare;
• paralizat prin veto-ul din Consiliul de Securitate
 Post Război Rece

 Schimbări substanţiale în tipologia şi cauzele conflictelor;

 “Retragerea” superputerilor a dus iniţial la diminuarea
intensităţii şi chiar dispariţia unor conflicte (ex. America
Centrală)
 “Independenţa” actorilor regionali – duce la intensificarea
altor conflicte;
 Multiplicare cantitativă a conflictelor, extinderea ariei de
manifestare şi complicare a naturii lor;
 Tendinţa de cantonare în interiorul statelor;
 Post Război Rece

 Pericolul izbucnirii unui război mondial ca urmare a

escaladării este diminuat;
 Conflictele pot fi însă “preluate” în viitoarea distribuţie de
putere;
 Mutaţii în reglementare:
• deblocare de proporţii a ONU – creşterea
responsabilităţilor reale – necesitatea adaptării;
• cooperare cu instituţiile şi organizaţiile regionale de
securitate (OSCE, NATO, OUA etc.)
• Grupare ad-hoc a marilor puteri
Mijloace de reglementare:

 Regimuri de securitate zonală;

 Diplomaţia preventivă;
 Sancţiuni economice;
 Activităţi militare de impunere şi menţinere a păcii;
 Principiul non-intervenţiei în afacerile interne şi cel al
suveranităţii sunt contestate pentru cazuri excepţionale :
ex. Kosovo (1999)
 ONU aprobă în 2005 – Responsibility to Protect – dar
rămâne la nivel de principiu, nu de drept internaţional;
 Libia 2011 – manifestare a “Responsabilităţii de a
proteja”?
 Fazele conflictului

 Pre-conflict;
 Conflict;
 Post-conflict – implică deseori reconstrucţie statală;
 Angajamentul comunităţii internaţionale este mult
mai complex, mai amplu şi de durată!
 Necesitatea unei abordări cuprinzătoare – atât
cooperare civili militari, cât şi între diferitele organizaţii
prezente în teatrul de acţiune – de la ONU, organizaţii
de securitate la ONG-uri.
 Evoluții recente

 Anexarea Crimeii, conflictul din Ucraina de Est și “războiul

hibrid”;
 Crește riscul unui atac convențional în Europa;
 NATO – apărarea colectivă și “reasigurarea strategică” a
aliaților din est – Summiturile din Țara Galilor și Varșovia;
 Apariția a tot mai multe atacuri cibernetice
 Conflictele contemporane – în contextul încercării de
schimbare a “regulilor jocului” și de redistribuire a puterii pe
plan global
 Perspectiva reluării cursei înarmărilor
Mari teme ale politicii
mondiale
Q&A
Curs 5