2.6.

Eutanasia
Eutanasia ( lb. gr. moarte bună, moarte frumoasă )

 în bioetică eutanasia este un act ce cauzează sau

favorizează o moarte lipsită de durere, în cazurile în
care organismul suferă sau se află într-o condiţie
nedemnă de trai.
 Eutanasia are ca scop unic eliberarea de această
condiţie, atunci când există probe convingătoare că
moartea reprezintă pentru subiectul în chestiune un
bine major sau un rău minor şi că nici o altă
intervenţie nu mai poate ameliora ceva.
Perspectiva asupra eutanasiei este influențată de
perspectivele diferite asupra sensului raportului dintre
viaţă şi moarte.

Distincţii:

 Sinucidere asistată
 Eutanasie pasivă
 Eutanasie activă
 Cei doi termeni, sinucidere asistată şi eutanasie, pot
fi deosebiţi în funcție de persoana care îndeplineşte
actul final, actul fără de care nu ar surveni moartea.

Dacă persoana care urmează să moară îşi

administrează, de exemplu, o doză letală de
medicamente, prescrise de medic în acest scop, vorbim
despre sinucidere asistată.
Elveția - turismul suicidar
Pe de altă parte, dacă moartea este indusă de altă
persoană decât pacientul, avem de-a face cu eutanasie.

Din punct de vedere medical, eutanasia poate fi pasivă

sau activă.

Eutanasia pasivă se referă la întreruperea tratamentului şi

decuplarea bolnavului de la aparatura medical ( studiu de
caz – Olanda )

Eutanasia activă presupune stingerea uşoară, prin

Pentru acest motiv, eutanasia trebuie considerată o
crimă, deoarece astfel se curmă viaţa unui om.
De fapt, eutanasia înseamnă „o execuţie" de comun
acord cu un bolnav care nu mai suportă durerile.

Medicul vine şi îl ucide în condiţiile stabilite de bolnav, la

ora fixată de el.
Cei care militează pentru legiferarea eutanasiei,
consideră că ea face parte din drepturile omului şi
transferă „puterea medicului în mâinile bolnavului,
pentru a-şi decide soarta".

De fapt, medicul nu-l eliberează numai pe bolnav de

suferinţă, eliberează familia şi societatea de bolnavul
devenit o povară inutilă, dacă nu cumva în spatele
eutanasiei nu se ascund şi interese meschine, cum ar fi
moştenirea.
Aspecte juridice:
• Pentru a putea practica eutanasia sub oricare dintre
formele sale ( îndeosebi sub forma sa activă ) trebuie
să existe suportul juridic, legal ( acte normative ) care
să permită, într-un mod cât se poate de explicit, astfel
de practici

• În absența unui suport juridic explicit, a unor

proceduri bine stabilite, orice gest îndreptat spre
eutanasie echivalează cu infracțiunea de omucidere,
Legislația țărilor europene ( și a altor țări, USA, Canada,
Australia, Noua Zeelendă etc.) este într-o dinamică
permanentă privind eutanasia .

Există relativ puține țări care au un cadru legal care să

permită practicarea eutanasiei

În România eutanasia NU este legalizată !

Argumente în favoarea sinuciderii asistate şi eutanasiei:

Este o modalitate de a opri suferinţa extremă prin care trec unii

bonavi în stadiu terminal şi de a le oferi o moarte liniştită. De obicei
o “moarte bună” este descrisă ca trecerea în nefiinţă într-un mediu
plăcut, familiar şi fără suferinţă, ca şi cum ai adormi.

În antichitate,Cicero ( 106-43 î.Hr.) spunea că o “moarte bună” este

modalitatea ideală de a respecta legea naturii, părăsind lumea în
linişte şi demnitate.
Oamenii ar trebui să aibă dreptul să decidă momentul propriei
morţi. În secolul al XVIII-lea, filosoful David Hume susţinea în eseul
său “Despre sinucidere” că, într-o societate liberă, oamenii ar trebui
să aibă dreptul să aleagă modul în care vor să moară. Există opinii
care susţin că acest drept ar trebui totuşi temperat prin obligaţia de
a nu face rău altei persoane.

Menţinerea în viaţă a unei persoane, mai mult decât durata naturală

de viaţă (de exemplu prin conectarea la aparate), nu este morală.
Oamenilor ar trebui să li se permită să moară cu demnitate.
Există mari diferenţe între modurile în care fiecare vede
conceptul de “a trăi şi a muri în demnitate”. Cele mai comune
umilinţe care ar justifica eutanasia sunt: persoana devine o
povară pentru ceilalţi, incapacitatea de a mai face fata
activităţilor cotidiene, petrecerea ultimei perioade a vieţii într-
un spital sau cămin.

Rudele bolnavului nu ar mai trebui să îndure clipele dificile în

care îşi văd apropiaţii aşteptând o moarte lentă şi dureroasă.

S-ar reduce costurile pentru îngrijirea pacienţilor incurabili.

 Argumente împotriva sinuciderii asistate şi eutanasiei:
Se bazează, de obicei, pe principiile etice şi religioase cu
privire la sacralitatea vieţii. De asemenea, sunt opinii care
susţin că legalizarea eutanasiei ar putea grăbi moartea unor
persoane, împotriva voinţei lor.

Sacralitatea vieţii. Acest argument se bazează pe valorile

religioase care consideră viaţa sacră şi inviolabilă. Având un
caracter anticreştin, care contravine poruncilor divine „Să nu
ucizi !" şi „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi !",
biserica nu admite eutanasia, deoarece ea înseamnă ucidere.
Atitudinea faţă de muribund trebuie să-şi aibă temeiul în
cele două porunci, dar iubirea faţă de aproapele nu
înseamnă să-i curmi viaţa din milă, pentru a-l scăpa de
dureri, ci înseamnă să-l ajuţi să suporte durerea, să-i acorzi
toate îngrijirile medicale şi să urmăreşti cu multă atenţie
alinarea durerilor, pentru ca acestea să nu devină de
nesuportat până în clipa finală.
Oricât de strictă ar fi legea eutanasiei, în privinţa „apărării"
drepturilor bolnavilor, viaţa, fiind un dar de la Dumnezeu,
trebuie apărată şi nu distrusă.
Diagnosticul greşit sau eventualitatea unor noi tratamente.
Conform acestui punct de vedere, unde există viaţă există
speranţă. Susţinătorii săi sunt de părere că în condiţiile
evoluţiei rapide a societăţii moderne, a tehnologiei şi
tehnicilor medicale, eutanasia ar lua dreptul unor persoane
bolnave de a beneficia de viitoarele tratamente şi implicit de
o viaţă mai bună.

Legalizarea eutanasiei în cazurile medicale grave ar face din

aceasta practică o rutină, folosită pe scară largă.
Chiar dacă cineva îşi doreşte să fie eutanasiat, această
dorinţă ar putea fi rezultatul depresiei sau a interpretării
eronate a diagnosticului.

Eutanasia ar submina finanţarea sectorului geriatric şi

furnizarea de asistenţă corespunzătoare pentru
persoanele vârstnice.

Ar submina de asemenea activităţile de cercetare în

această zonă.
Ar compromite în mod grav relaţiile dintre persoanele în
vârstă, sau dependente de asistenţă, şi rudele lor, care ar
putea să le preseze să “nu devină o povară”.

Ar compromite relaţia de încredere dintre medic şi pacient.

Orice formă de sinucidere este greu de suportat pentru

persoanele apropiate care rămân în viaţă, o astfel de decizie
ar afecta în special copiii din viaţa bolnavului.
2.7. Transplantul de organe
 Cadrul legislativ românesc este extrem de vast
• Legea 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

• Legea 2 / 08.01.1998 privind efectuarea prelevării şi

transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine
umană în scop terapeutic

• Codul Civil ( 2011 )

Definirea unor termeni:

Organ
Ţesut
Celule
Prelevare
Transplant
Donator
Primitor
Capacitate psihică

Agenţia Naţională de Transplant

2.8. Ingineria genetică. Clonarea umană
În 1953 cercetătorii americani James Dewey Watson și Francis
Crick au descoperit structura moleculară a ADN-ului, cu formă
helicoidală, precum o scară ale cărei mânere sunt răsucite

În 1962 au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau

Medicină, alături de Maurice Wilkins „pentru descoperirile lor
privind structura moleculară a acizilor nucleici și semnificația sa
pentru transferul de informație în materia vie”.
La 13 octombrie 1993 Jerry Hall şi Robert Stilmann, doi specialişti
americani în domeniul biologiei moleculare, reuşesc, pentru
prima dată, să cloneze embrioni umani. Informaţia provoacă
discuţii aprinse cu privire la etica ştiinţifică şi la acceptarea unor
astfel de manipulări genetice. În opinia criticilor, există pericolul
ca, în viitor, în mâinile unor cercetători lipsiţi de scrupule, un
astfel de experiment să devină o armă, embrionul putând fi
manipulat şi multiplicat deseori, după bunul plac. O astfel de
evoluţie ar putea duce la degradarea conceptului de protejare a
vieţii.
În Germania există, din 1991, o lege privind protecţia
embrionilor, care interzice experimentele cu embrioni
umani. În schimb, la fel de contestata fertilizare in vitro,
reproducerea artificială a embrionilor în afara corpului
uman, este permisă.
La 7 martie 1996 cercetătorii de la Institutul Roslin din Edinburgh anunţă că
clonaseră două oi din Ţara Galilor. Animalele, complet identice, în vârstă de
nouă luni, primesc numele Megan şi Marag. Prin această metodă, pusă la
punct de embriologul Ian Wilmut şi de alţi colaboratori ai săi, sunt
multiplicate, în cantitate mare, celulele stem ale unui embrion de oaie de nouă
zile. În final, genomul ovulelor fecundate este înlocuit de cel din celulele
embrionare. Ovulele manipulate în acest fel devin embrioni şi sunt implantate
în uterul oilor. Procedeul, mult disputat, evidenţiase, de altfel, o marjă de
eroare: se produseseră, în total, 244 de clone identice. Se născuseră cinci oi,
dintre care trei muriseră la scurt timp după naştere, din cauza unor
malformaţii ale rinichilor şi ale sistemului circulator. Doar Megan şi Marag se
dezvoltaseră mulţumitor. Toate oile clonate sunt anormal de mari: unul dintre
miei cântărea 6750 de grame, aproape dublul greutăţii normale la naştere.
Cele două oi genetic identice provin din ţesutul embrionar şi au astfel încă un
părinte biologic.
Un an mai târziu, cercetătorii din zona muntoasă a Scoţiei fac
încă un pas: pe 23 februarie 1997 este prezentată oaia Dolly,
primul mamifer fără tată – obţinută ca o copie identică genetic a
unei oi mamă-adulte.

Clonarea este considerată de unii o provocare biotehnologică

fără etică pentru că lezează identitatea individului și a speciei, și
atacă direct demnitatea persoanei.

 
2.9. Intersexualitatea
Sexualitatea umană este modul în care oamenii se autoexprimă ca
entități sexuale.
Studiul sexualității include un număr mare de activități sociale și o
varietate largă de purtări, acțiuni și teme sociale.
Din punct de vedere biologic, sexualitatea poate îngloba
actul sexual și contactele sexuale de toate tipurile, precum și
aspectele medicale despre raporturile fiziologice sau psihologice
ale comportamentului sexual.
Din punct de vedere sociologic, ea poate cuprinde aspecte
culturale, politice, juridice.
Perspectiva filosofică face referință la aspectele etice, teologice,
spirituale și morale ale sexualității.
Distingem 4 categorii principale de orientare
sexuală:
1) Heterosexualitatea

2) Asexualitatea

3) Bisexualitatea

4) Homosexualitatea
1) Heterosexualitatea ( lb.gr. heteros = diferit )

• Reprezintă atracția romantică, atracția sexuală sau

comportamentul sexual între persoane de sex opus.

• În toate culturile, majoritatea oamenilor sunt

heterosexuali, iar activitatea heterosexuală este de
departe cel mai comun tip de activitate și orientare
sexuală.
2) Asexualitatea ( nonsexualitatea )

Reprezintă lipsa atracției, interesului sau dorinței sexuale

față de activitatea sexuală.

Ea poate fi considerată lipsa orientării sexuale

Un studiu din 2004 a plasat prevalența asexualității la 1%.

 3) Bisexualitatea

Reprezintă atracția romantică, atracția sexuală sau

comportamentul sexual atât către bărbați, cât și către
femei, sau către mai multe persoane sau genuri.

Poate fi definită, de asemenea, ca atracție romantică sau

sexuală către persoane de orice sex sau identitate de
gen, care este cunoscută și sub numele de pansexualitate
 4) Homosexualitatea ( lb.gr. homoios = același )
Reprezintă atracția romantică , atracția sexuală sau activitatea sexuală între
membrii de același sex sau gen.
Termenii cei mai comuni pentru oamenii de orientare homosexuală sunt
lesbiene pentru femei și gay pentru bărbați, deși termenul "gay" este folosit
deopotrivă pentru femei și bărbați.
De asemenea, acronimul LGBT (lb.engl. lesbian, gay, bisexual, transgender) este
folosit pentru a include și alte persoane aparținând așa-numitelor "minorități
sexuale", ca de pildă persoanele bisexuale sau transgen. Numărul oamenilor
care se identifică gay sau lesbiene și proporția celor care au experiențe sexuale
cu persoane de același sex sunt greu de stabilit, datorită faptului că nu toți își
declară istoricul sau orientarea sexuală din varii motive, cum ar fi dorința de a se
conforma unei norme heterosexiste sau de a se proteja de discriminare.
 Sex sau Gen
Care e diferența dintre cei doi termeni?

Termenii de „sex” și „gen” sunt folosiți ca sinonime interschimbabile și se

completează, dar sunt termeni diferiți.

Sexul operează cu distincția biologică

Genul operează cu distincția social-culturală
Identitatea de gen a unei persoane poate fi
 Masculină
 Feminină
 Pangen
(adică nu este nici exclusiv feminină, nici masculină, ci o combinație dintre acestea)
 Identitatea de gen
Identitatea de gen nu are legătură cu reproducerea sexuată.
Identitatea de gen nu e același lucru cu orientarea sexuală.

Cisgen
O persoană cisgen este una în cazul căreia identitatea și "rolul de
gen" sunt echivalente cu sexul biologic.
O femeie cisgen este o femeie care își identifică genul cu sexul
biologic așa cum un bărbat cisgen este un bărbat care își identifică
genul cu sexul biologic
Marea majoritate a populației umane este cisgen
Transgen este opusul cisgenului

O femeie transgen este o persoană cu sex masculin, un bărbat,

care, din diferite cauze, se identifică cu genul feminin și încearcă
să se comporte ca o femeie și/sau să își modifice aspectul
estetic cât mai apropiat de una.
Non-binaritatea, sau genderqueer, este un spectru de identități
de gen, care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, ci mai
degrabă cad în afara acestei binarități.
Unele identități non-binare pot fi considerate ca făcând parte din
categoria transgender, deoarece multe persoane non-binare se
identifică cu un gen diferit de sexul atribuit la naștere.
Alte identități non-binare sunt independente, persoanele non-
binare pot avea:
 două sau mai multe genuri (bigender sau trigender)
 nici un gen (agender, fără gen sau neutrois)
 o identitate de gen fluctuantă (genderfluid);
 un al treilea gen (categorie care include acele persoane care