CBA I. Curs nr. 3.

Plăci plane din beton armat:

Clasificare, comportare mecanică, conformare, prevederi

generale
3.1. Conformarea şi calculul plăcilor

3.1.1. Definiţie:
Plăcile sunt elemente structurale care au două dimensiuni mari (deschiderile) în
raport cu a treia (grosimea), fiind definite geometric prin suprafaţa mediană şi
grosimea, care preiau încărcări perpendiculare pe planul lor median şi îi transmit
reazemelor lineare (grinzi, zidărie, diafragme) sau punctuale (stâlpi)

Sau

O placă este un element a carui dimensiunie minimă în planul său este mai mare sau
egală cu de 5 ori grosimea (b,leff≥5h)
3.1. Conformarea şi calculul plăcilor

3.1.2. Forme
Pătrate – Dreptunghulare – Triunghiulare – Trapezoidale – Oblice – Circulare – Inelare

3.1.3. Tehnologia de execuţie

Din punct de vedere a tehnologiei de execuţie:
Monolite
Prefabricate
Mixte
3.1.4. Comportare mecanică

- Armate pe o direcţie
l1
0.5 
l2 l2
l2 l1
2
l1 l2
- Armate pe două direcţii:
l1

l2 l1
0.5  2
l2
l1

directie de calcul si armare

3.1.5. Conformare structurală

a. Distribuţia materialului în secţiune

Plăci izotrope Plăci anizotrope (de obicei ortotrope) – plăci cu nervuri dese

b. Continuităţii

pereti pereti
grinzi

Plăci independente Plăci continui

3.1.6. Rezemări, mod de armare
A. Reazeme liniare - Plăci armate pe o direcţie

a. c. e.

b. d. f.
latura libera
latura rezemata directie de calcul si armare

latura încastrata
B. Reazeme liniare - Plăci armate pe două direcţii

a. b. c.

d. e. f.
latura libera
latura rezemata directie de calcul si armare

latura încastrata
C. Reazeme punctuale – plăci armate pe 2 direcţii

- Plăci rezemate pe stâlpi

- Plăci prefabricate în faza de manipulare şi montaj

3.1.7. Deschideri de calcul – SR EN 1992-1-1
leff  ln  a1  a2
ln este distanţa între feţele reazemelor (lumina) ;
a1 şi a2 se determină la fiecare extremitate în funcţie de modul de
rezemare
t lăţimea elementului de reazem
M Ed  FEd ,sup t
Reducerea momentului calculat pe reazem: 8
În care
FEd,sup este valoarea de calcul a reacţiunii din reazem.

a) Elemente simplu rezemate (b) Elemente continue

3.1.7. Deschideri de calcul – SR EN 1992-1-1

(c) Reazeme considerate ca (d) Prezenţa unui aparat de reazem

încastrări perfecte

(e) Consolă.
3.1.7. Deschideri de calcul – STAS 10107/1-90

hp
b
 
2 2
3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
conform SR EN 1992-1-1
Armături de încovoiere (logitudinale)
1. Pentru procentul minim şi procentul maxim de armare :

f ctm În care:
As ,min  0.26 bt d bt este notată lăţimea medie a zonei întinse; pentru o grindă
f yk T a cărei talpă superioară este comprimată, numai lăţimea
inimii este luată în considerare la calculul lui bt
As ,min  0.0013bt d
fctm – valoarea medie a rezistenţie la întindere directă a
As ,max  0.04 Ac betonului, determinată în funcţie de clasa de rezistenţă
corespunzătoare conform tabelului 3.1 din SR EN 1992-1-1

În plăcile unidirecţionale se prevăd armături transversale secundare reprezentând cel

puţin 20% din armăturile principale.

În vecinătatea reazemelor nu sunt necesare armături transversale pe barele principale

superioare când nu există un moment încovoietor transversal.
3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
conform SR EN 1992-1-1
2. Distanţa între bare nu se recomandă să fie mai mare de smax,slabs:
Valoarea recomandată smax,slabs este
- pentru armăturile principale, smax,slabs = 3h ≤400 mm, în care h este grosimea totală a plăcii;
- pentru armăturile secundare, smax,slabs = 3,5h ≤ 450 mm.

În zonele solicitate de încărcări concentrate sau în zonele de moment maxim, aceste prevederi devin
respectiv :
pentru armăturile principale, smax,slabs = 2h ≤ 250 mm
pentru armăturile secundare, smax,slabs = 3h ≤ 400 mm

3. Armarea plăcilor în vecinătatea reazemelor

În plăcile simplu rezemate trebuie prelungite până la reazem jumătate din armăturile calculate în travee
şi acestea trebuie să aibă lungimea de ancorare de calcul

Când în lungul unei laturi a plăcii se produce o încastrare parţială, dar aceasta nu este luată în calcul,
armăturile superioare se recomandă să fie capabile să reziste la cel puţin 25% din momentul maxim al
traveei adiacente.
Aceste armături se recomandă să fie prelungite pe o lungime de cel puţin 0,2 ori lungimea traveei
adiacente, măsurată de la faţa reazemului, să fie continue în dreptul reazemelor intermediare şi să fie
ancorate la reazemele marginale.
Pe reazemul marginal momentul de echilibrat poate fi redus până la 15% din momentul maxim al
traveei adiacente.
3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
SR EN 1992-1-1
4. Armături de colţ
Când alcătuirea constructivă pe un reazem este astfel încât ridicarea plăcii într-un colţ este
împiedecată, se prevăd armături corespunzătoare.

5. Armături la marginile libere

În lungul unei laturi libere (nerezemată) a unei plăci în mod normal sunt prevăzute armături
longitudinale şi transversale, dispuse de regulă ca în figura.
Armăturile curente prevăzute pentru o placă pot ţine loc de armături de margine:
3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
SR EN 1992-1-1
6. Armături pentru forţă tăietoare
Când sunt prevăzute armături de forţă tăietoare într-o placă, grosimea acesteia se recomandă să fie cel
puţin egală cu 200 mm

Valoarea minimă a armăturii de forţă tăietoarese defineşte astfel:  w ,min  ( 0,08 fck ) / f yk

În plăcile la care |VEd| ≤ 1/3 VRd,max , armăturile de forţă tăietoare pot consta numai din bare ridicate sau din
etrieri sau agrafe.
VRd,max - este valoarea de calcul a forţei tăietoare maxime ce poate fi preluată de element,
înainte de zdrobirea bielelor comprimate

Distanţa maximă între etrieri sau agrafe este indicată de :

smax = 0,75d(1+cot α)
în
care a este înclinarea armăturilor de forţă tăietoare

Distanţa maximă longitudinală a barelor înclinate este indicată de :

smax = d

Distanţa transversală maximă între armăturile de forţă tăietoare se limitează la 1,5d.

3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
SR EN 1992-1-1
7. Întreruperea armăturilor longitudinale întinse

În toate secţiunile se prevede o cantitate de armătură suficientă pentru a rezista la înfăşurătoarea

efortului de întindere care acţionează, incluzând efectul fisurilor înclinate în inimi şi tălpi.

Pentru elementele fără armături de forţă tăietoare, Ftd poate fi estimat decalând curba înfăşurătoare a
momentelor cu o distanţă al = d

Rezistenţa barelor pe lungimea lor de ancorare poate fi luată în considerare presupunând o variaţie
liniară a efortului (a se vedea figura). În mod acoperitor, contribuţia acestei lungimi de ancorare
poate fi neglijată.

Lungimea de ancorare a unei bare ridicate care contribuie la rezistenţa la forţă tăietoare nu este mai
mică de 1,3 lbd în zona întinsă şi de 0,7 lbd în zona comprimată. Această lungime este măsurată
începând de la punctul de intersecţie al axei barei ridicate şi al axei barelor longitudinale.
 3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
SR EN 1992-1-1

A - Înfăşurătoarea lui MEd/z + NEd

B - efort de întindere (solicitare) Fs
C - efort de întindere (rezistenţă) FRs

Prezentarea întreruperii armăturilor

longitudinale, ţinând seama de efectul
fisurilor înclinate şi de rezistenţa
armăturilor pe lungimea lor de
ancorare
 3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
SR EN 1992-1-1
8. Ancorarea armăturilor inferioare la reazemele marginale
La nivelul reazemelor considerate în calcul ca neîncastrate sau slab încastrate aria armăturilor
inferioare este cel puţin  2 ori aria armăturilor prezente în travee. Valoarea recomandată este  2 =
0,25.

Lungimea de ancoraj este lbd (lungimea de ancorare de calcul), măsurată de la linia de contact între
grindă şi reazem. Presiunea transversală pentru un reazem direct poate fi luată în considerare.

Ancorarea
armăturilor
inferioare pe
reazemele
marginale
a) Reazem direct : Grindă rezemând pe un b) Reazem indirect : Grindă încastrată în
zid sau stâlp altă grindă
3.1.8. Prevederi generale privind calculul plăcilor
SR EN 1992-1-1
9. Ancorarea armăturilor inferioare la nivelul reazemelor intermediare
Se aplică aria secţiunii armăturilor de la reazemele marginale

Lungimea de ancorare nu trebuie să fie mai mică de 10 în cazul barelor drepte,
decât diametrul dornului în cazul ciocurilor la bare cu diametrul mai mare sau egal cu 16 mm,
sau de două ori diametrul dornului în celelalte cazuri.
.
În documentele contractuale se specifică armăturile cerute pentru a rezista momentelor
pozitive eventuale (de exemplu: tasări de reazeme, explozii etc.). Aceste armături sunt
continue, ceea ce se poate realiza cu ajutorul suprapunerilor

Ancorarea pe reazemele
intermediare
3.1.9. Metode de analiză - SR EN 1992-1-1

A. Analiză liniar elastică

Calculul elementelor la stări limită de serviciu şi la stări limită ultime poate fi efectuat pe baza unei analize
liniare bazată pe teoria elasticităţii.

Analiza liniară poate fi utilizată pentru determinarea solicitărilor, cu respectarea ipotezelor următoare:
i) secţiuni nefisurate;
ii) relaţii efort-deformaţie liniare; şi
iii) valori medii ale modulului de elasticitate.

Pentru efectele deformaţiilor din temperatură, tasărilor şi contracţiei la starea limită ultimă (SLU), se poate
admite o rigiditate redusă, corespunzătoare secţiunilor fisurate, neglijând participarea betonului întins, dar
ţinând seama de efectele curgerii lente. Pentru starea limită de serviciu (SLS), se recomandă să se considere o
evoluţie graduală a fisurării.
 3.1.9. Metode de analiză - SR EN 1992-1-1
B. Analiză liniar elastică cu redistribuire limitată a momentelor
Trebuie luată în calcul influenţa oricărei redistribuiri a momentelor asupra tuturor aspectelor proiectării.
Analiza liniar elastică cu redistribuire limitată a momentelor poate fi utilizată pentru verificarea elementelor
structurale la SLU.
Momentele la starea limită ultimă, determinate printr-o analiză liniar elastică pot fi redistribuite, cu condiţia ca
noua distribuţie de momente să continue să echilibreze încărcările aplicate.
La plăci (şi grinzi) continue :
a) solicitate în principal la încovoiere şi
b) al căror raport între deschiderile adiacente este cuprins între 0,5 şi 2,
se poate face o redistribuire a momentelor încovoietoare fără verificarea explicită a capacităţii de rotaţie, cu
condiţia ca :

cu :
δ raportul dintre momentul după redistribuire şi momentul elastic
xu înălţimea axei neutre la starea limită ultimă după redistribuire
d înălţimea utilă a secţiunii

Valorile recomandate sunt k1 = 0,44, k2 = 1,25(0,6+0,0014/εcu2), k3 = 0,54, k4 = 1,25(0,6+0,0014/εcu2), k5 = 0,7 şi k6 = 0,8.

εcu2 este deformaţia ultimă a secţiunii

Se recomandă să nu se efectueze redistribuiri în cazul în care capacitatea de rotire nu poate fi stabilită în mod
sigur (de exemplu la colţurile cadrelor precomprimate).
 3.1.6. Metode de analiză - SR EN 1992-1-1
C. Analiza plastică
Metodele bazate pe analiza plastică nu trebuie utilizate decât pentru verificările la SLU.
Ductilitatea secţiunilor critice trebuie să fie suficientă pentru ca mecanismul dorit să se producă.
Se recomandă ca analiza plastică să fie bazată pe metoda statică (limita inferioară de plasticitate) sau pe metoda
cinematică (limita superioară de plasticitate).
Efectele încărcărilor anterioare pot fi, în general, neglijate şi se poate admite o creştere monotonă a intensităţii
încărcărilor.
Ductilitatea cerută poate fi considerată suficientă, fără verificare explicită dacă ansamblul condiţiilor de mai jos este
verificat :
i) aria secţiunii armăturilor întinse este limitată în aşa fel încât oricare ar fi secţiunea considerată
xu/d  0,25 pentru betoane de clasă de rezistenţă  C50/60
xu/d  0,15 pentru betoane de clasă de rezistenţă C55/67
ii) armăturile pentru beton armat aparţin fie clasei B, fie clasei C
iii) raportul dintre momentele pe reazemele intermediare şi momentele din câmp este cuprins între 0,5 şi 2.
Atunci când se efectuează analiza plastică a plăcilor, se recomandă să se ţină seama de orice neuniformitate a
armării, de forţele din armăturile ce împiedică ridicarea colţurilor şi de torsiunea în lungul laturilor libere.
Metodele plastice pot fi extinse la plăci a
căror secţiune nu este plină (plăci nervurate,
sau cu goluri) dacă acestea au o comportare
similară unei plăci pline, în special în ceea
ce priveşte efectele torsiunii.

Rotirea plastică θs a unei secţiuni drepte de beton armat în cazul unei grinzi sau al unei plăci continue
armate pe o direcţie
3.1.9. Metode de analiză - SR EN 1992-1-1

D. Analiza ne-liniară
Metodele de analiză ne-liniară pot fi utilizate atât pentru SLU cât şi pentru SLS, dacă echilibrul şi
compatibilitatea sunt verificate şi dacă se admite o comportare ne-liniară adecvată pentru materiale.
Calculul poate fi de ordinul 1 sau de ordinul 2.

La starea limită ultimă, se verifică dacă secţiunile critice locale au capacitatea de a rezista la toate
deformaţiile neelastice rezultate din calcul, ţinând seama în mod corespunzător de incertitudini.

Pentru structuri supuse în principal la încărcări statice, efectele încărcărilor anterioare pot fi, in general,
neglijate şi se poate admite o creştere monotonă a intensităţii încărcărilor.

Caracteristicile materialelor care se introduc în analizele neliniare trebuie să reflecte rigiditatea lor în mod
realist şi să ţină seama, în acelaşi timp, de incertitudinile referitoare la modul de cedare. Trebuie utilizate
doar formate de calcul valabile în domeniile de aplicare corespunzătoare.
3.1.9. Metode de analiză - STAS 10107/1-90
A. Analiză în domeniul elastic

B. Analiză simplificată în domeniul plastic

C. Analiză în domeniul plastic, prin modificarea rezultatelor calculului în

domeniul elastic

SLU:
- domeniul elastic
- simplificat în domeniul plastic
- în domeniul plastic, prin modificarea rezultatelor calculului în domeniul plastic

SLUO:
- domeniul elastic

SLEN:
-domeniul elastic