Carol al II-lea

• Carol al II-lea al României (n. 15

octombrie 1893) Sinaia, Prahova, România – d. 4
aprilie 1953 Estoril, Districtul Lisabona, Portugalia) a
fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost
primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina
Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-
Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României).
După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor
Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial,
prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a
avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După
dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul
căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în
martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit
familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la
tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman.
Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.
Copilaria
• Carol al II-lea a fost primul fiu al regelui Ferdinand și regina Maria, acesta s-a născut pe 15 octombrie 1893,
la Sinaia. Nașterea lui a însemnat pentru popor o mare bucurie, fiind primul prinț născut în țară, precum și un
semn al stabilității și de continuitate a monarhiei. "Eu, mică și străină, avusesem tactul de a face lucrul acesta
pentru țara și poporul meu: le-am dat moștenitorul de mult dorit, l-am adus pe lume în cel mai scurt timp cu
putință."[5] Carol a venit pe lume la nici măcar un an distanță de când mama lui a pășit pentru prima dată în
România.
• Copilăria acestuia a fost dominată de educația dictată de către "der Onkel" - tradus ca unchiul (apelativ
pentru regele Carol I al României), după care, nu în mod întâmplător, a fost și numit. Însă acest lucru nu înmuiase
inima de gheață a regelui,și nici nu l-a împiedicat să își impună principiile și autoritatea asupra nepotului și a
modului în care, ca viitor rege al României, avea să fie crescut. Educația pe care a primit-o a fost de la guvernante și
tutori, împreună cu regina poetă Carmen Sylva (Elisabeta a României) și regele auster, care, fără a lăsa pe cei doi
părinți să ai aibă un cuvânt de spus, au reușit să modeleze ceea ce Carol urma să devină.
• Regina Maria, făcând o analiză a fiului său, a reușit să traseze, încă de când era doar un copil, trăsăturile cele mai
importante din caracterul lui Carol:
Principe mostenitor
• Odată cu ascensiunea la tron a tatălui său, regele Ferdinand, în anul 1914, după moartea unchiului, Carol devine
principe moștenitor la vârsta de 21 de ani; toate acestea întâmplându-se pe muchia Primului Război Mondial.
• Carol, în timpul războiului, s-a preocupat de Regimentul 2 Vânători "Regina Elisabeta" și Cercetași, una dintre
cele mai reușite instituții din toată țara la acea vreme, creat de el însuși. În ciuda a ce urma să se întâmple cu
principele în viitor, deocamdată, era descris ca fiind stăruitor, practic, logic și cinstit. Regina era, ca orice mamă
mândră de fiul ei "niciodată nu nu ne-a necăjit pe noi, părinții lui, e ascultător și maleabil. E harnic și știe să se
organizeze, dar are o anumită încredere naivă în propriile puteri, privește solemn și pompos tot ce face, însă
când se apucă de un lucru îl face temeinic, sistematic, chiar dacă nu e important..." [7]
• La data de 17 ianuarie 1917 Carol a plecat din țară cu politicianul Ion I.C Brătianu într-o misiune politică în Rusia,
la Petrograd, decizie inițiată de Regina Maria, care voia ea însăși să vorbească cu Țarul despre situația trupelor
haotice rusești și dacă poate primi o certitudine în privința lor. Grija cea mai mare fiind apărarea "un picului" din
țară care mai rămăsese, iar rușii nu făceau decât să înrăutățească situația.
• Carol era atașat de armată și mereu i-a tratat pe toți militarii ca fiind egalii săi: "Totul a fost foarte frumos, dar,
fiind un prânz militar a durat mult. Carol n-a vrut să accepte un loc de onoare, ci a stat printre ofițerii foarte
tineri de la capătul mesei."[8] Petrecea foarte mult timp alături de trupe, chiar și pe front. Însă, cu timpul, toate
acestea au fost distruse când Carol a pus în prim-plan relația cu Zizi Lambrino și în plan secund îndatoririle sale.
 • Astfel, principele moștenitor a cauzat un alt scandal în 1925. A
Criza dinastica aruncat țara într-o criză dinastică, când a renunțat la
succesiunea la tron, printr-o scrisoare trimisă de la Veneția, și,
apoi, o alta de la Milano. A profitat de o îndatorire dinastică,
reprezentarea Familiei Regale la înmormântarea Reginei
Alexandra, mătușa Reginei Maria și soția Regelui Eduard al VII-
lea, în Marea Britanie, de unde nu se mai întoarce și pleacă
la Paris împreună cu Elena Lupescu. După câteva săptămâni,
Carol se află în Veneția și trimite, la data de 5 decembrie, o
scrisoare de abdicare. Nu era prima dată când acesta invocă o
asemenea cerere, inițial întâmplându-se cu Zizi Lambrino în plin
război. Însă, în cazul Elena Lupescu, lucrurile stau altfel. Carol
este de departe de a dori să se întoarcă la București, afirmă că
vrea trăiască departe de țară, ca un simplu civil. Reacția lui după
discuțiile cu emisarii este să trimită o a doua scrisoare, de data
asta de la Milano.
Restaurarea regelui pe
tron
• Partizanii reîntoarcerii lui Carol pe tron așteptau
momentul oportun. Iar acesta a răsărit la începutul
verii anului 1930. Carol, fără niciun plan clar, pleacă
spre România de la Paris cu un automobil (Matthieu
Boisdron, op. cit. p. 38), cu destinația München, de
unde ia avionul, aterizează la Cluj, de unde ia alt
avion, iar mai apoi ajunge la aeroportul Băneasa,
pe 6 iunie Într-o mașină Carol sosește la Palatu
Cotroceni, unde este întâmpinat de Principele
Nicolae