Sunteți pe pagina 1din 28

CINE SUNTEM?

Administraţia Socială Comunitară Oradea este serviciul public de asistenţă socială


aflat în subordinea Consiliului local al municipiului Oradea şi are ca obiect de activitate
realizarea ansamblului de măsuri, programe, activităţi profesionale, servicii specializate
de protejare a persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor cu probleme speciale
aflate în dificultate

CE FACEM?
Obiectivul general al ASCO este cunoaşterea şi evaluarea situaţiei sociale a comunităţii
locale, dezvoltarea şi îmbunătăţirea reţelei de servicii sociale existente în funcţie de
caracteristicile sociale locale, în vederea identificării măsurilor şi acţiunilor necesare
pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în scopul prevenirii
şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă, pentru
prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi
excluziunii sociale şi creşterea calităţii vieţii.
SURSA DE FINANŢARE

Cabinete
medicale şcolare
(o parte din
cheltuielile
ajutor de materiale)
urgenţă
Subvenţii
şi deces Legea nr.
34/1998

BUGETUL LOCAL
cantina de
ajutor
social

ASCO transport

Cheltuieli
materiale şi de
personal
SURSA DE FINANŢARE

Ajutor pentru
încălzire
(cu lemne şi în
sist.
Ajutor centralizat()
social
Salariul
asist.
pers

BUGETUL DE STAT
Indemnizaţi
a pers. cu
dizabilităţi

CIET -
creşe
Cabinete
medicale şcolare
(chelt de personal
+ unele chelt
materiale)
CHELTUIELI - SITUAŢIE COMPARATIVĂ

29,939,234
31,656,220
24,262,956
25,160,090 24,231,957

25,326,200

2010
2011

2012
PREVEDERI
EXECUTIE
Situaţia comparativă a cheltuielilor pe programe sociale

2011 2012
prevederi(lei) execuţie(lei) prevederi(lei) execuţie(lei)
subventii L34/1998 300.000 298.905 300.000 296.271
aj. încălzire L 416 96.000 60.726 70.000 60.610
aj. încălzire lemne 270.000 205.850 216.000 126.828
aj. de urgenţă şi 120.000 119.979 140.000 130.700
deces
sal. asist. personal 5.788.000 5.697.547 3.036.000 2.913.003
indemn. dizabilităţi 5.776.000 5.748.425 7.944.000 7.934.021

transport 3.239.400 3.239.320 3.530.000 3.507.885


cantina socială 528.000 474.405 540.000 528.007

creşa 3.218.000 2.812.270 3.368.000 3.081.066


cabinete şcolare 2.388.860 2.317.539 2.610.000 2.476.257

ASCO 3.425.130 3.284.163 3.425.130 3.284.163


Total înregistrări la Centrul de Informaţii pt. Cetăţeni in anul 2012 - 41.022
S. Prot. Copilului -4.726

S. Social-16.765 (41%)
Centrul de Informare
16,3% pt. Cetăţeni- 6.666
11,5%
5% S. Pers. cu Dizab.,
Asist. Personali şi
Indemnizaţii
- 5.565 (13,6%)
CRESA-754 (2%)
41%
S. Prevenirea Marginaliz.
Soc.-527 (1,3%)
13,6%
S. Financiar- 847 (2.1%)

S. Admin.- 2.017

S. Progr. Sociale- 1.091


(3%)

Comp. Resurse Umane – 1.987


(4,2%)
Distribuirea de ajutoare alimentare provenite din
stocurile de intervenţie comunitare

• s-au distribuit peste 1.920 de porţii complete şi alte


6.250 de porţii incomplete, în funcţie de alimentele
disponibile în stoc, nr. de beneficiari serviţi fiind de
8.170, respectiv 63% din totalul de 12.975 de
beneficiari
Târgul Creşelor Oradea , ediţia a IV-a
(06.06.2012 – 08.06.2012)

Târgul Creşelor a avut ca obiectiv


principal identificarea nevoilor
comunităţii locale cu privire la
serviciile de creşă.
Centrul de Îngrijire şi Educaţie Timpurie – Creşe (CIET)

• 517 locuri
la sfârşitul anului 2012

• 337 locuri
la sfârşitul anului 2011
Nr. locuri Nr. de grupe Nr. copii înscrişi
CREŞA/NR./DENUMIRE autorizate 31.12.2012

CRESA 1 Dumbrava Minunată” P-ţa 1 Decembrie


40 2 43
CREŞA 2 “Picioruşe vesele” Str.Grădinarilor nr.8
39 2 36
CREŞA 3 “Tărâmul Fermecat” Str.Ion Alexi nr.23
40 2 39
CREŞA 4 “Scufiţa Roşie” Str.Onisifor Ghibu nr.16
35 2 40
CREŞA 5 “Voinicel” Str.Haţegului nr.32 35 2 39
CREŞA 6 “Căsuţa veseliei” Str.Aluminei nr.100
40 2 45
CREŞA 7 “Albă ca Zăpada” Str.Călugăreni nr.4/A
46
40 2
CREŞA 8 “ Căsuţa Piticilor” Str.Mihai Viteazul nr.6
40 2 55
CREŞA 9 “Căsuţa din Poieniţă” Str.Poieniţei nr.2/A(parter)
36 2 48

CREŞA 10 “Rază de Soare” Str.Grădinarilor nr.16


32 2 33
CREŞA 11” Sfantul Iosif” Str.Traian Lalescu nr.39
40 2 61
CREŞA 12 “ Micul Fluturaş” Str.Poieniţei nr.2/A (etaj)
40 2 56
CABINETELE MEDICALE ŞCOLARE

Compartimentul Cabinete Medicale Şcolare din cadrul Serviciului Programe


Sociale prin cele 75 de cadre medicale:
•17 medici şcolari
• 8 medici stomatologi
• 48 asistenţi medicali
•un mediator sanitar,
a asigurat în anul 2012 asistenţa medicală pentru 6.008 de preşcolari,
30.653 de elevi şi 15.844 de studenţi care frecventează cele 42 de grădiniţe,
cele 35 de şcoli şi licee publice din municipiul Oradea şi facultăţile din cadrul
Universităţii Oradea
ACORDAREA DE SUBVENŢII ÎN BAZA LEGII NR. 34/1998,
ASOCIAŢIILOR ŞI FUNDAŢIILOR ROMÂNE CU PERSONALITATE JURIDICĂ,
CARE ÎNFIINŢEAZĂ ŞI ADMINISTREAZĂ UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
PE RAZA MUNICIPIULUI ORADEA

Nr. crt. Denumirea asociaţiei/fundaţiei Cuantumul subvenţiei


aprobate
1 Asociaţia Caritas Catolica 43.000 lei
2 Fundaţia Hospice Emanuel 30.000 lei
3 Fundaţia Copiii Făgăduinţei 27.000 lei
4 Asociaţia Caritas Eparhial 27.000 lei
5 Societatea de Binefacere “Don Orione” 21.500 lei
6 Fundaţia „Consistoria Efrem Beniamin” 20.000 lei
7 Asociaţia Down 18.000 lei
8 Fundaţia Casa Minunată 16.000 lei
9 Fundaţia de Scleroză Multiplă SM Bihor – 15.000 lei
Oradea
10 Fundaţia Theranova 14.000 lei
11 Fundaţia People to People 10.000 lei
12 Fundaţia Csillagvaros 8.500 lei
PARTENERIATE ÎN DESFĂŞURARE ÎN ANUL 2012
 Acord de parteneriat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Liceul Don Orione Oradea,
Societatea de Binefacere “Don Orione” Oradea şi Centrul de Îngrijire de Zi Oradea în vederea acordării
de servicii sociale pentru copiii cu vârste cuprinse între
5-19 ani, proveniţi din familii aflate în situaţie de risc social din municipiul Oradea;

 Acord de parteneriat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Fundaţia People


to People pentru dezvoltarea serviciilor de prevenire şi asistenţă a victimelor traficului de
persoane;

 Acord de parteneriat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Fundaţia


Evanghelică Alsterdorf şi Asociaţia Handicapaţilor Psihic Bihor, pentru promovarea integrării
şi participării persoanelor cu dizabilităţi de învăţare şi boli psihice din Oradea;

 Acord de parteneriat între Administrația Socială Comunitară Oradea și Colegiul Tehnic


Transilvania - Oradea privind acordarea serviciilor de asigurare a hranei persoanelor aflate în
situații economico-sociale sau medicale deosebite din municipiul Oradea;

 Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Administraţia


Imobiliară Oradea şi Asociaţia SMILES pentru înfiinţarea unui serviciu de suport şi cazare în regim de
urgenţă pentru persoanele fără adăpost de pe raza municipiului Oradea;
PARTENERIATE ÎN DESFĂŞURARE ÎN ANUL 2012
Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Universitatea din
Oradea/Facultatea de Ştiinţe Socio Umane în vederea implementării proiectului „Protecţia Copilului –
de la teorie la practică”

 Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Asociaţia


româno-germana Alsterdorf, în vederea înfiinţării Centrului de asistenţă socio-pedagogică
ambulatorie pentru persoanele cu dizabilităţi, în imobilul situat în Oradea, Calea M-şal A. Averescu nr.
7

 Acord de parteneriat încheiat între Administraţia Socială Comunitară Oradea, Parohia Romano -
Catolică Sf. Iosif, care ne pune la dispoziţie în folosinţă gratuită spaţiul situat la mansarda imobilului
situat în Oradea, str. Traian Lalescu nr. 39 şi Administraţia Imobiliară Oradea, în vederea înfiinţării
Creşei nr.11 cu o capacitate de aproximativ 30 de locuri.

 Acord de parteneriat între Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Asociaţia Caritas Eparhial
Oradea, în vederea organizării acţiunii “Prânzul pe roţi pentru oamenii străzii”
Prânzul pe roți
pentru oamenii străzii

se desfășoară de luni până vineri, pe


perioada sezonului rece,

decembrie 2012 - martie 2013.


PROGRAM „ACCES-OR”

• 1.912 cereri de transport pentru persoane cu dizabilităţi;


• 3.011 curse pentru persoane cu dizabilităţi, o cursă la Căminul de bătrâni
Băiţa, o cursă la tabăra de la Pădurea Neagra Braşov şi una la Timişoara.
Centre sociale multifuncţionale pt. persoane vârstnice
• Frecvenţa 2012 : 16.053 de persoane (aprox. 450-500 de persoane vârstnice/lună/centru)

• În anul 2012: 
• s-au preluat 5.181 dosare încălzire
• s-au desfăşurat activităţi de socializare: revista presei, consiliere de grup şi individuală, informare pentru
populaţie şi pentru membrii centrului, consiliere medicală, jocuri de şah, cărţi, table, tenis de masă,
vizionarea de programe TV cu anumite tematici (ştiri, folclorice, medicale etc.), urmărirea de emisiuni
sportive, lectură, etc
1 OCTOMBRIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ
A PERSOANELOR VÂRSTNICE

În data de 1 octombrie 2012, cu ocazia Zilei


Internaţionale a Persoanelor Vârstnice,
Administraţia Socială Comunitară Oradea a
organizat o masă festivă pentru 150 de persoane
vârstnice, la Cantina Colegiului Tehnic
“Transilvania” .
VOLUNTARIAT
Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea

Misiunea Centrului Unic de


Voluntariat Comunitar Oradea este de
a cultiva constiinta comunitatii prin
promovarea spiritului si a valorilor
voluntariatului.
MISCAREA DE VOLUNTARIAT DIN ROMANIA
Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat din România

Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea este


membru al Reţelei Naţionale a Centrelor de
Voluntariat din România. Aderarea la reţea s-a făcut în
2005, pe baza îndeplinirii standardelor minime ale
centrelor de voluntariat, în urma unei evaluări
organizaţionale realizată de Centrul Naţional de
Resurse pentru Voluntariat – Provobis.

CUVCO – ASCO este model de bună practică


în rândul centrelor de voluntariat din ţară,
fiind primul înfiinţat în cadrul unei autorităţi
publice.
VOLUNTARIAT
Servicii

servicii pentru voluntari: recrutare, formare, plasare,


monitorizare, informare.

servicii pentru organizatii: plasare de voluntari, informare,


distribuire de informatii.

servicii pentru comunitate: promovarea principiiilor de


buna practica, recompensarea voluntarilor din
comunitate, organizarea de evenimente de promovare a
voluntariatului în comunitate.
ACTIVITĂŢI 2012

• RECRUTARE SI PLASARE VOLUNTARI:

• Pentru activităţi interne: preluarea cererilor pentru acordarea subvenţiilor la


încălzire, Creşa Oradea şi Centrele Sociale Multifuncţionale pentru Persoane
Vârstnice (voluntari seniori), arhivare documente interne, distribuire alimente.

• Pentru alte organizaţii: Fundaţia People to People, Asociaţia Cries Timişoara,


FRCCF, Asociaţia Down, Uniunea Femeilor Bihor, Asociaţia 4x4 Descoperă
România, CPECA Bihor, Asociaţia Handicapaţilor Psihic, Asociaţia Club Sportiv
Xterra Sport Bihor – Oradea City Running Day, Fundaţia Alternative – Gala
Traficantului de Cultură Internaţional, Centrul de Îngrijire de Zi, Asociaţia Caritas
Eparhial, Asociaţia Caritas Catolica – Căminul de vârstnici Sf. Martin, Asociaţia
Down – Gala Dansului, Fundaţia Comunitara Oradea -11even 2012
ACTIVITĂŢI 2012

• ORGANIZARE DE EVENIMENTE DE VOLUNTARIAT PENTRU


COMUNITATE:

• Săptămâna naţională a voluntariatului 2012 - “Voluntariatul nu e o


poveste. Voluntariatul este de povestit”, a VIII-a ediţie organizată la
Oradea – 502 voluntari s-au implicat în 21de activităţi specifice de
voluntariat
• Târguri cu produse confectionate manual de către beneficiarii
serviciilor sociale ale ong-urilor din Oradea
• Pod între generaţii – întâlniri de socializare a persoanelor vârstnice din
cartierul Iosia cu voluntarii şi elevii Liceului Don Orione
• Gala voluntarilor din domeniul social – 580 de voluntari care activează
în ong-urile din Oradea au fost recompensaţi pentru implicarea în
activităţi de voluntariat în comunitate.
VOLUNTARIAT 2012 ÎN IMAGINI
OBIECTIVE 2013

1. Dezvoltarea dialogului şi cooperării între administraţia locală şi sectorul ONG care


activează pe plan social, în scopul creşterii calităţii serviciilor

• dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale prin iniţierea şi implementarea unor


parteneriate încheiate la nivel local, naţional sau internaţional, în domeniul persoanelor
vârstnice, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor victime ale
violentei domestice etc.
• evaluarea impactului serviciilor/beneficiilor acordate şi dezvoltarea de servicii ţintite şi a
unor măsuri active, coordonate între furnizorii locali publici sau privaţi.
• dezvoltarea serviciilor sociale care să conducă la creşterea gradului de autodeterminare
şi independenţă a beneficiarilor.
• dezvoltarea continuă a infrastructurii sociale in municipiul Oradea prin reabilitarea celei
existente si prin completarea ei cu obiective noi, în parteneriat cu alte structuri abilitate
• acoperirea tuturor nevoilor sociale ale locuitorilor din Oradea prin servicii competitive,
de calitate.
OBIECTIVE 2013
2. Modernizarea şi eficientizarea întregului sector, inclusiv a modului de acordare a
serviciilor sociale.
• creşterea competenţelor profesionale (performanţei) ale personalului cu
responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale
• eficientizarea utilizării resurselor financiare destinate susţinerii şi dezvoltării
serviciilor sociale furnizate la nivel local
• dotarea şi autorizare cabinetelor medicale şcolare
• acreditarea Centrelor multifuncţionale pt. persoane vârstnice
•  dezvoltarea Programului ACCES-OR cu un nou autovehicul accesibilizat
3. Creşterea participării comunităţii locale  prin acţiuni de voluntariat pe plan social.

4. Formularea Strategiei sociale a municipiului Oradea în colaborare cu organizaţiile


locale de profil.

S-ar putea să vă placă și