Sunteți pe pagina 1din 56

Dr.

Sas Ioan

Lehuzia fiziologică
Complicaţiile
perioadei a III-a şi a
2011 IV-a la naştere
Ruptura uterină
Infecţiile puerperale
Lehuzia fiziologică
Definiţie

 Perioada de timp, în care are loc


remisiunea modificărilor generale şi locale
induse de starea de gestaţie, cu revenire
la situaţia morfofiziologică premergătoare
acestuia.
Perioadele lehuziei
În lehuzie distingem trei perioade importante:
 Lehuzia imediată cuprinde primele 2-4 ore după naştere,
este perioada de consolidare a hemostazei, în care atenţia
trebuie îndreptată spre complicaţiile hemoragice posibile;
 Mica lehuzie sau lehuzia propriu-zisă cuprinde primele
6-7 zile dupa nastere;
 Marea lehuzie, lehuzia îndepărtată sau tardivă, ce
durează 6 săptămâni, perioadă în care femeia îşi reia în
mod treptat funcţionalitatea obişnuită.
Clinica lăhuziei
Cele 4 elemente, ce le urmărim în lăhuzie =
TETRADA SIMPTOMELOR CARDINALE
1. Involuţia uterină:
 1,5 cm/zi, uter dur, uter nedureros la palpare;
 După delivrenţă: uterul e la nivelul ombilical = glob de
siguranţă – PINARD;
 Uterul „fals”subinvoluat – apare în unele structuri
fiziologice: mari multipare, tumoră (fibrom), dacă nu a avut
scaun sau vezica urinară este plină;
 Uterul subinvoluat – lăhuzie patologică, infecţie
puerperală, uter moale, sensibil.
Clinica lăhuziei
2. Lohiile = secreţii ale organismului după naştere, ce
durează toată lăhuzia, schimbându-şi calitatea, culoarea,
cantitatea
 Modificarea lor calitativă sau cantitativă e primul simptom
de patologie în lăhuzie;
 Cantitate = iniţial 50 g/zi, apoi, 15 - 20 g/zi;
 Miros = fad (fetid în infecţie);
I. Zilele 2 – 3 = lohii sanguinolente = lohia rubra
II. Zilele 3 – 5 = lohii serosanguinolente = lohia fusca
III. Zilele 6 – 14 = lohii seroase = lohia flava
IV. După ziua 14 = lohii albe = lohia alba
* După alăptare, eliminarea lohiilor e mai abundentă (reflex
mamo-uterin).
Clinica lăhuziei
 Lohiile sunt mediu bun de cultură pentru agenţii
patogeni:
IMPORTANT!
– Toaletă vulvo-vaginală (4 -5 ori/zi)
– Soluţie antiseptică
Betadine
Rivanol
Permanganat de potasiu, apă oxigenată etc.

– După toaletă
Uscarea pielii prin tamponaj steril
Clinica lăhuziei
3. Temperatura
 Patologică > 37,5 ( e mai crescută datorită
prezenţei substanţelor catabolice)
 Ziua 3 – 4
– intră în funcţie glanda mamară;
– Ascensiune termică “ furia laptelui”;
– Cedează spontan, odată cu instalarea lactaţiei;
 Temperatura cu caracter septic:
– Ascensiune cu cel puţin 2-3ºC, seara;
– Urmată de temperatură ~ normală, apoi iar
ascensiune termică precedată de frison.
Clinica lăhuziei

4. Pulsul
 E bine bătut, bradicardic (70 b/min), datorită
vagotoniei ce continuă din sarcină;
 Semnificaţie patologică – accelerarea cu
caracter permanent sau progresiv a pulsului
„pulsul căţărător Mahler” (semn de alarmă
– infecţie puerperală, anemie marcată,
tromboflebită).
Alţi parametrii supravegheaţi
– Plaga perineală (toaletă);
– Instalarea secreţiei lactate (toaleta sânului);
– Regimul alimentar ;
 I zi = preponderent hidric, evitarea alcoolului, cafea,
tutun);
Suplimentarea dietei cu 800 cal/zi şi a proteinelor – la
cele ce alăptează;
– Mobilizarea precoce a lăuzelor: scade riscul accidentelor
tromboembolice, uşurează involuţia organelor genitale,
are efect psihic favorabil.
Revenirea organismului la
stadiul de non-gestaţie
 Modificările sistemice: revenirea la normal a principalilor
parametrii ai aparatul cardio-vascular, modificările echilibrului
fluido-coagulant, ale sistemului endocrin, ale metabolismului
şi descendenţa musculaturii abdominale;
 Modificarile locale: modificările perineului, vaginului şi
colului şi modificările organelor genitale interne;
 Modificările glandelor mamare – lactaţia.
Supravegherea medicală în timpul
lehuziei – tabloul clinic al lehuzei
 Elementele clinice care sunt urmarite în lehuzie sunt: involuţia
uterină, lohiile, pulsul şi temperatura.
 Aceste patru elemente alcatuiesc „tetrada simptomelor cardinale”
în lehuzie pentru că ele se modifică primele – în mod evident – în
lehuzia patologică.
 Pe lângă acestea, o serie de alte îngrijiri medicale sunt necesare în
lehuzia fiziologică: izoimunizarea Rh, toaleta vulvo-perineală, a
plăgii de epiziotomie, secreţia lactată/îngrijirea sânilor, etc.
Complicaţiile perioadei a III-
a şi a IV-a la naştere
Ruptura uterină
Definiţie. Frecvenţă
 Prin ruptură uterină se înţelege apariţia unei
soluţii de continuitate care afectează
integritatea uterului gravid, a porţiunii situate
deasupra inserţiei vaginale.
 Incidenţa rupturii uterine este legată de o serie
de factori, dintre care cei mai importanţi sunt
factorii socio-culturali;
 Extinderea indicaţiilor operaţiei cezariană şi a
chirurgiei uterine funcţionale a dus la un cadru
patologic nou – ruptura uterină pe uterul
cicatricial.
Clasificare
 După momentul apariţiei – în sarcină, în travaliu;
 După modalităţile de producere – traumatice (după
traumatisme directe), spontane (ca o consecinţă a
alterării structurale profunde a pereţilor uterini),
provocate (în cursul manevrelor obstetricale);
 După topografie – corporeală, segmentară;
 După extensie – limitată (la corp sau la segmentul uterin),
propagată (de la col la segment, de la segment la corpul
uterin);
 Din punct de vedere anatomic (tisular) – incimpletă
(subperitoneală), completă, complicată;
 După starea uterului – pe uter integru, pe uter cicatricial.
Anatomie patologică
Macroscopic este posibilă apariţia următoarelor
forme anatomo-clinice:
 Ruptura incompletă (subperitoneală) – nu
interesează toate cele trei straturi ale peretelui
uterin – peritoneul rămâne intact şi fătul în uter;
simptomatologie neconcludentă;
 Ruptura completă – interesează toate structurile
peretelui uterin – fătul, de regulă compromis, este
expulzat parţial sau total în cavitatea abdominală
→ stare de şoc;
 Ruptura complicată – la soluţiile de continuitate
uterină se adaugă leziuni ale organelor vecine:
vazică, rect, vagin.
Simptomatologie
Din punct de vedere al instalării fenomenelor clinice există o
perioadă de preruptură xare apare în travaliu, după ruperea
membranelor şi instalarea retracţiei uterine.
În contextul unei distocii mecanice apar:
 Contracţii uterine frecvente, subintrante cu relaxare
insuficientă;
 Dureri lombo-abdominale şi supra simfizare intense,
permanente;
 Segmentul inferior sensibil spontan şi la palpare;
 Gravidă agitată;
 Prezentaţia nu progresează, dilataţia stagnează cu tot
caracterul hiperactiv al travaliului.
Sindromul de preruptură
uterină
 Modificarea formei uterului → aspect de clepsidră datorită
retracţiei marcate a uterului pe făt;
 Cele două porţiuni ale uterului, corpul şi segmentul uterin
sunt separate prin inelul de retracţie Bandl cu tendinţă de
ascensionare;
 Ligamente rotunde în tensiune;
 Aceste semne de preruptură uterină alcătuiesc sindromul
Bandl-Frommel;
 Mai apar şi unele fenomene asociate (semne secundare) care
sporesc şansa unui diagnostic precoce: modificări plastice
ale craniului fetal, suferinţă fetală – alterarea BCF, sâmgerare
vaginală, modificări ale peretelui abdominal –edem
suprasimfizar, alterarea stării generale a gravidei.
Sindromul de ruptură uterină,
propriu-zisă, constituită
 Durere violentă în abdomenul inferior, cu caracter sincopal,
însoţită de stare de şoc;
 Diminuarea sau dispariţia completă a activităţii uterine;
 Dacă fătul a fost expulzat în cavitatea abdominală, tuşeul vaginal
nu decelează prezentaţia;
 Semnul celor două tumori – uterul şi fătul;
 Sâmgerare vaginală amestecată cu lichid amniotic, meconiu;
 Dacă rupturile uterine sunt mari, cu interesarea pediculilor
vasculari, cu hematoame în parametre, simptomatologia este
zgomotoasă, cu stare generală alterată şi moartea fătului.
Ruptura uterină pe uter
cicatricial

 Înspecial post operaţie cezariană;


 Adesea incompletă;

Simptomatologie neconcludentă →
probleme de diagnostic:
 Tulburările de dinamică neconcludente;
 Durerile suprasimfizare discrete;
 Starea generală bună;
 Nu apare suferinţă fetală.
Ruptura uterină în cursul
manevrelor obstetricale
În travaliu diagnosticul se bazează pe:
 Prezenţa hemoragiei externe (importantă);
 Modificarea forme uterului;
 Alterarea BCF;
 Starea de şoc;
În delivrenţă şi lehuzia imediată elementele de diagnostic
sunt:
 Hemoragie imediată;
 Şoc rapid;
 Decelarea leziunilor uterine la controlul manual al
cavităţii uterine;
 Sondajul vezical evidenţiază urină hematurică în caz de
cointeresare a vezicii urinare.
Controlul manual al cavităţii
uterine

Controlul manual al cavităţii uterine,


examenul cu valve al colului şi pereţilor
vaginali devin gesturi obligatorii în cazul
înregii patologi de delivrenţă:
 Hemoragiile postpartum;
 Uterul cicatricial;
 Naşteri prin intervenţii obstetricale
(versiune, forceps, embriotomie).
Diagnosticul diferenţial
Se face cu:  Sarcina abdominală;
 DPPNI, AUP;  Hematomul pelvi-genital;
 Hemoragia din
 Ileusul;
placenta praevia;  Şocul obstetrical;
 Inversiunea uterină;
 Ruptura de col, vagin;
 Hemoragia internă prin
 Fibromul complicat;
ruptură de ficat, splină.
 Abdomenul acut cu
organ perforat sau
torsionat;
Complicaţii. Evoluţie.
Prognostic
Complicaţii: Evoluţie. Prognostic:
 Datorită iritaţiei peritoneale →
 Generale – anemii, stări sindrom pseudoocluziv
de şoc, infecţie, CID; (meteorism, oprirea tranzitului,
greţuri, vărsături);
 Locale – leziuni vezicale,
 După 4-10 ore, fenomene de şoc
hematoame mari în secundar cu aspect torpid =
parametre şi spaţiul semne tardive de ruptură
retroperitoneal cu şoc uterină;
 După 12-24 ore, fenomene de
grav şi cu posibilităţi de şoc terţiar toxi-infecţios cu
suprainfectare, leziuni instalarea peritonitei, celulitei
ureterale. pelviene acute.
Hemoragiile din perioadele
III – IV ale naşterii
Introducere
 Hemoragiile postpartum (ale perioadei a III-a, a IV-a a naşterii)
reprezintă o problemă majoră în patologia obstetricală,
datorită unei serii complexe de aspecte precum:
 gravitatea şi severitatea acestor hemoragii (cantitate mare de
sânge care se poate pierde în timp scurt);
 terenul pe care acestea se instalează (epuizare energetică,
metabolică, etc.);
 reactivitatea particulară neurovegetativă (condiţii noi de
hemodinamică caracteristice postpartumului);
 manevrele obstetricale traumatizante (delabrări tisulare).
Clasificare
 Hemoragi postpartum după momentul
apariţiei;
 Hemoragi postpartum după modul de
manifestare;
 Hemoragi postpartum după mecanismul
etiopatogenic de producere;
 Hemoragi postpartum după rapiditatea
instalării, sângele pierdit.
Hemoragile postpartum clasificate
după momentul apariţiei

 hemoragii care apar înaintea decolării


placentei;
 hemoragii care apar în timpul decolării
placentei;
 hemoragii care apar după delivrare (în
lehuzia imediată, perioada IV);
 hemoragii tardive , la câteva zile după
naştere.
Hemoragiile postpartum clasificate
după modul de manifestare

 hemoragii exteriorizate prin căile genitale;


 hemoragii neexteriorizate (în cavitatea
uterină relaxată);
 hemoragii mixte.
Hemoragiile postpartum clasificate după
mecanismul etiopatogenic de producere

 hemoragii prin leziuni ale canalului moale de naştere – (leziuni


himenale, leziuni vulvo-perineale, rupruri de vagin, rupturi de col
uterin, leziuni de segment inferior, rupruri uterine);
 hemoragii prin perturbări ale mecanismului de delivrare – pot ţine
de o cauză placentară (placente aderente, placenta concreta –
impregnată cu calcar, placenta parţial acreta) sau poate ţine de o
cauză uterină (uterul poate ocaziona o delivrare defectuasă, uterele
malformate/tumorale, unele manevre intempestive la nivelul uterului,
retenţia intrauterină de resturi cotiledonare sau membranoase);
 hemoragii prin defecte ale contracţiei şi retracţiei uterine – atonia
şi hipotonia uterină;
 hemoragii prin vicii de coagulare – în urma unor vicii de coagulare
cronice sau acute survenite în timpul naşterii (coagulopatie de consum sau
microcoagulare difuză intravasculară).
Hemoragiile postpartum clasificate după
gravitate, rapiditatea instalării, sângele pierdut

 Sunt foarte grave/fudroiante, grave şi


medii/uşoare.
Infecţiile puerperale
Difiniţie
 Orice stare febrilă de minim 38°C, care
durează mai mult de 24 de ore în lehuzie,
cu punct de plecare sfera genitală este o
infecţie puerperală.
Factorii favorizanţi ai infecţiilor
puerperale
 ruptura precoce a Scăderea rezistenţei
membranelor; organismului femeii la:
 travaliul prelungit:  agresiunea microbiană
 hemoragiile şi anemiile post- (din sfera vaginală –
hemoragice; hemophilus vaginalis,
 delabrările mari tisulare din trichomonas;
timpul naşterii incorect  alţi agenţi patogeni –
suturate; streptococ, stafilococ,
 fisurile şi/sau micile rupturi germeni Gram negativi;
ale mucoasei vaginale/  infecţie polimicrobiană –
cervicale rămase nesuturate; cel mai adesea) prin
 resturile placentare; scăderea IgG şi IgA,
 stressul reprezentat de actul scăderea factorului
chirurgical (operaţie imunitar datorită sarcinii,
cezariană, epiziotomie); etc.
Clasificare
Infecţiile puerperale se clasifică în:
 forme limitate sau localizate;
 forme propagate;
 forme generalizate;
 forme septice mamare.
Formele limitate
 Lohiometria este caracterizată de retenţia de
lohii la femeile cu retroversie uterină sau în caz
de inchidere precoce a colului;
 Endometrita puerperală este reprezentată de
subinvoluţie uterină cu uter dureros şi lohii
fetide/purulente;
 Metrita puerperală cuprinde miometru şi chiar
seroasa peritoneală fiind caracterizată de
ascensiune termică 38-39°C, subinvoluţie
uterină şi stare generală proastă.
Formele propagate
Formele propagate – infecţie → endometru → miometru →
peritoneu pelvin
 Salpingoovarita – abces tubo-ovarian manifestat prin stare
generală influenţată, febră 38-39°C, dureri pelvine cu iradieri în
flancuri, leucocitoza – 12.000-20.000/mmc, VSH mult crescut, etc.
conducând la obstruarea trompelor/sterilitate.
 Celulita pelvină şi flegmoanele invadează ţesutul conjunctiv
periuterin dintre foiţele ligamentelor largi, fiin relevată stare
generală influenţată, febră 38-39°C, frison, dureri abdominale, etc.
 Pelviperitonitele – propagarea din aproape în aproape a
infecţiei de la endometru → miometru → seroasă uterină →
trompe → pelvis (douglasul, organele pelvine – vezica, rect,
sigma, epiplon). Are loc crearea de false membrane şi cavităţi cu
secreţii purulente (puncţia Douglasului evidenţiază puroi).
Formele generalizate –
peritonita generalizată
 Peritonita generalizată (septicemie peritoneală)
cu evoluţie atipică, lentă, progresivă;
 Se manifestă prin: astenie, facies cenuşiu,
dispnee, semne de deshidratare, puls căţărător
hahler, febră oscilantă de tip septic, greţuri,
vărsături, dureri abdominale, defensă abdominală,
fără reacţie de apărare tipică, etc.; ecografic, se
poate poate evidenţia conţinut lichidian în cavitatea
abdominală/retrouterin;
 Paraclinic, leucocitoza şi VSH crescute, uree
crescută, Na scade, K creşte instalându-se acidoza
şi IRA.
Peritonita generalizată
 Tratamentul este chirurgical cu mare importanţă în alegerea
momentului operator; fără tratament se ajunge la exitus în 3-5 zile;
Peritonita generalizată are următoarele forme clinice:
 forma stenică (cu stare generală mai puţin alterată);
 forma supurată/fulgerătoare (cu cantitate mică de secreţii în
abdomen);
 forma închistată (cu debut brutal, dar cu evoluţie stenică);
 forma postoperatorie (ce se succede unei operaţii cezariană).
Formele generalizate –
septicemiile puerperale
 Originea germenilor este endogenă (germeni cu virulenţă
crescută);
Contaminarea se face prin:
 vase limfatice, vene, suprafaţa endouterină;
 sau, secundar, prin membrane rupte → corioamniotită → pacentită →
contaminarea LA → turnoverul LA → făt → septicemie făt / septicemie
mamă.
 Septicemia puerperală, pe lângă starea gernerală alterată, mai
este relevată de următoarele simptome: febră/frison,
tahicardie/hipotensiune, dispnee, oligurie, agitaţie, ficat mărit,
splină palpabilă, etc.
 Tratamentul este medicamentos – ATB, reechilibrare
hidroelectrolitică, transfuzii mici repetate, vitaminoterapie,
alimentaţie hipercalorică, şi chirurgical – extirparea focarului
septic (uter, anexe), lavaj, drenaj multiplu.
 Desesul poate survenii prin insuficienţă cardiacă după
endocardită sau metastazarea procesului septic în: rinichi, cord,
meninge, etc.
Formele septice mamare
 Limfangita acută apare în a III-a zi de la naştere, însoţind o
mastită, cu 40°C, frison, placard roşu – local corespunde
terenului limfatic din axilă, căldură şi/sau durere locală.
Tratamentul este antibiotic, antipiretic şi pungă cu gheaţă.
 Mastita acută este inflamaţia lobului mamar. Propagarea se
face astfel: ragadă mamelonară → canale galactofore → lobul
mamar → (galactoforita) → mastită. Simptomatologia este
reprezentată de: stare generală influenţată, febră 38-39°C,
frison, tensiune mamară, congestia sânului, etc. Tratamentul
în stadiul presupurativ constă în antibioterapie, suprimarea
suptului, evacuarea laptelui prin muls şi comprese reci, iar în
stadiul supurativ se practică şi incizia sânului – drenaj.
 Forme cronice – galactocelul este o tumoră localizată la
nivelul sânului, rotundă, regulată, nedureroasă, renitentă, fără
adenopatie, neaderentă şi conţine lapte alterat. Tratamentul
constă în incizie şi drenaj sub protecţie ATB; uneori se poate
resorbi, rămânând un mic nodul mamar.
Infecţiile puerperale -
tratament
 Tratamentul profilactic este important şi indicat atât în
timpul sarcinii (corectarea anemiei şi evitarea denutriţiei),
cât şi în travaliu (evitarea travaliilor prelungite, a ruperii
premature de membrane, a tuşeurilor repetate) şi în lehuzie
(toaleta plăgii de epiziotomie).
 Tratamenzul curativ este medical (tratament la poarta de
intrare genitală, tratament de prevenirea infecţiei, tratament
de reechilibrare hidroelectrolitică şi metabolică) şi
chirurgical în funcţie de tabloul clinic şi perturbările
metabolice.
Boala tromboembolică
Introducere
 Noţiunea clasică de tromboflebită, bazată pe
etiologia infecţioasă inflamatorie a afecţiunii, a
fost în prezent înlocuită cu cea de boală
tromboembolică, nume care tinde să contureze
atât aspectul clinic şi patogenic al stării
patologice, cât şi caracterul ei de boală generală.
Boala tromboembolică, una din complicaţiile
redutabile survenind în obstetrică şi ginecologie,
poate apărea în, sarcină, lehuzie, infecţii post-
partum sau abortum, etc.
Etiopatogenie
 perturbarea coagulabilităţii normale a sângelui – o coagulabilitate
excesivă a sângelui apare prin excesul factorilor, intervenind în
mecanismul coagulării sau insuficienţa celor care se opun acestui
fenomen. Protrombina creşte în sânge după hamoragii, transfuzii, iar
heparina scade în şoc prin inhibiţia sistemului reticulo-endotelial, în
hipertoniile simpatice (antitrombina scade postoperator, la sfârşitul
sarcinii, fibrinoliza scăzând şi ea după unele operaţii, traumatisme);
 staza circulatorie venoasă este un fenomen favorizant al trombozei
şi apare în: repaus prelungit la pat, stază venoasă varicoasă, stază
venoasă prin compresiune pelvină, stază venoasă prin atonie
progesteronică în sarcină, spasmele vasculare arterio-venoase
determinând staza teritoreală;
 leziunea endoteliului vascular (venos) – realizează o eliberare de
tromboplastină tisulară şi permite iniţierea mecanismelor de
coagulare, cu grefarea cheagului la acest nivel. Leziunea endotelială
poate fi: endotelioză (traumatică, alergică, etc.) sau endotelită
infecţioasă microbiană sau virotică.
Simptomatologie
Simptomatologia şi implicit diagnosticul depind de faza evolutivă:
 faza de flebotromboză – în general la 7-8 zile după naştere/operaţie,
apar mici semne generale care atrag atenţia asupra procesului
trombotic;
 faza de tromboflebită – semnele generale arată o intensificare a
febrei, tahicardie şi stare generală rea;
 faza de tromboflebită supurată – avem stare generală septică cu
febră, frisoane, uneori septicemie, iar local evoluţie spre supuraţie;
 faza de sechele – sindromul posttrombotic (insuficienţa venoasă
cronică) este caracterizat de varice superficiale, dermită varicoasă,
ulcer varicos.
Forme clinice
Ca şi forme clinice, în afară de tromboflebita flebotromboza membrelor
inferioare (cea mai frecventă), mai apar:
 Tromboflebita pelvină (simplă sau supurată) – evoluează
mascat, cu semne generale minore, dureri în etajul abdominal
inferior şi se demască de obicei printr-o embolie pulmonară.
Tromboflebita pelvină supurată începe în sinusurile venoase uterine
sau în plexurile venoase periuterine. Debutează cu frisoane, febră
oscilantă, puls capricios, ca simptome locale apărând dureri,
infiltraţie şi împăstare. Se complică cu embolii, supuraţii, realizând
flegmonul de ligament larg.
 Tromboflebita iliacei externe – a cavei inferioare – apare în
genere prin dezvoltarea unei tromboflebite pelvine sau a membrelor
inferioare, fiind caracterizată de edem masiv, embolii mari. Evoluţia
este trenantă, iar complicaţia majoră este embolia pulmonară care
întunecă prognosticul.
Profilaxie. Tratament
 Este de reţinut că profilaxia (depistarea cauzelor
predispozante, eventual a grupelor de risc) este
importantă în prevenirea trombozei prin: mobilizare
precoce pasivă şi activă după naşteri/operaţii, urmărirea
coagulabilităţii şi intervenţia promptă cu
anticoagulante, combaterea spasmului vascular,
simpaticotoniei.
 Şi din punct de vedere curativ se pune accent pe
mobilizarea precoce, corectarea viciului circulator, a
simpaticotoniei. Tratamentul de bază este
anticoagulant; alte trăsături caracteristice tratamentului
curativ fi tratamentul antiinflamator, tratament local, etc.
Alte patologii ale lehuziei
Patologia lactaţiei
 Patologia funcţională este fie patologie de secreţie, fie
vasculo-circulatorie, fie patologie de excreţie;
 Patologia traumatică a sânului în postpartum face referire
la fisurile/eroziunile sânului necesită, în general, tratament
profilactic – respectarea igienei alăptării şi tratament
curativ aplicaţii locale de unguente epiteliotrofice şi
fizioterapia cu raze UV.
 Patologia infecţioasă cuprinde limfangita, mastitele acute
nesupurate şi mastitele acute supurate fiind complicaţii
septice mamare (vezi slide-ul 42).
Tulburări endocrine
 Patologia neuro-endocrină cuprinde în special sindromul
de insuficienţă panhipofizară, sindrom secundar
hipovolemiei şi patologiei microcirculatorii, în care din
punct de vedere etiopatogenic sunt admise în general
două teorii:
 teoria lui Simmonds, care explică fenomenul prin
tromboză vasculară şi septică a vaselor hipofizare;
 teoria lui Sheehan care explică leziunea hipofizară prin
spasmul vascular cu şoc oligoemic şi ischemic.
Tulburări endocrine
 Clinic sindromul apare după o naştere cu
sângerare mare, şoc şi se caracterizează prin:
agalactie, depigmentarea areolei mamare, paloare,
anemie, astenie, indiferenţă faţă de copil, evoluţie
cronică, involuţia caracterelor sexuale secundare,
lipsa caşecsiei în majoritatea cazurilor şi apariţia ei
doar în formele terminale.
 Tratamentul este de substituţie hipofizară cu
hormoni trofi naturali sau sintetici este specific.
Tulburări psihologice
 Depresia post-partum este determinată de modificări
hormonale şi poate fi moştenită.
 Femeile cu un sindrom premenstrual sever sunt mai
expuse la a suferi de depresie post-partum.
 Depresia uşoară sau moderată, post-partum sau de alt tip,
poate fi tratată cu medicaţie sau psihoterapie sau, în
cazurile severe, cu o combinaţie a celor două.
 Femeile cu depresie postpartum îşi iubesc copiii, dar sunt
convinse că nu sunt capabile să fie mame bune.
Tulburări psihologice
 Depresia postpartum se diferenţiază de baby blues atât
prin durată cât şi prin efectele debilitante ale indiferenţei
faţă de propria persoana şi faţă de copil.
 Multe femei prezintă baby blues – o reacţie foarte
frecventă ce apare după naştere – care de obicei apare
brusc după a treia sau a patra zi.
 Se estimează că până la 70% dintre noile mamici
experimentează probleme emoţionale, care de obicei nu
determină afectare funcţională.
 În general simptomele includ plâns fără motiv,
iritabilitate, nelinişte şi anxietate. Acestea sunt reacţii
postpartum comune şi mai puţin severe.
Tulburări psihologice
 Aproximativ una din zece proaspete mamici
prezintă un anume grad de depresie postpartum.
 Aceste complicaţii apar de obicei la câteva zile
după naştere, dar pot apărea şi la un an distanţă.
Simptomele includ: stare de prostraţie, oboseală,
epuizare, sentimente de lipsă de speranţă sau
depresie, tulburări de apetit şi somn, confuzie,
plâns necontrolat, etc.
 Alte grade de depresie postpartum (care,
obligatoriu, necesită consult de specialitate) sunt
anxietatea postpartum sau tulburarea de panică şi
depresia postpartum cu simptome psihotice.