Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Sfintele Taine
1 Sfintele Taine
- se administrează o
singură dată în
viaţă
TAINA MIRUNGERII
- Cel botezat primeşte
de la Dumnezeu daruri
care îl vor ajuta să
crească duhovniceşte
- Se administrează o
singură dată în viaţă
TAINA ÎMPĂRTĂŞANIEI
- Este Taina prin care
creştinii se
împărtăşesc cu
Trupul şi Sângele
Domnului Iisus
Hristos
- Se poate primi de
mai multe ori în viaţă
- ESTE CEA MAI
IMPORTANTĂ
TAINĂ
TAINA SPOVEDANIEI
- Dumnezeu iartă,
prin preot, păcatele
creştinilor care se
căiesc sincer şi le
mărturisesc în
scaunul spovedaniei.
- Se poate face de mai
multe ori de-a lungul
vieţii
TAINA PREOŢIEI
- Este Taina prin care
cei chemaţi de
Dumnezeu primesc
harul Sfântului Duh
necesar pentru a
învăţa şi sfătui pe
credincioşi
- Se administrează o
singură dată în
viaţă, doar celor
chemaţi
TAINA CUNUNIEI
- Unirea dintre soţ şi
soţie este sfinţită
şi întărită de
Dumnezeu în
biserică
- Nu se poate
desface, fiind
încheiată pentru
întreaga viaţă
TAINA MASLULUI
- Creştinii bolnavi
primesc de la
Dumnezeu harul
divin pentru
vindecarea de
bolile sufleteşti şi
trupeşti
- Se poate primi de
mai multe ori în
viaţă
SFINTELE TAINE
Sfintele Taine sunt.....(ce?).. Lucrări văzute
Întemeiate de...(cine?)........ Iisus Hristos
Încredinţate......(cui?).......... Bisericii
Prin care se transmite..(cui?) creştinilor
....ce se transmite?............. Harul nevăzut al Duhului
Sfânt
Având drept scop....(ce?)..... Mântuirea şi sfinţirea
credincioşilor
Sfintele Taine = lucrări văzute,
întemeiate de Mântuitorul Iisus
Hristos şi încredinţate Bisericii,
prin care se transmite creştinilor
harul cel nevăzut al Duhului
Sfânt, scopul lor fiind mântuirea
şi sfinţirea credincioşilor.
Primitorii Sfintelor Taine sunt creştinii.