Sunteți pe pagina 1din 17

LICEUL TEHNOLOGIC ,,SPIRU HARET “

ÎNVĂȚĂMÂNT POSTLICEAL
DOMENIUL SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI CU ASTM
BRONȘIC
MOTTO:

Seneca spunea că: ,, ajungem cu greutate la însănătoşire fiindcă nu ştim că suntem


bolnavi’’

ÎNDRUMĂTOR , Candidat ,
ARGUMENT
 Patologia contemporană se caracterizează între altele prin frecvenţa mare a unor boli a căror patogenie
este condiţionată în mare măsură de modul de viaţă al omului din zilele noastre. Boala apare ca un
produs al unui dezechilibru cu răsunet aspru celor trei mari dimensiuni: biologică, psihologică şi socială,
ai ca efect ,, zgomot asupra întregului organism’’. Desigur acest dezechilibru se poate manifesta într-o
diversitate de forme şi la cele mai diferite niveluri. Dupa definiţia data de Academia de Ştiinţe Medicale
din ţara noastră, recuperarea este un domeniu de activitate complexă: medicală, educaţională, socială
şi profesională, prin care se urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale pierdută de
un individ ( adult sau copil) în urma unor boli sau traumatisme, precum şi dezvoltarea unor mecanisme
compensatorii ca să-i asigure posibilitatea de muncă sau autoservire, respectiv o viaţă independentă
economică şi socială.
       Obiectivul terapeutic ,, recuperarea funcţională’’, atât cât este posibil, a fost urmărit şi în lucrarea
de faţă. Dorinţa de cunoaştere în profunzime a întregului complex de simptome şi a etiologiei bolii a fost
determinată de faptul că în familie am avut o persoană cu manifestări ale acestei bolii, ţinând cont că
astmul este o boală şi cu teren genetic transmisibil doresc ca pregătirea mea teoretică şi practică să-mi
confere posibilitatea de a depista dacă apare şi la alţi membrii ai familiei în scopul aplicării corecte a
tratamentului şi chiar în clinica unde voi practica această meserie.
DEFINIȚIE
 Astmul bronşic este o criză de dispnee paroxistică expiratorie provocată de
stenoza funcţională spastică a bronhiilor.

 Bronhospasmul se datorează contracţiei musculaturii, edemului mucoasei


bronşice şi hipersecreţiei bronşice, fenomene care duc la obstrucţia bronşică,
ce stinghereşte în special eliminarea aerului în expiraţie.
DIAGNOSTIC POZITIV

 În formele clinice, punerea diagnosticului nu conferă


dificultăți, dar diagnosticul etiologic este dificil
SPIROMETRIE deoarece identificarea cauzelor nu este întotdeauna
posibilă.
PROBE VENTILATORII
EXAMEN RADILOGIC PULMONAR
 Pentru natura alergică a astmului bronșic pledează
antecedentele alergice familiale și personale, apariția
LABORATOR: EOZINOFILIE
acceselor repetitive în condiții asemanătoare de timp,
de loc și în contact cu aceleași obiecte generatoare de
alergeni, testele cutanate și provocare bronșică pozitivă.
 Pentru diagnosticul pozitiv al astmului intrinsec pledeză
tabloul clinic, examenul de spută și absența oricăror
dovezi de hipersensibilizare la diferiți alergeni.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

 Se face cu:

 embolie pulmonară cu sau fără


 astmul cardiac infarct pulmonar
 bronșită asmatiformă  acidoza metabolică
 spasmul laringian  pneumomediastin
 corpi străini intrabronșici  atelectozie lobară sau segmentară
 tumori benigne sau maligne ale  bronhospasmul generat de
traheei și bronhiilor carcinoid (tumoră secretată de
 sindromul mediastinal compresiv substanțe bronhoconstrictoare)
 pneumotoraxul spontan
 hiperventilația de natură
psihologenă
SIMPTOMATOLOGIE
 Criza de astm bronşic începe de  Bolnavul este găsit în poziţie şezând
regulă brusc, survine mai frecvent (ortopnee), cu capul înclinat spre
noaptea. Accesul este precedat  spate şi sprijinit în mâini
uneori de o stare prodromală
(strănut, hidroree nazală, tuse  Faciesul exprimă spaimă şi sete de aer:
uscată). exoftalmie, gură întredeschisă.
 Criza de astm se caracterizează prin:  Tegument palid-cenuşiu acoperit de
transpiraţii reci.
 dispnee cu caracter expirator
prelungit: brahipnee, cu expiraţie  Hipersonoritate pulmonară, murmur
forţată vezicular diminuat, raluri sibilante şi
 (laborioasă şi zgomotoasă)  ronflante.
şuierătoare (wheesing).  Brahicardie.
 Dispneea este urmată de tuse şi  Criza are durată variabilă (1/4 oră — 3
expectoraţie mucoasă, filantă,
ore) şi se termină relativ brusc.
 eliberatoare.
TRATAMENT
 MEDICAȚIA ANTIASMATICĂ
 Administrare:
 Tratamentul medicamentos al astmului bronșic
acut sever este reprezentat de:  Corticoterapia orală este un mijloc eficient în tratamentul antistatic,
 aminofilină dar după 15 zile de administrare, apar efectele secundare ale
acestora. Dozele zilnice pentru curele scurte încep, de regulă de la 40
 etamimetrică (Miofilin)
mg Prednison, pe zi, scăderea făcându-se rapid odată cu scăderea
 cromaglicat desedic severității crizelor de astm. Dacă este necesară o corticoterapie de
 glucocorticoizi durată mai lungă, administrarea Predinsonului în doză alternativă de
20 mg administrate la 2 zile nu au efectul terapeutic scontat.
 AMINOFILINA- derivat metil - xantilic.
Principiul terapeutic esențial în mânuirea corticosteroizilor pe cale
 CORTICOSTEROIZI orală este de a administra cure cât mai scurte (de obicei 14 zile) până
 Cu excepția astmului bronșic de efort, nu există la stabilirea clinică bolnavului după care se administrează cele mai
forma etico-patogenică de astm care nu mici doze care conferă efect protectiv în cazurile în care există
beneficiază pozitiv de efectul corticosteroizilor. posibilitatea sevrajului cortizonic. La bolnavii astmatici n-ar exista,
Au acțiune antiinflamatorie. după unii autori, nici un motiv ca în administrarea orală să se
 HEMISUCCINAT DE HIDROCORTIZON folosească Dexametazon în loc de Prednison. Corticoizii administrați
 Doza 600 - 800 mg/zi sau mai mult, după caz, în
pe cale inhalatorie asigură o acțiune terapeutică locală utilă terapiei
criza de astm bronșic. Dacă după 24 de ore se antiastmatice. Se pot folosi: beclometazonă, triamcinolon acetonic
apreciază că este nevoie de terapie cortizonică în sau alți produși, care au o mică reabsorbție la nivelul mucoasei
continuare, se instituie un tratament cu Prednison bronșice, realizând efecte antiinflamatorii locale importante, dar
sau inhalatori, cu Hemisuccinat de hidrocortizon concentrative sangvine minime, incapabile de a induce efecte
pentru 24 ore. secundare semnificative și de a inhiba axul hipotalamocortico-
sprarenal.
INTERVENȚII, ÎNGRIJIRI
AUTONOME DELEGATE
 Creaza conditii optim de mediu,  adminis.tratamentului prescris de
aerisirea salonului medic
 așezare și liniștea bolnavei,  Miofilin lf/zi
poziție care să faciliteze  HHC 100 mg/zi
respiratia
 Brofimen 5 clzi
 monitorizarea si notarea functiilor
vitale  Radiografie pulmonară
 asistenta explică necesitatea de a  Recoltare
urina de câte ori este nevoie  regim alimentar
 asigurare de lenjerie curată  oxigenoterapie
 psihoterapie
 bolnava să fie ajutată in
satisfacerea nevoilor fundamentale
CAZ CLINIC 


CONDIȚII DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ:
locuiește cu familia sa
 CULEGREA DATELOR
 lucrează în mediu toxic
 NUMELE ȘI PRENUMELE: P.I.
 CAPACITATEA DE ADAPTARE LA O PERIOADĂ DIFICILĂ:
 VÂRSTA: 50 ani.
 se adaptează relativ ușor la starea de boală
 NAȚIONALITATE: română.
 ACEASTĂ PERSOANĂ TREBUIE INSTRUITĂ ÎN
 RELIGIE: ortodoxă. LEGĂTURĂ CU:
 DATA INTERNĂRII: 27.05.2021.  regimul de viață, muncă, tratament
 DATA EXTERNĂRII: 03.06.2021.  control periodic
 DOMICILIUL: Timișoara  evitarea eforturilor
 CONDIȚII DE LOCUIT: bune.  NEVOI AFECTATE
 OCUPAȚIE: muncitor (mediu toxic).
 Nevoia de a respira si a avea o buna circulatie
 ISTORICUL BOLII:
 -nevoia de a manca si a bea
 vechi astmatic
 Nevoia de a elimina
 internare pentru dispnee respiratorie, tuse cu expectorație redusă
 Nevoia de a se misca si a avea o postura corecta
 debut brusc la contactul cu alergenul declanșator.
 Nevoia de a dormi si a se odihni
 ANAMNEZA MEDICALĂ:
 Nevoia de a-si mentine temperature in limite normale
 antecdente H.C- neagă TBC în familie, sida, astm bronșic
 Nevoia de a Evita pericolele
 antecedente personale - fără importanță
PLAN DE ÎNGRIJIRE
PROBLEME OBIECTIVE INTERVENTII INTERVENTII EVALUARE
Autonome Delegate
-apnee, încetinirea -diminuarea dispneei -aerisirea salonului -adiminstrarea -stare generala buna
ritmului - recoltare de sânge -repaus la pat al tratamentului prescris -bolnavul coopereaza
respiratorilor, - regim hiposodat bolnavului de medic -functiile vitale in
senzație de -menținerea unei -monitorizarea -oxigenoterapie limite normale
sufocare posturi corecte în functiilor vitale si -starea de anxietate
-dispnee special în pat notarea acestora este ameliorata
-dificultatea de a se -odihnă și somn -dezobstructia
menține în poziție corespuzător nazofaringiana
funcțională -păstrarea temperaturii -educatia pentru
-oboseală în limite normale sanatate
-senzație de -diminuarea și chiar
sufocare înlăturarea stării de
-postură anxietate
neadecvată
-ușoare transpirații
-afebrile
-neliniștea înaintea
altei crize de astm
-starea de neliniște
INJECȚIA INTRAVENOASĂ
 Definitie : reprezintă introducerea unei  Scop
substanțe medicamentoase pe cale intravenoasă  Explorator- recoltarea sangelui pt examenele de laborator(hematologic,
direct în circulația sangvină venoasă. bacteriologic,biochimic,parazitologic)
 Pe această cale se introduc soluții izotonice și  Terapeutic- administrarea de medicamente
hipertonice care sunt incompatibile cu țesutul  Recoltarea sangelui in vederea tranfuziei
muscular sau subcutanat. Nu se introduce pe cale  Transfuzia de sange
I.V. substanțe uleioase, care produc embolii
 Sangerare 300-500ml in EPA si HTA
grăsoase și chiar moartea.
 Locul de elecție - -venele de la plica
 Materialele necesare:
cotului unde se formeaza *M*-ul venos- bazilică
sau cefalică;  2- 3 ace de 4-6 cm lungime, 2-3 mm grosime cu bizoul scurt
 -venele de pe partea dorsală a mâinii,  fiolele cu substanță medicamentoasă
 - venele de pe partea posterioară a gambei,  1-2 seringi de capacitate corespunzătoare
 - venele epicraniene (la copii);  pensa anatomică
 - venele jugulare,  garou
 -venele maleolare interne,  vată
 -venele antebrațului  substanță pentru dezinfecție
Pregătirea pacientului pentru injecția
intravenoasă
 b) FIZICĂ:
 - Asiguraţi intimitatea pacientului
 a) PSIHICĂ:  - Verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele
cu echimoze, cu pilozitate accentuată sau cu
 - Informaţi pacientul despre
infecţie
procedură
 - Stabiliţi locul pentru injecţie: venele de la
 - Explicaţi-i scopul injecţiei,
plica cotului - bazilică sau cefalică; venele
efectele dorite şi nedorite;
de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe
 - Obţineţi consimţământul partea posterioară a gambei, venele
informat epicraniene (la copii); venele jugulare,
venele maleolare interne,venele
antebrațului.
 - Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie
de locul ales şi de starea sa; decubit dorsal,
poziţie semişezândă
TEHNICA
 - Verificaţi prescripţia medicală  - Efectuaţi puncţia venoasă conform
procedurii
 - Obţineţi informaţii suplimentare
dacă medicamentul este nou  - Verificaţi poziţia acului prin aspirare
 - Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de  - Desfaceţi garoul dacă acul este în
unică folosinţă venă
 - Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon  - Injectaţi lent soluţia
conform procedurii standard medicamentoasă, observând locul
 - Eliminaţi bulele de aer din seringă puncţionat şi reacţiile pacientului
menţinând seringa în poziţie verticală (soluții izotone, hipertone),
 - Schimbaţi acul cu altul capişonat  - Extrageţi rapid acul adaptat la
seringă
 - Legaţi garoul, palpaţi traiectul venei
 - Comprimaţi locul injecţiei cu
 - Dezinfectaţi larg zona aleasă pentru tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru
injecţii hemostază completă
 - Îndepărtaţi capacul de la ac prin  - resorbția este instantanee
tracţiune
ACCIDENTE/INCIDENTE

 -hematomul prin infiltrarea sangelui in tesutul


perivenos(se retrage acul si se comprima locul
punctiei 1-3min)
 -strapungerea venei-perforarea peretelui venos(se
retrage acul in lumenul venos)
 -ameteli,paloare,lipotimie(se intrerupe punctia
,pacientul este asezat in DD si se anunta medicul)
REORGANIZAREA
 - Colectaţi materialele folosite în containere  Rezultate nedorite / Ce faceţi?
speciale, conform PU
 - Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin
 - Acul se aruncă necapişonat introducerea unor substanţe iritante pentru intima vasului
 - Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor (ex. Soluţiile hipertone)

 NOTAREA PROCEDURII
 - Injectaţi lent soluţia
 - Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
 - Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură
 - nume, prenume;  - Injectaţi soluţia foarte lent
 - data şi ora administrării;  - Comunicaţi cu pacientul
 - tipul soluţiei administrate, doza.  - Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului
fără îndepărtarea garoului
 EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
 - Aplicaţi comprese umede reci
 Rezultate aşteptate/dorite:
 - Ameţeli, lipotimie, colaps
 - Medicamentul este injectat lent când vena este
corect puncţionată  - Anunţă medicul
 - Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la  - Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator
medicamentul administrat în acest scop
 - Anunţă medicul
 - Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la
medicamentul injectat în scop explorator  - Se intervine de urgenţă conform protocolului
CONCLUZII

Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoștințe profesionale profunde și calității morale deosebite.
Mi-am ales „Îngrijirea pacientului cu astm bronșic” ca temă a lucrării de diplomă pentru faptul că este o afecțiune extrem de frecventă,
întâlnită atât la adulți cât și la copii, cu debut la orice vârstă și indiferent de condiția socială.
Lucrarea e constituită din 3 capitole:
 primul capitol prezintă noțiuni de anatomie, fiziologie și semiologie a aparatului respirator
 al doilea capitol prezintă teoretic boală, respectiv unele aspecte legate de etiologie, simptomatologice, patogenie și tratament
 al treilea capitol cuprinde îngrijirele bolnavului cu astm bronșic acordate de asistentă, de la internare și până la externare, cu asigurarea
condițiilor de spitalizare, poziția pacientului în pat, urmărirea funcțiilor vitale și vegetative, asigurarea igienei corporale, asigurarea
unei alimentații adecvate și examinării specifice; capitolul cuprinde de asemenea, externarea bolnavului, educația sanitară și profilaxia
bolii.
 al patrulea capitol cuprinde cazuri de pacienți cu astm bronșic.
În cele 3 cazuri pe care le-am urmărit am observat că această afecțiune este rezultatul obstrucției bronșice acute care determină în
anumite împrejurări, apariția unei expirații tipice șuierătoare, ca un țiuit numit "wheezing". Bolnavii se plâng de "lipsă de aer" și se
așează de obicei șezând, poziția ce le asigură respirația. Criza de astm bronșic constitue o urgență medicală majoră care presupune
internarea pacientului în spital și acordarea de asistență medicală de specialitate.
Vă mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și