STATELE MEDIEVALE

ANGLIA
IMPERIUL ROMANO -
GERMAN
ANGLIA
Micile regate
engleze au fost
unificate pe cale
militară de-abia
în secolul x.
În 1016 ,
Anglia este
cucerită de către
danezii conduși
de regele Knut
cel Mare. Knut cel Mare a fost rege al Danemarcei (1018–
1035), Angliei ( 1016–1035), Norvegiei (1028–1035)
precum și părți din Suedia. Este unul dintre cei mai
importanți conducători din Evul Mediu Timpuriu.
Englezii reușesc să
se elibereze , dar în
1066 regele Harold
al II-lea este învins
de Wilhelm de
Normandia în
Bătălia de la
Hastings.
Cucerirea
normandă a făcut ca
regalitatea din
Anglia să se
consolideze.
Harold al II-lea al Angliei (Harold Godwinson (5 ianuarie
Treptat , războaiele
1066 — 14 octombrie 1066) a fost ultimul Anglo-Saxon
civile au slăbit încoronat rege al Angliei.A domnit între 5 ianuarie și 14
regatul englez. octombrie 1066 când a fost ucis în Bătălia de la Hastings.
William Cuceritorul sau
William I al Angliei sau
William de Normandia a
fost rege al Angliei din 1066
până în 1087.

Descendent al vikingilor, el
a fost Duce de Normandia
din 1035 sub numele de
William al II-lea.

După o luptă lungă pentru

a-și stabiliza puterea, în
anul 1060 poziția sa în
Normandia era sigură iar el
s-a lansat în cucerirea
normandă a Angliei în 1066.

Restul vieții sale a fost

marcat de lupte pentru a-și
consolida puterea asupra
Angliei și a pământurilor Rege al Angliei (25 decembrie 1066 – 9 septembrie
sale continentale și de 1087)
dificultățile cu fiul său cel
mare.
Duce de Normandia (3 iulie 1035 — 9 septembrie
1087)
Bătălia de la Hastings
În 1215 , regele Ioan Fără de Țară ( 1299-1216) a fost obligat de către nobili
să semneze Magna Charta Libertatum (Marea Cartă a Libertăților ),
document care garanta drepturile acestora.

Ioan Fără de Țară ( 1299-1216) Magna Charta Libertatum

Magna Charta
Libertatum
Magna Charta
Libertatum (Marea Cartă
a Libertăților) este un
document emis în Anglia
în 1215 în timpul domniei
regelui Ioan Fără de
Țară. Prin această Cartă
se urmărea îngrădirea
puterii regelui în scopul
eliminării abuzurilor
comise de monarh sau de
reprezentanții săi direcți,
precum și garantarea
unui număr de drepturi
pentru toți cetățenii. În
timp, Magna Carta s-a
afirmat ca un element de
bază al
parlamentarismului
englez.
În 1265 , a fost
creat
Parlamentul ,
organism
similar cu
Adunarea
Stărilor
Generale din
Franța.
Războiul de
100 de ani
În Războiul de 100
de ani (1337- 1453),
purtat împotriva
Franței , englezii au
folosit tactici și
arme noi ( arcul
lung sau artileria ),
ceea ce le-a adus un
șir impresionant de
victorii. Însă , în
cele din urmă, au
fost învinși.
Războiul celor
două Roze
Înfrângerea a creat
grave probleme
interne care au dus la
Războiul celor
Două Roze (1455-
1485) , un război
civil. S-au înfruntat
Casa de Lancaster (
având pe blazon un
trandafir roșu ) și
Casa de York
( având pe blazon un
trandafir alb).
 RĂZBOIUL CELOR DOUĂ ROZE
Războiul celor Două
Roze (1455–1485) este
numele sub care mai
este cunoscut războiul
civil purtat cu
intermitență pentru
tronul Angliei între
susținătorii Casei de Roza albă de
Lancaster și cei ai Casei York
de York. Ambele case
regale erau ramuri ale
Casei Regale
Plantagenet, avându-l
ca strămoș comun pe Roza roșie de Lancaster
regele Edward al III-
lea. Numele generic de
Războiul celor Două
Roze nu a fost folosit în
perioada în care
conflictul a avut loc, ci
mai târziu, avându-și
originea în formele și
culorile blazoanelor
celor două case regale:
În cele din
urmă , războiul
s-a încheiat cu
fondarea
dinastiei Tudor
de către regele
Henric al VII –
lea (1485-
1509) , care a Henric al VII-lea a fost rege al Angliei și a
pus bazele domnit între anii 1485 și 1509. El a fost
întemeietorul dinastiei Tudorilor. A oprit
statului Războiul celor Două Roze căsătorindu-se
centralizat cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-
lea, a desființat trupele senioriale și a
englez. format camera înstelată.
IMPERIUL ROMANO -
GERMAN
Sfântul Imperiu Roman numit din 1512 alternativ
și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană
( Imperiul Romano – German ) a fost un imperiu
multietnic ce cuprindea teritorii din Europa
Centrală.
S-a dezvoltat de-a lungul Evului Mediu.
A inclus Germania actuală și teritorii din Italia,
Boemia și Burgundia.
S-a menținut până la dizolvarea sa în anul 1806.
HARTA EUROPEI ÎN SECOLUL XI
HARTA EUROPEI ÎN SECOLUL XII-XV
Partea
estică a
imperiului
lui Carol
cel Mare a
devenit un
regat
german .

Carol cel Mare (768-814)

Sub conducerea lui
Otto I (2 februarie
962 – 7 mai 973 ) ,
acest stat s-a
transformat în
Sfântul Imperiu
Roman.
Otto I a fost încoronat
împărat în anul 962 de
către papă , dar imperiul
său era german , iar pentru
a nu fi confundat cu
Imperiul Roman i se
spunea Sfântul Imperiu
Roman de Națiune
Germană sau , pur și
simplu , Imperiul Romano
- German.
COROANA IMPERIULUI ROMANO-
GERMAN
 Acest imperiu a avut
fundații șubrede de la bun
început. Nobilii aveau mai
multă autoritate decât
împăratul , care era nevoit
să asculte de sfaturile
acestora.
 Statul era extrem de
fragmentat , fiindcă nobilii
își creaseră mici regiuni
autonome , în care se
comportau precum
suveranii.
Procesul de centralizare nu exista
în Imperiul Romano –German ,
dar nici în Italia asupra căreia
împărații germani încercau să-și
impună autoritatea.
 În plus , diverse orașe care
desfășurau un comerț înfloritor
în zonele dintre Marea Nordului
și Marea Baltică nu voiau să
recunoască autoritatea imperială.
 Schimbările dinastice erau
frecvente , ceea ce au accentuat
instabilitatea.
Frederic al II –lea de
Hohenstaufen

( 1220-1250) a adus sub

stăpânirea sa întreaga
Italie și a încercat să se
impună și în spațiul
german, dar fără succes.

După moartea sa ,
împărații romano-
germani nu mai aveau
decât o autoritate formală
, iar din 1356 erau aleși
de către șapte electori ,
conform Bulei de Aur.

Din secolul XIV ,

Imperiul Romano -
German încetează să mai
joace un rol important în
istoria Europei
Occidentale.

Frederic al II-lea de Hohenstaufen (1220-1250)