„Patul lui Procust”

de Camil Petrescu
Despre roman

Al doilea roman al lui Camil Petrescu, „Patul lui Procust”, apare în 1933, la numai trei ani după "Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război" și constituie, pentru literatura română, un eveniment deosebit, cu totul inovator,
consolidând astfel romanul românesc interbelic. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care,
prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu
literatura europeană (europenizarea literaturii române), prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea,
substanțialitatea, relativismul și prin crearea personajului intelectual lucid și analitic, in opoziție evidentă cu ideile
sămănătoriste ale vremii, care promovau "o duzină de eroi plângăreti". Camil Petrescu crede că literatura trebuie să
ilustreze "probleme de conștiintă", pentru care este neaparată nevoie de un mediu social, în cadrul căruia acestea să
se poată manifesta: "Eroul de roman presupune un zbucium interior, realitate, convingere profundă, un simț al
răspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fără suport moral, caractere monumentale, în
real conflict cu societatea" ("Teze si antiteze. Eseuri alese").
Analizând estetica literară a lui Marcel Proust ("Noua
structură si operă lui Marcel Proust" - titlul conferinței și al
articolului publicat) și luând ca operă exemplificatoare cel
mai sugestiv roman al său, „În căutarea timpului pierdut",
Camil Petrescu propune o creație literară autentică, bazată
pe experiența traită a autorului și reflectată in propria
conștiință.
 „Să nu descriu decât ceea
ce văd, ceea ce aud, ceea
ce înregistrează simțurile
mele, ceea ce gândesc eu.
Aceasta-i singura realitate
pe care o pot povesti din
mine insumi, eu nu pot
ieși Orice aș face eu nu
pot descrie decât propriile
mele senzații, propriile
mele imagini Eu nu pot
vorbi onest decât la
persoana întâi”.
● Noului roman i se cer, deci, timpul prezent și subiectiv și folosirea persoanei
I, ceea ce actualizează gânduri, îndoieli, fapte trecute, înglobându-le în cele
prezente. Apărut în 1933, romanul „Patul lui Procust" a stârnit numeroase
controverse, unii critici exprimându-și rezerva față de o formulă narativă cu
totul nouă la noi, alții apreciindu-l și subliniindu-i originalitatea.
● Tehnica narativă camilpetresciană modifică parțial conceptul de personaj,
care nu mai e un tip definit din exterior, ci unul care se autoconstituie prin
mărturisire. În ceea ce privește arta narativă, s-a spus despre Camil Petrescu
că este primul nostru proustian. E adevărat că el a adoptat și a adaptat
principiul narațiunii ca manifestare a fluxului memoriei, dar n-a copiat nici o
metodă.
 Notele de subsol sunt cele prin care autorul intervine
în mod inedit și original în text. Această voce nu
trebuie confundată însă cu cea a autorului real; autorul
care vorbește în notele de subsol este tot un personaj:
avem de-a face cu un joc literar folosit pentru crearea
impresiei de autenticitate.

Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin prezența mărcilor formale

ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până
la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temperală este bazată pe
alternanța temporală a evenimentelor. Perspectiva spatială reflectă un
spațiu real, casa Emiliei, redacția ziarului, etc., dar mai ales un spatiu
imaginar închis, al frământărilor, chinurilor și zbuciumului din
conștiința personajelor.
Titlul
Titlul, Patul lui Procust, face referire la o poveste din mitologia greacă.

Procust din Atica avea un obicei “neortodox”: își punea oaspeții de la hanul său să se așeze pe
patul său. Când corpul oaspetelui era mai lung decât patul, Procust îi tăia picioarele sau capul.
Când corpul era mai scurt, Procust îl întindea. A fost ucis de Tezeu, în aceeași manieră în care îi
ucisese și el pe alții – prin „potrivirea” corpului cu proverbialul pat.
În timp, expresia „patul lui Procust” a ajuns să descrie situațiile în care adaptarea la standarde
arbitrare și imposibile provoacă suferință.

Titlul romanului imaginează societatea ca pe un "pat al lui Procust", ca spațiu limitat, în care
valorile intelectuale și orice aspirație către un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea
impune tuturor oamenilor un tipar fix de existentă și oricine se abate de la regulile sociale stricte
este supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă. Dupa cum însuși autorul mărturisea
într-un interviu, acțiunea romanului are loc, „în sens strict [...] într-un pat", care constituie o
ambianță pentru ilustrarea vieții literare, politice si financiare a societății românești, între anii
1926-1928.
 Personajele
În „Patul lui Procust”, personajele sunt relativ numeroase și bine
individualizate.

Unul dintre protagoniştii romanului este Emilia Răchitaru. Aceasta este

caracterizată pe rând in două perspective, aparent opuse. Două persoanje
işi expun părerile despre ea, dar aceste păreri nu doar că se exclud
reciproc, ci chiar se completează formând un protret cât mai simplu şi mai
complex in limitele in care el poate fi surprins de Fred Vasilescu şi George
Demetriu Ladima. Este un personaj excepţional, la fel ca şi celelalte, după
cum se exprimă insuşi scriitorul: „Romanul nu poate fi decât ointimplare
cu oameni excepţionali”.
  Ea reprezintă pentru Fred culmea platitudinii şi vulgarităţii folosită ca
paravan de alte personaje pentru afacerile lor amoroase.
Personaje

● George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul său fiind conturat
prin confesiunea sentimentelor și concepțiilor proprii reieșite din scrisorile adresate
Emiliei, prin impresiile puternice pe care le produc aceste destăinuiri asupra lui Fred
Vasilescu, prin comentariile complementare ale Emiliei Răchitaru, prin notele de subsol
ale autorului, prin articolele reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje.

● Ladima este un poet talentat și gazetar intransigent, care cumulează toate celelalte
trăsături generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat
social, hipersensibil, însetat de adevăr și demnitate. El trăiește în lumea ideilor pure,
având iluzia unei iubiri ideale și aspirând către demnitatea umană absolută în profesia de
ziarist, ca esențe existențiale.