Mari oameni de știință care au

schimbat lumea
 Nikola Tesla a fost un inventator, fizician, inginer
mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai
importanți ai electricității comerciale. Tesla este considerat ca
fiind un important om de știință al sfârșitului de secol XIX și
începutului de secol XX. Invențiile, precum și munca
teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne
despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de
curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de
distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au
determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.
Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația
modernă oriunde este folosită electricitatea. Nikola Tesla
considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către
Nikola Tesla știință drept cea mai nobilă metodă de îmbunătățire a
condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului
industrial, una care să fie compatibilă cu natura.
Cu numele său este denumită unitatea de măsură a inducției magnetice
din Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).

Câteva dintre invențiile lui Nikola Tesla sunt:

1.
Curentul alternativ este un curent electric al cărui sens se schimbă periodic, spre deosebire de curentul
continuu, al cărui sens este unidirecțional. Forma de undă uzuală a curentului alternativ este sinusoidală.
 2.
Bobina Tesla este un circuit de transformator rezonant electric
conceput de inventatorul Nikola Tesla în 1891. Aceasta este o
metodă utilizată pentru a produce electricitate în curent
alternativ atât de înaltă tensiune, cât și de joasă tensiune, de înaltă
frecvență.
Tesla a folosit aceste circuite pentru a efectua experimente inovatoare
în iluminatul electric, fosforescență, generarea de raze X, fenomene
de curent alternativ de înaltă frecvență, electroterapie și transportul
energiei electrice fără fire. Circuitele bobinelor Tesla au fost
utilizate comercial în emițătoare de radio sparkgap pentru
telegrafie fără fir până în anii 1920 și în echipamente medicale cum
ar fi electroterapia și dispozitivele cu radiații violete. Astăzi,
utilizarea lor principală este pentru afișaje de divertisment și
educație, deși bobinele mici sunt încă folosite ca detectori de
scurgeri pentru sistemele cu vid înalt.
 Michael Faraday a fost un fizician și chimist englez.
În fizică face cercetări importante privind
cunoașterea electromagnetismului și dezvoltarea aplicațiilor
acestuia.
Își propune producerea curentului electric cu
ajutorul magnetismului, experiențe pe care le începe în
anul 1821, terminându-le cu succes în anul 1831.
Experiențele lui completează cercetările fizicianului și
matematicianului francez André Marie Ampère referitoare
la forțele electromagnetice, reușind rotirea unui circuit
parcurs de un curent electric într-un câmp magnetic. Practic
descoperă principiul de funcționare a motorului electric cu
magneți permanenți.
Ultimele sale cercetări arată acțiunea câmpului electric
Michael Faraday asupra luminii polarizate sau efectul de polarizare rotatorie a
luminii în câmp magnetic.
Ca prețuire a cercetărilor sale și a contribuției sale în fizică,
denumirea unității de capacitate se numește "Farad",
iar numărul care exprimă cantitatea de electricitate necesară
depunerii prin electroliză a unui atom-gram dintr-un element
- "constanta lui Faraday".
 Motorul electric descoperit de Faraday în 1821:

Michael Faraday a fost cel care, în 1821, descoperea că poate folosi

curentul electric pentru a genera mișcare.
Se știa încă de pe vremea lui Alessandro Volta, prin 1800, că poți obține
curent electric din reacții chimice, pe cum este principiul folosit la pila
voltaică, iar Faraday era fașcinat de curent electric încă din
adoleșcență.
Deși Faraday nu avea fundamentul matematic al fenomenelor electrice pe
care le promova cu atâta drag, el a făcut o mulțime de experimente
pentru a studia comportamentul electricității în genere.

Așadar, în 1821 el a creat un dispozitiv prin care a descoperit că,

dacă trece un curent electric printr-un fir, și dacă acel fir este pus
lângă un magnet, atunci firul se rotește în jurul magnetului.
 Dispozitivul lui era construit din:
– un suport ce avea un fir de cupru, anodul, prins deasupra unui vas
– de firul de cupru era atârnată o tijă mică din fier
– în vasul de sub suport era pusă apă și sare, creând astfel un electrolit, ca la baterii
– în centrul vasului era pus un magnet iar tija atârna chiar lângă acel magnet
– pe lateralul vasului era pusă o lamă din aluminiu, catodul, care avea un capăt inserat în electrolit
– o baterie este inclusă în dispozitiv: borna pozitivă este unită cu bucata de aluminiu iar cea
negativă este unită cu firul de cupru de deasupra dispozitivului.

Mai apoi James Clerk Maxwell area să pună bazele

matematice ale descopririlor lui Faraday, explicând clar,
în 1861, că electricitatea și magnetismul sunt doar fețe
ale aceluiași fenomen: electromagnetismul.
Desigur, invenția motorului electric în 1821 a dus la
zeci de ani de cercetări care au culminat cu crearea
taxiurilor electrice Bersey, în 1897. Însă acestea nu au
fost acceptate pe scară largă atunci.
 Isaac Newton a fost un renumit om de știință
englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și
astronom. Isaac Newton este savantul aflat la originea
teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în
domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii.
În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia
Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și,
prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat
bazele mecanicii clasice. A contribuit, împreună cu Gottfried
Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului
diferențial și a celui integral. Newton a fost primul care a
demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului
terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi
Isaac Newton nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a
arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații
monocromatice.
 Între 1670 și 1672 Newton s-a ocupat mai mult cu problemele de optică. În acest timp a
studiat refracția luminii, demonstrând că o prismă de sticlă poate descompune lumina albă într-un
spectru de culori și că adăugarea unei lentile și a unei alte prisme poate recompune lumina albă. Pe
baza acestei descoperiri a construit un telescop cu reflexie. Newton a probat că lumina este alcătuită
din particule. Cercetările ulterioare au demonstrat natura ondulatorie a luminii, pentru ca, mai târziu,
în mecanica cuantică să se vorbească despre dualismul corpuscul-undă.
De asemenea, modelul de telescop folosit azi este cel introdus de către Newton.
În lucrarea Philosophiae naturalis principia mathematica ("Principiile matematice ale filozofiei
naturale", 1687), Newton stabilește cele trei legi universale ale mișcării (Legile lui Newton), referitoare
la inerția de repaus și mișcare și la principiul acțiune-reacțiune. Folosește pentru prima dată termenul
latin gravitas (greutate), pentru determinarea analitică a forțelor de atracție, și definește Legea atracției
universale, enunțată astfel:

“Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc printr-o forță direct

proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul
distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate ale
celor două corpuri.”.
 Eponime asociate:

1. Unitatea de măsură a forței în Sistemul Internațional: un Newton, cu

simbolul N, reprezintă forța care aplicată unui corp cu masa de 1 kg îi
imprimă o accelerație de 1 m/s2.

2. Unitatea de măsură a momentului forței: un newton-metru, cu

simbolul Nm. Momentul forței este o mărime fizică vectorială ce exprimă
cantitativ capacitatea forței de a roti un rigid in jurul unei drepte ce trece
printr-un punct și este perpendiculara pe planul format de dreapta suport a
forței și punctul respectiv. Este important în funcționarea unor aparate de
zbor ca de exemplu elicopterul.

3. Legile lui Newton referitoare la mișcarea mecanică. Principiul

inerției formulat de Galileo Galilei, principiul fundamental,
principiul acțiunii și reacțiunii, principiul suprapunerii efectelor
forțelor și principiul relativității în mecanica clasică, formulat tot
de Galilei.
Sfârșit