Opera lui Mihail

Sadoveanu
 „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”
Publicat pentru prima dată în 1933,
romanul a fost ecranizat în
filmul Noiembrie, ultimul bal (1989),
regizat de Dan Pița după un scenariu scris
de Șerban Velescu în colaborare cu
regizorul.
Filmul Noiembrie, ultimul bal a obținut
în 1989 patru premii ale Asociației
Cineaștilor din România (ACINprecum și
alte trei premii la Gala filmului pentru
„Nopțile de Sânziene”
A fost publicat pentru prima dată în 1934.
„ „Nopțile de Sânziene este mai mult o
carte de inițiere și ceremonial, așa cum
sunt acele texte de teatru chinezesc în care
se arată publicului cum cineva a furat sau
apărat luna, scenarii invariabile ca gestică
și muzică, jucate neschimbat de sute de
ani”, consideră criticul Mihai Ungheanu.
„Baltagul”
Romanul „Baltagul ”este una dintre
capodoperele sadoveniene şi ale prozei
româneşti datorita conciziei, dinamismului
acţiunii şi armoniei compoziţionale, fiind
scris numai în zece zile şi aşternut pe hîrtie
atît de frumos şi curat, fără ştersături şi
adăugări, încît manuscrisul este pus în plic
şi expediat la editură, publicat în 1930.
 „Ţara de dincolo de negură”
„Țara de dincolo de negură” este o
colecție de povestiri vânătorești scrise de
Mihail Sadoveanu, care a fost publicată
pentru prima oară în volum în anul 1926.
Cartea a fost considerată un „memorial
cinegetic”, fiind comparată cu „Povestirile
unui vânător” (1852) de Ivan Turgheniev.
Critica literară a elogiat descrierile poetice
ale naturii de o deosebită sensibilitate și
evocarea unei comuniuni indestructibile
între om și natură.
 „Ţara de dincolo de negură”
Mihail Sadoveanu a fost un
vânător precoce,
participând la prima sa
expediție cinegetică pe
când avea vârsta de 12 ani,
după cum mărturisea mai
târziu în volumul
memorialistic „Anii de Zăvoaiele Jijiei, în care autorul a participat la
ucenicie” (1944). vânători de rațe și gâște sălbatice.
„Frații Jderi”
Publicat inițial în 1935, romanul a fost
ecranizat în anul 1974, filmul fiind regizat
de Mircea Drăgan.
Filmul se află pe locul 20 în topul celor
mai vizionate film românești din toate
timpurile după cum atestă un comunicat din
2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor
de Film din România.
„Viaţa lui Ştefan cel Mare”

Povestirea istorică - romanţată, „Viaţa lui

Ştefan cel Mare”, nu face parte din operele
de vîrf şi prea elogiate ale scriitorului, dar
totuşi are o mare importanţă pentru istoria
poporului nostru.
„Viaţa lui Ştefan cel Mare”
„Mihail Sadoveanu rămîne şi aici un
maiestru al scrisului, observînd - cu privire la
înscăunarea lui Ştefan cel Mare - că ,,sfîrşitul
zbuciumelor, ca şi alinarea vijeliilor, stă ca
într-o taină a unei flori''. Moldovenii ,,erau
doritori de un domn adevărat''. Ce-i drept,
ei ,,nu-l puteau cunoaşte în fiinţa tînărului
domnişor venit din necunoscut'', adică neştiut
pînă atunci.”
Ion Ciocanu, critic literar.
 „Domnu’ Trandafir”
Amintirile autobiografice ale lui Mihail
Sadoveanu subliniază sensibilitatea
prozatorului, care a atins „culmile artei
portretistice” prin creionarea figurii de
neuitat a învăţătorului Busuioc, întruchipat
de personajul literar Domnu Trandafir.
Asemenea lui Ion Creangă, scriitorul
păstrează amintirile copilăriei cu sfinţenie,
adânc înfipte în sufletul său: „Mulţămesc
Domnului Dumnezeu că am avut
copilărie”.
 „Împărăția apelor”
Romanul adaptează povestirile pescărești
ideologiei realist-socialiste, vrând să
evidențieze susținerea populară de care s-ar fi
bucurat mișcarea revoluționară de sorginte
comunistă la sfârșitul secolului al XIX-lea.
M. Sadoveanu a fost un pescar pasionat,
deprinzând patima pescuitului cu undița de la
bunicul său, rotarul Gheorghe Ursachi din
Verșeni, sat aflat pe malul stâng al râului
Moldova.
 „Nicoară Potcoavă”
Publicat în 1952, „Nicioară Potcoavă” este
ultimul roman al scriitorului. Șerban Cioculescu
considera că „romantismul tardiv” al romanului
este evidențiat prin „stilul său frenetic, abundent
în expresii grandilocvente și retorice” precum
„râuri de sânge”, „imensul vârtej de flăcări”,
„ciocniri omerice”, „movile de morți”, „săpa un
șanț prin zidul viu al dușmanilor” . Teodor Singurul portret cunoscut al
lui Ioan (Nicoară) Potcoavă
Vârgolici afirma că Sadoveanu a creat un imprimat într-un album
polonez de la începutul
romantism aparte, specific sadovenian, denumit secolului al XVII-lea.
„romantism eroic”.
 „Neamul Șoimăreștilor”
Într-un articol publicat în Calendarul Minervei
pe 1916, poetul George Topîrceanu îl considera
drept cel mai valoros roman istoric românesc
publicat până la acel moment, „plin de toată
strălucirea pe care i-o putea da un mare talent,
ajuns, după o producție fecundă și variată, la
deplina sa maturitate”. Criticul Ov. S.
Crohmălniceanu îl considera „un episod tragic
din istoria conflictului secular care i-a opus pe
țăranii liberi marilor boieri porniți să le răpească
pământurile și să-i transforme în șerbi”.