UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIO-UMANE,

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Valenţele formative ale jocului didactic-metodă şi formă de organizare a activităţii

instructiv-evaluative din învăţământul primar

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
LECT.UNIV.DR.: GHERHEȘ ILIE
 
ABSOLVENT:
VASCUL DANIDA MARIA
 CUPRINS
Argument
CAPITOLUL I. ŞCOLARUL MIC ȘI ŞOCUL ŞCOLARIZĂRII
I.1.Caracterizarea generală a stadiului micii şcolarităţi
I.2.Particularităţile fizice şi psihice ale şcolarului mic
I.3.Personalitatea şcolarului mic
CAPITOLUL II. ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ
II.1.Concepte şi semnificaţii
II.2.Forme şi tipuri de învăţare
II.3.Memorie şi învăţare
CAPITOLUL III. JOCUL DIDACTIC-METODĂ ŞI FORMĂ DE ORGANIZARE ÎN PROCESUL DE
ÎNVĂŢĂMÂNT DIN CICLUL PRIMAR
III.1.Conceptul de joc
III.2.Natura şi funcţiile formative ale jocului
III.3.Clasificarea jocurilor
III.4. Utilizarea jocului didactic în ciclul primar
III.5.Jocul didactic-metodă activă în predarea-învăţarea la clasele primare
III.6.Condiţii eficiente necesare organizării şi desfăşurării jocului didactic
III.7.Evaluarea elevilor din ciclul primar prin jocul didactic
CAPITOLUL IV. PROIECTE DIDACTICE. JOCUL DIDACTIC-METODĂ DE ORGANIZARE ÎN
PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
 Argument

Privit din perspectivă formativ-educativă, jocul didactic contribuie la formarea şi

perfecţionarea trăsăturilor de personalitate. Prin intermediul jocului, copilului nu i se dezvoltă
doar gândirea, memoria, imaginaţia, limbajul, ci şi sfera afectiv-motivaţională, punându-l în
situaţia de confruntare cu sine şi cu ceilalţi, luându-şi astfel în stăpânire propriul eu.

Cercetând impactul jocului didactic asupra însuşirii corecte a diverselor cunoştinţe din
domeniul matematicii, limbii române am pornit de la următoarea ipoteză: utilizarea jocului
didactic în procesul instructiv-educativ în orice moment al lecţiei există posibilitatea sporirii
eficienţei acestor lecţii prin angajarea motivaţiei intrinseci, căci jocul are o motivaţie subiectivă,
intrinsecă, pe când învăţarea şi munca au una extrinsecă.

Lucrarea de fata este structurata pe 4 capitole. Scopul acestei lucrari a fost acela de a
evidentia rolul si importanta jocurilor didactice in procesul instructiv-evaluativ al scolarului.
Am ales sa abordez aceasta tema, deoarece am realizat usurinta invatarii si asimilarii prin
intermediul jocurilor didactice, indiferent de domeniul de predare.
 Primul capitol al lucrarii pune accentul pe varsta scolarilor si pe impactul pe care scoala il
are asupra lor la o varsta atat de frageda, descrie personalitatea pe care copilasii o au la
aceasta varsta, precum si anumite particularitati ale lor.

Cel de-al doilea capitol incearca sa scoata in evidenta conceptul de invatare scolara, de la
semnificatie, pana la formele si tipurile de invatare.

Capitolul 3 reprezinta ultimul capitol de teorie al lucrarii; Acesta se axeaza pe jocul didactic
propriu-zis, natura si functiile acestuia, dar si utilizarea lui ca metoda active in predarea
claselor primare.

Cel de-al patrulea capitol reprezinta partea practica a lucrarii si contine 3 proiecte didactice
applicate in domeniul Limba si comunicare.
 CAPITOLUL I
ŞCOLARUL MIC SI ŞOCUL ŞCOLARIZĂRII

I.1. Caracterizarea generală a stadiului micii şcolarităţi

Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul de muncă şi de viaţă,
caracteristicile tensionale şi vectoriale, generate de evenimentele care domină şi marchează
tabela de valori a şcolarului mic. Şcoala introduce în fluxul activităţii copilului un anumit orar,
anumite planuri şi programe cu valoare structurată pentru activitate.

Adaptarea la şcoală, la ocupaţiile şi relaţiile şcolare presupune o oarecare maturitate din

partea copilului, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea îngustă din mediul
familial şi de interesele imediate ale jocului, pentru a se pătrunde într-un nou univers de legături
sociale şi a-şi asuma îndatoriri. Studiile de specialitate înregistrează dificultaţi multiple de
adaptare generate fie de o bază psihofiziologică precară (instabilitate neuropsihică), fie de
fixaţiile şi conflictele afective de sorginte sociofamilială (încăpăţânare, negativism), fie de
însuşi mediul şcolar (sarcini copleşitoare, educatori dificili fără experienţă, clase
suprapopulate, care împietează asupra obţinerii stării de atenţie şi a disciplinei necesare
bunei desfăşurări a lecţiei).
 Declanşând un proces de adaptare la un mediu şi la un sistem de solicitări foarte
diferit-ca structură, climat, funcţionare-de cel din familie şi din grădiniţă, şcoala îşi exercită
de fapt calitatea ei formatoare asupra evoluţiei psihice a copilului.

I.2. Particularităţi fizice şi psihice ale şcolarului mic

Intrarea în şcolarizare se subsumează întru totul caracteristicilor de profil ale unei faze
de tranziţie, ocupând o poziţie specială în configuraţia tabloului copilăriei.

Perioadele de tranziţie sunt considerate uneori momente de criză ale dezvoltării,

pentru că, pe parcursul lor, apar manifestări tensionale, stări conflictuale, conduite
accentuate, schimbări fundamentale în personalitatea copilului, care generează noi
probleme în calea procesului educaţional.

Efortul fizic şi intelectual, reglat de consumurile energetice din organism şi de creier,

imprimă o marcă specifică instalării stării de oboseală, cu notele ei de variaţie individuală
de la un copil la altul. La aceasta se adaugă şi variaţia ce o introduce deosebirea după
sex, care după nouă ani, face ca in jocuri fetele şi băieţii să se separe în mod spontan.
I.3. Personalitatea şcolarului mic

Bazele personalităţii copilului se pun încă de la vârsta preşcolară, când se schiţează unele
trăsături mai stabile de temperament şi caracter.

Intrarea în şcoală, trecerea la o nouă formă de activitate şi la un nou mod de viaţă vor
influenţa într-un mod determinat asupra formării în continuare a personalităţii. Începând chiar cu
aspectul exterior –ţinuta vestimentaţiei- copilul capătă o altă alură, alt profil, deosebit de cel al
copilului din grădiniţă.

Pe plan interior, datorită dezvoltării gândirii logice, capacităţii de judecată şi raţionament, se

pun bazele concepţiei despre lume şi viaţă, care modifică esenţial optica personalităţii şcolarului
asupra realităţii înconjurătoare. Ca urmare a dezvoltării capacităţii de a-şi dirija voluntar
conduita, de a anticipa solicitările externe şi de a-şi planifica activitatea, personalitatea
şcolarului mic devine din ce în ce mai aptă de independenţă şi autodeterminare.

Cunoaşterea dinamicii factorilor psihosociali din microgrupurile educaţionale din clasele

primare permite intervenţii constructive în vederea creşterii acţiunii structurante a acestor
factori asupra personalităţii şcolarului mic (Crețu, 2001).
 CAPITOLUL II 
ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ
 
II.1. Concepte şi semnificaţii
Învăţarea constă în modificări ale capacităţii umane care poate fi menţinută şi care nu poate
fi atribuită procesului de creştere .
După R.M.Gagne exista opt tipuri principale de învăţare: învăţarea de semnale; învăţarea
stimul-raspuns; înlănţuirea; asociaţia verbală; învăţarea prin descoperire; însuşirea de
noţiuni; învăţarea de reguli; rezolvarea de probleme.
David P. Ausubel şi F. G. Robinson întreprind o analiză asupra variabilelor cognitive care
participă la învăţare (structura cognitivă, dezvoltarea stadială) şi asupra variabilelor afectiv-
sociale (componente motivationale, atitudini, trăsături de personalitate).
Din teoriile moderne ale învăţării desprindem mai întai concluzia ca învăţarea este o
activitate constructivă, care organizează şi combină structuri noi informaţii, operaţii, concepte
etc.
II.2. Forme şi tipuri de învăţare

 După conţinut sunt cunoscute: Învăţarea perceptivă, motrica, verbala, asociativa si repetitiva;
După modul de acţiune cu stimulii există formele: Învăţarea prin discriminare, prin
generalizarea raspunsului.
 Ca tipuri de învăţare se menţionează:
Învăţarea directa, invăţarea prin înlănţuirea unor evenimente consecutive,invăţarea care
dsocial-instrumental, invăţarea prin discriminare multiplă, invatarea prin identificare şi participare.

În funcţie de nivelul activităţii psihice conştiente se disting: Învăţarea latentă

(neintenţionată), Învăţarea hipnotică, Învăţarea prin întelegere, Învăţarea inteligentă, Învăţarea
prin rezolvarea de probleme.

II.3. Memorie şi învăţare

Încă de la început trebuie precizat faptul, că memoria şi învăţarea nu sunt identice; învăţarea
se referă la capacitatea de a achiziţiona comportamente stabile şi de a elabora răspunsuri
adaptative noi. Memoria constă numai în receptarea, stocarea şi reproducerea ulterioară a
cunoştinţelor, rolul acesteia nu trebuie subapreciat.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat că rezultatele memorării depind şi de semnificaţia

materialului de învăţat, precum şi de particularităţile naturii şi ordonării acestui material (se învaţă
mai bine stimulii de la începutul şi sfârşitul materialului). De asemenea, cele mai bune rezultate
se obţin când subiecţilor li se cere în mod explicit să memoreze cât mai precis.
 CAPITOLUL III
JOCUL DIDACTIC-METODĂ ŞI FORMĂ DE ORGANIZARE ÎN PROCESUL DE
ÎNVĂŢĂMÂNT DIN CICLUL PRIMAR

III.1. Conceptul de joc

Jocul este un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi
bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, morală şi fizică a copilului.
Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire şi educare a copiilor, mai
ales la vârsta şcolară mică. Jocul constitue o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele
afectiv motivaţionale.
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în educaţie, mai cu
seamă atunci când este investit cu finalitaţi programate de dezvoltarea potenţialului psiho-
motric şi socio-afectiv al personalităţii.

III.2. Natura şi funcţiile formative ale jocului

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface
imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-
o creează singur.
 După I. Cerghit principalele funcţii ale jocului sunt: (Golu, Zlate și Verza, 1993)
• funcţia de explorare a realităţii; funcţia de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a
spiritului de cooperare, de participare afectivă şi totală la joc angajând atât elevii timizi cât şi
cei mai slabi; funcţia de întărire a unor calităţi morale.

Dupa Piaget, jocul indeplineste urmatoarele functii: functia de asimilare, functia de

adaptare, functia formativa/informativa, functia de descarcare energetica si de rezolvare
a conflictelor si functia de socializare.

III.3. Clasificarea jocurilor

După conţinutul şi obiectivele urmărite jocurile se pot clasifica astfel (Golu, Zlate și Verza,
1993):
• jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive); jocuri de observare a naturii (a mediului
înconjurător);
• jocuri de dezvoltare a vorbirii; jocuri de asociere de idei şi raţionament;
jocuri matematice; jocuri de construcţii tehnice;
• jocuri de orientare; jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înţelegerea
unor noi noţiuni;
• jocuri aplicative (de extindere a cunoştintelor asupra unor noi situaţii); jocuri demonstrative;
jocuri de fantezie, de memorie; jocuri simbolice;jocuri de îndemânare.
 Popovici Constantin împărţea după conţinut jocurile didactice în patru categorii: (Cerghit,
Neacșu, Negreț-Dobridor, și Pârnișoară, 2001).

-jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii şi consolidarea cunoştintelor în domeniul literar;

-jocuri didactice pentru consolidarea deprinderelor de numărat şi socotit (matematice);
-jocuri didactice pentru dezvoltarea atenţiei, a memoriei şi a perspicacitaţii;
-jocuri pentru consolidarea cunoştinţelor despre mediul înconjurător.
 
III.4. Utilizarea jocului didactic în ciclul primar

Importanţa deosebită a jocului didactic pentru vârsta copilăriei este un adevăr

incontestabil, având anumite caractere:
- un caracter universal fiind o prezenţă evidentă în cadrul învăţării, cu rol de popularizare în
procesul obiectiv al dezvoltării;
- este o realitate permanentă cu o mare mobilitate pe scara vârstelor;
- deţine un caracter polivalent fiind pentru copil şi muncă şi artă şi realitate şi fantezie.
III.5. Jocul didactic-metodă activă în predarea-învăţarea la clasele primare
La nivelul claselor I-IV, în structura metodelor active îşi găsesc cu maximă eficienţă locul,
jocurile didactice constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care
este integrat copilul în perioada preşcolară şi activitatea specifică şcolii,învăţarea (Cerghit,
2006).
Jocul didactic, ca activitate se poate organiza cu succes la toate disciplinele de învăţământ,
iar ca metodă, adică o cale de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ în orice
moment al lecţiei. Conceperea jocului ca metodă de învăţare scoate mai mult în evidenţă
contribuţia lui în educarea copilului şcolar.

III.6. Condiţii eficiente necesare organizării şi desfăşurării jocului didactic

Desfăşurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerinţe de ordin

metodologic din care amintim:
 organizarea jocului presupune un cadru adecvat în funcţie de particularităţile jocului ce
urmează să se desfăşoare, de materialul didactic utilizat;
 introducerea în joc constă în captarea atenţiei elevilor, crearea unei atmosfere favorabile
desfăşurării jocului;
III.7. Evaluarea elevilor din ciclul primar prin joc didactic

În cadrul procesului de învăţare, evaluarea îşi exercită următoarele funcţii:

-funcţia diagnostică (realizată prin teste de cunoştinţe tip diagnostic);
-funcţia prognostic (realizată prin teste de aptitudini, teste pedagogice de tip criterial sau de tip
normative);
-funcţia de selecţie care intervine atunci când vorbim de ierarhizarea elevilor din clasă.

Experienţa pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare din modul de integrare
în procesul didactic:

-evaluarea iniţială (care se realizează la începutul unui program de instruire şi este menită să
stabilească nivelul de pregătire în acest moment);
-evaluarea continuă (formativă) constituie un proces ce se întrepătrunde multiform şi funcţional
cu acţiunile de instruire şi cu activitatea de învăţare);
-evaluare cumulativă (sumativă) este realizată prin verificări parţiale pe parcursul programului şi
o estimare globală a rezultatelor pe perioade lungi (semestre şcolare, an şcolar, ciclu de
învăţământ).
 CONCLUZII

Jocul didactic îndeplineşte roluri atât în domeniul instructiv, cât şi în cel formativ-educativ.
Astfel, în planul instructiv, jocul didactic favorizează asimilarea de cunoştinţe, priceperi,
deprinderi, tehnici şi operaţii de lucru cu informaţiile acumulate. Privit din această perspectivă,
jocul didactic reprezintă o cale de acces spre cunoaşterea comportamentelor umane, implicit a
personalităţii.
Privit din perspectiva formativ-educativă, jocul didactic contribuie la formarea şi
perfecţionarea trăsăturilor de personalitate.
Prin intermediul jocului, copilului nu i se dezvoltă doar gândirea, memoria, imaginaţia şi
limbajul, ci şi sfera afectiv motivaţională, punându-l în situaţia de confruntare cu sine şi cu ceilalţi,
luându-şi astfel, în stăpânire propriul eu.
Jocul didactic poate fi inclus în structura lecţiei, în oricare din momentele ei. El asigură păstrarea
atenţiei, facilitează procesul de însuşire şi consolidare a cunoştiinţelor, de formarea unor
priceperi şi deprinderi, previne apariţia oboselii, îl face pe copil să iubească şcoala şi pe
învăţătorul său.
Învăţarea este un process activ de cunoaşterea care este cu atât mai valoros cu cât se
realizează un efort propriu şi cu mijloace şi tehnici cât mai productive.