Formarea conștiinței istorice

Studiu de caz 3

Ursu Ana

Munteanu Teodora

Profor Serban

Cojocari Alexandru
 Premisa

Definirea termenului:

• Conştiinţa istorică – modalitate de apărare a identităţii şi a libertăţii naţionale

în momente de cumpănă ale istoriei, prin afirmarea, în cazul românilor, a unei
descendenţe ilustre şi a continuităţii în acelaşi spaţiu etnic.
Conştiinţa istorică se naşte din încercarea de a construi identitatea unui popor, a
unei naţiuni, prin raportare la alte popoare, la alte naţiuni. Câteva dimensiuni
specifice acestei raportări sunt: situarea în timp şi în spaţiu, evenimentele
istorice, limba, cultura şi civilizaţia, mentalităţile.
Formarea conștiinței :

Formarea conştiinţei istorice a poporului român se realizează treptat,

începând cu preocupările umaniştilor din secolele al XV-lea – al XVII-
lea, care consemnează în documentele ce ni s-au păstrat, scrise mai
întâi în limba slavonă, modul în care românii din diferitele provincii se
înscriu în cursul istoriei: situarea lor în timp şi în spaţiu, evenimentele
istorice, limba, cultura, obiceiurile.
Dezvoltarea argumentelor

Incepând cu secolul al XVI-lea, preocupările

privitoare la felul în care românii se înscriu în
cursul istoriei apar în documente scrise în
limba slavonă. Primul român care afirmă, în
lucrarea sa Hungaria (1536), scrisă în limba
latină,originea romană şi unitatea limbii şi a
poporului român este savantul umanist
Nicolaus Olahus. Pasul important este făcut
în acest domeniu de cronicarii moldoveni, cei
care la mijlocul secolului al XVII-lea şi
începutul secolului alXVIII-lea, scriind în
limba română, pun bazele istoriografiei şi
care, deasemenea, sunt consideraţi a avea
merite în crearea unui stil literar.Scrierile lor
au ecou şi în Ţara Românească, unde apar alte
cronici care continuă efortul de reconstituire
a istoriei mai îndepărtate sau mai
recente.Dimitrie Cantemir se detaşează ca un
istoric savant, acoperind, prin scrierile sale,
atât spaţiul universal, cât şi cel autohton.
Intenţia autorului este de a elabora o
descriere completă a trecutului poporului
său.
Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 1723), domn al Moldovei (1693 şi

1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric,
lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.
Prima operă a lui Dimitrie Cantemir, intitulată "Divanul sau Gâlceava
Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul", a fost redactată în
perioada decembrie 1697-iunie 1698 şi a fost tipărită la Iaşi, sub îngrijirea
hatmanului Lupu Bogdan, precum şi a lui Ieremia Cacavela, care a prefaţat
laudativ cartea fostului său elev, realizând, probabil tot el, versiunea greacă a
textului imprimată alături de originalul românesc, potrivit ''Dicţionarului
literaturii române de la origini până la 1900'' (Editura Academiei, 1979).
Dimitrie Cantemir este unul dintre ultimii scriitori europeni care tratează o
temă foarte răspândită a literaturii etice medievale aceea a disputei dintre
suflet şi trup. Lucrarea are trei părţi: prima, bogată în dialoguri, cea mai
importantă, cuprinde ''gâlceava'' între Înţelept-Suflet-Microcosm (identitate
stabilită de autor) şi Lume-Trup-Macrocosm, adică între morala creştină şi
concepţia opusă, laică, hedonistă. Partea a doua reia dezbaterea
argumentând-o cu citate din diverşi autori. Partea a treia aduce împăcarea
Lumii cu Înţeleptul, conciliere pe care cărturarul o exprimă folosindu-se de
traducerea unei lucrări a lui A. Wissowatius - ''Stimuli virtutum, fraena
peccatorum'' (1682), în traducerea lui, ''Strămutarea bunătăţilor şi frâul
păcatelor''.
Cronicari moldoveni

În literatura istorică medievală românească s-au afirmat

personalităţi de mare talent recunoscut unanim, fiecare cu stilul
său, întâii noştri prozatori precum: Griogore Ureche, Miron Costin,
Ion Neculce, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino, etc.Aceştia au
materializat visurile lor de înalţare spirituală, nutriţie în vremurile
atât de zbuciumate ale istoriei neamului, în lucrările lor, numite în
general letopiseţe.
Din galeria acestora, merită pomeniţi în primul rând, Grigore
Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, ale căror suflete au vibrat la
ideea că neamul nostru are o origine aşa de glorioasă, deşteptând în
ei mândria de neam, patriotismul.,,Căuta-te acum, cititorule, ca
într-o oglindă şi te priveşte de unde eşti…că eşti drept vlah, adică
italian şi rîmlean”, scria Miron Costin în ,,De neamul
moldovenilor”.Cei trei sunt uniţi prin conştiinţa originii romane a
neamului şi latinitatea limbii române.Poate de aceea ei eu creat cele
mai importante opere istoriogeografice, numindu-le, fiecare ,
,,Letopiseţul Ţării Moldovei”.
Grigore Ureche (1590 - 1647)
Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a secolului XVII este
cronicarul Grigore Ureche. Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire
cronica originală în limba română "Letopiseţul Ţării Moldovei". Această cronică se
deosebeşte în mai multe privinţe de cele scrise în secolele XV-XVI. În primul rînd
"Letopiseţul Ţării Moldovei" este scris nu în limba slavonă, ci în limba română,
pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. În al doilea rînd, spre deosebire de
letopiseţele slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI, cronica lui Grigore Ureche nu a
fost scrisă la comandă, ci din proprie iniţiativă. În al treilea rînd, "Letopiseţul Ţării
Moldovei" nu mai era scris de un prelat bisericesc, cum se făcuse de atîtea ori pînă
atunci, ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în
aparatul de stat al Moldovei.
 Miron Costin (1633 - 1691)
Mare reprezentant al culturii româneşti din secolul XVII. Miron Costin a
fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta familie de
boieri a Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633. Deja în 1634 Iancu
Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se refugieze în Polonia,
salvîndu-şi viaţa de mînia turcilor. Aici ei au obţinut cetăţenia
(indigenatul) polonez şi includerea în şleahta poloneză. În timpul
aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la colegiul iezuit din
oraşul Bar.
Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii moldoveni, Miron Costin a
fost martor şi în acelaşi timp participant la multe evenimente din istoria
Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa. În 1683,
după înfrîngerea oastei otomane, Miron Costin, ca participant la asediul
Vienei (în tabăra otomană) a fost făcut prizonier de către regele Poloniei
Ian Sobieţki, care însă l-a miluit, punându-i la dispoziţie unul din
castelele sale de lîngă oraşul Stryi, unde cronicarul a desfăşurat o
activitate cărturărească timp de aproape doi ani. După ce i s-a permis
repatrierea, Miron Costin nu a mai reuşit să capete încrederea
domnului Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, care printr-
o învinuire neîntemeiată l-a condamnat la moarte în 1691.
Ion Neculce (1672-1746) pe bună dreptate poate fi socotit primul prozator între
istoricii (cronicarii) moldoveni şi primul, cel mai înzestrat, istoric între scriitorii
moldoveni pînă în a doua jumătate a secolului XIX. Spre deosebire de Gr.Ureche,
M.Costin, N.Costin, ultimul mare cronicar moldovan Ion Neculce n-a făcut şcoli
străine. Opera lui însă îi domină pe predecesori prin talentul nativ de scriitor
înzestrat, prin facultatea de observator atent a toate cîte s-au întîmplat de le-a
văzut, le-a trăit, prin documentare directă - a fost martorul şi participantul
multor din cele scrise, precum şi prin faptul că Ion Neculce aşează istoriografia
orală - faptele istorice tălmăcite de popor alături de istoriografia autoricească.
Deşi e conştient că „istoriile celi vechi mai bine le ştiu istoricii, că le au scrisă
iară nu din audzite”. Opera care a scris pe vecie numele lui Ion Neculce în istoria
şi cultura Moldovei se intitulează Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă
pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, reflectînd viaţa politică,
social-economică şi culturală a Statului Moldovenesc în perioada dintre 1661-
1743. Contemporan şi părtaş al multor evenimente descrise, spre deosebire de
predecesori, I. Neculce mai puţin apelează la alte cronici. Numai pentru partea
de „pînă la Duca Vodă cel Bătrîn” el a folosit „nişte izvoade ce au aflat la unii şi
alţii şi din audzitele celor bătrîni boieri”.
 3.Concluzie

Interesul pentru cunoaşterea propriei istorii se va manifesta în cultura română prin

conştiinţa cronicarilor. Aceştia, conform lui D. H. Mazilu, sunt autorii acelor scrieri prin care
s-au pus bazele istoriografiei neamului nostru, devenită inamovibilă până în zilele noastre.
Cronicarii au considerat o necesitate stringentă consemnarea evenimentelor istoriei
deoarece, provinciile româneşti parcuseseră veacuri de istorie care riscau să fie înecate în
uitare. De aceea, prima intenţie a cronicarilor a fost aceea de a consemna trecutul: ,,cît să nu
să uite lucrurile şi cursul ţărîi”.1 Pe de altă parte, cronicarii sunt cei care conştientizează rolul
formativ al istoriei, idee pe care o expune Grigore Ureche în scrierile sale: ,,să rămîie
feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele să să ferească şi să să socotească,
iar dupre cele bune să urmeze şi să să înveţe şi să să îndirepteze”
Formarea conştiinţei istorice a poporului român se realizează treptat, începând cu
preocupările umaniştilor din secolele al XV-lea – al XVII-lea, care consemnează în
documentele ce ni s-au păstrat, scrise mai întâi în limba slavonă, modul în care românii din
diferitele provincii se înscriu în cursul istoriei: situarea lor în timp şi în spaţiu, evenimentele
istorice, limba, cultura, obiceiurile.
Iubirea de neam şi de ţară, umanismul susţinut prin care se demonstra,în faţa lumii de
atunci,originea latină a limbii române şi descendenţa romană a poporului român,
continuitatea şi unitatea românilor pe aceste meleaguri,toate aceste idei se regăsesc la marile
personalităţi : Grigore Ureche,Miron Costin,la Constantin Cantacuzino şi la Dimitrie
Cantemir,iar la Ion Neculce,într-o formă mai restrânsă,chiar dacă opera acestuia a fost
favorizată de apariţia deja a manifestărilor înaintaşilor enumeraţi mai sus.
Biblografie :

- Internet(Wikipedia)

- Ureche Grigore, ”Letopiseţul

ţărâi Moldovei”

- Miron Costin ”Letopiseţul Ţărîi

Moldovei de la Aaron Vodă încoace”

- Neculce Ion ” Predoslovie la

Letopiseţul Ţării Moldovei”