Cadrul didactic : Natalia Icoveț Ce este la general o anfibie??? Amphibia este o clasă de animale ovipare și poichiloterme, de dimensiuni diferite. Acestea au fost printre primele animale, ce au cucerit uscatul, apărând cu aproximativ 350 milioane ani în urmă. Din punct de vedere sistematic, clasa amfibienilor se împarte în categorii: Caudata - amfibieni cu coadă - și Ecaudata - amfibieni fără coadă. Primul ordin cuprinde specii ca tritonul obișnuit, salamandra cu pete etc., iar din al doilea fac parte numeroase varietăți de broaște. Particularitatile unei amfibii Morfologia externa Pielea amfibienilor este subțire, lipsită de pilozități , bogat vascularizată, delicată și conține mulți pori, ce participă la respirație. Respirația prin piele la amfibieni este foarte importantă, unele specii, precum salamandra, depinzând aproape exclusiv de acest mod de respirație. Pielea amfibienilor are foarte multe glande, ce secretă mucus. Ochii amfibienilor sunt mari și sunt dispuși lateral, pentru a mări câmpul vizual și pentru a se feri de prădători. Sistem nervos Sistemul nervos este mai dezvoltat decât la pești. Encefalul la amfibieni prezintă emisfere cerebrale mai bine individualizate, iar tuberculii bigemeni au tendința să se dedubleze. Epifiza este dezvoltată la anure, la mormolocii acestora prezentându-se sub forma unei vezicule situate deasupra craniului, sub piele. Sistem circulator Inima este alcătuită din trei camere: doua atrii și un ventricul. La formele inferioare (apode și caudate) atriul stâng și cel drept nu sunt complet separate. La formele superioare atriile sunt complet separate, dar la toți amfibienii ambele atrii comunică cu ventriculul printr-un orificiu comun. Sistem digestiv La amfibieni aparatul bucal este reprezentat prin orificiul bucal și cavitatea bucală mare în care se află limba, a cărei formă diferă de la specie la specie. La toți amfibienii limba este lipicioasă și ajută la prinderea prăzii. Prada este prinsă cu partea anterioară a limbii. În cavitatea bucală se deschid ductele glandelor salivare. Dinții la amfibieni sunt mărunți sau lipsesc. Dinții sunt dispuși pe maxilarele superioare, pe vomer, la unele specii și pe mandibulă. Din cavitatea bucală hrana trece în esofagul scurt ce se deschide într-un stomac mic, unde se digeră parțial. Sistemul digestiv al amfibienilor se deosebește de cel al peștilor prin: apariția limbii; apariția glandelor salivare; diferențierea intestinului în intestin gros și subțire; diferențierea duodenului. Hranirea Broaștele se hrănesc cu prăzi mișcătoare, de obicei insecte. Mărimea prăzii depinde de mărimea broaștei și a gurii sale. Broasca-bou africană mănâncă aproape orice poate înghiți, inclusiv șerpi veninoși, miriapode uriașe, scorpioni și chiar alte broaște-bou. După ce și-a localizat prada, broasca se întoarce spre ea, se năpustește asupra ei, și o prinde cu vârful limbii lipicioase. Insecta nu este mușcată sau mestecată, ci înghițită de vie. Reproducerea si dezvoltarea amfibiilor. Reproducerea amfibiilor este sexuată și se petrece în mediul acvatic. Fecundația este externă. Din ouă ies larve branhiate denumite popular „mormoloci”. Aceștia au coadă și au respirație branhială. Dezvoltarea se face prin metamorfoza ou-mormoloc-adult. Efectele poluarii Curiozitati despre amfibii Amfibienii respiră prin branhii când se nasc, iar parcurs li se dezvoltă plămânii? Aceste viețuitoare au sânge rece, iar mediul lor de viață este atât în apă cât și pe uscat. Amfibienii depind de mediul încojurător pentru căldură. Tipuri de amfibieni: salamandra, broasca, broasca râioasă, tritonul, cecilidele. Toți amfibienii sunt vânători și își folosesc ochii mari pentru a localiza prada, pe care apoi o înghit întreagă. Înmulțirea amfibienilor se face prin icre. Femelele depun ouă gelatinoase in apă. Acestea se dezvoltă în mormoloci cărora, apoi, li se dezvoltă plămâni pentru a respira și brațe pentru a se adapta șa viața în apă și pe uscat. Broasca mamoș, originară din autralia, își înghite ouăle, iar când broscuțele s-au dezvoltat, acestea sar afară din gură. Cei mai mulți amfibieni sunt broaște și broaște râioase. Acestea din urmă se mai numesc și anure. Majoritatea broaștelor se hrănesc cu melci, viermi, insecte, iar broaștele mai mari, cum este broasca taur, se hrănește cu șoareci sau pui de rațe. Salamandra de foc are în piele pori otrăvitori, iar când aceasta este atacată, otrava țâșnește din pielea ei. Importanta broscutelor pentru că fac parte din lanţul trofic iar dispariţia lor va afecta existenţa altor specii; broaştele sunt bio-indicatori (cu ajutorul lor nişte ecologi/biologi/chimişti pot trage concluzii foarte importante despre ecosistemul respectiv – dacă e poluat, dacă are loc vreo altă perturbare gravă a echilibrului speciilor, dacă e totul ok în ecosistem, sau trebui intervenit pentru conservarea lui) broaştele se hrănesc cu ţânţari, căpuşe şi alte insecte purtătoare de boli periculoase pentru specia umană (deci un avantaj direct pentru om pentru că broaştele asigură menţinerea acelor specii într-o limită sigură, ca număr de indivizi; dacă nu mai sunt broaşte ne trezim cu o invazie de căpuşe şi ţânţari); broaştele sunt folosite în cercetarea medicinală care contribuie la salvarea de vieţi omeneşti. Sfirsit