AGRICULTURA –TEHNOLOGII HORTICOLE-LEGUMICULTURA

CASTRAVETELE
Castravetele:
(Cucumis sativus) este o plantă legumicolă din familia
Cucurbitaceae care include dovlecelul, dovleacul, pepenele
galben și cel verde etc., și este cultivat pe scară largă. Provine
din India și este cultivat în regiuni tropicale și temperate. Se
cultivă în numeroase varietăți, datorită diversității fructelor.

Planta de castravete este o viță târâtoare de 1,5 – 2 m

lungime, care crește agățându-se pe spaliere sau alte
structuri de susținere cu ajutorul cârceilor. Planta are
frunze mari care acoperă fructul. Acesta este cilindric,
alungit, cu margini rotunjite, și poate crește până la 60
cm, cu un diametru de 10 cm. De obicei crește de cam
de 10 cm lungime. Castraveții pot fi mâncați în stare
crudă sau murați (murături)
Caracterizare tehnologica

Pentru a asigura cantitatea de castraveti necesara pe tot patrcurs ul anului cultura se

realizeaza in mai multe tipuri. Astfel, cultura in camp se poate realiza fie prin semanat direct,
fie prin rasad.
Pentru cultura castravetilor in camp se alege un teren plan sau usor inclinat, cu o
permeabilitate buna, cu expozitie sudica, ferit de curentii de aer, bogat in materie organica, cu
reactie neutra sau slab acida, cu textura luto-nisipoasa si structura glomerulara.
Plante premergatoare recomandate sunt leguminoasele perene (lucerna, trifoiul) si cele
anuale (mazarea, fasolaea, bobul), cartoful, varza etc. In cadrul rotatiei, cultura de castraveti
nu trebuie sa revina pe aceeasi suprafata decat dupa trei-patru ani.
Terenul se pregateste din toamna iar fertilizarea de baza se face cu administrarea a 30-40
t/ha gunoi de grajd si 70-100 kg P2O5, 80-100 kg/ha K2O.
O alta perioada de semanat este la sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai, dupa trecerea
pericolului brumelor tarzii de primavara, cand temperatura este de 12 grade C.
Recoltarea castravetilor se face in functie de destinatia productiei si specificul soiurilor
cultivate
CATEVA SOIURI SI POZE DE CASTRAVETI
Castraveți Herman F1
Castraveți Masha F1
Connie F1 Castraveți
Castraveți Curaj F1
Castraveți Nezhinsky 12
Castraveți Miranda F1
Castraveți Ira F1
Castravete Karelian F1
Castraveți Emerald Flow F1
Castraveti Corinna F1
Doamna F1 Gherkin
 .

Planta se dezvoltă dintr-o sămânță închisă. Din punct de vedere științific,

rezultatul polenizării plantei de castravete este un fruct. Clasificarea acesteia ca
legumă, ca și în cazul roșiilor și a dovlecelului, de exemplu, este arbitrară și se
bazează în principal pe folosirea acestuia în bucătărie.
Inflorire și polenizare

Câteva varietăți de castravete sunt partenocarpice,

rezultând fructe fără semințe, pentru aceste varietăți
polenizarea reducându-le potențialul calitativ. De obicei
aceste varietăți sunt crescute în sere, unde polenizarea prin
insecte este eliminată. În Europa sunt preferate soiurile de
castravete care pot produce semințe și care necesită
polenizare. Polenizarea acestor varietăți este făcută de
albine, bondari și diverse alte soiuri de insecte, apicultorii
preferând să-și aducă stupii în preajma terenurilor
însămânțate cu legume.

În cazul în care polenizarea nu a avut succes, fructul

rezultat se poate îngălbeni, cădea, sau poate crește strâmb.
Fructele parțial polenizate pot fi verzi la capătul de lângă
pețiol dar galbene și prost formate lângă locul unde a fost
floarea.
Aliment:
Consumat ca aliment, castravetele cu coajă, în stare crudă, are un aport de
20kcal la 100 grame, din care carbohidrați aproximativ 3,63g, grăsimi
0,11g, proteine 0,65g, vitamina B1 0,027 mg, vitamina B2 0,033 mg,
vitamina B3 0,098g, urme de vitamina B6 și B9, vitamina C 2,8 mg, fier,
magneziu, fosfor, potasiu, zinc.

Castravetele este cules când are culoarea verde, și poate fi consumat crud
sau murat. De asemenea, varietățile fără semințe sunt folosite în industria
decorațiunilor alimentare. Pentru murat se folosesc îndeosebi castraveții a
căror formă nu este așa de plăcută ochiului, cei cu formă neregulată, prea
groși sau strâmbi, sau cu coaja grunzuroasă. Pentru murare se folosește de
obicei saramura sau oțetul, în combinație cu diverse plante aromatice.
Procedeul de murare reduce conținutul de vitamine din legume, dar le
păstrează în niște valori crescute față de alte procedee de conservare (de
exemplu, fierberea). În plus, le conservă pentru mai mult timp. Gustul
deosebit și multiplele întrebuințări pe care le are în gastronomie, alături de
eliminarea prin murare a unei componente cam indigeste a castravetelui
crud, fac din castravetele murat o piesă de rezistență a alimentației umane,
în special alături de produse din carne, în sezonul rece.
Tratamente naturale pe bază de castravete

. .
 Castravetele datorită calităților terapeutice poate fi
utilizat ca remediu natural în tratamentul: iritațiilor
intestinelor, reumatismului, gutei, arsurilor solare,
constipației. De asemenea, acesta este un bun
laxativ și contribuie la eliminarea toxinelor din
organism.
 Ridurile pot fi combătute prin aplicarea unor creme
sau măști pe bază de castravete. Proprietăți
terapeutice extraordinare au și semințele de
castravete care tratează afecțiuni variate: tuse,
probleme ale tenului, probleme cu expectorația.
Industrie
În industria alimentară, castravetele este foarte preferat în
varianta murată, fiind unul din cele mai consumate alimente,
inclusiv în industria fast-food.

În industria cosmeticelor, este foarte întrebuințat în diverse

creme și loțiuni pentru ten, având un efect calmant, de restabilire
a pH-ului pielii, fiind ușor astringent. Totodată, aroma de
castravete proaspăt este considerată a fi afrodisiacă.
 ISTORIE
 Castravetele este cultivat de cel puțin 3000 de ani, în Asia de vest; în
Europa a ajuns în timpul Imperiului Roman. Sunt cronici din secolul al
IX-lea, din Franța, care amintesc de cultivarea castravetelui.

 Se crede că este o plantă nativă a teritoriului Indiei de azi. Castravetele

este menționat în legenda lui Gilgamesh, între produsele vechiului
oraș Ur, fiind consumat de către locuitorii acestuia. Unele surse spun
că a fost produs pe scară largă în Tracia; apartenența sa la bucătăria
bulgărească și turcească vin să întărească această teorie. Din India,
castravetele a ajuns în Grecia (unde este numit "vilwos") și în
peninsula italică, unde populația este foarte amatoare de această
legumă. Fructul castravetelui este menționat și în Vechiul Testament
(Cartea Numerelor 11:5), ca fiind o plantă foarte răspândită în Egipt,
chiar și sclavilor israeliți: Ne amintim de Pește, pe care l-am avut pe
mesele noastre în timpul robiei egiptene / de castraveți, pepeni, praz,
ceapă, usturoi. Israeliții vor rămâne, astfel, foarte atașați de aceste
legume, care vor fi folosite adeseori în mesele lor tradiționale de
sărbători.