Sunteți pe pagina 1din 12

c 


 


   


 
m mm

  
 


M 
     
         

   
  

  
 
  
      
 

 
 
  
   
Oferta de monedă constituie cantitatea de bani existentă în circulaţie, iar cererea de monedă
constituie cantitatea de monedă obiectiv necesară circulaţiei.
Asigurarea echilibrului monetar, a egalităţii între cererea şi oferta de monedă vizează atât moneda
activă, care îndeplineşte funcţiile de mijloc de circulaţie şi mijloc de plată, cât şi moneda
inactivă, care temporar îndeplineşte funcţia de mijloc de tezaurizare sau acumulare.
Cererea de bani reflectă necesităţile agenţilor economici de instrumente susceptibile
să îndeplinească în condiţiile contemporane funcţiile monedei (numerar, bani de cont, etc.)
Astfel definită, cererea de bani apare ca un element al conceptului mai general, de ³alegere
economică´, în speţă alegerea întrebuinţării date venitului.
Cererea de monedă poate fi caracterizată prin     
  :
Cererea reală de monedă rămâne aceeaşi atunci când nivelul preţurilor creşte şi când toate
celelalte variabile reale (rata dobânzii, venitul real, averea reală ) rămân neschimbate.
Cererea nominală de monedă va creşte în aceeaşi proporţie cu care a crescut nivelul
preţurilor, în condiţiile în care toate variabilele reale menţionate rămân constante.
Oferta de monedă reprezintă cantitatea mijloacelor de plată puse la dispoziţie, la nivelul unei
economii, fiind asigurată de sistemul bancar care creează moneda şi o pune în circulaţie.
Sursele ofertei de monedă sunt reprezentate de contrapartidele masei monetare, creanţele asupra
străinătăţii, creanţele asupra Trezoreriei, creanţele asupra băncilor comerciale.
2odificările ofertei de monedă şi ale cererii reale de monedă, fie ca urmare a unor măsuri de
politică monetară, fie ca rezultat al acţiunii unor factori exogeni, sunt responsabile atât de
perturbarea echilibrului pieţei monetare, cât şi de amploarea şi de felul dezechilibrului
monetar pe care îl pot declanşa.
Starea de echilibru monetar este determinată de condiţiile economice monetare, financiare,
valutare şi sociale specifice fiecărei economii şi fazelor de evoluţie ale acestora.
Echilibrul economic este de trei feluri :
=  
   - este un concept care evidenţiază doar condiţiile existenţei
echilibrului fără să se releve modul cum odată perturbat acest echilibru se restabileşte.
=  
   - în cadrul acestui concept se definesc condiţiile de echilibru
de la începutul şi de la sfârşitul întregii perioade în care are loc restabilirea echilibrului
perturbat iniţial.
=  

  - este un concept care consideră variabila temporară, reflectă
continuitatea evoluţiei, inducerea fiecărui moment al evoluţiei într-
într-o structură corelativă a
sistemului economic global. Totodată acest echilibru reflectă tendinţa de permanentă
adaptare la diferiţi factori de influenţă prin depăşirea unei stări devenită neadecvată.

    




         
 ‘ !
Œ.Echilibrul monetar nu presupune ca masa monetară în circulaţie să rămână constantă, ci să se
adapteze la necesităţile obiective de bani ale economiei
2. Echilibrul monetar este prin natura sa instabil
3. Echilibrul monetar nu presupune preţuri neschimbate
in ultimele decenii, ideii de echilibru economic i- i-a fost ataşată ideea de dezechilibru
economic permanent în care s- s-ar afla permanent economia observându-
observându-se doar tendinţele spre
echilibru care fiind o stare ideală nu s-s-ar putea atinge niciodată, capacitatea autoreglatoare a
economiei fiind iluzorie datorită unor factori ca :
u insuficienţa informaţiilor
u imperfecţiunea procesului de realizare a echilibrului
Deci, în loc de preţuri de echilibru trebuie acceptată ipoteza că subiecţii economici îşi
adaptează comportamentul la preţuri de nonechilibru.
Interdependenţa diferitelor pieţe produce multiplicativ dezechilibre, dezechilibrând
propagat sistemul economic în ansamblu.
è"# ai dezechilibrului sunt :
ÿ inerţia din reacţiile subiecţilor economici ;
ÿ structurile de interese şi motivaţionale ;
ÿ rigidităţile tehnologice şi organizatorice.
Distingem astfel un echilibru financiar axat pe simetria comportamentală a subiecţilor
economici manifestat când cererea şi oferta de instrumente financiare manifestate pe o
anumită piaţă sunt egale

è$


è$
%%  "&
m'"#

m
  
  este strâns legat de masa monetară în circulaţie şi de raporturile
acesteia cu necesarul obiectiv de monedă al economiei. Potrivit cerinţelor echilibrului
monetar, în economie trebuie să existe o cantitate de monedă în concordanţă cu necesităţile
schimbului de mărfuri şi servicii. in caz contrar, dacă în circulaţie se află monedă fără valoare
proprie, excesul acesteia faţă de nevoile circulaţiei determină devalorizarea sa faţă de celelalte
mărfuri. Se poate afirma, deci, 
         
 
 
 
  

       
      
    
      
Cauza directă şi imediată a inflaţiei trebuie căutată în dezechilibrul economic şi
financiar reflectat de creşterea masei monetare în circulaţie într-
într-un ritm mai rapid decât ritmul
creşterii producţiei. Deoarece moneda reprezintă putere de cumpărare activă, cerere solvabilă,
difuzarea sa în economie într-
într-o cantitate superioară ofertei de bunuri şi servicii determină
reducerea spontană a puterii de cumpărare a masei monetare în circulaţie şi, deci, creşterea
preţurilor şi tarifelor. in concluzie, nu poate exista inflaţie fără exces de monedă in circulaţie.
Fenomenul inflaţionist este complex, supus influenţei unei multitudini de factori economici,
politici, psihologici etc., încât trăsăturile diferite ale acestuia nu apar întotdeauna în mod clar.
in consecinţă, atât în rândul specialiştilor, cât şi între diferitele grupe de interese economice şi
politice, există numeroase şi aprinse controverse cu privire la definirea inflaţiei, la cauzele şi
remediile fenomenului inflaţionist.
è"‘#
Inflaţia se clasifică în funcţie de mai multe criterii, şi anume:
I. in funcţie de gradul de intensitate:
u 
     Ô creşterea preţurilor nu depăşeşte o limită moderată, de circa 3- 3-4 % pe an;
u 
     Ô caracterizată printr-
printr-o creştere a preţurilor de 5- 5-Œ % pe an;
u 
    
 Ô presupune o creştere a preţurilor cu peste Œ5 % anual şi care provoacă
grave dezechilibre social-
social-economice.
II. in funcţie de cauza principală care o generează distingem:
u 
  
   Ô generată de un anumit exces al cererii globale comparativ cu oferta
globală, decalaj la care economia nu poate răspunde prompt, ea necesitând un timp de
răspuns;
u 
  
   Ô datorată creşterii preţurilor diferiţilor factori de producţie, a materiilor
prime, energiei, creditului etc., fenomen ce conduce la majorarea costurilor de producţie şi
de circulaţie şi, în final, a nivelului general al preţurilor;
u 
  


 
 Ô generată de dezechilibrele economice şi financiare proprii ţării
în cauză;
u 
      
 Ô provocată de cauze localizate în exterior, dar care se
repercutează în interiorul ţării de referinţă, prin intermediul preţurilor de import, al balanţei
de plăţi şi a cursurilor valutare, al importului de capital
economice,, distingem:
III. Ţinând seama de efectele inflaţiei asupra creşterii economice
u    Ô caracterizată prin fenomenul de stagnare a economiei în perioadele de
manifestare a inflaţiei :
u   Ô individualizată prin fenomenul de regres al economiei pe durata de manifestare
a inflaţiei
IV. După ritmul de depreciere a puterii de cumpărare a monedei
monedei,, avem :
u 
  
 Ô caracterizată printr-
printr-un ritm de depreciere al monedei mai scăzut decât
ritmul creşterii emisiunii monetare;
u 
  
   
 Ô caracterizată prin creşterea cronică, generală şi progresivă a
preţurilor, spre deosebire de perioadele anterioare când asemenea fenomene erau
accidentale, fiind urmate de faze de absorbţie a fenomenului inflaţionist

m&#

#‘'( "‘&)*+" 
)‘(+"")‘("‘'+
,"-".‘+#" 
‘')*‘(‘-#+'#!
Π      
in situaţia când statul înregistrează cheltuieli mai mari decât veniturile curente, acesta
apelează la împrumuturile de la banca de emisiune. Prin urmare, masa monetară în
circulaţie creşte, fără ca nevoile circulaţiei să fi crescut, statul împrumutându-
împrumutându-se pentru a
consuma şi nu pentru a produce, reducând astfel volumul mărfurilor şi serviciilor
disponibile. Dezechilibrul monetar astfel creat este specific însă situaţiilor excepţionale.
£ 

  

in cazul în care băncile acordă credite fără să efectueze o analiză riguroasă a scopurilor
urmărite de debitori sau cu intenţia expresă de a sprijini expansiunea viitoare a unor mari
întreprinderi sau a economiei în ansamblul său, se produce o creştere exagerată a masei
monetare de cont, ale cărei efecte inflaţioniste sunt similare cu creşterea cantităţii de numerar
în circulaţie.
      
   
    

Atunci când într-


într-o ţară intra o cantitate mare de valută străină, rezervele valutare ale
acestei ţări cresc. in condiţiile în care aceste rezerve în valută străină formează acoperirea
unor noi emisiuni în moneda naţională, acestea din urma nu mai găsesc un corespondent
echivalent în mărfuri şi servicii pe piaţa internă. Acelaşi echilibru se produce şi atunci când
valuta străina, convertită în moneda naţională, este introdusă în rezerva de mijloace străine a
statului în cauză, deoarece masa monetară internă creşte fără echivalent în mărfuri şi servicii
pe piaţă. La fel de nociv este şi deficitul balanţei de plăţi, adică situaţia în care încasările
externe sunt inferioare plăţilor externe într-
într-o anumită perioadă dată.
   
  
 
 
  
Această cauză acţionează atunci când deprecierea inflaţionistă a monedei înregistrează
deja un ritm ridicat, iar posesorii de bani devin conştienţi de pierderea pe care le-le-o provoacă
reducerea puterii de cumpărare a sumelor deţinute. Creşterea pe această cale a masei monetare
active, precum şi accelerarea vitezei de circulaţie a monedei accentuează la rândul lor, ritmul
procesului inflaţionist.
è$
%% ‘"'  -
è$

#

Ú   
 

  
 

  
     
 


      
   
        
       
     
 
    
Deflaţia poate fi, după modul de realizare : monetară, financiară şi prin credit.
- Ú   
 constă în reducerea masei monetare în circulaţie prin anularea unei părţi a
mijloacelor de plată şi creanţelor particulare şi o convertire sau nu a acestora într-
într-un nou tip
de semne monetare, în baza unui raport extrem de defavorabil.
- Ú   

  este aceea care se realizează prin rambursarea datoriei statului la banca de
emisiune ca urmare a obţinerii unor excedente bugetare fie prin comprimarea cheltuielilor
publice, fie prin majorarea impozitelor şi sterilizarea lor, adică utilizarea lor numai pentru
rambursarea datoriilor statului la banca centrală.
- Ú   
   se realizează fie prin ridicarea nivelului general al dobânzilor, fie prin
plafonarea directă a volumului creditelor bancare.
Alte măsuri de politică monetară în combaterea inflaţiei sunt:
ÿ á  
 Ô se concretizează în reforma practicată în condiţiile
circulaţiei monedei fără valoare intrinsecă, prin care se tinde la realizarea constanţei puterii de
cumpărare a unităţii monetare. Această constanţă este denumită   
 şi are un
caracter relativ, deoarece dinamismul vieţii economice implică modificări permanente ale
multiplilor factori care determină puterea de cumpărare.
ÿ O   
 Ô în esenţă, constă în majorarea valorii paritare a
unităţii monetare. Această măsură conduce în mod implicit la întărirea cursului oficial al
monedei respective în raport cu alte monede
monede
Efectele pozitive pe care le produce sunt :
- realizarea echilibrului extern, fiind utilizată ca un procedeu terapeutic împotriva unui excedent
de balanţă care generează reacţii negative ale partenerilor,
- asigurarea echilibrului intern în sensul că elimină excedentul de balanţă care constituie unul din
canalele de import ale inflaţiei;
Efectele negative produse sunt:
- scumpirea monedei naţionale în raport cu alte monede face ca mărfurile ţării respective să se
scumpească şi ele pentru clienţii străini, iar mărfurile străine să se ieftinească pentru
cumpărătorii autohtoni;
- exportul este frânat şi importul încurajat, ceea ce poate să conducă la dezechilibrarea balanţei de
plăţi externe, la crearea unor dificultăţi ramurilor şi întreprinderilor producătoare pentru
export
ÿ Ú   
 constă în reducerea legală a valorii paritare a
monedei naţionale. Se practică la intervale mari de timp, constituind fie o omologare
oficială a pierderii puterii de cumpărare a monedei în urma unui proces inflaţionist
puternic, fie o măsură de stimulare pe cale monetară a exporturilor.
Efectele devalorizării sunt multiple şi complexe:
- pe plan intern, avantajează debitorii, fapt ce poate tenta statul să recurgă la această măsură
pentru a micşora presiunea datoriei publice; ajustează moneda la noul nivel al costurilor,
preţurilor şi veniturilor, stabilizând situaţia şi, în felul acesta, redresând activitatea
economică într-
într-o atmosferă psihologică depoluată;
- pe plan extern, are consecinţe asupra competitivităţii comerţului cu străinătatea, echivalând
pentru deţinătorii de valută străină cu reducerea preţurilor de import din ţara de referinţă;
ÿ O        

    
 relevă procesul de creştere a puterii de cumpărare a monedei unei
ţări pe plan intern, reflectată de scăderea nivelului general al preţurilor şi, pe plan extern,
reflectată de creşterea cursului monedei naţionale faţă de valutele străine.
Ú    
 se concretizează în procesul de scădere a puterii de cumpărare a
monedei, reflectat de creşterea preţurilor pe piaţa internă şi prin scăderea cursului monedei
naţionale faţă de valutele străine.
Pe lângă aceste măsuri de politică monetară folosite în combaterea inflaţiei, există şi o
serie de mijloace tradiţionale antiinflaţioniste:
a) ingheţarea preţurilor - este o modalitate directă de luptă contra inflaţiei şi constă în măsuri de
interzicere a majorării preţurilor pentru diverse bunuri şi servicii, de-
de-a lungul unei perioade
determinate
b) Politica bugetară şi fiscală Ô prin aceste măsuri se urmăreşte reducerea cererii globale,
intervenind direct asupra componentelor sale. Sunt disponibile două instrumente:
fie statul reduce cheltuielile publice
fie se majorează fiscalitatea, sau veniturile se diminuează şi astfel, se diminuează cheltuielile
sectorului privat
c) Limitarea creditului Ô constă într-
într-o acţiune restrictivă asupra distribuirii anumitor credite.
Acest instrument prezintă anumite limite, şi anume:
- dificultatea de a fixa norme de creştere a volumului creditelor;
- alterarea concurenţei între bănci şi penalizarea celor mai dinamice;
- multiplicarea procedurilor de încălcare a reglementărilor;
d) Politica veniturilor Ô se aplică în măsura în care o majorare excesivă a veniturilor constituie un
factor determinant al creşterii cererii şi, în acelaşi timp, al creşterii costurilor salariale. Logica
acestui instrument este următoarea: reducerea veniturilor poate reduce tensiunile inflaţioniste.

è$
" /& ) +'#"‘+
""& " "#+-,+& '&(
'&(