ANTIBIOTICE

Prof.univ. V.Gonciar
TETRACICLINELE
Tetraciclinele sunt antibiotice bacteriostatice cu
spectru larg de acţiune. Clortetraciclina şi
oxitetraciclina, antibiotice naturale, au fost obţinute
din Streptomyces aureofaciens şi respectiv
Streptomyces rimosus în anii 1948-1950.
CLASIFICAREA
Naturale (I gen) Semisintetice (II gen)
-Tetraciclina, - Doxiciclina (vibramicina),
- Oxitertraciclina, - Metaciclina (rondomicina),
- Clortetraciclina - Minociclina
- Rolitetraciclina
 SPECTRUL DE ACŢIUNE
 Bacterii grampozitive şi gramnegative – pneumococi,
gonococi, meningococi, Branchamella catarrhalis,
Listeria, B.anthracis, Brucella, Vibrio cholerae, Yersinia,
Francisella, Haemophilus influenzae, Haemophilus
ducreyi, Propionibacterium acnes, kampilobacterii,
fuzobacterii, clostridii, riketsii, spirochete, micoplasme,
chlamidii şi unele protozoare.
O mare parte din tulpinile de streptococ hemolitic,
enterococi, E.coli, Klebsiella, Shigella, Enterobacter,
Haemophilus influenzae, Seratia şi Proteus indol-pozitiv,
majoritatea tulpinilor de Proteus vulgaris, Pseudomonas
aeruginosa şi bacteroizi sunt rezistente la tetracicline.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
Tetraciclinele penetrează prin difuziune membrana
externă a bacililor gramnegativi şi sunt transportate
activ prin membrana citoplasmatică a celulelor
microbiene, acumulându-se intracelular.
Celulele sensibile acumulează tetraciclinele în
concentraţii ce depăşesc mult concentraţiile
extracelulare.
În interiorul celulei, tetraciclinele se leagă reversibil
de subunităţile ribozomale 30 S cu blocarea
consecutivă a legării aminoacil-ARNt de complexul
ARNm–ribozom.
Ca urmare, este oprită includerea aminoacizilor în
lanţul peptidic şi respectiv împiedicată sinteza
proteinelor bacteriene.
 INDICAŢII
Tetraciclinele sunt actualmente rareori folosite ca
antibiotice de elecţie din cauza rezistenţei bacteriene
şi reacţiilor adverse frecvente;
ca preparate de elecţie în rickettsioze (tifos
exantematic, febra Q etc.), Mycoplasma, Chlamydia,
Treponema;
ca preparate de rezervă în amebiază, malarie,
actinomicoză, nocardioză;
în tratameutul complex al brucelozei, holerei,
tularemiei, ciumei, antraxului.
pneumonii, bronhopneumonii şi bronşite acute
(tetraciclinele bine penetrează în plămâni, bronşii
şi secretul bronhiilor, uneori în asociaţie cu
eritromicină).
infecţii ORL acute (tonzilite, sinusite, otite)
provocate de infecţia grampozitivă rezistentă la
peniciline sau în caz de alergie la ele.;
infecţii urinare acute (pielonefrite, cistite,
uretrite), gonoreea şi sifilisul în caz de
sensibilizare la peniciline;
infecţii biliare - datorită concentraţiilor mari
realizate în bilă;
meningite produse de meningococi în caz de
ineficacitate sau sensibilizare la peniciline.
REACŢIILE ADVERSE
Se întâlnesc frecvent (incidenţa 7-30%), predomină
fenomenele toxice. Pot fi:
a) din partea tubului digestiv: fenomene de iritaţie
gastrică şi intestinală – greţuri, vomă, diaree,
dureri epigastrice. Preparatele din I generaţie pot
cauza disbacterioză intestinală;
b) acţiune hepatotoxică: dozele mari, administrate
parenteral pot fi cauză de infiltraţie grasă a
ficatului. Au fost semnalate cazuri de dezvoltare a
necrozei hepatice la dozele nictemerale de 4 g şi
mai mult administrate i/v;
REACŢIILE ADVERSE

acţiune nefrotoxică: tetraciclinele pot provoca

uneori tubulopatie proximală de tip sindrom
Fanconi cu poliurie, polidipsie, proteinurie,
aminoacidurie, glucozurie, acidoză, greţuri şi vomă.
La bolnavii cu insuficienţă renală tetraciclinele (cu
excepţia doxiciclinei) acumulându-se pot provoca
fenomene toxice, inclusiv afectarea toxică a
rinichilor;
d) oasele şi dinţii: se pot depune în oase sub formă de
chelaţi cu ortofosfatul de calciu. Depunerea în oase
poate provoca inhibarea creşterii copiilor, depunerea
în dinţi poate provoca colorarea în brun a dinţilor;
e) fotosensibilizare: pot fi fenomene de
fotosensibilizare la razele solare ultraviolete (în
special la administrarea demeclociclinei);
f) dereglări vestibulare: pot apărea la administrarea
minociclinei şi pot fi însoţite de ameţeli, greţuri,
vomă,
g) acţiune toxică locală asupra ţesuturilor: la adm.
i/v – tromboze venoase, la adm. i/m – acţiune iritantă
locală cu dureri.
CLORAMFENICOLUL ŞI ANALOGII SĂI

Cloramfenicolul este un antibiotic

bacteriostatic cu spectru larg de acţiune
obţinut în 1947 din Streptomyces
venezuelae, ulterior (în 1949) sintetizat.
SPECTRUL DE ACŢIUNE
Cloramfenicolul are spectru larg de acţiune ce
cuprinde bacterii aerobe gramnegative şi
grampozitive, bacterii anaerobe, riketsii şi
spirochete.
Sunt sensibili: Escherichia coli, Klebsiella
pneumoniae, Proteus mirabilis, Haemophilus
influenzae, Salmonella tiphy, Salmonella paratiphy
A, Shigella, Pseudomonas pseudomallei,
Staphylococcus aureus, S.pyogenes, S.viridans,
Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis,
aproape toate bacteriile anaerobe (inclusiv
Bacteroides fragilis), Coxiella burnetii, Rickettsia.
 SPECTRUL DE ACŢIUNE

Faţă de H.influenzae, N.meningitidis şi Bacteroides

cloramfenicolul poate avea acţiune bactericidă.
Sunt rezistente la cloramfenicol Pseudomonas
aeruginosa, tulpinile indolpozitive de Proteus,
tulpinile de Acinetobacter, Enterobacter, Serratia
marcescens, stafilococii meticilinorezistenţi şi
Enterococcus faecalis.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
Fiind liposolubil, penetrează membrana celulară a
bacteriilor şi se fixează reversibil de subunitatea 50 S
a ribozomilor bacterieni, împiedicând formarea
lanţurilor peptidice şi sinteza ulterioară a proteinelor.
Fixarea pe proteina receptoare de pe ribozom poate fi
împiedicată competitiv de clindamicină, lincomicină,
eritromicină.
Cloramfenicolul, deasemenea dereglează sinteza
mitocondrială proteică în celulele hematopoietice din
măduva osoasă la mamifere, acţiune posibil
responsabilă de efectul depresiv asupra
hematopoiezei.
INDICAŢII

Actualmente, cloramfenicolul are indicaţii limitate

datorită toxicităţii înalte şi a riscului unor reacţii
adverse grave (deşi rare).
Cloramfenicolul trebuie utilizat ca antibiotic de
rezervă în tratamentul unor infecţii grave când
preparatele antibacteriene mai puţin toxice sunt
ineficiente sau contraindicate.
Cloramfenicolul este preparatul de prima alegere
în:
INDICAŢII

Abcesele cerebrale provocate de Bacteroides

fragillis şi alte microorganisme sensibile;
Tratamentul de urgenţă al febrei tifoide provocate
de Salmonella tiphy (nu este avantajos la purtătorii
de Salmonella tiphy);
Meningite provocate de Haemophylus influenzae,
Neisseria meningitidis, Streptococcus pneumoniae.
REACŢII ADVERSE
Principalele efecte adverse sunt de natură
hematologică:
deprimarea reversibilă a măduvii osoase cu anemie,
leucopenie, trombocitopenie (acţiunea deprimantă
este dozodependentă şi apare la concentraţii serice
mai mari de 25 g/ml),
deprimarea hematopoiezei cu pancitopenie – anemie
aplastică, leucopenie, agranulocitoză,
trombocitopenie, ce se pot manifesta clinic prin
hemoragii şi infecţii. Fenomenele sunt independente
de doză, patogenia fiind probabil idiosincrazică.
REACŢII ADVERSE
Alte fenomene nedorite care apar ocazional pot fi
tulburări gastrointestinale cu greţuri, vomă, diaree,
disbacterioză.
La administrarea îndelungată pot fi complicaţii
neuropsihice de ordin toxic ce se pot manifesta
prin:
nevrită optică, polinevrită,
mai rar - confuzie mintală, delir.
 ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE

Glicopeptide Peptide ciclice

• ristomicină Polimixinele:
• vancomicină • polimixină M
• teicoplanină • polimixină E
 GLICOPEPTIDELE
VANCOMICINA
Este considerat un antibiotic antistafilococ de rezervă
împotriva celor penicilino- şi meticilinorezistenţi.
Spectrul antibacterian:
Bacterii gram+ aerobe: stafilococi (inclusiv cei
rezistenţi la meticilină), streptococi, enterococi,
pneumococi, Corynebacterium, Listeria, Clostridium.
Mecanismul acţiunii antibacteriene este bactericid.
Inhibă sinteza polimerilor peptidoglicanici şi a
fosfolipidelor din structura peretelui celular,
Inhibă şi sinteza ARN citoplasmatic.
INDICAŢII

este remediu de elecţie în infecţii cu stafilococi

rezistenţi la meticilină;
Infecţii cu pneumococi rezistenţi la peniciline şi
cefalosporine;
Endocardite provocate de streptococi, enterococi şi
stafilococi;
Antibiotic de alternativă în infecţii grave cu bacterii
gram+, la bolnavii cu alergie la betalactamine;
INDICAŢII
Profilactic în cadrul infecţiilor cardiovascvulare
sau ortopedice pentru implante protetice, pentru
prevenirea infecţiilor cu S.epidermidis sau
S.aureus, rezistenţi la meticilină. Se asociază cu o
aminoglicozidă cu scopul extinderii spectrului pe
bacili gram- şi potenţării efectului vancomicinei pe
enterococi;
Oral la bolnavii cu diaree şi colită produse de
C.difficile.
REACŢII ADVERSE

a) tromboflebite (flebite locale);

b) reacţii alergice (eritematoase şi urticariene, febră,
frison, şoc anafilactic);
c) oto- şi nefrotoxicitate;
d) leucopenie, eozinofilie;
e) La administrare injectabilă (i.v.) rapidă sau în
soluţie concentrată poate produce reacţie
anafilactoidă trecătoare caracteristică “sindrom
om roşu” (“red man” sau “red neck”
syndrome).
Antibiotice polipeptidice

Cuprind două grupe de substanţe:

Polimixinele (M, B, E) - antibiotice cu structură
lipopeptidică activi pe bacilii gram-negativi:
E.coli, Klebsiella, Salmonella, Pasteurella,
Bordetella, Enterobacter.
Bacitracina – activă pe coci gram-pozitivi:
streptococi, stafilococi; bacili gram+: clostridii,
bacilul difteric şi pe coci gram-: gonococi,
meningococi.
 POLIMIXINELE

au structură lipoproteică;

Alterează ireversibil membrana citoplasmatică a
bacteriilor gramnegative, având acţiune bactericidă
absolută;
Au toxicitate sistemică mare:

- nefrotoxică,
- neurotoxică,
- produc dezechilibre electrolitice,
- produc paralizia musculaturii striate;
Se utilizează sistemic în infecţii foarte grave cu
bacili gramnegativi.
POLIMIXINA B

Spectrul antimicrobian:
Bacili gram-: E. Coli, Klebsiella pneumoniae,
Enterobacter, Salmonella, Pasteurella, Bordetella;
Pseudomonas aeruginoasa este sensibil la
concentraţii mai mari.
Puţin sensibili: Proteus şi Serraţia
MECANISM DE ACŢIUNE
Afectează membrana citoplasmatică şi ireversibil se
cuplează cu ea. Moleculele lor reacţionează cu
anionii stratului fosfolipidic, ceea ce duce la
dereglarea barierei osmotice şi lizisul bacteriei
(datorită ieşirii componenţilor intracelulari).
Polimixinele, ca detergenţi cationici sunt capabile
să distrugă structurile exterioare (superficiale) a
bacteriilor gram-, să penetreze în celule şi să
interacţioneze cu acizii nucleici şi ribozomele.
Ionii bivalenţi (Mg++ şi mai ales Ca++) sunt
antagonişti ai acţiunii bactericide a polimixinelor;
INDICAŢII
aplicaţii locale: - otite externe, infecţii oculare
superficiale (provocate de Pseudomonas);
tratamentul sau profilaxia infecţiilor pielii, plăgilor,
arsurilor;
în aerosol pentru tratamentul sau profilaxia
infecţiilor traheo-bronşice cu germenii gram-;
injectarea intrarahidiană în meningitele cauzate de
Pseudomonas, H. influenzae, E.coli;
INDICAŢII

oral în dispepsiile colibacilare la sugari şi copii,

dizenteria bacilară acută şi cronicâ;
parenteral (polimixina B, E) în infecţii grave cu
bacili gram-sensibili;
(Pseudomonas, Enterobacter), când acestea sunt
rezistente la aminoglicozide.
Eficacitatea creşte la asocierea cu co-trimoxazol.
REACŢIILE ADVERSE

sunt antibiotice foarte toxice mai ales la utilizarea

sistemică.
nefrotoxicitate - proteinurie, cilindrurie şi
hematurie, apoi (cu mărirea dozei) scade filtrarea
glomerulară şi creşte azotemia.
- Afecţiunile rinichiului pot fi grave, dacă
tratamentul este de lungă durată, dar, de regulă,
reversibile.
- Toxicitatea creşte la asocierea cu aminoglicozide,
cefalosporine. Au fost remarcate hiponatriemie,
hipokaliemie, hipocloremie (la doze mari).
REACŢIILE ADVERSE

neurotoxicitate - parestezii periorale, vertij,

tulburări de vedere, instabilitate vasomotorie, stare
confuzivă;
paralizia musculaturii striate cu oprirea respiraţiei
datorită blocării plăcii terminale motorii, apare la
doze mari şi este favorizată de insuficienţa renală;
acţiune iritantă locală, reacţii meningiale la
întroducerea intrarahidiană;
rar reacţii alergice.
 ANSAMICINELE
Rifampicina
Spectrul antimicrobian:
Are un spectru larg de acțiune, însă se consideră
preparat foarte activ față de micobacterii și bacteriile
gram+. Germenii gram- tot sunt sensibili, însă la
concentrații cu mult mai mari – Enterococi, Proteus,
Klebsiella, H. influenză, pseudomonas, E. coli,
Shigella, Providenția, Bacteroides fragilis, Chlamidii,
Brucella.
Mecanismul de acțiune:
Efectul se datorează împiedicării sintezei proteinelor.
Formează un complex cu subunitatea  a ARN
polimerazei dependentă de ADN, blocând consecutiv
iniţierea procesului de formare a ARN.
 Rifampicina
Indicații: - tratamentul tuberculozei pulmonare şi
extrapulmonare (active faţă de micobacteriile
extracelulare şi cuprinse în fagocite);
- în infecţiile provocate de germenii Gr+ şi Gr-
preparatul nu este de elecţie din cauza dezvoltării
rapide a rezistenţei.
Se utilizează mai des ca preparat de rezervă sau în
asociaţii cu beta-lactaminele, vancomicina,
macrolidele, fuzidina (în infecţii gram-pozitive) sau
penicilinele semisintetice, cefalosporinele,
tetraciclinele, aminoglicozidele (infecţii gram -):
a) endocardita stafilococică;
b) osteomielita şi artrita aseptică cu stafilococ
auriu;
c) pneumonia cu Legionella;
d) lepră;
e) septicemii cu microbi Gr-;
f) meningite meningococice;
g) infecţii urinare cu germenii Gr+- şi Gr-
sensibili.
Rifampicina

Reacțiile adverse:
- hepatotoxicitate - activarea enzimelor hepatice şi
mai rar hepatită cu icter.
Creşte efectul hepatotoxic în bolile hepatice
prealabile, alcoolismul, vârsta înaintată, asocierea
cu alte substanţe hepatotoxice;
- tulburări digestive - neplăcere epigastrică, greaţă,
vomă, dureri abdominale, diaree.
Rifampicina
Reacțiile adverse:
- ocazional - prurit, erupţii alergice, febră,
leucopenie.
- tulburări nervoase centrale - oboseală,
somnolenţă, cefalee, ameţeli, ataxie, confuzie.
- un sindrom similar cu gripa cu febră, frisoane,
mialgii.
- colorarea roşie a urinei, salivei, sputei,
scaunului, sudoraţiei.
 FUZIDINA
antibiotic de structură steroidă

FUZIDINA - se deosebeşte de celelalte antibiotice

ce inhibă sinteza proteinelor, interacţionând cu
factorul-G, care la rândul său interacţionează cu
ribozomul şi GTP la o anumită stadie a sintezei
proteinei este necesar pentru hidroliza GTP.
Fuzidina inhibă acest proces, deci nu se asigură
sinteza proteinelor cu energie.
 SPECTRUL DE ACŢIUNE

Posedă activitate preponderent împotriva cocilor

Gr+ şi Gr- (stafilococi, gonococi, meningococi şi
mai puţin streptococi şi pneumococi), precum şi
corinebacterii, clostridii, listeria, micobacterii.
Nu sunt sensibili bacilii Gr-.
Relevă de asemenea acţiune antivirotică slabă.
INDICAŢII
infecţii stafilococe mai ales rezistente la alte
antibiotice (septicemie, endocardite, osteomielite,
pneumonii, gastroenterite, infecţii ale pielii şi
ţesuturilor moi). În caz de tulpini de stafilococi
meticilino-rezistente se recomandă, asocierea cu
eritromicină, rifampicină, oxacilină;
în pneumonii provocate de pneumococi rezistenţi
(în asociere cu rifampicină);
în gonoree produsă de gonococi penicilino-
rezistenţi;
în doze mari (3 g în 24 ore), dacă se presupune
infecţie anaerobă cu B.fragilis
 REACŢIILE ADVERSE

dereglări gastro-intestinale (eructaţie, greaţă,

diaree, senzaţii de greutate în epigastru);
reacţii alergice (urticarie, eozinofilie).
 REZISTENŢA MICROBIANĂ

Rezistenţa microbiană poate fi de origine genetică

şi non-genetică.
Rezistenţa microbiană de origine genetică poate fi
cromozomială şi extracromozomială.
Rezistenţa cromozomială este condiţionată de
mutaţii spontane a locusului cromozomial ce
controlează sensibilitatea la antibiotice.
 REZISTENŢA MICROBIANĂ
 Rezistenţa extracromozomială este condiţionată de
plasmide care sunt nişte elemente genetice
extracromozomiale, constituite din molecule de ADN.
Ele pot include gene de rezistenţă faţă de anumite
antibiotice. Exemplu: Plasmidele ce determină
rezistenţa la peniciline şi cefalosporine conţin gene
codificătoare a beta-lactamazelor.
 Rezistenţa non-genetică poate fi cauzată de perioada
când lipseşte activitatea metabolică la microorganisme.
Exemplu: Microorganismele persistente care nu se
multiplică şi sunt rezistente la tratamentul cu
chimioterapice (Micobacteria TBC etc).
NATURALĂ
De tip streptomicinic (“sau brusc step”)
DOBÂNDITĂ se caracterlzează prin mutaţii după una sau
două contacte cu antibioticul şi nu depinde de
doza lui (e caracteristic pentru streptomicină,
rifampicine, novobiocină, macrolide,
fuzidină)
De tip penicilinic (lent, "multiple step")
se caracterizează prin mutaţii multiple cu
majorarea dozei (e caracteristică pentru
peniciline, cefalosporine, tetracicline,
cloramfenicol, polimixine, vancomicină)
Cromozomială
transferul materialului genetic încadrat în cromozomi
prin intermediul mutaţiilor spontane sau depresiei
genelor ce controlează sinteza de enzime
Extracromozomială
informaţia despre rezistenţă se conţine în plasmide –
elemente de ADN, care cuprind factori S, responsabili
de rezistenţă. Majoritatea conţin un factor sexual -
factorul de transfer al rezistenţei (RTF). Ea se
transmite între aceleeaşi tulpini de germeni sau la
tulpini diferite, dar limitată între germenii, aparţinînd
la specii sau genuri diferite.
 MECANISMELE DE APARIŢIE A REZISTENŢEI
BACTERIENE
 Sinteza enzimelor ce inactivează antibioticele (beta-
lactamazele inactivează penicilinele şi
cefalosporinele; acetilazele, adenilazele, fosforilazele
- aminoglicozidele).
 Modificarea permeabilităţii şi transportului
membranar şi ca rezultat antibioticul nu atinge locul
de acţiune.
 Formarea de aşa numiţii antimetaboliţi ce micşorează
efectul antibioticului.
 Dereglarea proceselor metabolice cu alterarea locului
acţiunii antibioticelor.
 Formarea unor noi căi metabolice modificate ce le
permite a evita reacţiile inhibate de antibiotic.
CĂILE DE COMBATERE A REZISTENŢEI

Sinteza şi utilizarea de antibiotice noi rezistente la

enzime (peniciline şi cefalosporine de generaţia 3
si 4, aminoglicozide semisintetice).
Sinteza de substanţe care inactivează enzimele
microbiene, relevând efectul antibioticului (acidul
clavulanic, sulbactamul etc.).
Utilizarea de doze majore.
Excluderea antibioticelor din administrare pentru o
anumită perioadă de timp (6-12 luni)
Interzicerea administrării locale neargumentate a
antibioticelor
 INTERACŢIUNILE MEDICAMENTOASE ALE UNOR
ANTIBIOTICE
Preparatele cu care
Antibiotice interacţionează Consecinţele interacţiunii
PENICILINE Heparina, Creşte riscul hemoragiilor, deoarece
Carbenicilina, anticoagulantele, penicilinele inhibă agregarea plachetară
piperacilina, salicilaţii
ticarcilina
Penicilinele Metotrexatul Diminuiază clearance-ul metotrexatului,
creşte toxicitatea lui ca urmare a
competiţiei pentru secreţia tubulară în
rinichi.
Penicilinele Probenicida Diminuiază secreţia tubulară a
penicilinilor cu creşterea concentraţiei
plasmatice a lor
Fenoximetil- Colesteramina, colestipolul Diminuiază absorbţia intestrinală a
penicilina fenoximetilpenicilinei
Benzilpenicili Inhibitorii enzimei de Acestea asocieri pot duce la apariţia
na potasică conversie, diureticele hiperkaliemiei
economisitoare de kaliu
CEFALOSPORINE Anticoagulantel Creşte riscul hemoragiilor din cauza
e indirecte, hipoprotrombinemiei.
Cefoperazona, remediile
Cefomandolul, trombolitice
Cefotetanul Consumul Cefoperazona, cefomandolul, cefotetanul
Cefalotina alcoolului etilic inhibă enzima acetaldehiddehidrogenaza
cu acumularea acetaldehidei şi apariţia
reacţiei de tip disulfiram
Aminoglicozide Creşte riscul efectelor nefrotoxice
le
Probenicida Este diminuată secreţia tubulară a
cefalosporinelor cu creşterea
concentraţiei plasmatice a lor.
Aminoglicozide Carbenicilină, Sunt asocieri sinergice (cu
benzilpenicilină, carbenicilina - în infecţiile cu
cefalosporine bacilul piocianic)
Metoxifluranul, Creşte riscul efectelor
polimixinele nefrotoxice şi a blocului neuro-
muscular cu deprimarea
respiraţiei.
Indometacina Administrarea concomitentă a
indometacinei (i/v) cu
aminoglicozidele la nou-născuţi
poate diminua clearance-ul renal
al aminoglicozidelor cu riscul
apariţiei efectelor toxice.
MACROLIDE Contraceptivele Se diminuiază acţiunea
orale hormonale contraceptivelor, sunt necesare
remedii anticoncepţionale
suplimentare
Astemizolul, Creşte riscul aritmiilor cardiace
terfenadina grave, uneori cu sfârşit letal
Eritromicina Carbamazepina, Eritromicina încetineşte
acidul valproic, metabolizarea hepatică a
varfarina, medicamentelor menţionate,
teofilina, mărind concentraţia plasmatică a
disopiramida, acestora.
cicloserina
Diritromicina Antiacidele, H2- Creşte absorbţia diritromicinei
histaminoblocan datorită diminuării acidităţii
tele sucului stomacal
LINCOSAMIDE Miorelaxantele, Lincosamidele potenţiază
anestezicele acţiunea miorelaxantelor,
generale, anestezicelor generale la nivelul
preparatele conducerii neuro-musculare şi
antimiastenice diminuiază acţiunea preparatelor
antimiastenice
Cloramfenicolul, Cloramfenicolul, eritromicina
eritromicina pot deplasa clindamicina,
lincomicina din locurile de
legare cu subunităţile
ribozomale 50S împiedicând
apariţia efectului lincosamidelor

Antidiareicele Este încetinită considerabil

adsorbante absorbţia lincomicinei,
clindamicinei.
TETRACICLINE Antiacidele, preparatele Absorbţia tetraciclinelor este
de fier, purgativele ce diminuată din cauza formării
conţin Mg, complexelor neabsorbabile şi
hidrocarbonat de sodiu creşterii PH-ului
Colestiramina, Colestiramina, colestipolul leagă
colestipolul tetraciclinele administrate
concomitent pe cale orală,
diminuîndu-le absorbţia
Metoxifluranul Creşte riscul acţiunii nefrotoxice
Anticoncepţionalele Garanţia contracepţiei se
Doxiciclina orale hormonale diminuiază, creşte frecvenţa
hemoragiilor
Barbituricele, Este diminuată concentraţia
carbamazepina, plasmatică a doxiciclinei datorită
fenitoina inducţiei enzimatice
CLORAMFENICOL
Anticoagulantele Cloramfenicolul inhibă
cumarinice, metabolizarea medicamentelor
sulfamidele menţionate care pot provoca
antidiabeticele, consecutiv fenomene toxice
fenitoina
Fenobarbitalul, Este accelerată epurarea
diureticele, antibioticului prin inducerea
rifampicina enzimelor metabolizante
hepatice, respectiv prin sporirea
eliminării urinare.
Cianocobalamina Cloramfenicolul diminuiază
acţiunea stimulatorie asupra
hematopoezei a
cianocobalaminei
Preparatele ce Potenţiază acţiunea deprimantă
deprimă asupra hematopoezei
hematopoieza