Curs 2.

Funcţia endocrină a
hipotalamusului
1. Hormonii hipotalamici; sistemul port-hipofizar.
2. Neurohipofiza. Diabetul insipid.
3. Mecanismele de reglare ale centrilor
poftei de mancare şi saţietăţii. Tulburările de
comportament alimentar: anorexia şi bulimia
nervoasă –implicaţii ndocrino -metabolice.
 1 . HIPOTALAMUSUL
Situate la baza diencefalului, sub
thalamus
Este constituit din mai multi
nuclei:
- anterior: ai caror neuroni
secreta hormone ce se
depoziteaza in hipofiza
posterioara, cu rol in integrarea
parasimptica
- posteriori: cu rol in
integrarea simptica
- mijlocii: care controleaza
activitatea secretorie a hipofizei
anterioare, cu rol in integrarea
parasimptica
 FUNCTIILE Hipotalamusului sunt extrem de
complexe:
- este un centru important pt unele reflexe
complexe comportamentale si emotionale aparute
ca raspuns la stimuli neobisnuiti si este si un punct
nodal intervenind in reglarea functiilor vegetativeale
organelor.
- intervine in termoreglare,
- aportul de alimente si lichide
- diureza
- functii sexuale
- somn
- anumite st emotionale (frica si furia)
 Prin legatura dintre hipotalamus si hipofiza
se realizeaza controlul SN asupra sist
endocrine, intervenind astfel in reglarea :
circulatiei, respiratiei, metabolismului
energetic, echilibrul hidro-electrolitic
Este controlat de SC
2
 Metabolismul hidric
• Hormonul antidiuretic (Vasopresina) joacă
rolul determinant în:
– Controlul reabsorbției tubulare a apei
– Producția de urină
– Concentrarea urinei
– Balanța hidrică a organismului
• Formarea ADH se
realizează la nivelul
nucleilor hipotalamici
supraoptic și
paraventricular (prin
stimularea
osmoreceptorilor și
baroreceptorilor).

• Transportul ADH se
realizează de-a lungul
axonilor și este depozitat în
neurohipofiză
ADH
 Își exercită acțiunile prin legare de receptori:
 V1 - musculatura neteda arteriole - vasoconstrictie;
 V1b - hipofiza - stimuleaza eliberarea de ACTH
 V2 - tubii colectori, deschid canalele de apă "aquaporine"
- reabsorbție de apă liberă

 Efectele fiziologice majore

 Reducerea diurezei – hormon antidiuretic
 Efect vasoconstrictor (vasopresină) cu efect hipertensiv
(durată de 10-15 min)
• Diabetul insipid patologie determinată de
incapacitatea rinichiului de a reabsorbi apa și a
concentra urina, datorită secreției sau acțiunii
insuficiente de ADH, și se manifestă prin polidipsie
exprimată și excreție masivă de urină diluată.
• Central:
– Fiziopat. - distrugerea peste 80% neuroni/ sectionare tija/
distrugere osmoreceptori
– Etiologie - idiopatica, tumorala, infiltrativa, ischemica, lezionala,
infectioasa, genetica autoz dominanta/recesiva

• B.  Nefrogen:
– Genetic - familial (X-linkat, recesiv);
– Boli renale cronice (ex. pielonefrita cronica);
– Hipopotasemia, hipercalcemia;
– Boli infiltrative/granulamoatoase;
– Toxic: litiul, demeclociclina, barbiturice, metoxifluran
Simptomul principal al acestei afectiuni este reprezentat de urinare frecventa,
atat pe parcursul zilei, cat si al noptii. Uneori poate sa apara chiar enurezis nocturn
(pierdere necontrolata de urina pe prioada noptii). Urina este in cantitate mare si diluata
(cantitatea de urina pe 24 de ore poate varia intre 3 si 15 litri,
litri in functie de gravitatea
diabetului insipid). Aceasta pierdere mare de lichide duce la cresterea setei si ingestia de
cantitati mari de apa.

Tratamentul pentru diabetul insipid

Diabetul insipid de origine centrala
Daca diabetul este secundar unei afectiuni hipofizare sau hipotalamice, trebuie tratata in
primul rand aceasta afectiune.
Daca avem de a face cu o forma usoara (deficit partial de vasopresina) este suficient ca
pacientul sa bea suficiente lichide pentru a evita deshidratarea.
In cazul unei forme severe (deficit marcat de vasopresina - cantitatea de urina poate ajunge
la 10-15 litri pe 24 de ore), tratamentul consta in administrarea unui analog sintetic de
vasopresina numit desmopresina.
Diabetul insipid nefrogen
Daca diabetul insipid nefrogen este secundar unor medicamente, acestea se pot
opri/inlocui cu avizul medicului curant dar uneori diabetul insipid poate fi ireversibil (nu
mai dispare in ciuda intreruperii medicatiei care l-a provocat).
3. Mecanismele de reglare ale centrilor
poftei de mancare şi saţietăţii. Tulburările de
comportament alimentar: anorexia şi bulimia nervoasă –
implicaţii ndocrino -metabolice.
CENTRII NERVOŞI DE
COORDONARE A APETITULUI

Woods SC, D’Alessio DA. J Clin Endocrinol Metab 2008; 93(11): S37-S50
 CENTRII NERVOŞI DE COORDONARE A
APETITULUI

 Nucleii hipotalamici
 Aria hipotalamică laterală (AHL) = centrul
foamei
- acţiune directă
 Nucleii hipotalamici
ventro-mediani (PV şi
DM) = centrul saţietăţii
- acţiune indirectă

Woods SC, D’Alessio DA. J Clin Endocrinol Metab 2008; 93(11): S37-S50
 REGLAREA PE TERMEN SCURT A
APORTULUI ALIMENTAR

 I. SEMNALE PROVENITE DE LA NIVELUL

TUBULUI DIGESTIV
 II. SEMNALE METABOLICE

Havel PJ. Exp Biol Med 2001; 226(11): 963-977

Woods SC, D’Alessio DA. J Clin Endocrinol Metab 2008; 93(11): S37-S50
 REGLAREA PE TERMEN SCURT A
APORTULUI ALIMENTAR (I)

I. SEMNALE PROVENITE DE LA NIVELUL

TUBULUI DIGESTIV
 Receptorii gustativi (+ olfactivi, vizuali)
 Distensia porţiunii superioare a tubului digestiv
 Chemoreceptorii intestinali
 Peptide gastrointestinale: colecistokinina, GLP-1,
bombesina şi peptidele bombesin-like, GIP, ghrelina
 REGLAREA PE TERMEN SCURT A
APORTULUI ALIMENTAR (II)

II. SEMNALE METABOLICE

 Glucidele

- “teoria glucostatică”: G
- “teoria glucodinamică”: ΔGav
- AHL şi NVM: neuronii GR (“glucose-responsive”)
şi GS (“glucose-sensitive”)
 Proteinele şi aminoacizii

- “teoria aminostat”
- raportul Trp/aminoacizi neutri cu lanţ lung
 Lipidele
 REGLAREA PE TERMEN LUNG A
APORTULUI ALIMENTAR

 I. MOLECULE SEMNAL
 II. SISTEME EFECTORII ANABOLICE
 III. SISTEME EFECTORII CATABOLICE

Havel PJ. Exp Biol Med 2001; 226(11): 963-977

Woods SC, D’Alessio DA. J Clin Endocrinol Metab 2008; 93(11): S37-S50
 REGLAREA PE TERMEN LUNG A
APORTULUI ALIMENTAR (I)

I. MOLECULE SEMNAL
 Leptina
- secretată proporţional cu capitalul adipos (condiţii bazale)
sau cu echilibrul energetic de moment → acţiune anorexigenă
- variaţii corelate parţial cu alimentaţia
- “rezistenţa relativă la leptină”
- receptorii OB-R: transport prin BHE şi efectori
 Insulina
- rol anabolic periferic / rol catabolic central
- “axa adipo-insulară”
 REGLAREA PE TERMEN LUNG A
APORTULUI ALIMENTAR (II)

II. SISTEME EFECTORII ANABOLICE

 Neuropeptidul Y (NPY)
 Agouti Related Peptide (AGRP)
 Hormonul de concentrare a melaninei (MCH)
 Orexinele (hipocretinele) A şi B
 Galanina
 Peptidele opioide
 Acidul gama-aminobutiric (GABA)
 REGLAREA PE TERMEN LUNG A
APORTULUI ALIMENTAR (III)

III. SISTEME EFECTORII CATABOLICE

 Hormonul α-melanocortinic (α-MSH)
 Cocaine and Amphetamine-Regulated Transcript
(CART)
 Corticotrofina (CRF)
 Tireotrofina (TRH)
 Neurotensina
 Anorexia
- limite alimentare auto-impuse – infometare
- scadere semnificativa in greutate (15-20% din IMC ideal)
- frica de a creste in greutate
- o perceptie ireala asupra propriului corp (se simte gras(a))

- Clinic:
- Lanugo (par subtire, fin, deteriorat)
- Amenoree
 Anorexia
- tratament:
- rezistenta la tratament (negarea bolii)
- stabilizarea greutatii corporale
- medicamentos: amitriptilina, clorpromazina

- 95% dintre pacienti sunt femei

- majoritatea prezinta depresie severa
- dezechilibru hidroelectrolitic
- semne clinice date de carente de vitamine

- se asociaza cu mortalitate ridicata

 Consilierea nutriţională in anorexie
• Un element cheie în programul de reeducare al pacienţilor îl constituie implicarea
dieteticianului, în scopul menţinerii unei greutăţi normale şi corectării concepţiilor greşite despre
alimente şi rolul lor în viaţă.
• Obiectivele principale sunt:
– modificarea gradată a greutăţii;
– modificarea obiceiurilor alimentare şi separarea lor de sentimente şi problemele de ordin psihologic;
– menţinerea unei anumite greutăţi în absenţa comportamentelor alimentare anormale;
– dezvoltarea unor aptitudini mai eficiente în situaţii stresante sau conflictuale .
• Restabilirea greutăţii corporale se realizează prin asigurarea unui aport energetic care să
faciliteze câştigul ponderal . Cererile energetice ale unui pacient cu anorexie nervoasă nu sunt
mari, deoarece greutatea scăzută şi înfometarea induc o stare de hipometabolism, care permite
câştigul ponderal la aporturi relativ mici de energie. Ţinta pe termen lung este o greutate de cel
puţin 85-90% din greutatea corespunzătoare înălţimii. Câştigul ponderal poate îmbunătăţi
simptomele de depresie, iritabilitate şi anomaliile endocrine.
• Consilierea nutriţională are ca scop stabilirea şi monitorizarea obiectivelor dietetice şi
comportamentale, ghiduri individualizate şi un plan de alimentaţie, strategii specifice pentru
intervenţii efective nutriţionale şi tehnici de consiliere
• În majoritatea situaţiilor se impune un aport zilnic iniţial de 800-1200 kcal, care va fi crescut
gradat pentru a promova o creştere ponderală de aproximativ 0,5-1 kg/săptămână. Se va ţine
cont de preferinţele alimentare ale pacienţilor, cu introducerea mai târziu a alimentelor
considerate “dăunătoare” permiţându-se refuzul unui număr limitat de alimente (3 până la 5)
• Câştigul ponderal iniţial va fi mai accelerat decât cel preconizat, datorită corecţiei deshidratării
şi refacerii depozitelor de glicogen din muşchi şi ficat . În timpul alimentării trebuie anticipată
retenţia de apă, datorită modificărilor în secreţia de aldosteron ca răspuns la schimbările
produse în aportul alimentar, precum şi altor modificări hormonale. Se recomandă un aport
lipidic între 25-30% din calorii, proteic între 15-20%, iar glucidic între 50-55% . Va fi promovată
creşterea aportului de cereale şi fibre insolubile pentru o funcţie intestinală normală.
• Va fi încurajat un regim de alimentaţie structurat în prânzuri mici şi repetate până când
pacientul se obişnuieşte cu volumul crescut de alimente (72). Deseori pacienţii au tendinţa de a
nega foamea, ei necesitând supraveghere adecvată pentru a preveni abuzul de gumă de
mestecat, de sucuri dietetice şi de alimente cu conţinut caloric scăzut (75).
• În fazele iniţiale, activitatea fizică trebuie să fie limitată, pentru a favoriza un echilibru energetic
care să permită câştigul ponderal (70), pacienţii necesitând supraveghere pentru ca exerciţiul
fizic să nu fie excesiv (75).
• Refacerea greutăţii este un factor specific care intervine în redresarea masei osoase (70). Totuşi
este necesar un aport adecvat de vitamina D (400 UI/zi) şi de calciu (1000-1500 mg/zi), acestea
favorizând mineralizarea osoasă, cu îmbunătăţirea statusului endocrin şi metabolic (70).
• În foarte rare situaţii este necesară realimentarea pe cale enterală sau parenterală, fără a
neglija riscurile, printre care amintim: hipofosfatemia, edemele de realimentare, insuficienţa
cardiacă, aspirarea lichidului de realimentare, decesul
 Bulimia nervoasa
- ingestia alimentara rapida si compulsiva
- urmata de autoinducerea reflexului de voma sau de ingestia de
laxative

- mai frecvente la femei decat la barbati

- 5-10% dintre femei pot suferi de aceasta tulburare de
comportament alimentar

- se feresc sa manance in prezenta altor persoane

- pot prezenta zgarieturi pe fata dorsala a mainii
- e asociata cu un nivel scazut de serotonina si se trateaza cu
antidepresive
- asociata cu cavitati dentare
 Tratamentul nutriţional in bulimie
• Stabilirea unui regim alimentar normal, cu mese regulate, cu descurajarea diverselor “diete”, reprezentând primul pas
al terapiei.
• Pacientul trebuie să evite perioadele de “înfometare”. O dietă cu o proporţie adecvată în fibre şi grăsimi ajută la
promovarea senzaţiei de saţietate. Numărul de Kcal/zi va fi de minim 1500.
• El nu se va cântări mai des de o dată pe săptămână.
• Utilizând diverse strategii comportamentale pacientul va fi ajutat să includă în dieta sa mâncărurile anterior
considerate “interzise” sau “rele”.
• O parte esenţială a tratamentului îl reprezintă ţinerea unui „jurnal dietetic”
• Este utilă identificarea de către pacient a activităţilor care îi pot distrage atenţia când tentaţiile sau emoţiile negative
tind să-l împingă spre episodul „binge”.
• Se vor identifica stimulii/situaţiile care ar duce la declanşarea pulsiunilor bulimice (de exemplu, dacă pulsiunile au
tendinţa să apară cel mai frecvent în bucătărie se va servi masa în altă încăpere).
• Pacientul va mânca încet datorită faptului că pulsiunile bulimice se asociază cu ingestia alimentară rapidă.
• Orarul meselor va fi regulat, evitându-se perioadele de înfometare posibil declanşatoare ale episodului  „binge”.
• Limitarea consumului de alcool e esenţială
• Se va încerca, prin educaţie, renunţarea la comportamentele compensatorii de tip “purging” (exces de laxative,
diuretice, provocare de vărsături);
• La pacienţii bulimici poate fi necesară o perioadă de timp de câţiva ani până să se ajungă la o dietă echilibrată.Aceasta
trebuie sa fie moderată în proteine (12-20%) şi lipide (<30%), cu majoritatea caloriilor provenind din glucide.
Schimbările în dietă trebuie realizate în mod progresiv, pentru a evita orice situaţie stresantă. Alimentele cele mai de
temut (de obicei cele asociate cu episodul “binge”) vor fi introduse în dietă doar după normalizarea tulburărilor de
comportament alimentar.