ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR.

Evaluarea locului incidentului

Evaluarea Iniţială ( examenul primar)
Examenul primar este efectuat pentru fiecare pacient de la locul incidentului şi trebuie efectuată în
mai puţin de 2 min.
Evaluarea va determina de ce fel de asistenţă medicală va avea necesitate pacientul şi în ce ordine se va
efectua ea.
În accidentele cu mulţi pacienţi examenul primar al pacientului este încorporat în procesul de triaj, ce
determină prioritatea tratamentului pacientului.
Primii salvatorii sosiţi la locul incidentului vor evalua locul, împrejurările accidentului,determină
securitatea la fel ca şi situaţia generală.
La efectuarea studiului locului incidentului, salvatorul trebuie să observe prezenţa materialelor
periculoase pentru salvator şi pacient, mecanismul traumatismului, necesitatea degajării pacientului,
necesitatea unui triaj, necesitate în resurse medicale şi juridice.
 RISCURILE SALVATORULUI
„Salvatorul nu se va expune niciodata la un risc mai
mare decit victima“
Riscuri legate de victimă
♦Infectii: hepatita B, HIV, otraviri (cianuri hidrogen sulfurat , substante corozive, compusi
organofosforici).
♦Evitarea contactului cu produse biologice ale pacientului.
♦Folosirea materialelor de protectie: masca faciala ,
manusi, ochelari, etc.
 Evaluarea starii victimei
 Verificarea starii de constienta
 Pentru a verifica starea de constienta a victimei incercati sa-i puneti cateva intrebari:
 - ce s-a intamplat ?

 - cum va simtiti ?

 - ce va doare ?

 In timp ce ii adresati aceste intrebari, puneti mainile dvs. pe umerii victimei si miscati-o usor.
 Daca nu raspunde la intrebari, atunci incercati sa vedeti daca victima raspunde la durere. Pentru

aceasta incercati sa-i provocati mici dureri, strangand-o de varful degetelor sau de lobul urechii, sau
pur si simplu, ciupind-o de piele. Daca victima reactioneaza la intrebarile dvs. sau la provocarea de
dureri, atunci ea este constienta.
 In aceasta situatie victima are respiratia si circulatia sangelui prezenta.
 Daca victima este constienta

Faceti un inventar al leziunilor pe care le are ( fracturi, rani, etc.) si ,dupa aceasta evaluare alertati
ambulanta prezentand constatarile dvs. privitoare la starea accidentatului. Evaluati apoi periodic starea
acesteia pana la sosirea ambulantei.
 Daca victima nu a reactionat la intrebari sau la durere atunci inseamna ca starea ei de
constienta nu mai este pastrata.
 Daca victima nu este constienta, trebuie sa actionati rapid solicitand ajutor altor persoane care
sunt la locul accidentului.
 Eliberati caile respiratorii ale victimei !
 Pentru aceasta, scoateti toate corpurile straine aflate in cavitatea bucalea a accidentatului
(resturi de imbracaminte, proteze dentare, pamant, etc.). Verificati daca victima nu si-a inghitit
limba.
 Apelarea la serviciul medical de urgenta (112)
 Unde s-a produs accidentul ( adresa si punctele de reper )
 Ce s-a intimplat
 Citi raniti sunt
 De unde se da alarma ( numele persoanei care solicita
Ambulanta, adresa si numarul de telefon)
 Evacuarea victimei

Victima nu se stramuta de la locul accidentului

decit in cazul in care situatia din zona respective
continua sa fie periculoasa pentru victim si
salvatorul.
Situatii in care schimbam pozitia victimei:
 victima se afla in vehiculul instabil, ce urmeaza
a se rasturna.
 Victima se afla in vehicul cu pericol imminent

de explozie.
Daca este necesara stramutarea victimei, trebuie sa
tinem minte ca aceasta poate avea traumatizata
coloana vertebrala.
Evacuarea se desfasoara in urmatoarele etape:
 Cu un brat salvatorul sprijina ceafa accidentatului, iar cu

celalalt mandibula
 Se aseaza bratul victimei dinspre lateral peste abdomen, dupa

care salvatorul apuca victimа cu celalalt brat al sau, ca o

chinga trecuta pe sub spate si axila,
 Salvatorul imobilizeaza mandibula victimei iar cu bratul

fixeaza suplimentar capul acestuia

 Printr-o miscare de tractiune- rotatie , accidentatul se scoate

de pe scaun.
 - se urmareste mentinerea permanenta a coloanei vertebrale
in linie dreapta ( cap- gat-trunchi), pentru a evita lezarea
maduvei spinarii in cazul unei fracturi de coloana;
 - in cazul unei fracturi deschise la unul din membre, membrul
fracturat se mentine in pozitia gasita fara a incerca punerea in
pozitie normala;
 - In cazul unei fracturi inchise se evita manevrele inadecvate,
pentru a nu le transforma in fracturi deschise;
 Este interzisa exercitarea de tractiuni asupra capului,
membrelor si hainelor la degajarea accidentatului.
 Dupa degajare victima va fi intinsa cu blandete pe o patura
sau pe niste haine.
 Pentru a determina semnele unei
respiraţii adecvate trebuie să:

Observaţi vizual expansiunea adecvată şi

egală a ambelor părţi ale cutiei toracice în
timpul inspiraţiei.
Ascultaţi mişcarea aerului prin nas, gură
şi cutie toracică.
Simţiţi mişcarea aerului din nas sau gură.

Sunetele din gură sau nas trebuie să fie lipsite de zgomote,

respirări convulsive, stridor şi respiraţie zgomotoasă.
Managementul de Bază de restabilire a permiabilităţii Căilor
Respiratorii:
Dubla Manevră Esmarx
I. Rivizia cavităţii bucale şi înlăturarea
corpurilor străine
II. subluxaţia anterioară a mandibulei

Tripla Manevră Safar “ subluxaţia

anterioară a mandibulei”
1. Înclinați capul victimei înapoi cât mai mult posibil
2. Trageți maxilarul inferior înainte și în sus
3. Deschideți gura victimei

!!! dacă există suspiciunea unei fracturi la nivelul coloanei

cervicale, nu se efectuează extensia capului. Ne limităm
doar la îndepărtarea mandibulei și deschiderea gurii
 Respiratie adecvata:
Frecvenţele Normale:
 Adult -12-20 resp. pe minut.
 Copil -15-30 resp/ min.
 Sugar - 25 la 40 resp. pe minut.
 Nou-născut – 40-60 respiraţii pe minut.

Ritmul: Regulat.
Calitatea: Sunetele respirării-prezente şi egale bilateral.
 Expansiunea pieptului - adecvată şi egală bilateral
 Semne ale unei respiraţii neadecvate:
 Mişcările pieptului sunt minimale, absente, sau inegale.
 În zona nasului sau a gurii nu se simte sau nu se aude mişcarea
aerului, sau volumul aerului expirat este mai mic decît norma.
 Sunetele respiratorii sunt diminuate sau absente
 Sunt prezente sunetele patologice: respiraţie zgomotoasă,
dispnee, stridor.
 Respiră victima?
 Dacă situaţia permite, aşezaţi DA
victima într-o poziţie laterală
de siguranţă
 Sunaţi după ajutor
 Reevaluaţi periodic starea
pacientului
Pozitie de siguranta:
• Este aplicată persoanelor care sunt
inconştiente , respiră spontan ,
prezintă activitate mecanică cardiacă
( puls central) şi nu prezintă leziuni
traumatice ale coloanei vertebrale.
• Victima nu trebuie să ramînă în
aceeaşi pozitie de siguranţă mai
mult de 30 de minute, apoi se
întoarce victima pe partea cealaltă
siguranţă Faza I
Poziţia laterală de

Poziţia laterală
de siguranţă
Faza II

Poziţia laterală de siguranţă

Poziţia laterală de siguranţă Faza IV 15

Faza III
 Controlati existenta circulatiei sangelui !

 Aceasta manevra se executa prin cautatea

pulsului in artera carotida. Artera carotida
se poate palpa pe partea laterala a gatului
la doi-trei centimetrii distanta de cartilajul
tiroid (marul lui Adam).
 Cautati pulsul la artera carotida atat pe
partea dreapta cat si pe partea stanga a
gatului.
 In urma acestei evaluari a functiilor vitale
ale accidentatului, va puteti afla in una
din urmatoarele trei situatii:
1) Victima are respiratie si are puls.
 In aceasta situatie asezati victima in pozitie de siguranta.
Aceasta pozitie va sigura libertatea permanenta a cailor
respiratorii ale victimei. In acest mod, spre exemplu, chiar
daca accidentatul va avea varsaturi aceasta pozitie va exclude
posibilitatea ca varsatura sa fie aspirata in caile respiratorii.
2) Victima nu respira , dar are puls ( stop respirator ).
 Daca accidentatul nu respira (dar are puls) incepeti imediat
repiratia artificiala repiratie (gura la gura).
 Pensaţi nasul victimei
 Ţineţi-i bărbia ridicată
 Inspiraţi adânc
 Încercaţi să aplicaţi cât mai etanş buzele pe cele ale victimei
 Expiraţi continuu (1 sec) în gura victimei
 Verificaţi dacă i se ridică pieptul
 Păstraţi-i bărbia ridicată
 Verificaţi mişcările toracelui
Resuscitare numai prin compresiuni toracice
 Când salvatorul nu doreşte Apăsaţi pe stern:
sau este în imposibilitate de a
administra ventilaţii gură-la- Astfel încât acesta
gură să
 Compresiile vor fi aplicate coboare 4-5 cm
fără întrerupere cu o
frecvenţă de 100/minut Ritm: 100 /minut
 Resuscitarea de bază va fi
întreruptă pentru reevaluarea
victimei numai dacă aceasta
va prezenta respiraţii
normale
 3) Victima nu respira si nu are puls
 Aceasta situatie este de o gravitate deosebita. Trebuie sa
retineti faptul ca in cazul aparitiei stopului cardiorespirator,
sansa de a reanima victima numai prin fortele dvs. este
foarte redusa.
 Mentinerea functiilor vitale se va face prin respiratie
artificiala si prin masaj cardiac extern dupa cum urmeaza:
 - executati doua ventilatii gura la gura dup tehnica expusa
mai sus;
 - continuati aplicarea masurilor de reanimare ( resuscitare )
in succesiune 2 la 15, adica efectuati cate doua ventilatii gura
la gura urmate de 15 compresii toracice, s.a.m.d.
 In cazul in care resuscitarea este executata de doua
persoane, atunci una dintre acestea se va ocupa de ventilatie
timp in care cea de-a doua va face masajul cardiac.
 In aceasta situatie succesiunea va fi de 1 la 5 ( o ventilatie, 5
compresii toracice, s.a.m.d.).
 Totodata, se continuie mentinerea functiilor vitale ale
victimei, pina la sosirea Ambulantei.
 Hemoragiile, semne si tipuri. Metode de hemostaza
tempurie.
 Circulaţia sau perfuzia, este procesul prin care organele corpului
recepţionează un flux de sânge adecvat pentru a funcţiona
corespunzător
În timpul evaluării iniţiale, trebuie să evaluaţi trei aspecte a
circulaţiei pacientului:
 Prezenţa pulsului

 Determinaţi dacă pacientul are unele hemoragii externe majore

 Evaluaţi corespunderea perfuziei prin evaluarea pielii

pacientului
Scurgerea sangelui in afara vaselor sangelui se numeste hemoragie. Se
pot deosebii mai multe feluri de hemoragii :
 a) Hemoragiile externe,
in care sangele se scurge in afara organismului datorita sectionarii
unor vase de sange.
 b) Hemoragii interne,
in care sangele ce curge ramane in interiorul organismului (ex:
cavitatea abdominala, etc.).
 In functie de vasele care au fost sectionate, putem deosebii:
- hemoragiile arteriale, in care sangele, de culoare rosu aprins, tasneste
intr-un jet sacadat, in acelasi ritm cu pulsatiile inimii;
- hemoragiile venoase, in care sangele, avand culoarea rosu inchis,
curge lin continuu;
- hemoragiile capilare, in care curgerea sangelui se observa pe toata
suprafata ranii, avand o intensitate redusa.
 Semne unei hemoragii interne:
Semne generale:
ameteli, transpiratii reci, sete intense, paliditate,TA scazuta,respiratie
accelerate, puls rapid si slab, frisoane, agitatie, dilatarea pupilelor,
victima vorbeste repede.

Semne locale:
 Durere, sensibilitate, tumefiere si decolare a zonei suspectate;

 Hemoragie din gura, rect, vagin;

 Vomitarea singelui de culoarea rosie deschisa, sau de culoare

intunecata ( ca zatul de cafea);

 Scaun intunecat, culoarea dohotului sau cu singe rosu deschis;

 Abdomen sensibil, rigid sau balonat.

 Organismul uman are capacitatea de a realiza o
hemostaza spontana, prin agregarea trombocitelor
si coagularea sangelui la locul leziunii vasculare,
cu formarea unui cheag (tromb). Cand acest
mecanism este insuficient, este necesara realizarea
hemostazei artificial.

Hemostaza artificiala se realizeaza cel mai simplu

printr-o compresie aplicata pe vasul sangvin lezat,
tinand cont de sensul curgerii sangelui, astfel incat sa
se opreasca sangerarea. Aceasta compresie asigura o
hemostaza provizorie, pana la sosirea echipei
medicale sau pana la ajungerea intr-un serviciu
medical unde se poate realiza hemostaza definitiva.
Daca victima este constienta va fi incurajata sa
consume lichide.
 METODE TEMPORARE DE HEMOSTAZĂ
1. Apăsarea degetelor a arterei în plagă sau pe tot
parcursul
2. Aplicarea unui bandaj sub presiune
3. Aplicarea unui garou hemostatic de diferite modele
4. Flexia maximă a membrului în articulație
Aplicarea unui bandaj de presiune este utilizat
pentru a opri sângerarea din arterele mici, precum și pentru a opri
sângerarea venoasă. În acest caz, un bandaj sau o pungă individuală se
aplică cu forță (presiune), pentru a crește presiunea, puteți folosi bandaje
suplimentare, șervețele, tampoane. O variantă a bandajului sub presiune
este un bandaj cu ajutorul unui garou, folosit pentru leziunile gâtului,
însoțit de deteriorarea vaselor mari. În cazul aplicării unui astfel de
bandaj, trebuie de luat in consideratie că presiunea asupra vaselor
deteriorate se efectuează numai dintr-o parte a gâtului, în timp ce vasele
de pe partea opusă a gâtului sunt protejate de strivire cu ajutorul miinei
ridicate a victimei sau folosind materiale improvizate (scânduri, ramuri
mari etc.).
Apăsarea degetelor pe o arteră într-o rană
sau pe tot parcursul este cea mai rapidă și mai ușoară
modalitate de a opri sângerarea, în care artera este presată împotriva
osului dintre rană și inimă pentru a opri fluxul de sânge în partea
deteriorată a vasului. Arterele sunt presate în anumite puncte. În unele
cazuri, este posibilă presiunea degetelor a arterei din rană.
Flexia maximă a membrului în articulație
duce la îndoirea vaselor (și, prin urmare, la oprirea sau reducerea
intensității sângerării). Alegerea articulației pentru flexie depinde de locul
plăgii. Pentru a crește eficiența acestei metode, este posibil să introduce ți
role, bandaje sau haine sub articulația îndoită.
 Garoul

Reguli de bază pentru aplicarea unui garou:

1. Garou trebuie aplicat numai pentru sângerările arteriale din arterele brahială și
femurală.
2. Garou trebuie aplicat între rană și inimă, cât mai aproape de rană. Dacă locul de
aplicare a garoului se încadrează pe treimea mijlocie a umărului și pe treimea inferioară
a coapsei, garoul trebuie aplicat cu 10-15 cm mai sus.
3. Un garou nu poate fi aplicat pe un corp gol, doar peste îmbrăcăminte sau un tampon
din țesătură (bandaj).
4. Garou nu trebuie acoperit cu un bandaj sau îmbrăcăminte, adică trebuie să fie vizibil.
5. Ora exactă de aplicare a garoului trebuie indicată într-o notă, iar nota trebuie plasată
sub garou.
6. Timpul maxim de garou pe membrele nu trebuie să depășească 60 de minute în sezonul
cald și 30 de minute în frig.
7. După aplicarea garoului, membrul trebuie imobilizat folosind metodele disponibile.
8. Este necesară izolarea termică (înfășurarea) membrului.
Dacă a expirat timpul maxim a garoului aplicat și asistența medicală inca nu a ajuns, ar
trebui să faceți următoarele:
 Apăsați pe arteră cu degetul.
 Scoateți sau slăbiți garoul pentru 15 minute.
 Dacă este posibil, masați ușor membrul pe care a fost aplicat garoul.
 Aplicați garoul doar deasupra suprapunerii anterioare.
 Timpul maxim de reaplicare este de 15 minute.
 Epistaxisul

Epistaxisul este hemoragia de la nivelul foselor nazale. De cele

mai multe ori epistaxisul este redus cantitativ, insa in unele
cazuri pot apare hemoragii mari.
Primul ajutor in cazul epistaxisului consta in adoptarea unei
pozitii cu capul usor aplecat in fata si aplicarea unei compresii
digitale pe aripa nazala de unde este hemoragia.
 Traumatisme
 Entorse
Sunt traumatisme articulare inchise, ce afecteaza tesuturile moi articulare si periarticulare, produse in
urma unei suprasolicitari bruste si necorespunzatoare a articulatiei. Entorsa nu este insotita de
deplasarea segmentelor osoase ale articulatiei.

Semnele si simptomele unei entorse sunt:

- dureri articulare, discrete la inceput dar care se accentueaza in cateva ore limitare functionala a
articulatiei
- tumefactie (edem), cu eritem (inrosire), caldura locala si eventual echimoza (vanataie).

Primul ajutor in cazul unei entorse consta in repausul fizic al

articulatiei si aplicarea unei pungi cu gheata sau comprese reci.
Acestea au un dublu efect: reduc durerea si determina vasoconstrictie locala, reducand fluxul
sangvin local si prin aceasta limitand tumefactia si inflamatia locala.

 De retinut! De cele mai multe ori, pentru persoanele fara

pregatire medicala este greu de diferentiat entorsa de luxatie
sau fractura; de aceea in fata unei victime a unui accident, care
se plange de dureri la nivelul scheletului sau articulatiei,
intotdeauna se va pune in repaus absolut zona dureroasa.
Acest lucru se realizeaza prin imobilizare provizorie a regiunii.
  Luxatia este traumatismul articular ce determina pierderea raporturilor
normale intre suprafetele osoase ce formeaza articulatia. Luxatiile pot fi
complete: cand deplasarea este totala sau incomplete numite si subluxatii, cand
deplasarea capetelor osoase este partiala.

Semnele si simptomele unei luxatii sunt:

- durere articulara violenta la inceput, ce devine difuza si scade in intensitate in
cateva zile
- impotenta functionala a articulatiei
 atitudine vicioasa a membrului (o atitudine nefireasca a membrului
respectiv, datorata durerii si impotentei functionale)
- deformarea articulara.
Primul ajutor in caz de luxatie consta in imobilizarea
membrului afectat si transportul ulterior intr-o unitate
spitaliceasca unde se va realiza reducerea luxatiei
(repunerea in pozitie normala a oaselor).
De retinut! Nu se va incerca reducerea luxatiei: aceasta
se face numai de catre personalul medical specializat!
  Fracturi
Fracturile sunt leziunile oaselor rezultate in urma unui traumatism, cand se intrerupe continuitatea osoasa. Sunt cele
mai frecvente tipuri de leziuni aparute in cazul accidentelor soldate cu politraumatisme.
1. In functie de traiectul de fractura la nivelul osului, fracturile sunt: transversale, oblice, longitudinale, in spirala sau cominutive
(cand rezulta mai multe fragmente osoase).
2. In functie lezarea sau nu a tesuturilor moi adiacente, fracturile pot fi:
- fracturi deschise: cand la locul fracturii exista si o plaga
- fracturi inchise: cand tegumentele adiacente sunt intacte.
3. In functie de raportul fragmentelor osoase dupa fractura, acestea pot fi:
 fara deplasare: cand capetele osoase rezultate in urma fracturii raman in contact
- cu deplasare: cand capetele osoase rezultate se deplaseaza.
Fracturile fara deplasare pot deveni fracturi cu deplasare, daca nu se iau masuri corespunzatoare de imobilizare a
zonei de fractura.
In cazul fracturilor cu deplasare, exista pericolul lezarii de catre fragmentele osoase a partilor moi, putand produce
leziuni grave prin lezarea unor nervi sau vase sangvine mari, cu riscul unor hemoragii masive.
Semnele si simptomele unei fracturi sunt:
 durere vie, accentuata de miscare

 impotenta functionala aparuta imediat dupa traumatism

- deformarea regiunii
 mobilitate osoasa anormala

- modificari locale: tumefactie (creste in volum), eritem (roseata),

caldura locala.
 Primul ajutor
 identificarea si oprirea hemoragiei

- toaleta si pansamentul plagii, in cazul fracturilor deschise

 imobilizarea provizorie a fracturilor: pentru a limita deplasarea fragmentelor

osoase si aparitia unor leziuni suplimentare (lezare de vase sangvine si nervi),

zona de fractura cuprinzand articulatia de deasupra si cea de sub fractura, va fi
imobilizata cu atele speciale.
In lipsa atelelor standard se pot improviza din scanduri, crengi, coaja de copac,
coperte de carte, suluri de ziare sau alte suprafete dure, care vor fi in prealabil
infasate in bandaje de tifon pentru a preveni lezarea partilor moi.
Pentru membrul inferior se poate folosi membrul opus ca si atela iar pentru
membrul superior se poate folosi trunchiul ca si atela.
Extremitatile membrelor se vor lasa neacoperite pentru a se putea observa din timp
modificarile (paloare, cianoza) care ar putea semnala o imobilizare incorecta care
poate stanjeni circulatia. Dupa imobilizare se va transporta victima la spital.
De retinut!
Nu se va incerca reducerea fracturii (repunerea in pozitie normala a
fragmentelor osoase) in cazul fracturilor cu deplasare: aceasta ar putea
provoca leziuni suplimentare, vasculare sau nervoase. Se va limita la
minim manevrarea zonei cu fractura inainte de imobilizare: daca este
nevoie de scoaterea hainelor acestea se vor taia.
 Imobilizarea fracturilor
membrelor
 In principiu, fracturile membrului superior se imobilizeaza fixand intreg
membrul de torace, cu cotul indoit la 90 de grade, folosind o bucata de panza, de
forma triunghiulara sau o esarfa petrecuta in jurul gatului:
- fractura bratului: se fixeaxa bratul intre 2 atele aplicate pe fețele lui, externa si
interna
 fractura a antebratului: fie se fixeaza cu 2 atele aplicate pe fețele mediala si

laterala a antebratului fie se foloseste o atela pe care se aseaza antebratul si

degetele mainii (care se fixeaza de la nivelul degetelor pina la articulatia cotului);
in lipsa a atelei, antebratul se imobilizeaza, fixandu-se cu fasa membrul superior lipit
de corp, cu articulatia cotului in unghi drept si cu degetele spre abdomen;
o alta posibiltate este atarnarea membrului superior intr-o bucata de material de
forma triunghiulara (cornisor), cu articulatia cotului flectat in unghi drept.
- fractura degetelor sau oaselor manii: mina se fixeaza pe o atela, membrul superior
fiind flectat in articulatia cotului sub unghi drept si mentinut in aceasta pozitie cu
ajutorul unei fase sau prin atarnarea intr-o panza triunghiulara.
  Fracturile membrului inferior se imobilizeaza cel mai
simplu, prinzand intreg membrul intre 2 atele lungi:
- fractura oaselor bazinului - victima va fi culcata si fixata pe o suprafata
dura (scandura), cu o patura facuta sul sub genunchi si picioarele usor
indepartate.
- fracturile femurului: se folosesc 2 atele, cea de pe partea laterala
trebuind sa fie mai lunga, pana la nivelul taliei sau chiar pana in axila
(subbrat), fixandu-se cu fase sau curele de trunchi, astfel incat sa se
asigure o imobilizare completa a membrului inferior afectat.
 fractura a gambei (sub genunchi): se folosesc 2 atele lungi care se
fixeaza lateral si medial, de la laba piciorului pana in partea
superioara a femurului
 fractura a oaselor labei piciorului: se folosesc 3 atele, una sub talpa si
2 de o parte si de alta a gambei, care se fixeaza cu tifon pentru a
imobiliza talpa in pozitie normala (unghi de 90 de grade intre gamba
si talpa).
- fracturile degetelor piciorului, se imobilizeaza legand degetul accidentat
de un deget vecin sanatos.
 Fracturile coloanei vertebrale
 Coaloana vertebrala este formata din suprapunerea si articularea unor oase, numite
vertebre: vertebrele cervicale, toracale, lombare, sacrale si coccigiene, care formeaza
asfel un canal prin care trece maduva spinarii.
Orice fractura la nivelul coloanei vertebrale prezinta riscul lezariii maduvei, ceea ce
poate provoca paralizii sau chiar moartea victimei. De aceea, in cazul in care se
suspecteaza o fractura de coloana vertebrala, se va evita mobilizarea victimei pana la
sosirea echipei medicale.
Daca exista un potential pericol si victima trebuie mobilizata, aceasta se va face cu
imobilizarea coloanei vertebrale;
 victima va fi culcata pe un plan dur si fixata cu legaturi trecute peste coapse, bazin si
torace.
 Daca se suspecteaza o fractura in zona cervicala se va imobiliza si capul victimei cu
un guler cervical iar in absenta acestuia se va trece o legatura si peste frunte si se vor
sprijini tamplele cu 2 suluri.
 Asezarea de pe sol pe targa sau brancard se face astfel: se va intoarce simultan tot
corpul victimei pe o parte (ideal de catre 2 persoane) si o alta persoana va introduce
brancardul sau targa sub corpul victimei.
  Traumatismul cranio-cerebral apăre în urma impactului capului cu un plan dur. Principalele simptome sunt
amețeala, greața, voma, durerile de cap sau pierderea cunoștinței.  TCC poate fi închis sau deschis.
Primul ajutor:
 Dacă conștiința este păstrată, pacientul va fi poziționat culcat, cu ridicarea capului la 10-15°. Va fi
monitorizată starea de conștiință;
 Dacă pacientul a pierdut conștiința va fi pus în poziție laterală de siguran ță;
 Dacă este vizibilă plaga contuză care sângerează, local se va aplica un pansament compresiv aseptic.
În mod urgent se va solicita echipa de asistență medicală urgentă, care va acorda primul ajutor medical la etapa de
prespital. Ulterior, pacientul va fi transportat la spital.
 Arsuri ale pielii.
Pot apărea sub influența deteriorării directe a pielii de către o flacără, abur, un obiect fierbinte
(arsuri termice); acizi, alcalii și alte substanțe agresive (arsuri chimice); electricitate (arsuri
electrice); radiații ultraviolete (arsuri solare). Tratamentul pentru diferite tipuri de arsuri este
aproape același, cu excepția arsurilor solare (care, de regulă, nu sunt periculoase pentru adulți).
Există 4 grade de arsuri, cu toate acestea, pentru primul ajutor, este mai ușor să împărțiți arsurile
în superficiale și profunde. Semnele unei arsuri superficiale sunt roșeața și umflarea pielii la locul
expunerii la agentul dăunător, precum și apariția de vezicule umplute cu un lichid limpede.
Arsurile profunde se manifestă prin apariția de vezicule pline cu conținut sângeros, care pot fi
parțial distruse; pielea poate să devină insensibilă la durere. Adesea, leziunile profunde și
superficiale a arsurilor sunt combinate.
Gravitatea stării victimei depinde nu numai de adâncimea rănirii, ci și de suprafața arsă. Aria
arsurii poate fi determinată prin „metoda palmei” (aria palmei este aproximativ egală cu 1% din
suprafața corpului) sau „metoda nouă” (în acest caz, aria corpului este împărțită în secțiuni ale
cărui dimensiuni sunt multipli de 9% din aria corpului - cap și gât, piept, abdomen, brațul drept,
brațul stâng; picioarele dreapta și stânga fiecare 18%, spatele 18%). Când determinați aria arsurii,
puteți combina aceste metode. Cele mai periculoase pentru viața victimei sunt arsurile superficiale
cu o suprafață mai mare de 15% și arsurile profunde cu o suprafață mai mare de 5% din suprafața
corpului.
Primul ajutor:
 Terminați acțiunea agentului dăunător.

 Răciți partea arsă a corpului sub jet de apă rece sau aplicând rece.

 Închideți suprafața arsului cu un bandaj aseptic slăbit.

 Dați victimei o băutură caldă.

 La acordarea primului ajutor, este interzisă deschiderea veziculelor pentru arsuri, îndepărtarea
părților de îmbrăcăminte arsă de pe suprafața afectată, aplicarea de unguente și grăsimi pe
zonele afectate.
 Arsurile tractului respirator superior rezultă cel mai adesea din inhalarea aburului fierbinte, fum sau inhalarea
substanțelor corozive volatile.
O arsură a căilor respiratorii poate fi suspectată de următoarele semne:
 păr ars în ajunul nasului,

 arsuri ale gâtului și feței,

 înflorire de funingine pe limbă,

 voce răgușită,

 tuse cu flegmă neagră și,

 de asemenea, dacă victima a fost scos dintr-o ma șină sau cameră în flăcări.

Arsurile tractului respirator sunt extrem de periculoase, deoarece pot duce la moartea victimei într-o perioadă scurtă de
timp la fața locului, ca urmare a dezvoltării problemelor respiratorii (dacă victima nu primește primul ajutor adecvat).
Primul ajutor:
 Terminați acțiunea agentului dăunător.

 Eliberați victima de îmbrăcăminte care restricționează mi șcările de respira ție (centură, centură etc.), duce ți-o la aer curat.

 Oferiți victimei, care este conștientă, o poziție semi-așezată.

 În absența respirației, continuați cu resuscitarea cardiopulmonară în cantitate de comprimări toracice și ventila ție
mecanică.
 Trusa auto de prim ajutor
1. Fixare bandaj elastic - 2 buc.
2. Emplastru bactericid - 3 buc.
3. Emplastru simplu - 1 buc.
4. Bandaj steril - 2 ambalaje.
5. Bandaj nesteril - 3 ambalaje.
6. Vată medicală - 1 pachet.
7. Garou - 1 buc.
8. Validol - fila 5.
9. Lanternă cu baterii - 1 buc.
10. Creion - 1 buc.
11. O foaie de hârtie pentru note - 1 buc.
12. Foarfece - 1 buc.
13. Mănuși chirurgicale din cauciuc - 1 pereche
14. Geantă de ambalare - 1 buc
Mulțumesc pentru atenție!