PARAPLEGIA

Definiţie
Leziunea transversală a
maduvei care determină în
funcţie de nivelul unde se
produce determină:
• paralizia mb. inf,
• tulb de sensibilitate,
• tulb. Sfincteriene,
- apare prin lezarea fasc.
piramidal (leziune de NMC)
cât şi prin lezarea NMP,
- poate fi flască sau spastică.
 Stadializarea

4 stadii:
Stadiul I: (şocul medular)- 3 sapt.
- Deficitul este total, probleme de nursing(evitarea
escarelor, a tromboemboliilor, asig drenajului bronşic
şi a respiraţiei diafragmatice);
- Kt: posturi corecte ale corpului şi ale mb. Inf şi
efectuarea din 2 în 2 ore de mişcări pasive ample ale
tuturor segmentelor membrelor.
Stadiul II (“independenţa” la pat): se încep intensiv progr
kinetic având ca obiectiv: redobândirea poziţiei
şezânde!
• Se începe programul kinetic în pat sau în sala de
gimnastică,
Stadiul III – independenţă în scaun:
• Pregătirea pentru a ajunge la poziţia de ortostatism
şi mers;
Stadiul IV – reeducarea mersului, la început
protezat, apoi deplasarea fără sprijin.
 Obiectivele kinetoterapiei

• reeducarea
sensibilităţii
• reeducarea vezicii şi
intestinului,
• reeducarea motorie,
 I. Recuperarea sensibilitătii
• kinetoterapeutul stimulează un punct pe piele (prin înţepare,
atingere, presiune, etc.), iar pacientul cu ochii închişi, precizează
unde a simţit excitaţia şi natura acesteia. Deschide apoi ochii şi
priveşte locul unde kinetoterapeutul a aplicat stimulul. După
aceea închide din nou ochii, iar kinetoterapeutul excită acelaşi
loc. Se repetă de câteva ori excitaţia pe acelaşi loc în aceeaşi zi
şi se repetă mai multe zile la rând;
• cu aceeaşi tehnică apoi sunt excitate şi alte puncte;
• progresiv se trece la stimularea simultană a două puncte;
• simţul mişcării membrelor paralizate se face prin mişcarea
segmentelor într-un sens sau altul, mai întâi sub privirea
pacientului apoi, fără ca pacientul să privească, va recunoaşte
mişcarea;
II. Reeducarea vezicii şi intestinului
• programarea micţională poate fi promovată la
domiciliu, necesitând cooperare din partea
pacientului, dar şi a unor membri din familie;
• aşezarea bolnavului pe WC la ore fixe şi regulate;
• se încearcă antrenarea musculaturii perineale la
început din decubit, şezând, apoi din ortostatism;
• uneori prin percutarea hipogastrului se poate obţine
contracţia detrusorului cu evacuarea urinei;
• pacientul posturat în şezând, cu presiune pe
abdomenul inferior prin contracţii ale peretelui
abdominal.
 III. Reeducarea motorie
Presupune următoarele etape:
a) reeducarea paraplegicului la pat;
b) reeducarea paraplegicului din şezând;
c) reeducarea paraplegicului pentru ortostatism
şi mers;
 a) Reeducarea paraplegicului la pat
• se practică în primele două stadii de mai sus
1. Mobilizări pasive ale segm. paralizate în toate
articulaţiile, pe toată amplitudinea de mişcare
urmăresc:
• evitarea retracturilor ţesuturilor moi;
• evitarea instalării redorilor articulare;
• menţinerea unei bune circulaţii;
• prevenirea poziţiilor vicioase;
• prevenirea anchilozelor articulare.
• mobilizările pasive se fac lent, amplu, articulaţie
după articulaţie, începând cu cele distale, de 2 ori pe
zi, câte 15-30 min.
 a) Reeducarea paraplegicului la pat
• pacientul în decubit dorsal, se fac mobilizări pasive ale degetelor piciorului;
• pacientul în decubit dorsal sau ventral, cu genunchiul la 90°, kt. cu o mână
fixează călcâiul şi face contrapriză pe gambă, iar cu cealaltă mobilizează
piciorul în pronaţii-supinaţii;
• aceeaşi poziţie ca mai sus, dar contrapriza este deasupra maleolelor, iar cu
cealaltă mână kt. face mişcări de flexie-extensie şi pronosupinaţii din
articulaţia tibiotarsiană;
• pacientul în decubit dorsal, ktul, apoi bolnavul mobilizează rotula caudal,
cranial şi lateral;
• din decubit dorsal şi ventral se execută flexii-extensii din genunchi apoi din
coxofemurală, cu ajutor din partea kt;
• pacientul în decubit dorsal, cu coxofemurala în flexie apoi în extensie, ktul
execută mişcări de abducţie-adducţie din articulaţia CF, rotaţii CF;
• pacientul în decubit dorsal, kt se aşează pe membrele inferioare ale pacientului
şi îl ajută ţinându-l de mâini, să execute pasiv flexii de trunchi.
2. Posturările
Scop: evitarea retracturilor, a poziţiilor vicioase
contractura pe m. flexori şi adductori
mbrul inf. se va poziţiona cu piciorul în dorsiflexie, genunchiul şi
şoldurile extinse, coapsele în uşoară abducţie cu o pernă între ele.

3. Mobilizările active
a) Menţinerea şi tonifierea musc. mb sup. şi a trunchiului superior
• exerciţii active ample ale mbrelor superioare libere, cu baston, cu
minge medicală, etc;
• exerciţii izometrice;
• exerciţii cu rezistenţă utilizând gantere, extensoare, elastice;
• pacientul în decubit lateral, încearcă să ridice bazinul contra
opunerii realizată de kinetoterapeut (marele dorsal!);
• pacientul în decubit dorsal, ridică hemibazinul către coaste, iar
kinetoterapeutul opune rezistenţă prin tragerea gleznei în jos,
(pătratul lombelor);
 diagonalele Kabat ale mb.sup:
- D1F (dinţat anterior, deltoid ant, marele pectoral, flexorii
pumnului),
- D2F (trapez, deltoidul mijlociu, extensorii radiali ai
pumnului),
- D1E (romboizi, deltoidul posterior, dorsalul mare, extensorii
radiali ai pumnului),
- D2E (marele pectoral, flexorii pumnului).
Tehnici: SI, CR, ILO, IA.

b. Tonifierea şi ameliorarea mobilităţii controlate a tr. inferior:

- tehnica de "despicare";
- tehnica de "ridicare" cu rezistenţă opusă din partea kt.
c. Modificarea voluntară a poziţiei în pat:
• antrenarea pacientului de a-şi schimba singur, fără ajutor, poziţia în pat
prin rostogolire, cu sau fără ajutorul membrelor superioare;
• bolnavul îşi va mobiliza iniţial membrele inferioare cu mâinile pe direcţia
pe care urmează să-şi răsucească apoi corpul;
• se va trece din DD în DL, apoi în DV;
d. Exerciţii respiratorii:
• pacientul în decubit dorsal, se aşează câteva cărţi pe abdomen, se respiră
cu mobilizarea amplă a abdomenului;
• pacientul în decubit dorsal, genunchii flectaţi cu sprijin pe tălpi, se ridică
capul şi umerii de pe pat, menţinând această poziţie 4-5 sec.;
• pacientul în patrupedie, se respiră abdominal exagerând sucţiunea
peretelui abdominal;
• pacientul în poziţie Trendelenburg cu o greutate pe abdomen facilitând
expirul;
• pacientul în şezând, utilizarea "borcanelor Pescher" ajută la antrenarea
forţei expiratoare sau inspiratoare având grijă ca fluxul de aer să fie
continuu, iar respiraţia să fie de tip abdominal;
• pacientul în şezând, se foloseşte o sticlă cu un tub de plastic introdus în
apa din sticlă; se suflă continuu pentru a produce bule de gaz fără
intermitenţe (expir de tip abdominal).
e. Readaptarea la verticalitate
f. Inceperea mobilizărilor pasivo-active, active ale mb.
inferioare:
• mobilizări pasivo-active în toate articulaţiile Ml;
• mobilizările se vor face articulaţie după articulaţie,
începând de la cele distale spre cele proximale;
• mobilizările se fac în toate axete de mişcare şi pe toată
amplitudinea de mişcare
 b) Reeducarea paraplegicului în şezând
- după 8-12 săptămâni de la traumatism;
- învăţarea trecerii de la poziţia culcat la cea de şezând,
la început cu mb inferioare întinse (şezând alungit)
apoi cu membrele inferioare atârnând (şezând scurtat)
1. Mobilizările pasive –idem std. anterior
+ combaterea spasticităţii: întinderea lentă a muşchiului şi
se menţine;
2. Mobilizările active:
a) Creşterea forţei musc. la nivelul mb sup (marele
dorsal, marele rotund, marele pectoral, marele dinţat,
triceps brahial) – necesară sprijinului în mâini pt
ridicarea şezutului de pe pat în vederea realizării
transferului.
- tonifierea se poate face şi cu extensoare, haltere etc
- ex de ridicare a şezutului se face din poziţia şezând
alungit sau din şezând scurtat
transferuri.
b. Menţinerea poziţiei erecte a tr. pe bazin din poz de
şezând alungit- se exersează stabilitatea trunchiului;
c. Deplasarea bazinului şi mb inf din poz şezând
alungit: se lasă corpul în sprijin pe o mână, ridicând
bazinul opus, rotând tr şi încercând o târâre înainte
sau înapoi a hemibazinului ridicat şi a mb inferior
corespondent (SR);
d. Adaptarea pacientului la poziţia de sezând scurtat
(scaunul cu rotile);
e. Pregătirea pt ortostatism şi mers (patrupedie,
târâre);
f. Intensificarea ex de creştere a activităţii
voluntare a musc mb inf (D2F, D2E);
g. Mersul din poziţia şezând alungit utilizând o
pereche de cârje scurte;
 Exerciţii
• pacientul în şezând alungit, pentru musculatura mbrelor superioare şi
trunchiul superior, se execută exerciţii cu extensoar, gantere, fâşii elastice;
• aceeaşi poziţie a pacientului, ktul opune rezistenţă izometrică la mişcările
umărului de: ridicare, coborâre, abducţie, adducţie, iar apoi la mişcările din
articulaţia scapulohumerală: extensie, adducţie, abducţie, adducţie orizontală ;
• pentru muşchiul triceps se opune rezistenţă la mişcarea de extensie a
antebraţului pe braţ din diferite poziţii;
• pacientul în şezând alungit cu sprijin în lateral pe mâini, încearcă să ridice
şezutului de pe planul patului cu menţinerea poziţiei câteva secunde;
• o variantă a acestui exerciţiu, pentru o tonifiere mai bună a musculaturii MS,
este aceea în care palmele se sprijină în lateral pe două cărţi ceea ce cere o
forţă mai mare pentru ridicarea şezutului de pe pat;
• în momentul în care pacientul poate menţine această poziţie în suspendare cu
şezutul ridicat, se execută mişcări ale pelvisului în toate sensurile;
• pacientul execută exerciţiile de deplasare a bazinului şi mbrelor inferioare
din poziţia "şezând alungit" un fel de târâre prin împingerea bazinului înainte
sau înapoi cu sprijin pe mâini.
 Exerciţii
• pentru exerciţiile de creştere a echilibrului se exersează activităti cu mâinile
din aceeaşi poziţie şezând alungit: aruncatul şi prinderea unei mingi, sprijinul
cu palma, cotul, antebraţul pe mingi de diferite mărimi;
• pacientul în şezând alungit, cu sprijin pe mâini, kinetoterapeutul face prize
pe umerii pacientului imprimându-i mişcări de lateralitate, rotaţii, balansuri
antero-posterioare ale trunchiului la care pacientul încearcă pe cât posibil să
se opună.
• pacientul în şezând alungit, ktul execută tehnici de facilitare pentru muşchii
flexori ai şoldului, flexie-adducţie-rotaţie externă fiind schema care
facilitează flexia şoldului;
• pacientul în şezând alungit, ktul îi fixează Ml, iar el încearcă să-şi lase treptat
trunchiul pe spate cu revenire pe diferite grade;
• pacientul în decubit dorsal cu genunchii uşor flectaţi, fixaţi de terapeut, face
ridicarea trunchiului prin ducerea mâinilor prin lateral de genunchi;
• pacientul în şezând alungit, se lasă corpul în sprijin pe o mână, ridicând
bazinul opus, rotând trunchiul şi încercând o târâre înainte sau înapoi a
hemibazinului ridicat şi a Ml corespondent, apoi se inversează mâinile;
• pacientul în şezând alungit, ktul încearcă prin tehnici de facilitare să
promoveze activitatea în musculatura cvatricepşilor, etc.
 Reeducarea paraplegicului în
ortostatism şi mers
Pentru realizarea acestui obiectiv se recurge la:
• Exerciţii din patrupedie, poziţie care antrenează stabilitatea bazinului
pe solduri
• pacientul în cvatrupedie, se menţine această postură din care se fac
balansuri ale pelvisului în toate sensurile;
• din aceeaşi poziţie, se ridică alternativ câte un membru superior care
se întinde orizontal pe lângă cap, ceea ce face ca, alternativ, greutatea
corpului să se transfere pe câte o jumătate a corpului, apoi se va ridica
MS opus, apoi mâna şi piciorul opus.
• se încearcă de asemenea, din aceeaşi poziţie, balansuri pelvine la care
ktul susţine cu o mână bazinul pacientului pentru început iar apoi,
opune rezistenţă;
• după câştigarea echilibrului în alternanţe se vor începe exerciţiile de
târâre, pacientul se lasă pe o parte în sprijin pe cot, în timp ce membrul
superior opus este întins şi "păşeşte" înainte trăgând hemicorpul şi
antrenând astfel membrul inferior respectiv. Apoi se inversează.
 c) Reeducarea paraplegicului în
ortostatism şi mers
• Ridicarea în picioare începe în momentul în care pacientul
poate să-şi menţină echilibrul din stând în şezut scurtat cu
braţele întinse înainte şi cu ochii închişi.
• Există cazuri în care ridicarea în picioare a paraplegicului
necesită aplicarea unor orteze de la treimea superioară a
coapsei până la picior. Dacă musculatura abdominală şi
sacrolombară este slabă, se adaugă un corset ortopedic de
susţinere.
• Când echilibrul este bun între două corpuri de sprijin:
- Cârje pt mers,
- Cadru de mers, bare paralele de mers,
Ex: pt echilibru - se ridică la început câte o mână de pe bară,
apoi alternativ apoi ambele mâini; ridicarea capului cu sprijin
în braţe pe barele paralele; se ridică un picior, se duce înainte
apoi se duce la loc;aplecări laterale, torsiuni de trunchi etc
Mersul:
- când m coborâtori şi adductori ai umărului pot
ridica o greutate de cel puţin 15 kg (mers în
cârje);
- Când cvadricepsul este în posesia unei forţe de
ridicare de 30-35 kg (mers fără protezare-
ortezare);
- 3 tipuri de mers:
 Mersul cu paşi alternanţi (în 4 timpi),
 Mersul cu paşi târâţi (în 4 sau 2 timpi),
 Mersul cu pendulare (balans).