Sunteți pe pagina 1din 58

Universitatea de Medicină și Farmacie “Nicolae

Testemițanu”
Catedra Chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică, pedodonție și
ortodonție
Tema: Malocluzia de clasa
I Angle. Etiologie, clinica,
diagnostic și tratament.
Anomaliile de Clasa I Angle cuprinde ocluziile în care
cuspidul mezio-vestibular al primului molar superior
articulează cu șanțul intercuspidian vestibular al
primului molar permanent inferior, modificări fiind
numai în regiunea frontală.
Prevalenţă

Prevalenţa anomaliei de Clasa I Angle este ridicată. Studiind un


lot de copii cu varste cuprinse intre 5 şi 15 ani se constată că
populaţia este afectată în proporţie de 63-65% din cazuri.
Malocluzia de Clasa I destul este frecventă in populaţia noastră, iar în tratament se
dovedeşte a fi o mare consumatoare de timp şi de tehnică. Toate acestea justifică
interesul clinicienilor pentru această anomalie dento-maxilară ce impune diagnostic şi
tratament precoce.
Etiologie
A. Factorul genetic- Influența asupra dezvoltării este evidențiată prin controlul asupra
ratelor de creștere a maxilarelor , adesea perturbate în sindroamele genetice.
Ereditatea încrucișată , prin care un copil moștenește caracterele maxilarelor unui
genitor și structurile dentare de la celălalt genitor, stă la originea unor anomalii de
tipul disarmoniilor dento-alveolare, al proalveoliilor bimaxilare și al ocluziilor
adînci.

B. Factorul filogenetic- manifestat prin tendința de reducție diferențială a maxilarelor


(mai rapidă) și a dinților (mai lentă), este cauza înghesuirilor dentare.

C. Factorii generali de dezvoltare(tulburări endocrine, metabolice) pot deregla


ritmul și rata de creștere a componentelor aparatului dento- maxilar. Astfel, ritmul
de exfoliere a dinților temporari și permanenți poate fi modificat, ca de astfel rata și
viteza de creștere a maxilarelor. Ambele dezechilibre (maxilar și dentar) pot
conduce la apariția înghesuirilor dentare, a întîrzierilor în desfășurarea fenomenelor
de autoreglare dento-alveolară și ocluzală.
D. Disfunțiile și obiceiurile vicioase- prin dezechilibrul angajat la nivelul structurilor
funcționale musculare, provoacă tulburări grave directe sau indirecte ale creșterii
dimensionale și direcționale a maxilarelor. Astfel, respirația orală, sugerea,
interpoziția, comportamentele musculare, linguale anormale produce proalveolia
bimaxilară, ocluzii deschise, înghesuirea sau apariția spațierii dento-alveolare.

E. Factorii morfologici și patologici locali- Inserția pe creastă a unui fren cu baza largă
de implantare, prezența unui sept osos sînt agenții etiologici ai diastemei.
Varietățiile malocluziei clasa I Angle:

I. Tulburări de erupție
II. Anomaliile ale sistemului dentar
III. Anomaliile de grup
IV. Tulburări de ocluzie
Clinica
I. Tulburări de erupție

1. Erupția precoce (accelerată) cu 4 luni


înainte termenilor medii de erupție la
dinții temporari, cu 2 ani la dinții
permanenți.
2. Erupția tardivă- cu 4 luni mai tîrziu de
termenii medii de erupție.
3. Incluzie dentară- patologie însoțită de
lipsa erupției dintelui permanent mai
mult de 3 ani de la termenii medii de
erpție.
II. Anomaliile sistemului dentar:
1. Anomaliile de număr
1.1 Anodonţia:
- poate afecta oricare din tipurile dentare;
- clinic, se pune în evidenţă prin persistenţa unui dinte temporar peste timpul normal de erupţie şi absenţa dintelui
permanent;
- radiologic, diagnosticul clinic este confirmat de absenţa dintelui permanent din maxilar;
- se manifestă frecvent la nivelul anumitor tipuri dentare, de regulă dinţi terminali din serie (incisivi laterali, premolarul
doi, molarul trei);
- anodonţia de incisiv lateral poate fi însoţită de o diastemă sau de prezenţa caninului temporar şi permanent pe arcadă;
- de cele mai multe ori este prezent lateralul decidual sau un spaţiu edentat;
- în alte situaţii, caninul permanent erupe în locul lateralului, cu prezenţa diastemei;
- anodonţia de premolar 2 este, de obicei, diagnosticată în cadrul examenelor programate foarte de timpuriu sau cu
ocazia unor explorări radiologice întamplătoare;
- se constată prezenţa dintelui temporar peste timpul normal de erupere;
- mai devreme sau mai tarziu apar dezechilibre ocluzo-articulare;
 în anodonţiile care cuprind un număr de peste 1-2 dinţi,
tulburările sunt specifice claselor de edentaţie, angajand
dezechilibrarea tuturor funcţiilor;
1.2 Dinţii supranumerari:

- pot apărea ca dinţi care respectă morfologia unui anumit


tip dentar (dedublare) sau pot prezenta forme atipice ;
- sunt mai frecvenţi la maxilarul superior, în regiunea
incisivă, dar pot apărea în oricare sector al maxilarului ;
- cînd rămîn în incluzie, pot produce anomalii ale dinţilor
prezenţi pe arcadă, blocarea dinţilor aflaţi în erupţie cu
dereglarea relaţiilor dentare în interiorul maxilarelor;
- depistarea lor se face prin explorări radiologice;
- de regulă, se produc incongruenţe în imediata
vecinătate;
2. Anomaliile dentare de formă:

- pot îmbrăca forme uşoare (dinte în formă de cui, făraş, clapă de


pian, bilobat), pană la adevărate monstruozităţi (dinte in perdea,
rezultat din sudarea celor patru incisivi);
- pot apărea în cazurile cu dezvoltare generală normală sau pot
apărea ca simptome în unele sindroame genetice;
- perturbă echilibrele dento-alveolar şi ocluzal;
- prin localizarea la grupul incisiv perturbă funcţia estetică şi
psihicul pacientului;
Dintele Hutchinson Dintele Mulberry

Bigeminarea
dentară

Fuziunea dentară
MICRODONȚIA

3 Anomaliile dentare de volum:

 macrodonţiile în special, fie generalizate sau


localizate, creează dificultăţi în armonizarea relaţiei
dento-alveolare, fiind generatoare de înghesuiri
dentare primare, după cum microdonţiile pot produce
arcade spaţiate cu dezechilibre ocluzale;

Macrodonţia
III. Anomalii de grup
1. Incongruenţa dento-alveolară:
- prezenţa unui grad de înghesuire la etapa de erupţie a grupului incisivo-molar (6-7ani);
- incisivii centrali inferiori sunt în linguo-poziţie, cu reducerea spaţiului mai mult sau mai puţin, în funcţie de
gravitatea anomaliei;
- incisivii laterali prezintă un grad oarecare de mobilitate sau pot fi chiar expulzaţi de pe arcadă;
- în formele severe de anomalie, lateralii pot să nu fie erupţi;
- molarii unu permanenţi, erupţi anterior centralilor sunt bine aliniaţi sau în curs de erupţie cu suficient spaţiu pe
arcadă;
- există şi forme in care molarii unu permanenţi impactează molarul doi decidual;
- incisivii centrali superiori erup intr-o poziţie labială, cu discretă lipsă de spaţiu şi uneori
ocupă mult din spaţiul pentru laterali;
- zona de sprijin este sănătoasă, iar imaginea radiologică relevă relaţii dimensionale bune între dinţii temporari şi
cei permanenţi;
- în cazurile grave de incongruenţe, depistate la terminarea erupţiei dentare, se remarcă grave înghesuiri, marcate
prin centralii malpoziţionaţi, incisivii laterali rotaţi, în oro-poziţie, de regulă angrenaţi invers, caninii în ectopie
sau entopie înaltă;
- prezenţa suferinţelor odonto-parodontale, marcate prin abraziuni dentare, sîngerare parodontală, tartru, recesiuni
parodontale în zonele de incongruenţă;
- perturbarea funcţiei de dinamică mandibulară şi de timpuriu apar simptome ale sindromului
algo-disfuncţional temporo-mandibular (oboseală, durere musculară, dureri in A.T.M.);
2. Diastema:
- forma cu coroanele incisivilor paralele este caracterizată prin fren
inserat pe creastă; sept osos, anodonţii de incisivi laterali;
- forma cu coroanele convergente: meziodent neerupt sau
odontom;
- forma cu coroanele divergente: insuficienţa de spaţiu la nivelul
bazei osoase;
- centralii pot să folosească pentru alinierea lor din spaţiul
incisivilor laterali, apărand incongruenţa în zonă;
- funcţia fonatorie, afectată de prezenţa vocii siflante şi cea estetică
sunt, de regulă cauze subiective invocate de pacient;
IV. Tulburări de ocluzie
1. Ocluzia deschisă funcţională:
- se pune în evidenţă clinic prin prezenţa inocluziei verticale la nivel incisivo-canin;
 este expresia blocării creşterii procesului dento-alveolar din zonă prin interpoziţia
degetelor, tetinei sau, cel mai des, a limbii
2. Ocluzia deschisă scheletală:
- absenţa ocluzo-articulării, cu prezenţa unei inocluzii în zona latero-fronto-laterală;
- contactele ocluzale se produc doar la nivelul ultimilor molari;
- etajul inferior al feţei este mărit;
- afectează funcţiile fizionomică, fonatorie şi de masticaţie;
- apar de timpuriu semnele suferinţei parodontale;
3. Anomaliile sagitale :

- angrenajele inverse pot fi expresia unei anomalii dentare de poziţie sau simptome în
cadrul înghesuirii dentare;
- cel mai des sunt angrenaţi invers incisivii laterali sau centralul şi lateralul pe una din
părţi;
- dezechilibru major ramîne perturbarea închiderii şi poziţionarea în ocluzie a
mandibulei, cu consecinţe asupra parodonţiului şi A.T.M.;
- funcţia estetică este perturbată;
4. Anomaliile transversale:
- ocluziile
lingualizate sunt cauzate de dezvoltarea excesivă a
maxilarului superior sau de dezvoltarea insuficientă a
mandibulei;
- ocluziile inverse unilaterale pot fi expresia unui factor funcţional
(latero-deviaţie mandibulară, pantă de conducţie, etc.) sau a
unor tulburări scheletale (nedezvoltarea unei părţi din maxilar
sau dezvoltarea excesivă a hemimandibulei de partea
respectivă);
- angrenajele inverse din zona laterală sunt cauzate de malpoziţii
dentare;
- cea mai gravă tulburare este resimţită în funcţia de dinamică
mandibulară, prin blocarea mişcărilor mandibulei cu răsunet
nefavorabil asupra dinţilor (abraziuni) şi a parodonţiului;
4. Anomaliile dentare de poziţie:
- produc tulburări ale relaţiei dento-alveolare şi ocluzale, ale dinamicii mandibulare şi
ale fizionomiei;
- anomaliile dentare izolate de poziţie sunt posibile în oricare din planuri;
- anomaliile dentare de grup determină aceleaşi modificări spaţiale.

VERTICAL-Suprapozitia
                    -Infrapozitia
SAGITAL-Vestibulo si palatopozitia dintilor
frontali
                 -Mezio si distopozitia dintilor
laterali

TRANSVERSAL-Mezio si distopozitia dintilor


frontali
Diagnosticul

În vederea stabilirii diagosticului și a planului de tratament este


necesară examinarea complexă și completă a pacientului.
Examinarea pacientului se face adunînd date din:

 datele personale ale pacientului


 anamneza
 examenul clinic
 examenul complementar
Anamneza
Obținem date refiritoare la:
 motivația:

afecțiuni ale dinților, parodonțiului, mucoasei orale


leziuni traumatice ale părților moi, dinților, maxilarelor
Tulburări fizionomice, de masticație și de fonație
 antecedente heredo-colaterale ale subiectului (afecțiuni ale mamei în perioada de
sarcină; anomalii dento-maxilare existente în familie)
 antecedente personale patologice (boli suferite, obiceiuri vicioase, cum ar fi
respirația orală, interpoziții dinspre exterior sau interior)
Examenul clinic

1. Examenul extra-oral
2. Examenul endo-oral
3. Funcția structurilor orale
1. Examenul extra-oral

Se vor efectua măsurători antropometrice


pentru stabilirea proporțiilor faciale și
aprecierea modificărilor de creștere în
timpul dezvoltării, un loc important
ocupîndu-l determinarea relației între
înalțime și lățime.
Examinarea în norma frontală urmărește:
 poziția naturală a capului;
 egalitatea etajelor;
 simetria facială prin aprecierea relației între linia
frenurilor și linia mediană a scheletului;
 Relația dinților cu buzele în sens vertical, apreciindu-se
prezența sau absența incompetenței labiale
Etajele feței
Analiza profilului evaluează:

 raporturile proporționale ale maxilarelor în planul antero-posterior al


spațiului;
 convexitatea sau concavitatea profilului
 protruzia buzei și a incisivilor;
 proporțiile dinamicii mandibulei și a funcției ocluzale în timpul închiderii
cavității orale.
În funcție de poziția punctului naso-
spinalis anterior în raport cu planul
nazofrontal Dreyfus, există trei tipuri
de profil:
față plană față convexă față concavă
2. Examenul endo-oral
apreciază sănătatea țesuturilor dure și ale părților moi:

 statusul dentar al dinților temporari și evoluția erupției dinților permanenți;

 aprecierea anomaliilor dentare, eventuale procese patologice (ortopantomografii);

 Examenul țesuturilor moi urmărește:

- prezența, mărimea și poziția frenurilor;

- arecierea stării de sănătate a mucoasei orale, gingivale;

- verificarea tonicității buzelor și obrajilor;

- volumul și mobilitatea linguală;


Explorarea funcțiilor are o importanță deosebită și cuprinde:
a)Explorarea ATM:
poziția condililor și disfuncția ocluzală;

3. Funcția structurilor orale
Deschiderea maximă a cavității orale.
dinamica mandibulară privind:

- poziția de repaus adevărată în care închiderea se face printr-o mișcare de 2-3 mm în


jurul unei axe balama localizată în condil;
- poziția de repaus de obișnuință, în care are loc o translație orizontală a mandibulei în
timpul închiderii;
- mișcările anormale ale mandibulei, în care discrepanțele între RC și OC sunt destul de
des întîlnite la copii și trebuie evidențiate clinic: prezența ocluziilor încrucișate unilaterale.
b)Explorarea respirației:
nazală, normală
Orală determinată de obstrucții nazale (control ORL, teste de laborator pentru explorarea
funcției respiratorii)
c)Explorarea posturii limbii și aspectul acesteia:
 aprecierea mărimii( dimensiunile sunt apreciate vizual);
Aprecierea poziției de postură a limbii, cănd dinșii sunt ușor distanțați;
Testarea capacității motorii și senzoriale a limbii;
Deglutiția normală sau formele atipice de deglutiție.

d) Fonație- evaluarea fonației aparține specialiștilor, dar și ortodontul trebuie să detecteze


tulburările de vorbire și să recunoască pe cele care pot fi implicate în malocluzii.
e) Masticația- eficiența masticatorie poate fi afectată prin prezența ocluziilor deschise sau a
proalveolodențiilor super ioare severe.
Examene complementare
I. Examenul fotostatic:
Deşi acest examen complementar redă în general semnele descrise la examenul clinic, medicul poate
să culeagă date obiective, cuantificabile, pentru diagnostic, evoluţia sub tratament şi rezultatele
obtinute.
Fotografia de faţă;
- forma feţei;
- simetria;
- proporţionalitatea etajelor faciale;
- aspectul buzelor şi relaţia lor;
Fotografia de profil
Medicul cercetează şi identifică următoarele elemente:
- trasarea cîmpului de profil şi aprecierea profilului;
- tangența gurii;-
 
 
 
II. Studiul de model

Medicul cercetează şi identifică:


1. Formula dentară
2. Tipul de dentiţie
3. Vîrsta dentară
4. Modificări unidentare: versiune, gresiune, rotaţie
5. Modificări de grup dentar: sens sagital, transversal, vertical
6. Modificări de formă ale arcadelor dentare:
Analiza ocluziei: la cele trei repere: incisivi, canini, molari
Ortopantomografia
Medicul cercetează şi evidenţiază:
- prezenţa sau absenţa unor dinţi;
- prezenţa sau absenţa unor muguri;
- prezenţa unor dinţi sau muguri supranumerari;
- raportul mugurilor dinţilor permanenţi cu rădăcinile dinţilor temporari;
- gradul de dezvoltare al dinţilor temporari sau gradul de rizaliză;
- dezvoltarea dinţilor permanenţi, gradul formării rădăcinilor şi apexului;
- orientarea axială a rădăcinilor şi relaţia cu dinţii şi structurile osoase vecine;
- prezenţa unor dinţi inclusi, poziţia, direcţia, profunzimea, starea apexului, relaţia cu dinţii
vecini;
- rizaliza patologică;
- calitatea mineralizării coroanelor dentare, mărimea camerei pulpare, aspectul, numărul,
forma, lungimea rădăcinilor, cuduri radiculare, rădăcini supranumerare;
- structura osoasă;
- starea parodonţiului marginal;
- sinusurile maxilare;
- ramura orizontală a mandibulei;
- procese patologice odontale (carii proximale, relaţia cu camera pulpară);
- cele două arcade alveolo-dentare in ocluzie habituală;
- bazele osoase;
- mandibula în totalitate;
Teleradiografia :
Se poate realiza în trei incidenţe:
1. Teleradiografia din faţă:
- relaţii asupra dezvoltării armonioase sau dizarmoniilor dentomaxilare în plan
vertical şi transversal;
2. Teleradiografia axială:
- relaţii asupra dezvoltării ramurilor orizontale şi masivului facial;
3. Teleradiografia din profil:
- permite analiza structurilor osoase şi a părţilor moi faciale in sens sagital şi
transversal.
Se vor identifica reperele mediane şi paramediane şi se vor trasa planurile de
referinţă.

Recomandare: Formularea diagnosticului să reprezinte o sinteză bazată pe date


obiective ale examenului clinic, coloborat cu examenele paraclinice. În cazurile care
necesită interpretari de mare fineţe şi exactitate este de dorit abordarea diagnostică
interdisciplinară
PLANUL CRANIAL S – N
PLANUL CRANIAN Ricketts Ba – N
PLANUL FRANKFURT P – O
PLANUL PALATINAL ANS – PNS PLANUL OCLUZAL
PLANUL MANDIBULAR: Me – Go PLANUL FACIAL:
Pog
AXA Y: S – Gn
AXA FACIALĂ Ricketts: Pt – Gn
Diagnosticul diferenţial:

Trebuie efectuat în interiorul clasei I şi a claselor Angle.


 
Anomalii de clasa I şi alte clase de anomalii
- Anomalii in plan transversal (maxilar ingust): pot face parte atît din clasa I
(rapoarte neutrale la molari şi canini), cat şi din clasa a II-a (rapoarte de
distalizare-Clasa II/1)
- Anomalii în plan vertical: ocluzia deschisă poate face parte din Clasa I sau
Clasa a III-a, ocluzia adancă poate fi asociată cu o Clasa I sau Clasa a II-a
(Clasa II/2, Clasa II/1)
- DDM cu înghesuire sau spaţiere: sunt de obicei asociate cu Clasa I ocluzală sau
cu Clasa a II-a sau a III-a false, prin migrări dentare
- Anomalii de poziţie unidentare: se asociază de obicei cu o Clasa I ocluzală -
Ocluziile inverse frontale: deşi ocluzal sunt în Clasa I, aspectul facial tinde
spre Clasa a III-a scheletică
Tratament
Tratamentul profilactic dizarmonia
dento-alveolară:
Începe încă din perioada prenatală prin:
- menţinerea stării de sănătate a gravidei
- alimentaţie echilibrată
- menţinerea stării de igienă orală
- depistarea unor anomalii dentare cu transmitere ereditară
 
şi continuă postnatal prin:
- deprinderea unor tehnici corecte de periaj de către copil şi a unor obiceiuri alimentare adecvate
- masticaţie bilaterală eficientă care să favorizeze abrazia fiziologică
- dispensarizare stomatologică pentru prevenirea sau depistarea cariilor incipiente
- refacerea morfo-funcţională a coroanelor dentare afectate de carie pentru menţinerea integritaţii zonelor
de sprijin pînă la vîrsta înlocuirii dentare
- odontectomia profilactică a mugurilor molarilor trei in dentaţia permanentă incipientă
Tratamentul precoce:
Obiectivul tratamentului interceptiv în dizarmonia dento-maxilară este urmărirea
procesului de înlocuire dentară.
Constă în :
- extracţia dinţilor temporari persistenţi pe arcade peste vîrsta fiziologică de eliminare, dacă
este confirmată radiologic prezenţa omologului permanent
- extracţii ale dinţilor temporari (canini, molari unu temporari) pentru echilibrarea
hemiarcadelor şi menţinerea coincidenţei liniilor interincisive atunci cînd s-a pierdut
omologul contralateral
- depistarea radiologică a dinţilor supranumerari şi extracţia lor
- extracţia dinţilor permanenţi incluşi în poziţii anormale care nu permit aducerea lor pe
arcadă
- excizia chirurgicală a fibromucoasei gingivale îngroşate în urma pierderii precoce a unui
dinte temporar pentru a facilita erupţia omologului permanent şi a preveni tulburările de
ordine de erupţie şi pierderea spaţiului
- aplicarea de menţinătoare de spaţiu sau a protezelor infantile în caz de pierdere prematură
a zonelor de sprijin sau a zonelor frontale, readaptate periodic pentru a nu impiedica
creşterea maxilarelor.
Tratamentul curativ:
a. Obiective terapeutice generale:
1. îmbunătăţirea fizionomiei în suras şi vorbire
2. rapoarte ocluzale stabile
3. îmbunătăţirea stării de sănătate dentară
4. asigurarea funcţionalităţii aparatului dento-maxilar

b. Tratamentul etiologic urmăreşte înlăturarea factorilor cauzali


c. Tratamentul simptomatic urmăreşte: managementul spaţiului pe arcadă (creare de spaţiu sau închiderea
spaţiului, în funcţie de forma clinică a anomaliei), aliniere dentară, menţinerea rapoartelor ocluzale
stabile.
Recomandare: în tratamentul unei dizarmonii dento-maxilare, arcada inferioară este cea care dictează
conduita terapeutică: distanţa intercanină inferioară şi poziţia antero-posterioară a incisivilor inferiori nu
trebuie modificate prin tratament ortodontic pentru stabilitatea rezultatelor. În situaţiile clinice care impun
modificarea poziţiei incisivilor inferiori cu mai mult de 3 grade, va fi necesară contenţia permanentă.
 
 
Tratamentul curativ:
Tratamentul arcadei superioare
Urmăreşte:
- alinierea incisivilor şi caninilor ectopici, obţinerea de relaţii neutrale la canini, relaţii ocluzale
stabile la molari.
Ca regulă generală, dacă arcada inferioară a fost tratată prin extracţie, se impune extracţia şi în arcada
superioară; dacă arcada inferioară nu necesită tratament sau a fost adoptată o metodă de tratament
conservativ, următoarele atitudini vor fi adoptate in arcada superioară :
a) dacă rapoartele de ocluzie in zona laterală sunt de clasa II de jumătate de cuspid, spaţiul pentru
alinierea caninilor superiori va fi obţinut prin distalizarea molarilor superiori.
b) dacă rapoartele de ocluzie în zona laterală sunt de Clasa II de un cuspid sau mai mult, spaţiul
pentru alinierea caninilor superiori va fi obţinut prin extracţie bilaterală de premolari.
Dacă necesarul de spaţiu nu este atît de mare se pot extrage premolarii doi.
c) există situaţii în care caninul ectopic este suprapus în totalitate peste incisivul lateral sau apexul său
este orientat mezial. În aceste situaţii se va extrage incisivul lateral şi se va alinia caninul în locul său
pe arcadă cu şlefuirea cuspidului.
d) extracţia caninului vine în discuţie foarte rar, numai în situaţia în care restul arcadei este perfect
aliniată, caninul este complet în afara arcadei, la distanţă de locul său, malformat sau cu rotaţie
accentuată, relaţiile ocluzale sunt stabile, subiectul este cariorezistent.
e) extracţia molarului de 6 ani dacă antagonistul lui a fost extras, pentru armonizarea lungimii
arcadelor şi a stabilirii unor relaţii de ocluzie funcţionale.
Concluzie: Pentru obţinerea unor relaţii ocluzale de clasa I la canin şi a alinierii incisive, relaţiile la
molari vor fi de clasa I sau II în funcţie de gradul înghesuirii şi mecanica aleasă.
  
Mijloace terapeutice

O dată stabilit planul de tratament, opţiunea ortodontului în ceea ce


priveşte mijloacele terapeutice utilizate poate fi:
1) terapie biomecanică mobilizabilă, cu sau fără extracţii
2) terapie fixă, cu sau fără extracţii prealabile
3) aparate funcţionale cu rol biomecanic
4) terapie prin extracţie fără utilizarea niciunui aparat ortodontic (extracţia
dirijată, driftdontic)
 
Decizia asupra tipului de aparat ortodontic depinde de:
- tipul dentaţiei
- înclinaţia şi angulaţia dinţilor şi a rădăcinilor dentare
- numărul şi gravitatea rotaţiilor dentare
- tipul deplasărilor necesare (basculare sau translaţie)
- cariorezistenţă
- starea de igienă dentară
- gradul de colaborare al pacientului
- condiţii socio-economice

În ceea ce priveşte momentul instituirii tratamentului activ, DDM se poate trata într-o
singură etapă, în dentiţia permanentă sau în două etape, una în dentaţia mixtă în care se
urmăreşte alinierea grupului incisiv şi o a doua după erupţia ultimilor dinţi de înlocuire
cînd se urmăreşte alinierea zonelor laterale şi corectarea relaţiilor ocluzale prin
deplasări dentare.
 
 
1) Terapia biomecanică mobilizabilă utilizează plăci palatinale şi linguale ancorate cu
croşete sau cu gutiere atunci cand este necesară înălţarea ocluziei (saltul articular in
angrenajele sau ocluziile inverse) sau este nevoie de un ancoraj mai puternic.
Elementele active utilizate sunt:
- şuruburile ortodontice, atunci cînd spaţiul se obţine prin dilatare sau expansiune sau
atunci cand DDM se asociază cu ocluzie încrucişată; se utilizează şi pentru
distalizarea grupurilor laterale.
Şuruburile unidentare deplasează dinţii în plan sagital şi transversal.
- arcuri auxiliare pentru deplasări dentare:
- arcuri de protruzie (în ciupercă, opt, semiopt)
- arcuri pentru retruzia grupului incisiv (arcul vestibular)
- arcuri pentru deplasări mezio-distale (arcul în diapazon, arcul în ac de siguranţă, arcul
în finger)
- arcuri pentru aliniere în linia arcadei (arcuri cu bucle în T)
- elemente pentru deplasări dentare de grup, verticale (ingresiune, egresiune) (platoul
retoincisiv drept, croşetele Schwarz)
 
 

2) Terapia fixă (tehnica edgewise clasic sau straight-wire) asigură deplasări


dentare multiple, simultane, corporale, în toate cele trei planuri spaţiale, avînd avantajul unor
modificări de fineţe şi a deplasării individuale numai a coroanei sau numai a rădăcinii dentare
(mişcarea de torque).
Alte aparate fixe şi scopul lor :
- disjunctorul realizează disjuncţia suturii medio-palatine lent, rapid sau ultrarapid
- quad-helixul, pe langă rolul de ancoraj are şi un rol activ de dilatare sau expansiune a arcadei
superioare
- arcul facial, pe langă rolul de a suplimenta ancorajul, distalizează molarii de 6 ani sau arcadele
laterale în întregime; pe verticală, ingresează sau egresează aceşti dinţi
- bara Gosgharian, pe langă ancoraj poate dilata uşor arcada superioară la nivelul molarilor unu
permaneţi
- dispozitive de distalizare de tipul pendulum,distal-jet şi placa Acqo in arcada superioară
- lip-bumper-ul activ creează spaţiu in arcada inferioară prin protruzia incisivilor şi distalizarea
molarilor de şase ani inferiori
Disjunctorul maxilar
Quad-helixul Bara Gosgharian

Arcul facial Lip-bumper


3) Aparate funcţionale
Activatorul cu şurub median poate fi utilizat pentru
dilatarea simultană a celor două arcade în DDM bimaxilar
cu înghesuire, cu un deficit mic de spaţiu, în dentaţia
mixtă sau permanentă. Acest aparat capătă o acţiune
biomecanică prin activarea săptămanală a şurubului. În
dentaţia mixtă permite înlocuirea dentară şi ghidează
erupţia dinţilor permanenţi din zona de sprijin.
 
4) Extracţia dirijată (seriată, pilotată)

În DDM primar cu înghesuire natura începe de fapt şi impune extracţia dirijată. Scopul este dirijarea
procesului de inlocuire prin extracţia la momentul oportun a dinţilor temporari pentru a crea spaţiu şi
a facilita alinierea dinţilor permanenţi. Tratamentul trebuie început la 7-8 ani şi cazul supravegheat
atent pană la înlocuirea tuturor dinţilor temporari.
Timpi de tratament:
a. extracţia incisivilor laterali temporari pentru a facilita erupţia în poziţie corectă a centralilor permanenţi
b. extracţia caninilor temporari pentru alinierea incisivilor laterali permanenţi
c. extracţia primilor molari temporari pentru a grăbi erupţia primilor premolari
d. extracţia primilor temporari pentru a permite alinierea corectă a caninilor permanenţi
Metoda se practică simetric, la ambele arcade. Permite rezolvarea stabilă a anomaliei fără aparate
ortodontice dacă toţi dinţii sunt prezenţi şi sănătoşi, poziţiile de erupţie sunt favorabile, relaţiile
ocluzale corecte, momentul extracţiei este corect ales, pacientul este foarte colaborant şi respectă cu
stricteţe controalele periodice.
Prin “driftodontic” se inţelege deplasarea dentară spontană a dinţilor situaţi mezial de breşele de
extracţie. Fenomenul se produce în arcada inferioară, la pacienţii în creştere.
 
MONITORIZARE post tratament

Manifestările recidivei în anomaliile de Clasa I Angle: modificări în poziţia şi înclinarea incisivilor şi


caninilor superiori şi inferiori, îngustarea maxilarului; tulburări ale ocluziei Cel mai des recidivează:
anomalii tratate prin expansiune bimaxilară (supraocluziile incisive, malpoziţiile dentare:rotaţii,
meziopoziţii molare, etc)
Sunt mai stabile: dizarmoniile dento-maxilare tratate cu extracţii efectuate în scop ortodontic, expansiunile
realizate prin metoda disjuncţiei medio-palatine , urmate de contenţie cu ajutorul plăcilor de contenţie
Observaţii:
• Recidivele sunt mai reduse la pacienţii tineri, pentru că echilibrarea este mai rapidă
• Tratamentele efectuate lent sunt mai stabile
Terenul are influenţă asupra recidivei: dacă redresarea se obţine rapid, recidiva apare cu uşurinţă (Chateau,
1975, recomandă intărirea terenului prin administrarea de vitamine, calciu, etc).
Obiectivele contenţiei: de a menţine dinţii în poziţia ideală estetic şi funcţional, evitand, sau limitand recidiva
în cursul perioadei de echilibrare sau în perioada în care o nouă patogenie sau una veche persistentă riscă
să refacă o deformare; să asigure ţesuturilor (in special ţesutului osos) timpul necesar pentru a se organiza,
in vederea adaptării definitive la transformările care se produc in urma tratamentului; să asigure şi să
menţină echilibrul funcţional.
Motivaţia: ţesuturile parodontale sunt afectate de deplasarea ortodontică a dinţilor şi necesită o perioadă de
reorganizare după terminarea tratamentului; dinţii pot avea o poziţie instabilă după tratament, iar presiunea
ţesuturilor moi determină tendinţa la recidivă; modificări datorită creşterii.
Durata contenţiei: depinde de timpul necesar reorganizării ţesuturilor de suport:
• Permanentă: la pacienţii cu despicături labio-maxilo-faciale, sau la adulţi (aparate
mobilizabile, mobile sau fixe);
• Pe termen scurt 3-6 luni, necesară refacerii ţesuturilor de susţinere (placa palatinală sau
linguală, poziţionerul)
• Pe termen mediu adică 1-5 ani atunci când ţesuturile de suport au nevoie de mai mult timp
pentru a se adapta, sau pentru stabilizarea ocluziei în ultimele etape ale creşterii faciale
(aparate fixe)
Nu este necesară contenţia în următoarele situaţii:
• angrenări inverse sau ocluzii inverse frontale corectate cu supraacoperire suficientă
• ocluzii încrucişate laterale, dacă s-a stabilit un contact interocluzal corespunzător
• cazuri cu canini incluși trataţi prin extracţie
• unele cazuri cu extracţii dirijate, sau extracţii realizate în scop ortodontic
Mulțumesc pentru atenție!
Bibliografie:
1. Aurel FRATU: Ortodonție. Diagnostic. Clinică. Tratament, editura Vasiliana, Iași
2002
2. TRIFAN VALENTINA, GODOROJA PAVEL: Ortodonție (Compediu), editura
CEP Medicina, Chișinău 2009
3. BOBOC LIDIA: Ortodontie practica. Editura Medicală, Bucureşti, 1999.
4. WALTER FETZER, BRATU E., BRATU EMANUEL: Analiza Teleradiografiei de
profil, editura Helicon, Timisoara.
5. STANCIU D., SCÂNTEI-DOROBANŢ: Ortodonţie, editura Med. Buc., 2003.
6. Ghid practic de ortodonţie şi ortopedie dento-facială SSER,