Tehnici și

operațiuni bancare
Cursul nr.1
Intermedierea
financiară
 3

Obiective
• Explicarea și înțelegerea conceptelor de finanțare
internă/externă, directă/indirectă și
non-monetară/monetară
• Definirea conceptului de intermediere financiară
• Evidențierea cauzelor apariției și existenței
intermedierii financiare
• Exemplificarea categoriilor de intermediari
financiari
• Modalități de evitare a intermedierii
financiare
 4

Preambul
• Problema generală a finanţelor este aceea
a acoperirii
necesităţilor financiare pe seama
capacităţilor de finanţare existente la un moment dat
în economia unei ţări, situaţie în care sunt implicaţi
toţi agenţii economici, fiecare dintre ei înregistrând
fie deficite de finanţare, fie excedente.
• Prin urmare, toţi agenții sunt în egală măsură
interesaţi de circulaţia în cadrul economiei a aceleiaşi
monede pe care să o poată utiliza atât în tranzacţiile
lor ca mijloc de plată, cât şi în operaţiile de
finanţare a activităţii pe care o desfăşoară.
 5

Circuit finanțare
 6

Definiții
a. Finanţarea internă sau externă
• Fondurile agentului economic utilizate pentru
finanţare sunt fie resurse proprii (finanţarea
internă), fie resurse împrumutate (finanţarea
externă). Resursele proprii provin din profitul şi din
economiile sale anterioare.
• Finanţarea externă se poate face, la rândul său, prin
două modalităţi:
 7

Definiții
b. Finanţarea directă sau indirectă
• Un tip de finanţare externă este acela de a nu face
apel la un intermediar financiar, din care cauză se
cheamă finanţare directă. Este vorba de tranzacţii
bilaterale între agenţii excedentari şi cei deficitari
care au loc în general pe o piaţă şi având drept
suport un titlu de creanţă. Ex: împrumuturile
obligatare emise de către Stat sau de către
întreprinderi efectuate fie direct pe pieţele de capital,
fie prin intermediul unei instituţii financiare care
intervine în plasarea creditului (tip de finanţare
externă indirectă).
 8

Definiții
• Finanţarea externă indirectă presupune
interpunerea unor intermediari financiari între agenții
economici, intermediari care să realizeze transferul
fondurilor.
• Finanţarea directă corespunde noţiunii de economie
de piaţă financiară (J. R. Hicks), iar finanţarea
indirectă are corespondent în economia de
îndatorare.
• Finanţarea externă indirectă se împarte şi ea în două
categorii, după cum implicarea intermediarilor
financiari este de natură monetară sau nonmonetară.
 9

Definiții
c. Finanţarea monetară sau non monetară
• În cadrul finanţării indirecte non monetare, rolul
intermediarului financiar este acela de colectare a
economiilor şi de redistribuire a lor. Prin cedarea
titlurilor de creanţă ale agenţilor excedentari sau prin
constituirea de depozite ale acestora,
intermediarul financiar obţine monedă. El are
astfel posibilitatea de a împrumuta această monedă
agenţilor deficitari în schimbul unei semnături şi a
unei garanţii, prin care aceştia îşi recunosc datoria..
 10

Definiții
• Finanţarea indirectă monetară se fundamentează
pe creaţia monetară. În acest caz, intermediarul
financiar “nu mai este intermediar între doi agenţi, ci
între agentul deficitar şi satisfacţia sa”[1], prin
aceasta din urmă înţelegând maximizarea profitului.
El cedează monedă acestui agent în schimbul unui
titlu de creanţă, dar cum nu este vorba de o finanţare
non monetară, această monedă nu este făcută pe
baza unui depozit colectat anterior, ci este creată.

[1] Vaté M., Leçons d’économie politique, 5ième édition, Paris, Economica, 1985, p.326
 11

Definiții
Creaţia monetară “ex nihilo” (în latină: “din nimic”),
neavând drept contrapartidă aurul sau numerarul
depozitat la bancă, se regăseşte în denumirea de
monedă de credit, ca expresie a monedei
dematerializate, moneda scripturală.
 12

Concept

Intermedierea este foarte importantă pe pieţele

financiare unde se realizează colectarea economiilor
şi transformarea lor, ca volum şi ca termene, în
fonduri împrumutate adaptate atât
investitorilor, cât şi cererii utilizării lor celei
productive, caz în care maise numeşte
intermediere financiară.
 13

Concept
• Intermediar financiar este orice individ sau instituţie care
efectuează o activitate de mediere între deţinătorii de
economii (sursa fondurilor) şi cei care solicită
împrumuturi (utilizatorii fondurilor)[1].
• Primii caută, în general, să-şi fructifice economiile în
plasamente cât mai lichide (deci pe termen scurt) şi cât
mai puţin riscante, în timp ce solicitanţii au nevoie de cele
mai multe ori de o finanţare pe termen lung şi riscantă.
Pentru a face compatibile aceste preferinţe, intermediarii
financiari transformă caracteristicile creanţelor şi datoriilor
agenţilor economici nonfinanciari.

• [1] Hindle T., Finanţe, Ghid propus de The Economist Books, Nemira, Buc., 1998, p.120
 14

Caracteristici
• Intermediarul financiar se poate defini şi ca un
individ/organizaţie care asigură transformarea a cel
puţin un element caracteristic creanței/datoriei:
• transformarea scadenţelor: ex: realizarea finanţărilor
pe termen lung pe baza resurselor pe termen scurt;
• transformarea dobânzilor: ex: împrumuturile
efectuate la o dobândă variabilă finanţate pe baza
resurselor plasate la o dobândă fixă;
• transformarea riscurilor: ex: finanţarea creditelor de
echipament pentru firme pe baza resurselor imediat
exigibile şi fără risc (resursele cu caracter monetar).
 15

Tipuri I.F.
• băncile autorizate, adică instituţiile de credit propriu-
zise, reprezintă “comerţul financiar” tradiţional şi se
adresează unei game largi de investitori – persoane
fizice sau juridice – care dispun de economii, cât şi
unei game, la fel de largi, de agenţi economici care
solicită fonduri;
• casele de economii pentru domeniul locativ şi
societăţile de credit ipotecar, preiau fonduri de la cei
care realizează mici economii individuale şi le
împrumută celor ce doresc să achiziţioneze o
proprietate;
 16

Tipuri I.F.

• organizaţiile cooperatiste de credit (uniunile şi

casele populare de credit), sunt asociaţii de tip
cooperatist ale căror membri au aceeaşi trăsătură
comună, aceea de angajaţi la aceeaşi firmă.
Economiile realizate de unii membrii pot fi date cu
împrumut numai altor membrii;
• instituţiile emitente de monedă electronică;
• societățile de investiții financiare;
• societățile de leasing;
 17

Tipuri I.F.

• societăţile de asigurare, instituţii care preiau sub

formă de prime anuale, trimestriale, lunare, fondurile
economisite de indivizi, pe care le investesc apoi în
titluri cu risc scăzut şi venituri relativ fixe, din a căror
vânzare ulterioară vor fi despăgubiţi beneficiarii
asigurării;
• societăţile de administare a fondurilor mutuale,
care gestionează programe de investiţii care preiau
fonduri băneşti de la indivizi pe care le utilizează apoi
în scopul cumpărării de titluri diversificate din punct de
vedere al riscului şi rentabilităţii.
 18

Tipuri I.F.
• societăţile de administrare a fondurilor de pensii,
care gestionează programe de pensii finanţate de
firme sau agenţii guvernamentale în beneficiul
angajaţilor acestora;
• administratorii la nivel național și regional ai
instrumentelor structurale ale Uniunii Europene –
fondurile structurale și de coeziune, care
gestionează programele operaționale 2014-2020
• alte exemple: crowdfunding – fie prin portaluri de
finanțare, fie prin brokeri-dealeri
 19

Cauzele I.F.
Existenţa intermedierii financiare este justificată pe
baza următoarelor două motive (cauze) principale:
• 1) Costuri de tranzacţie scăzute. Această constatare
se referă la timpul şi banii cheltuiţi pentru derularea
tranzacţiilor financiare, care, pentru creditorii şi
debitorii individuali care ar intra într-o relaţie directă, ar
fi extrem de mari.
• 2) Reducerea asimetriei informaţiilor. Asimetria
informaţiilor caracterizează aşa-numitele pieţe
incomplete şi semnifică apariţia unor neconcordanţe
de ordin informaţional între participanţii de pe piaţă.
Ba
Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
 20

Evitarea I.F.
• titlurizarea, adică mobilizarea de fonduri prin emisiune
de titluri de către firme, dar şi de către autorităţile
publice;
• marketabilitatea, înglobează fenomenul anterior la
care se adaugă şi fenomenul de aliniere a
caracteristicilor creditelor bancare la condiţiile pieţei;
• dezintermedierea, reprezentând înlocuirea finanţării
prin intermediul băncilor cu finanţarea directă a firmelor
între ele sau alte metode;
• instituţionalizarea pieţelor, intervenţia masivă a
intermediarilor financiari pe pieţele de capital, în contul
clienţilor lor, ca negociatori titulari.
Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
Moneda
 22

Obiective

• Definirea conceptului de monedă

• Evidențierea caracteristicilor monedei
• Înțelegerea funcțiilor monedei
• Prezentarea clasificării semnelor monetare
 23

Definiție
Gândirea monetară atribuie dezvoltării monedei două mari
accepţiuni :
• concepţia raţionalistă potrivit căreia moneda este un
produs al voinţei umane, un rezultat convenţional al
înţelegerii dintre indivizi.
• concepţia evoluţionistă admisă de ştiinţa economică
şi împărtăşită de cei mai mulţi gânditori. Conform
acesteia, moneda apare ca rezultat al dezvoltării
producţiei şi circulaţiei de mărfuri.
• Moneda reprezintă un activ financiar ce serveşte
drept mediu de schimb sau mijloc de plată.

Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
 24

Caracteristici
• Acceptabilitatea. Dacă moneda acţionează ca un
mediu de schimb, ea trebuie să fie general acceptată
ca un mijloc de plată
• Durabilitatea. Moneda trebuie să dureze o perioadă
rezonabilă de timp înainte de a se deteriora, cu
precădere mai ales dacă este folosită ca un mijloc de
rezervă sau stocare a valorii.
• Comoditatea. Moneda trebuie să fie uşor de folosit,
ceea ce înseamnă că, trecând prin mai multe mâini,
ea trebuie să aibă o greutate minimă şi să fie uşor de
transportat sau de transferat.

Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
 25

Caracteristici

• Divizibilitatea. Ea trebuie să existe în diferite

denominaţii şi forme în aşa fel încât să fie utilizată la
plată pentru un obiect de orice valoare, indiferent
de mărime. De aceea există monedă divizionară şi
bancnote.
• Uniformitatea. Moneda de aceeaşi valoare trebuie
să fie uniformă din punct de vedere calitativ. Acest
caz se aplică în principal atunci când moneda are
valoare intrinsecă.

Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
 26

Caracteristici

• Dificultatea creaţiei. Aceasta este o cerinţă de la

sine înţeleasă pentru moneda de hârtie, care trebuie
să fie greu de falsificat.
• Stabilitatea valorii. Pentru ca moneda să-şi
îndeplinească funcţiile sale (în special ca rezervă a
valorii şi ca mijloc de evaluare a viitoarelor plăţi), ea
trebuie să-şi păstreze valoarea. Inflaţia, poate fi
extrem de păguboasă unei economii. În termeni
monetari, aceasta înseamnă că statul trebuie să-şi
menţină controlul asupra ofertei de monedă.

Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
 27

Funcțiile monedei
Funcţiile tradiţionale ale monedei
• instrument de schimb,
• etalon al valorii,
• rezervă a valorii.
Alte funcţii:
• instrument de plată,
• bază a creditului,
• suport al transferului de valoare şi informaţie.

Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
Clasificarea
28

semnelor monetare

Basno C., Dardac N., (1996), Monedă. Credit. Bănci., E.D.P., Bucureşti
 29

VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!