un furnizor de servicii Internet folosind un modem, să primească o adresă IP temporară şi apoi să

trimită pachete IP spre alte gazde. Are sens să privim asemenea maşini ca fiind pe Internet numai
atâta timp cât ele sunt conectate la ruterul furnizorului de servicii.
Tradiţional (însemnând din 1970 până în jurul lui 1990), Internet-ul şi predecesorii săi au avut
patru aplicaţii principale, după cum urmează:

Încă de la începuturile domeniului reţelelor, există un război între cei care susţin subreţelele fără
conectare (de exemplu datagramele) şi cei care susţin subreţelele orientate pe conexiune. Susţinătorii
subreţelelor fără conexiune provin din comunitatea ARPANET/Internet. Amintiţi-vă că dorinţa
iniţială a DoD în finanţarea şi construirea ARPANET a fost să aibă o reţea care să continue să funcţioneze
chiar şi după ce mai multe lovituri nucleare îndreptate direct împotriva ei au distrus numeroase
• rutere si linii de transmisie. De aceea, toleranţa la defecte se afla pe primele poziţii ale listei de
• priorităţi; taxarea clienţilor nu exista pe acea listă. Această abordare a condus la o proiectare fără
• conexiune în care fiecare pachet era rutat independent de orice alt pachet. Ca o consecinţă, dacă
• anumite rutere se defectează în timpul unei sesiuni, nu apare nici o problemă atâta timp cât sistemul
• se poate reconfigura singur, dinamic, astfel încât pachetele următoare să găsească o rută către
destinaţie,
• chiar dacă ea este diferită de cea utilizată până la momentul respectiv.
• Tabăra celor care susţin reţelele orientate conexiune provine din lumea comunicaţiilor pe linii
telefonice.
• În sistemul telefonic, un utilizator trebuie să formeze numărul pe care doreşte să îl apeleze
• şi să aştepte formarea unei conexiuni înainte de a vorbi sau de a transmite date