Sunteți pe pagina 1din 25

TOXOPLASMA

TOXOPLASMA GONDII
 Boala: toxoplasmoză
MORFOLOGIE
 Toxoplasma gondii există în 3 forme:
 formă vegetativă (endozoit, trofozoit, tahizoit),
 chist tisular – rezultat al ciclului asexuat,
 oochist – ce provine din ciclul sexuat (la feline).
 Primele două forme se întâlnesc în organismul uman iar cea de-a treia în
organismul felinelor.

Trofozoiti (Tahizoiti) Chist tisular Oochist


TOXOPLASMA GONDII. Morfologie
Forma vegetativă
 are formă semilunară, piriformă sau ovoidă, cu una dintre
extremităţi rotunjită iar cealaltă efilată.
 Dimensiuni: 5-8 µm lungime şi 5-6 µm lăţime.
 Coloraţia Giemsa – citoplasma se colorează în albastru-pal,
nucleul colorat roşu purpuriu fără centrozom se află la polul
rotunjit.
 La microscopul electronic se observă ca incluzii citoplasmatice
nişte corpusculi alungiţi – toxoneme (rhoptrii).
 Este forma invazivă a parazitului prin care diseminează pe cale
sanguină şi limfatică.
 Se localizează endocelular în SNC, muşchi, retină, ganglioni,
celule SRH, leucocite, macrofage.
 Se multiplică asexuat prin endodiogenie (cele 2 celule fiice se
separă complet în interiorul parazitului iniţial care se sparge
pentru a le elibera).
TOXOPLASMA GONDII. Morfologie
 Chistul tisular este sferic, cu dimensiuni cuprinse între 50-200
µm, delimitat la exterior de un perete chistic, impermeabil
pentru medicamente şi anticorpi.
În interior conţine mii de merozoiţi (bradizoiţi) care sunt forme
vegetative particulare rezultate din multiplicarea asexuată a unei
forme vegetative latente.
 Oochistul este o formaţiune ovală de 14-19 μm; ia naştere
prin multiplicare sexuată în intestinul pisicii; este o formă de
rezistenţă şi de diseminare a parazitului; se elimină prin materiile
fecale ale pisicii în mediul extern; după maturare conţine 2
sporochisturi, fiecare deţinând 4 sporozoiţi.
CICLUL BIOLOGIC

 gazda definitivă (pisica)- ciclul intestinal cu multiplicare sexuată şi


gametogonică

 oochisturile sunt eliminate prin fecale, maturându-se în mediul


extern, rezultând sporochisturi şi sporozoiti, capabili de a infesta o
nouă gazdă

 gazda intermediară: omul, şoarecele, porcul, oaia, etc. (ciclul


extraintestinal, asexuat)

 sporozoiţii se transformă în tahizoiţi, unii pot persista în organele


sărace în anticorpi: creier, măduva spinării, muşchi scheletici, alţii
sunt răspândiţi prin limfă şi sânge, fiind distruşi în organisme
imunocompetente. Starea cronică de echilibru gazda-parazit se
poate modifica la imunosupresaţi.
Toxoplasmosis
Toxoplasma gondii – Life cycle

Oocyst

Bradyzoite

Tachyzoite
TOXOPLASMA. Ciclu biologic
 Parazitul prezintă 2 cicluri de viaţă: sexuat la pisică (gazda definitivă); asexuat
la gazdele intermediare (om, animale mici, ierbivore, omnivore, păsări) .
TOXOPLASMA. Ciclu biologic
TOXPLASMA. Ciclu biologic
Ciclul biologic la pisică
 Toxoplasma gondii (TG) în intestinul subţire al pisicii, derulează
un ciclu asexuat şi unul sexuat.
 Prin multiplicarea intestinală a trofozoiţilor rezultă chisturi care
se sparg eliberând bradizoiţii din interior. Aceştia pătrund în
celulele intestinale unde se multiplică rezultând
microgametociţii şi macrogametociţi, care fuzionează într-un
zigot. Zigotul se transformă în oochist care se elimină în mediul
extern şi în funcţie de umiditate şi de gradul de aerare devine
infectant pentru om, gazda intermediară şi pentru pisică.
TOXOPLASMA. Ciclu biologic
Ciclul la gazda intermediară (păsări şi animale)
 Gazda intermediară se infectează pe cale digestivă prin oochisturi, care
diseminează pe cale limfatică şi hematogenă.
 Din oochişti sunt eliberaţi sporozoiţii care pătrund în macrofagele
tisulare unde se multiplică evoluând spre trofozoiţi. Aceştia se
localizează în diferite organe unde prin multiplicare dezvoltă chisturi. În
interiorul chisturilor, paraziţii rămân viabili pe toată durata vieţii gazdei.
 Dacă chisturile tisulare sunt înghiţite de o altă gazdă, bradizoiţii
eliberaţi din chisturi se comportă ca şi toxoplasmele eliberate din
macrofage (se răspândesc pe cale hematogenă şi se închistează în
diferite organe).
 Dacă chisturile tisulare ajung în intestinul felinei, bradizoiţii pătrund în
celulele epiteliale intestinale, se înmulţesc sexuat rezultând oochişti,
care se elimină în mediul extern şi după 72 ore devin infecţioşi.
TOXOPLASMA. Patogenie
 Infecţia cu Toxoplasma gondii se realizează în 3 stadii:
 Stadiul acut parazitemic. După contaminare se produce diseminarea trofozoiţilor în organismul
uman, pe cale limfatică şi hematogenă, către SNC, retină, ganglioni, muşchi şi alte ţesuturi şi
organe. Toxoplasmele pătrund în celule unde se multiplică asexuat rezultând liza celulelor
parazitate. Se produc focare de necroză înconjurate de o intensă reacţie inflamatorie
monocelulară. Leziunea este denumită granulom toxoplasmic.
Acest stadiu durează câteva zile şi corespunde infecţiei toxoplasmice acute. Evoluţia poate fi
asimptomatică sau clinic manifestă. La femeia gravidă în acest stadiu se produce pasajul
transplacentar.
 Stadiul subacut parazitemic corespunde infecţiei toxoplasmice subacute.
După 7-10 zile de la contaminare, prin stimularea imunităţii, creşte nivelul anticorpilor serici.
Trofozoiţii eliberaţi prin spargerea celulelor parazitate devin liberi pătrunzând în alte celule.
Paraziţii pot fi distruşi de anticorpii circulanţi. Evoluţia este asimptomatică.
 Stadiul cronic. Paraziţii persistă intracelular în muşchi, plămâni, inimă, ficat, SNC, retină.
În celule trofozoiţii se multiplică asexuat rezultând forme vegetative (bradizoiţi) care se înconjoară
de un perete chistic. Chisturile din organe persistă în stare latentă ani de zile, fiind bine tolerate.
Ele determină apariţia de anticorpi specifici.
Infecţia devine cronică, asimptomatică, granulomul se calcifică determinând leziuni cicatriceale.
În condiţii de imunodepresie, intervenţii chirurgicale, sarcină etc. se produce reactivarea bolii –
chisturile se rup eliberând trofozoiţii. Se produc leziuni destructive severe în creier, plămân,
inimă, ochi.
TOXOPLASMA. Aspecte clinice
Toxoplasmoza dobândită
 În infecţia acută (7-10 zile) apar semne şi simptome nespecifice:
 febră moderată – 38-38,5 ºC;
 astenie intensă şi durabilă;
 adenopatii localizate cervical, occipital, axilar, inghinal, mediastinal, abdominal;
adenopatiile sunt mici, nedureroase, neaderente şi pot persista de la câteva
săptămâni la câteva luni;
 mialgii, artralgii, cefalee, exantem maculopapular, urticarie.
 Evoluţia este spre stadiul subacut şi stadiul cronic latent asimptomatic. Evoluţia
este benignă, putându-se vindeca fără tratament. La femeile
gravide infecţia evoluează asimptomatic, fiind descoperită întâmplător cu ocazia
unor examene serologice.
 Formele grave se manifestă la persoanele cu imunodeficienţe, consecutiv
terapiei imunosupresoare în bolile limfoproliferative sau pentru transplantele de
organe, precum şi la bolnavii cu infecţie HIV/SIDA. La aceştia, se constată o
encefalită toxoplasmatică difuză cu manifestări clinice corespunzătoare:
pierderea memoriei, depresie, stare confuzională, ataxie, hemipareze, paralizii
ale nervilor cranieni.
 Dacă toxoplasmoza survine la mamă în
timpul primului trimestru de sarcină se
soldează de cele mai multe ori cu
moartea fătului şi avort spontan, iar
dacă survine mai târziu se va manifesta
la copil ca toxoplasmoză congenitală
simptomatică de la naştere (1 din 10
cazuri) sau doar după luni-ani de zile (9
din 10 cazuri)
TOXOPLASMA. Aspecte clinice
Toxoplasmoza congenitală
 Apare prin transmiterea transplacentară a paraziţilor cu contaminarea fătului.
Transmiterea la făt a paraziţilor este condiţionată de colonizarea placentei.
Riscul transmiterii de la mamă la făt este mai mare după primele 4 luni de gestaţie,
când placenta este mai bine dezvoltată şi vascularizată.
 Gravitatea leziunilor la copilul infectat este invers proporţională cu vârsta sarcinii:
 contaminarea fetală în primul trimestru al sarcinii este rară, majoritatea copiilor (85%)
nu sunt infectaţi, dar din cei infectaţi congenital 60 % fac forme grave;
 copii contaminaţi în primele 4 luni de gestaţie sunt expuşi la leziuni severe şi la forme
grave de toxoplasmoză congenitală (mortale sau sechelare);
 dacă infecţia mamei se produce în al II-lea trimestru al sarcinii procentul de
contaminare fetală creşte la 35 % ,dar procentul formelor grave scade la 30 % din copii
infectaţi;
 dacă infecţia maternă se produce în trimestrul III al sarcinii riscul contaminării fetale
creşte la 65%. Copii infectaţi nu dezvoltă forme grave, infecţia fetală se produce mai
târziu, ceea ce permite intervenţia terapeutică la mamă.
 în ultimele luni de sarcină gravitatea atingerii fetale scade, copii contaminaţi dezvoltă
rar forme grave de toxoplasmoză congenitală, dar fac frecvent forme benigne sau
forme latente care nu se manifestă la naştere;
 Gravitatea atingerii fetale este influenţată de nivelul imunitar.
TOXOPLASMA. Aspecte clinice in toxoplasmoza
congenitala
Forme de manifestare:
 Formele latente sunt prezente în procent de 55-80 % din copii cu infecţie congenitală, cu
exprimare serologică. Copii sunt aparent sănătoşi la naştere dar prezintă riscul unei
atingeri oculare tardive (corioretinită) sau sechele neurologice. Se efectuează tratamentul
corespunzător şi se evaluează periodic copii.
 Formele benigne manifestă simptomatologie la naştere (20 %): corioretinită, calcificări
intracerebrale.
 Formele grave (10 %) cu malformaţii congenitale neurologice, viscerale. Formele
neurologice grave prezintă encefalomielită, malformaţii craniene (hidrocefalie, micro sau
macrocefalie). Clinic pacienţii manifestă convulsii, tulburări de tonus (hipotonie sau
hipertonie cu contracţii generalizate), fenomene bulbare.
 Moartea fătului în uter şi avortul spontan survin în primul trimestru de sarcină.
 Formele viscerale se manifestă prin hepatosplenomegalie, limfadenopatie, icter, hemoragii
mucoase, anemie, corioretinită, modificări LCR.
 Corioretinita este de obicei o sechelă a unei infecţii congenitale. Rezultă din localizarea
chisturilor parazitare în retină, bilateral, evoluţia fiind atrofică, pigmentară. Frecvent copii
sunt asimptomatici la naştere, boala manifestându-se la 3-4 ani, la 14 ani, la 30-40 ani.
Clinic, se constată la persoanele infectate vedere neclară, înceţoşată, cu apariţia de
scotoame şi fotofobie. Leziunile sunt discrete la unul sau la ambii ochi, uneori cu zone
difuze de necroză retiniană. Prin tratament, evoluţia este favorabilă, cu revenirea parţială
a vederii.
Aspecte clinice-toxoplasmoza congenitala
TOXOPLASMA. Aspecte clinice
 Nou-născuţii cu toxoplasmoză subclinică pot prezenta
ulterior afectare : oculară (corioretinită, strabism, orbire), a
SNC-ului (deficienţe neurologice , psihice, retard mintal,
convulsii, dificultate de învăţare), surditate, deficit
ponderal.
 Riscul de afectare oculară la aceşti copii este de 1 din 3
cazuri.

Toxoplasmoza
oculara
TOXOPLASMOZA-Imunitate
La organismele imunocompetente, răspunsul imun la infecţia cu TG este de tip umoral şi
celular.
Imunitatea umorală intervine prin anticorpi care se leagă de paraziţi şi fixează
complementul, declanşând liza paraziţilor(ADCC).
 Anticorpii de tip opsonine învelesc parazitul, favorizând fagocitoza acestuia.
Anticorpii implicaţi în răspunsul imun umoral faţă de Toxoplasma gondii pot fi:
 Anticorpii IgM: apar în primele zile de la infecţie; se negativează după 4 luni; detectarea lor
semnifică prezenţa unei infecţii acute; nu traversează placenta.
 Anticorpii IgG: ating valori maxime la 6-8 săptămâni de la infecţie; rămân în platou câteva
luni; descresc lent; persistă ani de zile şi conferă rezistenţă (imunitate protectoare); se
transmit transplacentar.

Imunitatea celulară. Limfocitele T sensibilizate de antigenele toxoplasmice eliberează


limfokine care activează monocitele şi macrofagele ce distrug activ tahizoiţii. Dintre limfokine,
gamma interferonul, secretat mai ales de limfocitele T CD4+, împiedică multiplicarea
toxoplasmelor în macrofage şi alte celule nefagocitare, toxoplasmele rămânând intracelular în
stare latentă. În SIDA, datorită depleţiei CD4 + are
loc o scădere a supravegherii imune, cu reactivarea endogenă a toxoplasmelor.
TOXOPLASMOZA. Diagnostic
 Diagnosticul în toxoplasmoză se stabileşte prin:
› examen clinic,
› date epidemiologice,
› investigaţii de laborator. (diagnostic parazitologic si imunologic)
 Diagnosticul parazitologic constă în evidenţierea parazitului în diferite produse
patologice: sânge, LCR, umoare apoasă, salivă, secreţie vaginală, puncţie medulară
(stadiul acut al bolii), biopsie tisulara (chisturi). Diagnosticul Imunologic: anticorpii
serici de tip Ig M, Ig G.
 Diagnosticul pozitiv de toxoplasmoză poate fi completat cu metode imagistice
(tomografie computerizată), metode imunohistochimice şi prin microscopie
electronică
TOXOPLASMOZA. Diagnostic
INVESTIGAŢIILE IMUNOLOGICE:
 evidenţierea antigenelor de T gondii în ser, LCR, lichid amniotic (antigenemia
reprezintă expresia multiplicării şi distrugerii parazitului),
 evidenţierea anticorpilor serici circulanţi (imunodiagnostic).
 Teste de screening calitative (latex aglutinare şi hemaglutinare indirectă),
 Teste cantitative (imunofluorescenţă - IF, RFC, ELISA).
 Anticorpii de tip IgM detectati prin imunofluorescenţă (testul Remington) susţine
diagnosticul de infecţie acută (aceşti anticorpi apărând după 5 zile de la infectare).
 Se mai foloseşte testul de culoare (reacţia Sabin-Feldman, dye-test), considerat ca
test de referinţă în toxoplasmoză, în care antigenul este reprezentat de toxoplasme
vii obţinute de la animale de laborator infectate. În prezenţa serului de pacient care
conţine anticorpi specifici (IgG), aceste toxoplasme vii suferă modificări ale
membranei, cu pierderea capacităţii de a se colora cu coloranţi vitali (albastru de
metilen). Reacţia este pozitivă dacă paraziţii rămân incolori.
Un test de culoare sau de IF – IgG în titru peste 1/1000, un titru mai mare de 1/80
la reacţia IF - IgM sau ELISA peste 1/256 semnifică o infecţie recentă, simptomatică
sau asimptomatică.
TOXOPLASMOZA - EPIDEMIOLOGIE
Transmiterea de la animale la om se face pe cale:
 digestiva (prin consumul de alimente contaminate cu oochisti şi insuficient sau
nepreparate termic)
 parenterală (prin transplantul de organe infectate sau transfuzii cu sânge
infectat)
 verticală de la mamă la făt (transplacentar)
 cale respiratorie (prin aerosoli)
TOXOPLASMOZA PROFILAXIE NESPECIFICA
 neutralizarea surselor de infecţie (acţiuni sanitar-
veterinare, cu supravegherea parazitologică periodică
a pisicilor din anturajul familial, igienizarea
alimentaţiei animalelor, protejarea furajelor pentru
erbivore de poluarea cu oochisturi)

 măsuri de igienă alimentară: consumarea alimentelor


(carne, lapte) numai după o prelucrare termică
corspunzătoare spălarea corectă a fructelor şi
zarzavaturilor

 măsuri de igienă individuală şi igiena mediului


(supravegrerea epidemiologică activă a sectoarelor
profesionale la risc, cu respectarea normelor de
igienă)

 prevenirea transmiterii infecţiei prin transfuzii de


sânge sau transplant de organe prin excluderea
donorilor seropozitivi
PROFILAXIA TOXOPLASMOZEI CONGENITALE

 Profilaxia toxoplasmozei congenitale prin:


› educaţia sanitară a gravidelor pentru prevenirea infestării
cu Toxoplasma gondii
› detectarea infecţiei acute si tratarea acesteia
› dacă infectia s-a produs în primele trei luni de sarcină,
este indicat avortul terapeutic,
› dacă infectia survine după luna a 3-a de sarcină, nou-
născutul va fi supravegheat şi la nevoie tratat
› femeile cu serologie pozitivă reziduală ca urmare a unei
infestări anterioare sarcinii pot continua sarcina fără nici
un risc pentru făt)
TOXOPLASMOZA. Tratament
 Se folosesc:
› Pirimetamină cu Sulfadiazină,
› Rovamicină,
› Fansidar,
› Clindamicină,
› Spiramicină,
› Trimetoprim-Sulfametoxazol (Biseptol).
Vă mulţumesc pentru atenţie !