Aurora Polara:

spectacolul cerului
Ce reprezinta acest spectacol de lumini ?

Aurora polară este un fenomen 

optic ce constă într-o strălucire
intensă observată pe cerul nocturn
în regiunile din proximitatea 
zonelor polare, ca rezultat al
impactului particulelor de 
vânt solar în câmpul magnetic 
terestru.
 Aurorele in cele 2 emisfere
Aurora din emisfear nordica-Când
apare în emisfera nordică, fenomenul e
cunoscut sub numele de aurora
boreală, termen folosit inițial de 
Galileo Galilei, cu referire la zeița 
romană a zorilor, Aurora, și la titanul
 care reprezenta vânturile, Boreas. Aurora din emisfera sudica-În
Apare în mod normal în intervalele emisfera sudică, fenomenul
septembrie-octombrie și martie-aprilie. poartă numele de auroră
australă, după James Cook, o
referință directă la faptul că
apare în sud.
Motivele luminii in spectacolul nocturn

• Efectul luminos este dominat de emisiunea

de atomi de oxigen în straturile superioare
ale atmosferei (aproximativ 200 de
kilometri de altitudine), care produce
tonalitatea verde. Când se produc furtuni
puternice, straturile inferioare ale
atmosferei sunt atinse de vântul solar (la
aproximativ 100 de kilometri altitudine),
producând tonalitatea roșu închis prin
emisiunea de atomi de azot
(predominantă) și oxigen. Atomii de oxigen
emit tonalități de culori variate, deși, de
cele mai multe ori, se întâlnesc roșul sau
verdele.
 Culorile spectacolului
• Culoarea observată cel mai adesea are o tonalitate tipică de
galben-verzui, fiind produsă de moleculele de oxigen situate la
înălțimea de circa 96 kilometri.
• Aurorele de culoare roșie sunt rare și sunt produse de particulele
de oxigen situate la înălțimi de peste 320 kilometri.
• Moleculele de azot produc aurore boreale de culoare albastră
sau albastră-purpurie.
• Au mai fost observate aurore de culoare galbenă și violet, dar
sunt extrem de rare.
 Aurora polara artificiala
• Aurorele se pot forma de asemenea prin explozii
nucleare în straturile superioare ale atmosferei (la
400 km). Acest fenomen a fost demonstrat prin
aurora artificială creată în urma testului nuclear
american Starfish Prime la 9 iulie 1962. Atunci,
cerul din regiunea Oceanului Pacific a fost iluminat
de către auroră pentru mai mult de șapte minute.
Acest efect a fost anticipat de omul de știință
Nicholas Christofilos, care lucrase la alte proiecte
referitoare la exploziile nucleare.
• Aurora apare în mod obișnuit atât ca o strălucire difuză
cât și ca o cortină extinsă în spațiu orizontal. Câteodată se
formează arcuri care își pot schimba forma permanent. Modul de formare
Fiecare cortină este compusă dintr-o serie de raze
paralele și aliniate pe direcția liniilor de câmp magnetic,
sugerând faptul că fenomenul de pe planeta noastră este
aliniat cu câmpul magnetic terestru. De asemenea,
variabilitatea unor anumiți factori poate determina
formarea de linii aurore de tonalități și culori
diferiteFenomenul poate apărea și ca o luminescență 
ultravioletă, violetă sau albastră, datorată atomilor de
azot, prima dintre acestea putând fi foarte bine observată
din spațiu (dar nu de pe Pământ, pentru că atmosfera
absoarbe razele UV). Satelitul NASA Polar a observat
efectul în raze X, imaginile ilustrând precipitații de
electroni de energie ridicată.
• Interacțiunea între moleculele de oxigen și azot, ambele
generatoare de tonalități ale culorii verde, creează efectul
de „linie verde aurorală”. În același fel, interacțiunea
dintre acești atomi poate produce efectul de „linie roșie
aurorală”, deși mai rar și prezent în altitudini mai ridicate.
• Atât Jupiter cât și Saturn posedă câmpuri
magnetice mult mai puternice decât cele terestre (
Uranus, Neptun și Mercur sunt de asemenea
magnetice) și dispun ambele de centuri de radiații.
Aurore pe alte plane
Efectul de auroră polară a fost observat pe ambele
planete, mai clar, cu telescopul Hubble.[3]
• Aceste efecte de auroră par să fie provocate de
vânturile solare. Pe de altă parte, lunile planetei
Jupiter, în special Io, sunt la rândul lor surse
importante producătoare de aurore. Aurorele sunt
formate de curenții electrici din câmpul magnetic,
generați de mecanismul de dinam relativ la
mișcările de rotație a planetei și de translație a
lunii sale. În particular, Io are vulcani activi și o 
ionosferă, iar curenții săi generează emisiunea de
unde radio, fenomen studiat din 1955.[3]
• Ca și cele terestre, aurorele de pe Saturn creează
regiuni ovale totale sau parțiale în jurul polului
magnetic.[3] Pe de altă parte, aurorele produse pe
această planetă durează de obicei zile, spre
deosebire de cele terestre care durează abia
câteva minute. Evidențele[4] arată că emisiile de
lumină din cadrul fenomenelor de auroră produse
pe Saturn sunt datorate participării emisiilor de
atomi de hidrogen.